1,063 matches
-
Pentru că, la un moment dat, te vei întoarce, iar eu voi fi acolo. Și te voi ucide, Matt. Animalul se întinsese la pământ, frecându-și botul rănit cu labele din față. Continuă să facă asta o vreme. Apoi se ridică, mârâind. — Viața e grea, dar e și mai grea dacă ești prost. Acum toată haita mârâia. Înaintau într-un semicerc. Păreau să se coordoneze. Gerard își înfoie o dată penele, apoi încă o dată. Chiar flutură din aripi, încercând să pară cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
voi ucide, Matt. Animalul se întinsese la pământ, frecându-și botul rănit cu labele din față. Continuă să facă asta o vreme. Apoi se ridică, mârâind. — Viața e grea, dar e și mai grea dacă ești prost. Acum toată haita mârâia. Înaintau într-un semicerc. Păreau să se coordoneze. Gerard își înfoie o dată penele, apoi încă o dată. Chiar flutură din aripi, încercând să pară cât mai mare și mai activ. Însă acelor creaturi se părea că nu le păsa de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
deloc bine. — Întoarce-te acolo unde ți-a fost cândva locul! Gerard bătu din aripi din nou, nervos, dar se părea că anxietatea îi dădea mai multă forță, pentru că se înălță puțin de pe stinghia pe care stătea. Animalele se apropiau, mârâind ... Iar Gerard își flutură din nou aripile, tare, foarte tare, și simți că se ridica în aer. Trecuseră săptămâni întregi de când îi tăiaseră ultima dată aripile, acesta era motivul. Putea să zboare! Se înălță mult deasupra pământului și descoperi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
așa încât să poată vedea prin geamul din spate. Îi văzu pe bărbatul în halat alb și pe femeie împingându-l pe Jamie pe un pat și încercând să-l lege. Jamie țipa. Dave simți cum sângele începe să-i clocotească. Mârâi și lovi în uși. Femeia ridică privirea, alarmată. Păru șocată, când îl văzu pe Dave. Îi strigă ceva șoferului. Șoferul începu să conducă în zig-zag. Dave era aruncat în lateral, abia reușind să se țină de mânere. Când mașina îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Dar, Onorată Instanță, o femeie și fiul ei sunt vânate ... Cred că am înțeles această problemă. Trebuie să înțeleg legea. Ne vedem mâine, domnilor avocați. Capitolul 87 Familia Kendall începu să țipe, când Hummer-ul țâșni în față, dar Vasco Borden, mârâind printre dinții strânși și ținând cu o mână bandajul peste urechea sângerândă, știa ce făcea. Urcă cu mașina pe peluză și frână brusc, blocând ușa din față a casei. Apoi, sări împreună cu Dolly din mașină, îl înhățară pe Jamie al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
noapte, credeam că nimeni nu va vedea nimic... O jumătate de oră mai tîrziu, mi-am Încercat iarăși norocul. O nouă intervenție a mamei! Nici vorbă să pot atinge genunchii fetei! Dar despre mica Chantal ți-am mai vorbit?“. Zscharnack mîrÎia: „N-avem altceva mai bun de ronțăit?“. Logodna mea cu Tina! Era marele meu succes! Lungit pe divan, de fiecare dată cînd anunțam că o visasem pe Tina și că aveam să-mi reîncep povestea logodnei, efectul era garantat: parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
votcă de la o poștă, răspunse aplauzelor cu o plecăciune, cu fața prietenoasă și satisfăcută.- Am jucat rolul acesta în '56 la Teatrul Mariinski. Sunteți un cunoscător al artelor dramatice? ă Sunt un admirator al lui Gogol. ă Douăzeci de ruble, mârâi cămătarul, făcând chitara să rezoneze în timp ce o punea jos. ă Douăzeci! Hoțule! Băutor de sânge! Jidanule! M-a costa de zece ori pe atâta. I-a aparținut lui Sarenko. ă Douăzeci de ruble. ă Numai monolgul singur face douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Nu sunt un om mare și n-am măreția în suflet. Nu sunt destul de mare pentru ca experiența asta să mă facă mai bun. Dimpotrivă, mă va face mai mic. ă Eu nu cred așa ceva. ă Nu știți nimic despre asta! mârâi Virginski. ă știu destul pentru a recunoaște când cineva este într-un șoc adânc. Nu ești de acord, domnule doctor? Doctorul Pervoiedov aprobă negreșit. ă Din câte știu, eu i-am omorât. ă Ce-i asta? O confesiune? ă știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și m-am dus la spectacol. Ceea ce s-a petrecut în arenă a fost o mare decepție pentru mine. Sălbăticiunile pe care mi le închipuisem mândre și semețe se comportau ca niște pisici. Se lăsau comandate cu biciul. Uneori, mai mârâiau și le scânteiau ochii. Atunci deveneam atent, așteptând cu sufletul la gură să sară și să-și înfigă, spre groaza spectatorilor, colții în dresor. Dar de fiecare dată se auzea un nou pocnet de bici și animalele redeveneau supuse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ascunsese în bălăriile din spatele azilului, iar acolo, în încâlceala aceea de ierburi mai înalte decât omul, era, practic, de negăsit. Surpriza a venit peste câteva zile când portarul a apărut într-o dimineață cu o bufniță în brațe. Mopsul a mârâit: „Cum a găsit-o ăsta tocmai când a căutat-o singur?” Și a lansat imediat zvonul că portarul prinsese bufnița în cătun și că, bineînțeles, era altă bufniță. Arhivarul, în schimb, s-a îngălbenit. De gelozie, probabil. A vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
avea statura unui câine matur; era dintr-o rasă care dă câini furioși și puternici. M-a mirosit și s-a tăvălit în iarba dintre scaieți, scâncind ca un copil. Nu știa să se joace, dar era prietenos. Numai când mârâia își arăta colții și își trăda rasa. L-am botezat Alfa și câteva zile i-am adus de mâncare. Când se sătura să se joace cu mine se întorcea în bălării, dar în fiecare dimineață se obișnuise să mă caute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mea. Am întins mâinile să mă apăr, m-am zgâriat rău în mărăcini și mi-am mușcat buzele ca să nu țip. Când am deschis ochii, l-am văzut pe Hingherul mângâind câinele care ridicase iarăși botul în direcția sălciilor și mârâia; adulmecase ceva bestia. Mi s-a părut că a trecut un secol până ce m-am putut strecura de-acolo, înapoi, prin bălării. Vântul mirosea puternic a sevă înfierbântată de soare. 12 Uneori, Călugărul întrecea măsura. Odată, de pildă, a susținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă-nțelegi, dar poate că am putea discuta cererea ta. Așa mai vii de-acasă, gîndește Wakefield, arătîndu-i drumul oaspetelui său. — Să-ți aduc ceva de băut? Eu, unul aș cam avea nevoie de o tărie. Ce să fie? — Scotch, mîrÎie Diavolul, lăsîndu-se Într-un fotoliu molcuț de piele. Celularul din buzunarul lui Wakefield a tot vibrat cu intervenție, pe parcursul acestei ciudate Întîlniri. În timp ce pregătește băuturile, Își ascultă mesajele. Este unul de la agentul de prelegeri, care Îl imploră să accepte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
plăcere. Poate fi orice. — Ești sigur că nu vrei ceva mai abstract? Și nu cere tradiția să-mi ceri sufletul În schimbul acestui tîrg? Așa se petrec lucrurile În Faust, În Maestrul și Margareta, În toate textele clasice. — Mai scutește-mă! mîrÎie Diavolul. Mă scald În suflete pînă peste cap. E o piață numai bună pentru cumpărători. Uită-te pe fereastră și vezi și singur. Un șir de femei tinere se Întinde pe trotuar, cît vezi cu ochii. Wakefield știe de ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Întîi, aude voci mînioase, cîini lătrînd, apoi zgomot de geamuri sparte și ceea ce pare a fi sunetul veselei sparte de pereți. Apoi vine mirosul acru al gazelor lacrimogene și un ciobănesc german cu dinții rînjiți se așează pe marginea patului mîrÎind la el. Toarnă Într-un pahar două sticluțe de whiskey din minibar și le dă pe gît. Ia meniul de room service cu mîini tremurătoare și numele hotelului, ștanțat pe carton, Îi trezește o amintire. Aici au stat, În 1968
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
eleganță și decență, ci din cauza cercelului cu diamant care îi strălucea în nara stângă. Probabil că și-l pusese în după-amiaza asta, afurisita, și așteptase seara ca să-și facă intrarea, atunci când Henriettei îi era imposibil să protesteze. — Vorbim mai târziu, mârâi printre dinți Henrietta, chiar în clipa în care își făceau apariția partenerul de afaceri al lui Simon și nevasta lui putred de bogată, urmați de Fran în persoană, care arăta, după părerea Henriettei, mai bine ca oricând. Părul arămiu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
îmi povesteau. Își făceau datoria. În inerția asta a urmat Întâlnirea cu viețașul Cherecheș. „Domnul Cherecheș - domnul Istodor.“ Comandantul ne-a prezentat unul altuia. El era condamnat. Eu - reporter. I-am strâns mâna. El pe mine: „Cine sunteți dumneavoastră?“. Am mârâit ceva. „Aveți legitimație?“ Am căutat în geantă. Nu o aveam. Buletinul! Îl lăsasem la poartă. Dar, până la urmă, de ce nu-l credea pe comandant? De ce aveam nevoie de legitimație? O clipă m-am gândit... Căutam în geantă, ceva, orice mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de doi metri. Mă dădeam în spatele lui, nici nu mă vedea nimeni. Și n-am simțit pușcăria. Pentru că ăsta era jupânul lor, la toți. Nu ne deranja nimeni. Aveam instructor - major - care stătea zilnic. Și pe ăla-l bătea, dacă mârâia. Și ăla trebuia să se poarte frumos. Că ăla avea câștig, avea avantaje cât stătea acolo, la minori. Minorii aveau patru pachete pe lună și lua din pachete. La Săvinești. Și de-acasă-mi venea săptămânal, în fiecare sâmbătă, pachet și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
-o palmă, câte-un pumn. Eram sigur că sunt banii în casă dar ca să nu răgușesc. I-am dat câteva sfaturi altădată cum să facă. Să n-aducă banii-acasă, că mai pățește și altă dată. Mormăia, așa. Da din cap, mârâia. I-am cheltuit aiurea. Într-un an de zile s-au dus toți. Pe distracții, pe petreceri. Femei. Inele, parfumuri scumpe, pantofi. Intram în magazin și mă simțea vânzătoarea cu bani, îmi spunea „Ăsta-i mai bun, parfumu-i mai așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Ea din loc în loc ridică Movilițe de pământ. Fac biluțe din gunoi Și le cară câte doi. Harnice-s, pe cât de mici, Și-și fac cuiburi din chirpici. Meșter mare-n pișcături, Campion la sărituri. Uneori se plimbă-n ham, Mârâie și face „ham”. Ea le spune mai pe șleau: Zgârie și zice „miau”. E un soi de cal și el, Dar unul mai mititel; Pentru că e foarte rar, Lumea l-a numit... Nu-i nici cal și nici măgar, Se
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
să Îți ceară voie ție. Ah, minunat. Adică, te-a Întrebat deja? Da, iar eu i-am spus că nu depinde de mine, că e corpul tău și nașterea ta, așa că va trebui să te Întrebe pe tine. — Hmm, am mîrÎit eu, aprobîndu-i sprijinul. Două zile mai tîrziu - timp În care Îi evitasem telefoanele, lăsînd robotul să răspundă și sunînd doar cînd Dan spunea că nu e acasă - i-am telefonat și am vorbit cu ea, explicîndu-i că nu m-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
altceva, iar ea ar avea tot dreptul să refuze. — Da, spune ea Într-un tîrziu. Cred că e o idee excelentă. 29 — Nu știu cum să procedez În legătură lu Lisa, recunoaște Trish În vreme ce Împingem cărucioarele prin parc. — Ce-i cu ea? mîrÎi eu. Nu putem pur și simplu să o Îndepărtăm, spune Trish. Tu nu poți să faci asta. Și eu sînt Îngrozită de purtarea ei, dar ne e prietenă bună și nu poți să o judeci doar pentru că a făcut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ne-a lămurit Bovo. Dar, deși nu are autorizație, dacă-i dați trei parale, ne trece dincolo. Am scotocit în desagă ca și cum aș fi dat cu greu de vreun bănuț. I-am arătat în palmă cele trei parale. Pescarul a mârâit, s-a dus să dezlege o barcă cu fundul plat, ascunsă printre tufișuri. - Toți în chestia aia? am întrebat neîncrezător. - Nu contează barca, ci barcagiul, m-a lămurit Bovo, iar Cagnaccio se descurcă chiar și când apa dă peste mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mă mai tot domni! Aici domnește egalitatea celor morți. De-aici până la primul han sunt cel puțin șase mile, și-acum, uită-te acolo! A arătat spre locul unde erau îngropați morții. O haită de câini scormoneau grămezile de pământ, mârâind, atacându-se și mușcându-se. - Nu mai e mult și se-ntunecă, și câinilor li se vor adăuga lupii. Ei știu că, din când în când, câte unul de-aici se aruncă între ei ca să aibă o moarte mai iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
căci Ea nu știa că el era autorul. Scoase din hanorac tuburile de vopsea. În noaptea asta adusese doar trei. Nu-i nimic. Avea să creeze o lume doar În negru, roșu și albastru. Stropi. Auzi câinii lătrând, Îi auzi mârâind - poate găsiseră un șobolan, poate clandestinul care dormea În cort Îi alungase cu pietre. Își rezervă clipele care mai rămâneau din zori pentru a lăsa mărturie pe tabla șantierului imaginea exploziei. Începu cu bomba, o mică bombă artizanală, realizată În conformitate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]