3,738 matches
-
Înțepat. Dante Își aminti că auzise de el: era unul dintre asistenții marelui Arnolfo di Cambio, și venise cu el de la Roma, când Începuseră lucrările pentru noua catedrală. Îl măsură din ochi cu repeziciune, parcurgându-i profilul alungit și dizgrațios. Măreția calului se distingea În formele prelungi ale membrelor și ale feței, cu o forță reținută ce părea mereu pe punctul de a se manifesta În toată puterea ei. Mâini ce păreau născute ca să Înșface piatra. Și poate că nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o bruscă surescitare. Poetul privi În jur. Care va să zică, spelunca aceea era renumită până la Roma? În ce se transforma orașul lui? Nu Florența lui, ci orașul celălalt, necunoscut, ivit pe nepusă masă În afara centurii vechilor ziduri, un nou Babilon, lipsit de măreția celui din vechime. Cu idolii lui noi... precum acea dansatoare, venită cine știe de unde, o vagaboandă cu ochii vopsiți. — Antilia? Un nume curios, nu e cuprins În canonul sfinților noștri, se mărgini să observe. — Antilia nu ar intra În canonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
reflecta. Patru metale și un material mai umil, dar tenace. Fragil, dar durabil. Bronzul și fierul anticilor se făcuseră praf și pulbere, dimpreună cu umbrele lor. Dar cărămizile romanilor erau Încă acolo, În arce și În bazilici, depunând mărturie pentru măreția Imperiului. Fărâmicioasa teracotă pe care se sprijineau speranțele supraviețuitoare ale unui mare edificiu. Și tocmai Într-o biserică din Florența, cetatea dușmanilor Imperiului. Un zâmbet Îi Încolți pe buze: dacă, Într-adevăr, așa stăteau lucrurile, cât de subtilă fusese perversiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
grumazul pe care rămăseseră pe deplin vizibile urmele degetelor. Își dădu drumul greoi pe unul din micile tronuri din Încăpere, nespus de palid. După o clipă, poetul șezu și el În fața sa. — Căiește-te... mortifică-ți cruzimea dinaintea umilei noastre măreții, și vei redeveni fiul nostru... murmură cardinalul. Orice urmă a ipocritei sale sacralități se făcuse nevăzută. Acum apărea drept ceea ce era pe dinăuntru: un politician angajat Într-un duel cu un adversar neînduplecat. Pierduse prima ciocnire și Încerca să Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Oare niște prostii asemănătoare Îl făcuseră curios pe Veniero? Dante Începuse să se Înstrăineze, urmându-și șirul propriilor gânduri. Asculta din ce În ce mai distras cuvintele omului. Apoi ceva, o schimbare În ritmul predicii sau În tonul vocii Îi solicită atenția. Cantilena despre măreția epocii care avea să vină, alcătuită din aspirații inefabile și din expectative extraordinare, lăsase loc unui subiect mai sumbru. Dumnezeu părea să fi dispărut dintr-o dată din orizontul teologului, lăsând locul unei bezne tulburi, infernale. Acum, Bruno nu mai Însoțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prostituate. Se spune că În stepele de la Răsărit trăiau niște triburi feroce de nomazi, ai căror regi și preoți erau femei de o frumusețe statuară și miraculoasă. Acestea erau Îngropate În morminte somptuoase, acoperite cu bijuterii splendide și cu semnele măreției lor, printre stoluri de curteni care erau jertfiți pentru ca ele să nu Înfrunte singure Întunericul și groaza călătoriei. Preotese care dialogau cu moartea, interogând-o după ce băuseră poțiuni stranii, chemând umbrele la adunare. Se Întrebă dacă Ambrogio nu fusese cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încet, tot gândindu-se la cele auzite. Să Înșface chica Fortunei... Nu reușise Încă, În prima jumătate a vieții sale. Și nici acum zeița cea legată la ochi nu părea să Îi acorde favorurile sale. Îl aștepta o cale a măreției, nu a fericirii. Iar la glorie se ajunge cu virtutea, nu cu norocul. Căută ochii sienezului pentru a i-o striga În față, dar de acum era departe. Se așeză pe o bornă din piatră, la marginea străzii. O ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fumegoase, niște umbre subțiri, niște contururi. Bunul povestitor știe că eroul său e și el om și câteodată are nevoie de liniște, de singurătate, de-un colț al lui în care să se poată ascunde în voie. Cât oare din măreția binemeritată a atâtor și atâtor eroi de poveste n-ar fi considerabil știrbită dacă, printr-o instanță nelalocul ei, măritul Cetitor i-ar putea urmări zi de zi și mai ales noapte de noapte fără răgaz? Un Romeo săpunindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
anumite încercări prin care, la drept vorbind, era mai bine să nu trecem, ne-ai adus totuși teferi și nevătămați înapoi, ca noi să-Ți ridicăm acum slavă și, cu micile rețineri de mai sus, să ne închinăm încă o dată măreției Tale. — Amin! - spuse Iovănuț. — Și dacă, mărite Doamne - grăi inspirat Metodiu, cu ochii în tăria cerului - vei socoti de cuviință de-acum înainte să pui pe umerii noștri firavi alte și alte greutăți, cu gânduri și țeluri pe care numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
șopti fata care nu era frumoasă, dar era foarte senzuală în rochia superbă de calemcheriu cu taclit vărgat. Vel-logofătul Samoilă porni vioi și se opri exact în fața lui Vodă. — Deși nu te văd și nu te voi vedea în veci, măreția ta o simt, mărite Doamne, ca și când aș avea nu doi, ci mult mai mulți ochi în cap - spuse Samoilă îngenunchind. — Vorbele tale îmi merg la inimă, venerabile Samoilă - răspunse mulțumit Sima-Vodă. — Căci eu te văd cu ochii minții, a căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cusutul, cârpitul. Marea greșeală a lui Antoniu n-a fost că s-a îndrăgostit de Cleopatra - errare humanus est - ci că înainte de asta nu i-a distras atenția prezentându-i ultimul model roman: una pe față, două pe dos. Nu măreția femeii trebuia să prezinte Antoniu în Egipt, ci împletitura savantă a sandalei sale. Episodul 132 DIN NOU ACASĂ După ce Barzovie-Vodă rosti aceste cuvinte, cei de față simțiră nevoia să-și ascundă gândurile. Se lăsase noaptea. Adevărul rotund al vorbelor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
strângă de gât pe fată... - Ridică din umeri ca și cum și-ar fi recunoscut totala sa neputință. - În fond și la urma urmei e viața ta. Restul drumului l-au făcut în tăcere, mulțumindu-se să admire un peisaj a cărui măreție creștea cu fiecare clipă, deoarece câteva dintre dunele aurii aproape fosilizate atingeau mai mult de două sute de metri înălțime, într-un joc de lumini, umbre și curbe atât de pronunțate, că uneori părea o încântătoare pajiște cu fecioare uriașe complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
El! Ce înfrângere în fața diavolului, prieteni. Îi văd venind, tineri și bătrâni. Le văd privirea pasionată în ochi. O, de ce nu vă alăturați lor? N-ar fi minunat să avem aici, pe scenă, o mulțime mare ca o mărturie a măreției Sale? S-au auzit iarăși alte scaune scârțâind și pași pe culoar. Unii dintre cei care s-au ridicat plângeau din mers. Haideți să mai cântăm o dată împreună, prieteni. Unii dintre voi nu au luat încă decizia. Nu ratați ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
socotea nimeni că era vorba de o pasăre, ci de cineva, rudă cu ei, poeții, un geniu al spațiului și al exprimării care se simțea străin și chiar ridicol pe pământ. Numai atunci când își ridica aripile în aer realiza adevărata măreție a ființei sale. În timp ce vorbeam, intram cu ochii în Simon, vedeam în el. Nunu bea, prefăcându-se că nu-i păsa de nimic. Desena o femeie tânără și subțire cu o gură roșie de atâta sărutat. Dintre picioarele ei ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mai departe spre lacul Wierwaldstalteltsjon, la fel de înghețat ca toate apele din regiune. Pe gheață aștepta ca într-o viziune suprarealistă un pian negru strălucitor ca un cărăbuș enorm, un Steinway cu toată mândria și luxul lui, nepermis de insolent, în măreția iernii și a frigului. O lume pestriță bea din sticle mari. Erau deja beți, așteptând să cânte aria operei lui Purcell, ca „popor al înghețului“. Toți păstrau în minte alte reprezentări reușite ale aceleași opere, pe vârful muntelui Rigi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să plec? - Nicăieri. Era o glumă. Dar tu... văd că... - Că ce? - Nu mai înțelegi nimic! - Da... bine... Mă cam îmbufnasem. Și aveam și de ce. Știam exact care era diferența dintre noi doi, mai ales pentru că eu, cândva fala și măreția nobilimii ruse, ajunsesem acum o legumă apatică și obositoare, o făptură bolnăvicioasă, inexplicabil de altfel, pentru că nu eram genul lipsit de putere sau inactiv. Dimpotrivă, reprezentam un soi puternic, pentru care grijile erau o reală absență. Acum, însă, iată, zac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o înălțime cutremurătoare, așa cum nu ne-am imaginat că s-ar putea întâmpla vreodată, așa cum n-am crezut cândva că s-ar putea visa. Viteza este uriașă, aproape că-ți smulge fața, dar asta pare să nu fie nimic în comparație cu măreția și oroarea a ceea ce se întâmplă sub noi, și anume ființa rea și uriașă care a devenit oceanul planetar, miliardele de fațete ale oglinzilor pe care le formează oribilele valuri și care reflectă soarele înghețat, orbindu-ne pe loc. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
care urmă, de o frumusețe stranie, îngrozitor de trist, împietri asistența. Elvețianul mierluia și guița cu mult suflet despre o căprioară rănită și apoi înșelată la alimentară, despre turiștii care aruncă gunoaie în munții săi și apoi, meschini și invidioși în fața măreției naturii, rup dintr-o mușcătură capacul de la veceu și se dau cu el pe pârtie. Ionescu fu atât de impresionat de această interevenție, încât vru să-i dea elvețianului ambele premii pe loc, numai că trebui totuși să se resemneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
iată că abia într-un târziu a răcnit, desființând tăcerea maiestuoasă ce se înstăpânise peste noi toți: - Mi-ați stricat cenaclul, domnilor, urlă, dându-i probabil fără să vrea un pumn Aurorei Sticlaru, v-ați bătut joc de strălucirea și măreția celui mai important cenaclu al binecuvântatului nostru oraș! Ueeeah... bleeaaah!!! grohăi apoi, eliminând resturi de vomă ce mă făcură să-mi mut privirea în cu totul altă parte, scârbit. Cuvintele și puținele idei pe care mai fusese în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
folosește și de automobil, și de aeroplan, și de încălzirea centrală, și de societatea internațională a vagoanelor de dormit, se consideră pe sine deplin îndreptățit să privească de sus la oameni, o face doar pentru a admira o dată în plus măreția veacului nostru atât de inventiv. La sfârșit, ieșea la lecție Burkeviț căruia i se punea aceeași întrebare ca și celorlalți doi. La primele cuvinte, Burkeviț dezamăgea. Parcă prea sec își pregătea traseul propriului discurs, prea sec pentru urechile noastre răsfățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fiară a recunoaște un eu străin înseamnă a-și recunoaște înfrângerea datorată slăbiciunii corpului propriu, deci, neputinței sale fizice, în timp ce pentru om, a recunoaște un eu străin înseamnă a celebra o victorie care vine din puterea spiritului său și din măreția lui. Acesta este soțul meu, și e păcat că lucrurile s-au întors astfel, încât eu trebuie să rămân cu el. Nu i-ar fi stricat șocul pe care l-ar fi resimțit stupiditatea lui dacă ar fi aflat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și doi bani jumate I Când lam cunoscut pe Charles Strickland, mărturisesc că nici măcar o clipă n-am remarcat la el ceva ieșit din comun. Și totuși în zilele noastre se vor găsi doar puțini oameni care să-i nege măreția. Nu mă refer la acea măreție realizată de politicianul norocos sau de militarul victorios. Aceasta este o calitate care ține mai degrabă de poziția pe care-o ocupă, decât de omul ca atare, iar orice schimbare a împrejurărilor poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lam cunoscut pe Charles Strickland, mărturisesc că nici măcar o clipă n-am remarcat la el ceva ieșit din comun. Și totuși în zilele noastre se vor găsi doar puțini oameni care să-i nege măreția. Nu mă refer la acea măreție realizată de politicianul norocos sau de militarul victorios. Aceasta este o calitate care ține mai degrabă de poziția pe care-o ocupă, decât de omul ca atare, iar orice schimbare a împrejurărilor poate să o reducă la proporții foarte discrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
reducă la proporții foarte discrete. Prea adesea se vede că prim-ministrul care a căzut de la putere a fost cel mai adesea doar un orator pompos, iar generalul fără armată nu e decât eroul domesticit al unui târgușor. În schimb, măreția lui Charles Strickland era autentică. Se prea poate să nu vă placă arta lui, dar în orice caz nu puteți să-i refuzați omagiul interesului dumneavoastră. El te tulbură și-ți reține atenția. A trecut timpul de când era pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ani ai vieții, Și acolo am dat peste oameni care i-au fost apropiați. Mă aflu în situația de a putea face lumină tocmai asupra acelei părți din tragica sa carieră care a rămas necunoscută. Dacă cei care cred în măreția lui Strickland au dreptate, narațiunile personale ale celor care l-au cunoscut în carne și oase nu pot fi inutile. Ce n-am da noi pentru amintirile unei persoane care l-ar fi cunoscut pe El Greco la fel de bine cum l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]