1,749 matches
-
cumva însăși această ipoteză conform căreia un aparat poate să aștearnă propriile idei în format word rămânea doar o altă aberație. * Afară fulgeră, un tunet făcu din nou alarmele mașinilor să se jeluiască, prelung, iar Scriitorul își spuse da, acest Magician dorește al dracului de tare să-mi fie frică de propria viață, numai că Iepurele strânge din dinți, indiferent, și merge mai departe. Îl așteaptă o grădină cu zarzavaturi... Nu. Eroare. Mă așteaptă, Lucia, pur și simplu, Lucia mea (numai
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
îi confirmă că totul era în regulă. În regulă, un fel de a spune, în acele condiții. În acea... conjunctură. - Lucia a terminat programul la ora asta, deșteptule, încotro mergi? Întrebarea îl făcu să râdă. - Atunci când eram copil îmi plăceau magicienii. Știi de ce? - Nu, de ce? - Fiindcă după ce se termina spectacolul nu se țineau niciodată după mine, de-aia. Plecam, luam încă un hot dog sau o gogoașă, nici nu priveam înapoi. - Și ce ar trebui să înțeleg din asta? Ridică din
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
trotuar și că nicio mașină nu venea de undeva pentru a se îndrepta către nicăieri, surâse și se ridică de pe bancă. Ajunse în mijlocul străzii, se întinse pe linia albă care împărțea banda de asfalt în două și desfăcu brațele, larg. Magicianul îi dădu ocol, privindu-l cu superioritate. - Cam asta a fost, înțeleg că ai ajuns la concluzia următoare - nu are rost să-ți înfigi încă un cuțit în rana deschisă. Lucia, cel puțin așa cum vrei tu să crezi, nu există
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
următoare - nu are rost să-ți înfigi încă un cuțit în rana deschisă. Lucia, cel puțin așa cum vrei tu să crezi, nu există. Du-te acasă, Scriitorule, urmează o nouă zi. Ultima. Ridică ușor capul, căutându-l cu privirea pe Magician. - Ultima? Îți iei concediu sau ieși la pensie? Magicianul deschise umbrela, iar luminile se stinseră. Scriitorul văzu uimit un cortegiu funerar care se apropia din capătul străzii. Dar nu se ridică. Nu putu să se ridice, inițial. Dricul era tras
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cuțit în rana deschisă. Lucia, cel puțin așa cum vrei tu să crezi, nu există. Du-te acasă, Scriitorule, urmează o nouă zi. Ultima. Ridică ușor capul, căutându-l cu privirea pe Magician. - Ultima? Îți iei concediu sau ieși la pensie? Magicianul deschise umbrela, iar luminile se stinseră. Scriitorul văzu uimit un cortegiu funerar care se apropia din capătul străzii. Dar nu se ridică. Nu putu să se ridice, inițial. Dricul era tras de patru cai mascați, cu pampoane negre prinse între
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
se stinseră. Scriitorul văzu uimit un cortegiu funerar care se apropia din capătul străzii. Dar nu se ridică. Nu putu să se ridice, inițial. Dricul era tras de patru cai mascați, cu pampoane negre prinse între urechi. Vizitiul era chiar Magicianul, bineînțeles, nici nu se miră atunci când îl văzu cocoțat pe capră, iar atunci când trecu pe lângă el ridică jobenul și îl salută, excesiv de amabil. Apoi reveni cu privirea pe axul drumului, mânând cai către cimitirul amplasat tocmai la periferie. Scriitorul vizualiză
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cu greu din îmbrățișare, îi puse mâinile pe umeri, o privi direct în ochi și o întrebă: - Lucia, spune-mi sincer, am murit? Mă duceai către cimitir, într-un dric tras de patru cai, iar hățurile erau în mâinile unui magician? Râsul ei îl atinse ca o adevărată binecuvântare. - Încă nu, dragul meu. Dar poate că vei muri. De plăcere. Mai încolo. Iar hățurile le voi ține eu, n-avem nevoie de magicieni sau de costume de magicieni, deși nar fi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
patru cai, iar hățurile erau în mâinile unui magician? Râsul ei îl atinse ca o adevărată binecuvântare. - Încă nu, dragul meu. Dar poate că vei muri. De plăcere. Mai încolo. Iar hățurile le voi ține eu, n-avem nevoie de magicieni sau de costume de magicieni, deși nar fi, poate, o idee așa de rea. Așa că hai să ne grăbim, micul meu pervers, mi-e o foame de lup. De tine. Te doresc, Scriitorule... Mai știi să faci dragoste? Cuvintele ei
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
în mâinile unui magician? Râsul ei îl atinse ca o adevărată binecuvântare. - Încă nu, dragul meu. Dar poate că vei muri. De plăcere. Mai încolo. Iar hățurile le voi ține eu, n-avem nevoie de magicieni sau de costume de magicieni, deși nar fi, poate, o idee așa de rea. Așa că hai să ne grăbim, micul meu pervers, mi-e o foame de lup. De tine. Te doresc, Scriitorule... Mai știi să faci dragoste? Cuvintele ei îl liniștiră. Îl căută din
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
fi, poate, o idee așa de rea. Așa că hai să ne grăbim, micul meu pervers, mi-e o foame de lup. De tine. Te doresc, Scriitorule... Mai știi să faci dragoste? Cuvintele ei îl liniștiră. Îl căută din priviri pe Magician, însă nu-l văzu. Și, pentru prima oară în acea zi, se simți protejat. O sărută, căutându-i limba, apoi se trase brusc în spate și strigă:Te iubesc, Lucia! Nu am iubit pe nimeni așa cum te iubesc pe tine
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și mașinile se împuținaseră, dintr-o dată, iar bărbatul din mijlocul străzii întinse mâinile în fața sa și țipă:Lucia, spune-mi sincer, am murit? Mă duceai către cimitir, într-un dric tras de patru cai, iar hățurile erau în mâinile unui magician? Fu cuprinsă de un fior. Nu înțelegea nimic. Bărbatul privea către ea, dar era evident că nu ei i se adresa. Se trase doi pași înapoi și blestemă în gând absența unui taxi și acea inițiativă pe care o avusese
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
iubesc ca un nebun și te voi ajunge! Te voi ajunge și te voi întrece! Cine va trece primul linia de sosire, Lucia? Eu! Cine va lua premiul cel mare, Lucia? Eu, eu, eu!!! Femeia icni și izbucni în plâns. Magicianul, galant, îi oferi o batistă. Peste cinci minute, Lucia era într-un taxi, iar după alte zece încuia pe dinăuntru ușa apartamentului și se arunca pe patul din dormitor, plângând în hohote. * Privind în urma femeii, Magicianul fluieră laudativ în timp ce aceasta
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și izbucni în plâns. Magicianul, galant, îi oferi o batistă. Peste cinci minute, Lucia era într-un taxi, iar după alte zece încuia pe dinăuntru ușa apartamentului și se arunca pe patul din dormitor, plângând în hohote. * Privind în urma femeii, Magicianul fluieră laudativ în timp ce aceasta se apleca pentru a urca în taxi, apoi se îndreptă liniștit către un alt decor, al unui alt scenariu. Cursorul se mută către colțul din dreapta sus al paginii, se așeză pe semnul x, apoi, după ce apăru
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
striga numele ei. Apoi, dintr-o dată, orașul dispăru pe de-a-ntregul. Poate că nici nu existase vreodată, ar fi și aceasta o ipoteză, nu? Dar haideți să fim serioși, un oraș nu poate să dispară pur și simplu, nici chiar Magicianul - cel care se îndreaptă acum către o altă sală de spectacol - nu poate introduce un oraș într-un joben. Nu. Dar un iepure? Iată o întrebare pe care o putem numi redundantă. Bineînțeles că un iepure ajunge foarte ușor acolo
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
picăturile ploii nu reușesc să-i răcorească obrajii. Când mai are doar câțiva pași până la ea, femeia dispare încetul cu încetul, mai întâi pantofii cu toc, apoi gleznele, pulpele, genunchii, șoldurile, iată o o jumătate de femeie, Scriitorule (este vocea Magicianului?, nu, nu este vocea lui, Magicianul se apropie de localul unde se bea vin bun și se ascultă smooth jazz), o jumătate de femeie care plutește la câțiva metri de tine, oamenii trec pe lângă ea fără să aibă nicio reacție
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
răcorească obrajii. Când mai are doar câțiva pași până la ea, femeia dispare încetul cu încetul, mai întâi pantofii cu toc, apoi gleznele, pulpele, genunchii, șoldurile, iată o o jumătate de femeie, Scriitorule (este vocea Magicianului?, nu, nu este vocea lui, Magicianul se apropie de localul unde se bea vin bun și se ascultă smooth jazz), o jumătate de femeie care plutește la câțiva metri de tine, oamenii trec pe lângă ea fără să aibă nicio reacție, cum de este posibil așa ceva?, este
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cap: plouă necontenit, ai plecat de-acasă pentru a merge la Lucia, dar Lucia nici nu te cunoaște. Te-a văzut de câteva ori, știe că scrii sau cel puțin așa crede, că încă scrii, atât și nimic mai mult. Magicianule, te rog... Niciun Magician nu se află lângă noi sau între noi sau deasupra noastră, agățat de o streașină. Sunt doar eu. Cine? Eu. Cel care sunt tu. Nu te văd. Nici nu trebuie. E de ajuns că mă auzi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
plecat de-acasă pentru a merge la Lucia, dar Lucia nici nu te cunoaște. Te-a văzut de câteva ori, știe că scrii sau cel puțin așa crede, că încă scrii, atât și nimic mai mult. Magicianule, te rog... Niciun Magician nu se află lângă noi sau între noi sau deasupra noastră, agățat de o streașină. Sunt doar eu. Cine? Eu. Cel care sunt tu. Nu te văd. Nici nu trebuie. E de ajuns că mă auzi. În sfârșit. Se așeză
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
deschide-l, stropește banii cu benzină, dăle foc. Purificare prin ardere. Spune-i cum vrei. Dar numai în felul acesta (cu toate că nimic nu este sigur, totuși, surprizele dau buzna peste tine exact atunci când te aștepți mai puțin) poți scăpa de Magician. Și de iluziile tale. De Lucia... Nu-mi vorbi despre ea. O iubesc. O iubesc cum nu am iubit niciodată pe nimeni. Ce siropos... Poate... Dacă îți imaginezi că poți să revii mâine, cu un zâmbet larg și dinți strălucitori
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
comun. Da, și o reacțiune pentru fiecare acțiune. În teorie, există Iad și există Rai. Practic, nu știm nimic cu ceritudine. Nu înțelegi că viața ta de până acum s-a terminat. Lucia trebuie ștearsă cu buretele din gânduri. Și Magicianul la fel. Grăbește-te, astfel de moment de luciditate sunt rare. Fugi către casă, cât mai poți. Și nu uita - laptopul, geamantanul, banii, Lucia... Laptopul, geamantanul, banii, Lucia. Țâșni de pe gărduleț și începu să alerge, din nou. Pantofii mușcau din
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
iremediabil de altcineva (își spuse asta cu fermitate, pentru a-și înfrâna pornirea inițială, dorise să se ridice din nou, să o conducă până la ușă, apoi până la un taxi, apoi...) sau poate doar de melodiile acelui saxofonist care avea chipul Magicianului - dar nimeni, nici măcar Detectivul, nu își putea da seama de asta - și o cămașă înflorată, poate prea înflorată pentru o asemenea noapte în care, fără săși facă vreun reproș, Moartea se pregătea să mai invite pe cineva la plimbare. Când
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
lipită pe legitimație, Detectivul zâmbea, iar razele lunii făceau ca insigna să strălucească. Băiatul holbă ochii, aruncă bâta de baseball într-un tomberon de gunoi, privi repede în toate direcțiile, apoi o luă la fugă și dipăru după un colț. * Magicianul privi în urma lui, apoi atinse cu vârful pantofului corpul Detectivului. Zâmbi. Oarecum trist, oarecum mulțumit. Un zâmbet care nu aducea a rânjet, un zâmbet ca un punct final al unui alt capitol. Cursorul desenă un cerc, ca și cum mână nevăzută sar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
aceea, scaunul electric? - Nu, funia. Cunoști procedura, doar ai scris, la un moment dat, și despre așa ceva. Să nu uiți săpunul, e păcat să nu alunece viața, încetul cu încetul, către lumea de dincolo... Nu putu să râdă. Poate că Magicianul dorise o glumă, cu toate că privirea de metal numai asta nu sugera. - Aha, suntem pe stil vechi. Funie, săpun, nici măcar un pistol apărut din senin, cu un singur glonte pe țeavă. Nici cianură, nici vreun alt lichid toxic. Te recunosc, mă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
țeavă. Nici cianură, nici vreun alt lichid toxic. Te recunosc, mă mir că nu te-ai gândit la o tăiere a capului, în piața publică, sub privirile uimite ale câtorva pensionari. Și dacă nu vreau? Pur și simplu nu vreau, Magicianule. Ba, mai mult, o să merg la poliție și mă voi preda. - Să te predai? Pentru ce? - Să mă omor? Pentru ce? - Fiindcă n-ai să mai poți trăi cu ideea că toată viața ta de până acum a fost un
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
e cafeaua mea? Nu ziceai că devii gospodină cu joben? Acum să te văd... - E lângă tine, pe noptieră. Doar știi că mă țin de cuvânt. Cafeaua aburea, avea caimacul gros și un gust formidabil. Fu nevoit să accepte realitatea. Magicianul preparase o cafea exceoțională. - Pot să-mi pun și ultima dorința? - Dacă vrei... - Vreau să dispari, să dau o declarație în fața Detectivului, să merg la magazin, după Lucia, să-i spun că o iubesc, iar apoi să venim aici și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]