775 matches
-
comite în Maramureș, fiul lui Sas și nepot a lui Dragoș de Bedeu. Familia a avut un rol important în istoria Maramureșului și a Transilvaniei în secolul al XV-lea. S-a remarcat și prin lupta pentru autonomia Bisericii Ortodoxe maramureșene și a sprijinit traducerea de texte bisericești în limba română. Au fondat multe mănăstiri printre care și Peri, fondată de Drag. Printre cei mai importanți membri ai familiei a fost Bartolomeu (Bértalan Drágffy), voievod al Transilvaniei (1493-1499), care i-a
Dragfi () [Corola-website/Science/306357_a_307686]
-
Sofia - Istanbul. La începutul anilor '50 ai secolului al XX-lea, conducătorii politici comuniști ai României au dispus să se înalțe pe centrul clădirii un turn cu ceas (având patru orologii pe cele patru fețe) având în vârf o fleșă maramureșeană de peste 10 metri înălțime cu o stea roșie cu cinci colțuri (asemănătoare cu cea de la Kremlin). Pentru a susține turnul cu o greutate de 149 tone s-au construit noi reazeme în locul loggiei de inspirație venețiană, iar în pod s-
Gara Iași () [Corola-website/Science/313039_a_314368]
-
preluate de către guvernul comunist al Poloniei. În timpul anilor 1980, vânzării de votcă i-au fost fixate norme. După victoria mișcării solidaritare, toate distileriile au fost privatizate, ducând la o explozie de mărci. "Horilca" (în ucraineană "горілка", transliterat "gorilka", în graiul maramureșean "horinca") este termenul ucrainean pentru „votcă”. Horilca poate fi folosit în sens general în limba ucraineană, adică să înseamne whiskey sau alte băuturi alcoolice tari. Printre oamenii de origine slavă, termenul de horilcă este folosit pentru a sublinia originea ucraineană
Votcă () [Corola-website/Science/313208_a_314537]
-
secuilor, gravat în lemn. Poarta secuiască sculptată este întruparea materială a unei anumite mentalități populare, reprezentând convingerea că comunitatea secuilor, în existența sa continuă, este dedicată păstrării acestor multe secole vechi de tradiții valoroase. Poarta secuiască se deosebește de poarta maramureșeană prin faptul că are un stil diferit. Simbolul principal sculptat pe poarta secuiască este laleaua, căreia i se adaugă alte motive florale sau geometrice. La înfrumusețarea porților secuiești contribuie și coloristica, deoarece unele dintre ele sunt pictate în culori vii
Poartă secuiască () [Corola-website/Science/314555_a_315884]
-
centrele culturale din Țara Românească și Moldova. Decorul mural al bisericii din Borșa, datând din 1775, este opera unui zugrav ale cărui lucrări au puține legături cu tradiția din zona Maramureșului istoric. Programul iconografic este diferit de al celorlalte picturi maramureșene. Pe bolta naosului sunt înfățișate Sfânta Treime, Înălțarea Fecioarei și Cei patru evangheliști, restul spațiului fiind acoperit de numeroși îngeri așezați pe nori. În altar sunt scene disparate, dintre care numai unele specifice acestei încăperi: Iisus-Viță-de-Vie, Iisus în potir, Viziunea
Biserica de lemn din Borșa din Jos () [Corola-website/Science/313601_a_314930]
-
construită în anul 1642, din lemn de stejar, pe temelia unei alte vechi biserici. Ea a fost pictată mult mai târziu, probabil în anul 1753, an însemnat în pronaos de popa Ioan. Monumentul se încadrează în tipologia bisericilor de lemn maramureșene, prezentând elementele sale caracteristice: streașina dublă în dreptul naosului și pronaosului, turnul cu foișorul scos în afara profilului de bază și cu un coif prelungit în opt ape. Motivul torsadei „funia răsucită” ce încinge mijlocul pereților bisericii la exterior, îl regăsim și
Biserica de lemn din Sat-Șugatag () [Corola-website/Science/313642_a_314971]
-
ciclul marilor sărbători este fragmentar ilustrat, iar ciclul Fecioarei și cel al copilăriei lui Iisus lipsesc din iconografia naosului. În schimb, programul iconografic se completează cu ciclul vieții Sf. Dimitrie și al vieții Sf. Nestor, teme aproape nelipsite din bisericile maramureșene, probabil datorită semnificației speciale, cu note locale, pe care o capătă scena finală a luptei lui Nestor cu uriașul Lie, păgânul. Pe pereții naosului mai apar Sf. Teodosie și Preacuviosul Antonie. De asemenea, este înfățișată Viziunea sfîntului Petru din Alexandria
Biserica de lemn din Călinești Căeni () [Corola-website/Science/313641_a_314970]
-
pereții naosului mai apar Sf. Teodosie și Preacuviosul Antonie. De asemenea, este înfățișată Viziunea sfîntului Petru din Alexandria care, plasată în naos, este o aluzie la necesitatea păstrării credinței tradiționale în confruntarea acesteia cu ereziile (temă deosebit de acută pentru biserica maramureșeană). Pronaosul este dominat de o singură temă majoră- Judecata de apoi care se desfășoară amplu pe întreg peretele estic fără delimitări grafice în cadre sau registre. Sus e înfățișat Iisus judecător, în veșmîntul „Patimilor”, încadrat de apostolii așezați în jilțuri
Biserica de lemn din Călinești Căeni () [Corola-website/Science/313641_a_314970]
-
țărănească, cu motive alese, a lui Iisus copil, năframa albă și șorțul purtat de „femeile lui Lameh”, furca înaltă din care toarce Eva, diferitele tipuri de pălării de modă apuseană ale soldaților din ciclul Patimilor, arhitecturile inspirate din turnurile bisericilor maramureșene. În afara picturilor murale menționate mai sus biserica mai posedă câteva icoane de preț printre care amintim pe cea a Sf. Dumitru, realizată la sfârșitul secolului XVIII, dar inspirată sau copiată după un original din secolul XVII.
Biserica de lemn din Călinești Căeni () [Corola-website/Science/313641_a_314970]
-
cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, și-au făcut greco-catolicii slujbele până în 1948 și din 1992 încoace - cu precizarea că și între 1948 și 1992 s-a slujit în ea de către ortodocși. Biserica, puțin modificată azi, a fost construită în stil maramureșean, cu împărțirile din interior cunoscute: în pronaos femeile, în naos bărbații, altarul - despărțit de restul navei printr-un iconostas. Se pare că biserica a rămas nepictată vreme de 20 de ani. Pe la 1847, când păstorea preotul Eliseu Moga - primul preot
Biserica de lemn din Frata () [Corola-website/Science/314115_a_315444]
-
a deschis Filiala „Maramureș” din Chișinău (Republica Moldova), iar în 2005, o filială identică în Spania; "Carte pentru vârsta de aur" (în decembrie 2001 s-a deschis Filiala „Centru de zi pentru vârstnici”, în Baia Mare); "Carte pentru bibliotecile noilor comune"; "Scriitori maramureșeni și cărțile lor", în bibliotecile publice din Maramureș; Parteneriat cu alte instituții culturale sau educaționale din județ etc. În data de 17 mai 2004 se inaugurează "Ludoteca" (în cadrul Secției pentru copii), iar în 9 noiembrie 2004 - Brevetoteca, ca un element
Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare () [Corola-website/Science/314132_a_315461]
-
în mai multe perimetre din județ, unele situri prezentând un interes ce depășește granițele țării. De ani buni, studiile și comunicările științifice sunt valorificate într-un periodic (Marmatia), precum și în publicații din seriile "Colecții muzeale", "Bibliotheca Marmatia", "Studii și cercetări maramureșene", "Muzeul Viu".
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș () [Corola-website/Science/314133_a_315462]
-
lucrării a fost realizată în lemn (în 1972) și se află în prezent în colecția Centrului Artistic Baia Mare (Muzeul de Artă). Replica din piatră, datată 1973, este amplasată în fața Palatului Administrativ din Baia Mare, fiind clasată ca monument istoric (). Societatea tradițională maramureșeană se remarcă prin conservarea unor forme de organizare socială arhaice, specifice unei perioade istorice premedievale, în care factorul de decizie, legiuitorul, este alcătuit dintr-un sobor al bărbaților nobili și al bărbaților înțelepți. Voievodul satului nu a avut niciodată puteri
Sfatul bătrânilor din Baia Mare () [Corola-website/Science/314154_a_315483]
-
într-un „săculeț din pânză albă de in”; este utilizat doar de femei, în marcarea pâinilor rituale (a păștilor și a prescurelor). Numit pecetar, prescurnicer sau pristornic, acest obiect de cult era, până la un moment dat, nelipsit din casele satelor maramureșene situate pe Iza, Mara sau Cosău. Practica s-a pierdut ori s-a degradat, dar, din fericire, s-au păstrat câteva colecții valoroase: ale fraților Victor și Iuliu Pop, precum și cea a preotului Mircea Antal din Breb, aceasta din urmă
Pecetar () [Corola-website/Science/314168_a_315497]
-
Masa Tăcerii), turla de biserică (v. Romulus Pop, 1993). Cât privește compoziția ornamentelor, putem spune că acestea sunt extrem de variate și având o vechime considerabilă: din epoca fierului timpuriu (cultura Lăpuș-hallstattiană), regăsim zig-zagul, apoi motivul frânghiei - ornament frecvent pe porțile maramureșene, la cadranele ușilor și ferestrelor, la crucile de mormânt, dar și la bisericile de lemn (din Botiza, Sat Șugatag, Șurdești, Coruia, Vălenii Șomcutei etc). Efectul obținut este unul de monumentalitate, indiferent că baza are formă piramidală, că partea superioară este
Pecetar () [Corola-website/Science/314168_a_315497]
-
de „zurgălăi”, precum prisnelul fusurilor. Un pecetar din Moisei a fost cioplit ca un coif cu patru turnulețe, asemănător turlelor gotice ale bisericilor din Maramureșul istoric. Există pecetare cu cele trei brațe unite de un semicerc, asemănătoare crucilor de hotar maramureșene. Ca motiv ornamental incizat mai regăsim romburile simple sau concentrice, spicul de grâu sau pomul vieții extrem de stilizat. Uneori se regăsește și imaginea omului, cioplită naiv și cu evidente disproporții, însă cea mai frecventă temă este cea a răstignirii, tratată
Pecetar () [Corola-website/Science/314168_a_315497]
-
înscris. La picioarele lui, într-un soi de arcadă, stau două personaje minuscule... ștergarul din jurul trupului este înlocuit doar de două mici triunghiuri plasate de o parte și de alta a corpului” (Victor Pop, Sabin Șainelic, 2002). Pecetarele din colecțiile maramureșene nu au o vechime mai mare de câteva decenii, sau, în cazuri rare, câteva secole. Însă ritul „sigilării” prescurilor, utilizate drept ofrandă în cultul morților, se practică, cu certitudine, încă din perioada medievală. Pecetarele se disting prin marea capacitate de
Pecetar () [Corola-website/Science/314168_a_315497]
-
Din punct de vedere al valorii culturale, se disting troițele de hotar. Există indicii că, încă de la începutul sec. al XVII-lea, în mai multe comunități maramureșene existau troițe de hotar, monumente complexe, sculptate în lemn. S-a păstrat doar Troița Rednicenilor (foto) din hotarul comunei Berbești, datată în sec. al XVIII-lea și care, prin elementele ce o compun și prin tratarea lor sculpturală, se înscrie
Troiță maramureșeană () [Corola-website/Science/314167_a_315496]
-
sfințirii crucii și troiței). Când treci pe lângă o troiță și te închini înaintea ei parcă simți că te apropie ceva de ea, parcă o energie te atrage, îți dă mângâiere, liniște" (Arhim. Ioachim Pârvulescu, 2004) În opinia altor cercetători, troițele maramureșene ar fi ultimele relicve ale crucilor dacice (cele trei extremități superioare depășesc cercul), ca simbol păgân al unui ancestral cult solar practicat de populația geto-dacă (v. R. Vulcănescu, 1987, p. 202, 367, 472). Troițele, din lemn sau din piatră, sunt
Troiță maramureșeană () [Corola-website/Science/314167_a_315496]
-
ale crucilor dacice (cele trei extremități superioare depășesc cercul), ca simbol păgân al unui ancestral cult solar practicat de populația geto-dacă (v. R. Vulcănescu, 1987, p. 202, 367, 472). Troițele, din lemn sau din piatră, sunt nelipsite din curtea bisericilor maramureșene. În perimetrul bisericii din Budești (monument UNESCO) atrage atenția "o troiță de piatră, cu un Christ ruginit". În Ieud, la biserica din vale, (hramul "Nașterea Maicii Domnului", 1717) există o troiță deosebită, realizată (în 1935) de artistul Traian Bilțiu-Dăncuș. Cu
Troiță maramureșeană () [Corola-website/Science/314167_a_315496]
-
și membru (postum) al Academiei Române, odihnește în Cimitirul Bellu din București, mormântul lui fiind împodobit cu o troiță realizată în Maramureș, oferită prinos de organizatorii Serilor de Poezie de la Desești. După Revoluția din 1989, țara a fost împânzită de troițe maramureșene pentru a comemora eroii din decembrie. Primul monument a fost amplasat, în primele luni ale anului 1990, în fața "Catedralei din Timișoara", operă a artistului lăpușean Alexandru Perța Cuza. De altfel, acesta afirmă că, în ultimii ani, este autorul a peste
Troiță maramureșeană () [Corola-website/Science/314167_a_315496]
-
însoțită, de cele mai multe ori, de „zongoră”, o chitară obișnuită, cu două, trei sau patru coarde (acordate în re-la sau la-do-la-mi). De curând, acestora li s-a adăugat „doba”, o tobă de construcție artizanală, de mărime mijlocie, cu două membrane. Taraful maramureșean este mărit cu o vioară secundă („contră”) și cu o „gordună” (contrabas mic) (v. Tiberiu Alexandru, 1989). De remarcat faptul că, în lipsa instrumentelor, ritmul e dat de tropotitul dansului sau bătaia din palme, ceea ce apropie mai mult acest act cultural
Arta interpretativă vocală () [Corola-website/Science/314170_a_315499]
-
către auditoriu pe un canal al subconștientului cu ajutorul melosului. În preistorie, cuvântul însoțit de muzică și dans a fost un protector miraculos al omului „în fața necunoscutului, în fața forțelor înfricoșătoare ale naturii” (George Nițu, 1988), care trebuiau îmbunate. „În fruntea horelor maramureșene se cere așezată, fără nici un dubiu, horea lungă - horea frunzei” (Mihai Pop, 1980). Ea a fost semnalată de etnomuzicologul de talie mondială, Bela Bartok (1923), în Maramureșul istoric, dar ea persistă în prezent doar în Țara Lăpușului. Melodia nu are
Arta interpretativă vocală () [Corola-website/Science/314170_a_315499]
-
Poarta maramureșeană este o structură de lemn cu o ușă sau o poartă, având multiple încrustații și basoreliefuri, de obicei de forma unui arc de tip romanic sau de formă ogivală modificată, care este plasată la intrarea unei gospodării și/sau case
Poartă maramureșeană () [Corola-website/Science/314166_a_315495]
-
din lemn de stejar, având „hăizașul” (acoperișul) șindriluit, porțile din această zonă au fost comparate adesea cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care țăranii treceau cu demnitate, mândri de originea lor nemeșească. Deși constructiv se aseamănă cu poarta secuiască, poarta maramureșeană nu trebuie confundată cu aceasta. Salba de porți monumentale e mărturia vie a unei realități istorice mai aparte: în perioada feudală, din rândul obștilor maramureșene s-a ridicat o clasă de cneji, care periodic își alegea voievodul; puterea și privilegiile
Poartă maramureșeană () [Corola-website/Science/314166_a_315495]