1,400 matches
-
de ani, că era la mare și se jucau cu mingea, sau făcea o partidă de șah pe o plajă aglomerată, plină de fete drăguțe și neștiutoare, că Înota În apa limpede, se scufunda și, dintr-o dată, simțea că alge maronii se Încolăceau În jurul lui, panglici umede și filiforme a căror atingere Îl trezi. Și fu conștient imediat, fără cale de scăpare, că nu-și dorea să mai trăiască acel trecut și nici să se refugieze Într-un viitor necunoscut. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cele trei vase, dar îi plăcea să-l vadă asudat și chinuit de efort pe băiatul blond și umflat care acum îl trata cu tot respectul. Bubele de pe gât aproape că nu se mai cunoșteau. Se făcuseră ca două puncte maronii, abia vizibile. Popa Barbu era de părere că, orice ar fi fost, ieșise de mult din el. Pampu era iarăși ca înainte, poate nu tocmai la fel de binevoitor, dar, oricum, un bărbat la locul lui. Vremea trecea repede, cu munca, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Lumina pâlpâie palidă. Inspectez camera câteva minute și îmi dau seama că sunt intr-un beci... mai exact, beciul casei bunicii mele. Analizez cu privirea fiecare colțișor și tocmai când vreau să ies ceva îmi atrage atenția. E un cufăr maroniu, lăcuit, de care parcă stă spânzurat un lacăt. Îl deschid cu grijă și îmi atrage atenția o carte veche și prăfuită. O iau în mână și dau să o deschid. Nu apuc să văd ce se ascunde între coperțile de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
eu am participat. Am găsit momentul potrivit și am coborât în beci. Aici am avut o senzație de „deja vu”. ”Hmmm, eu am mai fost aici!”. Exact ca în vis am analizat cu privirea toate cotloanele și am găsit cufărul maroniu, lăcuit și protejat cu un lacăt auriu. L-am deschis încet și am găsit ceea ce eu credeam că e o carte. Am deschis-o cu emoție și curiozitate și am fost foarte surprinsă să descopăr ca așa zisa carte era
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vitelor de povară, Ruben conducea turmele, împreună cu Zabulon și Dan, Gad și Asher și cu servitorii Nomir, soțul lui Zibatu și Zimri, tatăl copiilor Uznei. Cei patru câini alergau și ei în jurul turmelor, cu urechile fluturând. Își ridicau ochii lor maronii de la oi și capre doar când se apropia Iacob și se înghesuiau lângă stăpânul lor în speranța că mâna i se va opri un pic pe blana lor și că îi vor auzi vocea. Iuda, care avea grijă de întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
sau dau numai din gură, pentru că acum o să-mi ofere ocazia de să-mi dovedesc curajul și, zicând astea, Remus a luat de lângă mormanul de frânghii o stinghie, și a așezat-o pe jos, în mijlocul ei se vedea o pată maronie aidoma unei mâini cu degetele răsfirate, iar Romulus mi-a spus să mă pun în genunchi și să-mi așez frumușel mâna dreaptă pe scândură, iar când mi-am pus-o, atunci brusc mi-am dat seama de ce-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
urmează lovitura, i-am văzut mutra printre brațele mele încrucișate, rânjea larg, dar deodată s-a auzit un răcnet, și am văzut cum o sticlă de bere îl izbea în cap pe Lupu. Totul se derula cu încetinitorul parcă, sticla maronie l-a nimerit pe Lupu în dreapta capului, chiar deasupra urechii, Lupu s-a descumpănit, a scăpat punga din mână, amețise probabil, dacă Marius nu l-ar fi prins repede de braț, cu siguranță ar fi căzut, pielea de la tâmplă îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cărunt, cu o bărbuță de asemeni căruntă, cu o față fină de capră isteață. — E acolo..., zise Hipiotul-Negru; trase deoparte o bucată de pânză prinsă de perete și Îi pofti În camera de alături. Neîndoielnic, Michel privi cu interes creatura maronie, ghemuită În fundul patului, care-i urmări cu privirea când intrară În Încăpere. În fond, era a doua oară când Își vedea mama, și avea motive să creadă că era și ultima. Ceea ce-l izbi de la-nceput fu extrema ei slăbiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Habar n-am cum să încep. Să sparg ouăle ? Să le fierb ? Să le arunc de perete ? — Uite ouăle. Eddie trântește un cofraj uriaș pe masă și-i ridică capacul. — Sper că ți-ajung ! Mă uit la rândurile de ouă maronii, ușor amețită. Ce naiba caut aici ? Nu pot să gătesc ouă Benedict nici pentru papa. Nu pot să le fac acestor oameni micul dejun. Va trebui să le spun adevărul. — Domnule Geiger... doamnă Geiger... — Ouă ? mă acoperă glasul lui Trish. Eddie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
se întâmple un miracol. Că o s-o scot eu cumva la capăt. O să reușesc eu cumva să... O, Doamne, sosul dă pe dinafară. Împing mai bine ușa de la cuptor, înșfac o lingură și încep să amestec. Arată ca o apă maronie dezgustătoare. Încep să caut disperată prin bufet după ceva să arunc în ea. Făină. Mălai. Ceva de genul ăsta. Chestia asta e la fix. Apuc un borcănel și torn cu nădejde din praful alb, după care îmi șterg sudoarea de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
privind balamucul din jur. — Da. Așa e. Sunt în... cea mai complexă etapă a... îhm... Privirea îmi cade asupra plitei și încep să țip, fără să vreau. Fuck ! Sosul ! Nu știu ce s-a întâmplat. Din cratița mea de sos sar bășicuțe maronii care tapetează tot aragazul și podeaua din jur. Arată ca oala minune din poveste, care a dat pe-afară, până a acoperit totul în jur. — Ce faci, dă-l la o parte de pe foc ! exclamă Nathaniel. Apucă de cratiță și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Nu. A plecat, pur și simplu. — Mi se pare o reacție cam exagerată, ție nu ? Vreau să spun, el ți-a dezvăluit public absolut toate secretele. Iar tu nu ai vorbit decît despre... — Nu Înțelegi. Rămîn cu ochii la mocheta maronie uzată. Lucrul de care mi-a vorbit nu e deloc ceva lipsit de importanță. E ceva extrem de prețios pentru el. Și a venit pînă aici ca să-mi spună despre lucrul ăsta. Să-mi arate că are Încredere În mine, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
chelnerul i l‑a adus; mâna mare, neîndemânatică, a lui Ravelstein a ridicat ceșcuța și a dus‑o spre gură. Dacă mi s‑ar fi propus să fac un rămășag, aș fi avut șanse mari de a prevedea rezultatul. Pete maronii au răsărit pe reverul sacoului nou. Era inevitabil - o fatalitate. Ravelstein Își sorbea Însă espresso‑ul; capul Îi era dat pe spate. Am tăcut mâlc, Întorcându‑mi ochii de la pata lătăreață, cafenie, de pe sacoul Lanvin. Un alt soi de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
o smunci ferit. Se opri în dreptul măsuței cu câțiva trandafiri aproape veștejiți. Goncea se ridică. Veni spre el și-l privi nedumerit. Părintele, înalt, gârbovit, cu barba colilie, își rezemă de colțul măsuței servieta gălbuie, burdușită, legată cu o curea maronie. - Nu vrea, dom’ maior. Am încercat să-i explic și eu că nu-i cazul să fie așa de habotnic, când e vorba de un gest atât de frumos din partea partidului și a conducătorului nostru mult iubit și stimat, domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și ei câte o bucată, după ce trimișii lui Cangurașu își luaseră cuvenita parte de bidoane... Puțin respect Meseriașul, părea încă tinerel, soiul acela de ins uitat de vârstă, pirpiriu, bărbos, murdar de pap, sau ce-o fi fost mâzga aceea maronie cu care se mânjesc cizmarii, veni cu plictis din cămăruța lui. Ținea un celular la ureche. Mormăi oftat: - Bine, am înțeles. Da’ n-am timp acu’. A venit un client. Treci că îți dau paraii, pe la cinci. Privi absent sacoșa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Îi urmări cum traversează la intersecție, abia tărându-și picioarele. Fruntașul care semnaliza, cu două stegulețe, abia se ținea pe picioare. Dădea din mâini și parcă s-ar fi învârtit după cele două fanioane, unul galben, celălalt roșu, năclăit, mai mult maroniu. „Armata țării ce-a ajuns“, oftă părintele. Așteptă să se schimbe stopul și traversă și el. Acolo, în stația autobuzului, se întâlni iarăși cu unul dintre aceia. Stătea pe o bancă, în dreptul afișului cu substanțiala recompensă pentru cine dă informații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau ca semnalizatoarele cu halogen. Pe cap avea o tichie tricotată, prăzulie. Puțin aplecat de spate, urmărea și el concentrat lista. O studia plin de interes, frecându-și mâinile înmănușate. Mănuși de motociclist, maronii cu găurele rare, din care se ițeau smocuri de păr negru, des, cârlionțat. Mormăia din când în când mulțumit, cuprins de plăcere, de parcă cineva l-ar fi frecat pe șale cu o porțiune dublă de loțiune „Toximotrol ’93“. Dădu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
albastrul închis al apelor coclite. Purta o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați. Ducea, pe o tavă mare, câteva duzini de păhăruțe albastre în care clocotea în aburi un lichid maroniu, vâscos. Cu gesturi largi, stilate, deșiratul se apropie de Nisip și îl îmbie să ia un păhăruț. Inginerul îl luă, îl provi curios câteva clipe, apoi îl ridică spre candelambru, răcnind: „Moarte comuniștilor! Trăiască revoluția și libertatea noastră!“ La televizor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de ce nu ridicăm ochii. Nici la Cer nu mai îndrăznim să ridicăm ochii, că cine știe pe cine vedem că ne privește și ne urmărește și de-acolo. Mergeau cu pași rari, uitați, însingurați, urmați de scâncetele celor două ghemotoace maronii. Tomnea se pomeni, dintr-o dată, veselindu-se: - N-ai vrea să mai mergem până în Ghiolul Negru ăla? Dacă tot zici că nu l-au desecat? Se desprinse de brațul lui. Îl cerceta ușor speriată: - Ce ți-a venit? Vine noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
am văzut. Uitasem că de fapt asta trebuia să se întâmple. Mă lăsasem și eu pe spate, sprijinit în coate, cu picioarele desfăcute - ca Sonia - și mă uitam prin crăpăturile peretelui. Tocmai văzusem pe cer un fir subțire de fum maroniu. Se plimba ca un șarpe de la o crăpătură la cealaltă. Ca să fiu sigur că nu-l pierd, cum dispărea îndărătul unei bucăți de lemn, îmi schimbam poziția capului și-l vedeam prin altă crăpătură, prevestind un trup gros și urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
rost literele alea, pentru că oricum nu poți avea încredere în adevărul lor. Ce știi tu cum distorsionau ei realitatea, de ce Krupp trebuia să fie vampir - sau dacă era, de ce era - mă rog. Culorile camerei băteau către o nuanță comună de maroniu cald. Bunică-mea mi-a adus o pătură maronie pentru pat, covorul era verzui, cărămizile nu puteau avea altă culoare decât maroniu deschis, iar biblioteca, cioplită la comandă dintr-un lemn oarecare, era și ea gălbuie, la fel cu cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
în adevărul lor. Ce știi tu cum distorsionau ei realitatea, de ce Krupp trebuia să fie vampir - sau dacă era, de ce era - mă rog. Culorile camerei băteau către o nuanță comună de maroniu cald. Bunică-mea mi-a adus o pătură maronie pentru pat, covorul era verzui, cărămizile nu puteau avea altă culoare decât maroniu deschis, iar biblioteca, cioplită la comandă dintr-un lemn oarecare, era și ea gălbuie, la fel cu cele două fotolii meschine de sub geam. Apartamentul era al unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să fie vampir - sau dacă era, de ce era - mă rog. Culorile camerei băteau către o nuanță comună de maroniu cald. Bunică-mea mi-a adus o pătură maronie pentru pat, covorul era verzui, cărămizile nu puteau avea altă culoare decât maroniu deschis, iar biblioteca, cioplită la comandă dintr-un lemn oarecare, era și ea gălbuie, la fel cu cele două fotolii meschine de sub geam. Apartamentul era al unui baștan care acum avea firmă (se mutase de mult din el și uitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
catifea roșie și o etichetă pe care scria, într-o caligrafie tremurată, AG. Am dat pagina semitransparentă. - Acum o să înțeleagă, spuse una din fete. Ce era de înțeles? Erau niște poze vechi în alb și negru, sau mai degrabă în maroniu și alb, înfățișând o fetiță de două-trei luni în pielea goală, lăfăindu-se pe un prosop pufos. Am dat pagina. Fetița era fotografiată după un an. Era îmbrăcată cu o salopetă și stătea în fund pe o pernă. Fiecare pagină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pocnit cu șlapul și s-a fleșcăit pe linoleu. Al doilea, tot așa. Al treilea era să-mi scape și l-am tuflit cu pumnul, ceea ce mi s-a părut scârbos și m-am șters de linoleu, făcând o dungă maronie. Următorii doi au murit ușor, dar ultimul mi s-a lipit de șlap și iar a trebuit să fac o pată maronie pe linoleu. M-am dus la baie, m-am spălat pe mâini și am plecat la masă. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]