2,843 matches
-
o retrospectivă în afara temporalității - , delicatețe și forță, contemplație și răbufnire, laconism și discursivitate, memorie și inocență. Iar dacă ar trebui să restrîngem totul la o singură formulă, aceasta nu ar putea fi decît din aceeași categorie: cum ar fi expresionismul melancolic, de pildă.
Wanda Sachelarie Vladimirescu 90 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10852_a_12177]
-
ei, cu alte cuvinte, măsurilor diferite în care "sucurile vitale" sunt strecurate și îmbibate în "pastă" sonoră. Iar dacă Hipocrate considera că temperamentul sangvinic se manifestă acolo unde predomină sângele, temperamentul coleric acolo unde fierea (chole) dă în clocot, cel melancolic acolo unde există o cantitate suplimentară de bilă neagră (melain-chole), iar tamperamentul flegmatic acolo unde se manifestă o preponderență a mucusului (phlegma), atunci de ce nu am putea aprecia muzicile sangvine în funcție de prevalența unui anume tip de travaliu componistic, muzicile colerice
Așa grăit-a Hipocrate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10185_a_11510]
-
de bilă neagră (melain-chole), iar tamperamentul flegmatic acolo unde se manifestă o preponderență a mucusului (phlegma), atunci de ce nu am putea aprecia muzicile sangvine în funcție de prevalența unui anume tip de travaliu componistic, muzicile colerice prin prisma hegemoniei parametrului ritm, muzicile melancolice în raport cu supremația ethosului ori muzicile flegmatice după gradul de autoritate al factorului timbral? Evident, totul riscă să se reducă la o speculație futilă, exaltantă și, de ce nu, intruvabilă în realitate. Pe de altă parte însă, câte experiențe a trebuit să
Așa grăit-a Hipocrate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10185_a_11510]
-
să lămurească deosebirile caracterologice în funcție de viteza sângelui ori de temperatura corpului, aceeași omenire nu va putea să facă abstracție de paradigmele temperamentale în a căror descriere hipocratică sangvinicul este aprins și activ, colericul - lesne iritabil, flegmaticul - calm și echilibrat, iar melancolicul - retras și anevoie adecvabil. Și nici nu va fi în stare să admită derogări esențiale în compararea caracterologică a unei opere muzicale cu temperamentul unui individ, consimțind că cele patru descrieri ale părintelui medicinei pot fi transferate din domeniul umanului
Așa grăit-a Hipocrate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10185_a_11510]
-
domeniul umanului în teritoriul artei sunetelor. în consecință, pe parcursul tulburătoarei lui aventuri, fenomenul muzical a relevat patru tipologii sonore capabile să stabilească remarcabile corespondențe cu categoriile temperamentale evidențiate în antichitate de către Hipocrate. Există, prin urmare, muzici sangvinice, muzici colerice, muzici melancolice și muzici flegmatice. Patru varietăți, specimene, modele care, oricum le-am numi, arareori constituie pecetea unui întreg opus, în realitate fiind extrem de puține exemplele când o muzică deține, d^a capo al fine, sigiliul unei singure tipologii temperamentale. îndeobște într-
Așa grăit-a Hipocrate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10185_a_11510]
-
de principii hipersubiective, criterii care să definească fiecare temperament sonor și să contureze interrelațiile dintre morfologia unei partituri și paradigma temperamentală imanentă. Se întâmplă ca unii melomani să aibă afinități cu un anume tip de temperament (așa cum, bunăoară, Aristotel prefera melancolicul, iar Kant - flegmaticul). Ar fi, credem, interesant de văzut dacă nu cumva există congruențe între modelele temperamentale umane și cele muzicale. Cu alte cuvinte, sangvinul să manifeste predispoziție pentru o muzică de tip sangvin, colericul pentru o muzică de tip
Așa grăit-a Hipocrate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10185_a_11510]
-
altă categorie a somatotonicilor (oameni energici, activi, adepți ai muzicilor de tip hard și factura giusto) și, în sfârșit, o categorie a neurotonicilor (inși hipersensibili, înclinați spre meditație și, cum altfel, spre muzicile savante, intens spiritualizate). Flegmatici, sangvini, colerici și melancolici: patru spețe umane surprinse de Hipocrate și aprofundate de reprezentanții direcției psihomorfologice de azi, dar și patru moduri de ființare ale limbajului muzical ce se potrivesc, cel puțin în plan speculativ, cu reperele ordonatoare convenite de Sheldon: viscerele constituind la
Așa grăit-a Hipocrate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10185_a_11510]
-
care-l uit la fereastra trenului Orient Express. mă vând unei vieți care mai are doar o monedă În buzunar... și pe doimea ei zâmbesc picături de rouă și frunzișuri! sunt un șirag de nopți albe, Înșirat de un copil melancolic... bomboane din perle, caramele din opalit și dropsuri de lavă! sunt contrastele suflate În jocul de Mah-jong, da, sunt eu! inima care Îți sare În palmă, zvâcnitura stranie, sunetul romantic... florile dalbe, flori de măr... fluturi de cupru, dealuri de
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
ajunge la ARTmania Festival pentru un concert în premieră. Formată în 1991 în Copenhaga, Danemarca, trupa este cunoscută pentru abordarea unică și alternarea stilurilor vocale - recitare, growl și melodic, dar și pentru emoția transmisă, purtând ascultătorul printr-o călătorie sonoră, melancolică și dramatică în același timp. Abonamentele, valabile pentru toate evenimentele din cadrul festivalului, sunt disponibile la prețul de 115 lei până la sfârșitul lunii februarie și ajung la 180 lei în zilele de festival. Ele pot fi achiziționate din rețelele magazinelor Diverta
ARTmania Festival Sibiu 2015, o ediție aniversară de poveste [Corola-blog/BlogPost/96715_a_98007]
-
patetism pentru a-și susține interogațiile și descoperirile. Poveștile se multiplică faulknerian, ca și în romanele lui D. R. Popescu, însă fără a adopta calea unei proze de investigație și fără obsesia adevărului. Sorin Titel scrie o proză de reflecție melancolică, încorporată în povestiri ce vizionează cu uimire panorama vieții obișnuite. Dramele sociale și euforiile senzoriale, echilibrele și dezechilibrele unei provincii tihnite sunt ridicate la rang de evenimente ale întregului univers și derulate în viziunea unui realism nostalgic, feerie a vieții
O narațiune rizomatică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10785_a_12110]
-
ceruri nu va veni, pentru că cerul va fi de piatră/și va scuipa tot timpul/cobalt peste cei din urmă”. Suntem, oricum, departe de intensitatea unui Ștefan Manasia. Rînduri către un mai tînăr poet, epistola cu titlu rilkean ce încheie, melancolic, Cobalt-ul, împărtășește învățăturile unui „maestru” către un confrate afin, într-o suită de secvențe începută cu „Dragul meu” și încheiată cu „Al tău”. Din considerațiile bine simțite am reținut doar versurile sinucisului Rolf Bossert, care nu sunt, de altfel
Damnarea glossy by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3074_a_4399]
-
găsi cîndva în grădină/ cu oasele mele/ prietenii întorcînd/ iarba spre stele” (Umbra în grădina de scris). O pudoare ancestrală își face loc la un moment dat. Autorul pare a se sfii de sine însuși, apelînd însă la un protocol melancolic ce nu exclude un dram de ironie. E un ușor machiaj stilistic ce-l apropie de actualitate: „singur pe autostrăzile lumii/ cînd dragostea ta îmi făcuse cărare/ cu îngeri îmbătrînind la răscruci// pe-aici le-ar fi greu cum nu
Într-o nouă variantă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4146_a_5471]
-
rând construcția romanului: o biografie a eroului titular, naratorul transformându-se într-un biograf care se vrea obiectiv și se consultă întruna cu cititorii, întreținând cu aceștia un raport cvasiinteractiv. Atipic este acel happyend al romanului, foarte diferit de tulburătoarele, melancolicele sfârșituri ale celorlalte romane. Total atipice sunt umorul - subtil englezesc - și satira acidulată, îndreptată spre ținte multilaterale, care permeabilizează întreaga carte. Atipice pentru spiritualitatea atât de sublimată a Virginiei Woolf sunt scenele de incitantă senzualitate trăite de Orlando în diversele
Virginia Woolf ORLANDO by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3844_a_5169]
-
după cel latin, Monseniorul Bârlea, un cleric cu o barbă rotunjită atent, poartă, de fapt, mai mult "un pizzo", un cioc, cum spun ei, românii. Monseniorul ține de Congregația Bisericii Orientale, e un om discret, are gesturile calme, surâde, oarecum melancolic, este, se vede, dedicat rugăciunii, dar sub calm bănuiești hotărârea. Asta spun ochii lui. Tainica flacără dinăutru e protejată de pleoapele grele. Ei toți, Sig. Mircea Popescu și prietenii lui, sunt socotiți de comuniști niște fugari trădători. Povestesc uneori de
Mircea Popescu, exilatul din Via Chiabrera by Adrian Popescu () [Corola-journal/Memoirs/9819_a_11144]
-
punct nodal al exilului literar românesc. Secretarul general al prestigioasei reviste, se stinsese regretat de toți, în urmă cu un an, în 17 august 1975. Două zile, deci, după Ferragosto, Sfânta Maria Mare, sărbătoare a dulceții amurgului verii, cea mai melancolică dintre sărbători. Călinescu și Al. Marcu, deci, îl inițiază în lumea profund-italiană, care nu este, eventual, doar vorbirea corectă a limbii, sau numai seaca mânuire a conceptelor la modă, de ieri ori de azi, doar dexteritatea utilizării unui jargon aducător
Mircea Popescu, exilatul din Via Chiabrera by Adrian Popescu () [Corola-journal/Memoirs/9819_a_11144]
-
în ceea ce zona metaforică are mai specific, în sinestezie, pentru care poetul manifestă o predilecție nețărmurită: „Și ca să dau avînt visărei, Din flaut note argintii Se-nalță-n seara parfumată Strălucitoare și zglobii" (Fecioara în alb, XIV); „(O rugăciune) Ce melancolică, senină, în cadrul său de primăvară, Se pierde-n negură vrăjită De albe sonuri de chitară" (Fecioara în alb, XX); „Ca stolurile rătăcite pe frunze se lăsară Suspine prelungite în blonde note stinse" Cînd vioarele tăcură, VII). în constelația metaforică a
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
prozei sale literare. Se afirmase încă de pe băncile liceului, iar în anul 1896, la doar 19 ani, scria ca un jurnalist perfect format. în paginile revistei „Lumea nouă" (1896-1898), sub nume propriu și sub pseudonime, urmărea cu ochi de reporter melancolic viața politică și socială a Capitalei, evenimentele culturale, aspectele frapante ale cotidianului. Prozatorul s-a format prin ridicarea ziaristului la contemplarea detașată și dezinteresată a lumii. La Petică, proza artistică - sub forma poemului în proză - începe acolo unde se sfîrșește
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
stîngace sălta tremurînd ca o umbră ce se mișcă fantastică într-o alee umbrită de tei negri în noapte. Noapte de vară! [•••] Și coardele spuseră prelung și trist povestea înainte. O notă suavă se înălța lină ca o față de madonă melancolică într-un templu curios. Grădina era un templu și madona avea ochi mari și visători, iar părul îi cădea peste umeri ca o mantie regală. O, notele triste, o, madonă părăsită, o, cîntecul uitat!" (Cîntec uitat). „Nopți împovărătoare, nopți de
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
Am poposit de curînd pe Insula ei și a lui Gellu Naum. Poate că aici ar trebui să pun punct. Și să rămîn singură singură singură pe insula pustie plină de lume. Poate că asta și fac spunînd că poemul melancolic despre libertatea ființei, despre Robinson-ul din noi, despre Sirenă din noi și despre Vineri și Pirat și Bunicile Selkirke este doar călătoria fiecăruia spre centrul pămîntului. O spumă de cuvinte, de sensuri și revelații care ne poartă în valurile fanteziei
Robinson e singur singur by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4076_a_5401]
-
-i soartă, Inorogul vedea în nefericirea sa un cataclism cosmic, compus din „sunete jealnice, eleghii căialnice și traghicești ca acestea prin poticile a tuturor munților...”, autorul cîntă pe coarda tragică; inventînd discursurile mincinoase ale Hameleonului, impune varianta elegiacă; numeroase pasaje melancolice se bazează pe meditații asupra soartei omului și a insignifianței experienței umane. Cantemir face apel la singurul gînditor-artist care l-a precedat în literatura noastră și parafrazează poemul Viața lumii al lui Miron Costin. „A lumii cînt cu jele cumplită
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
un prezent al istoriei, al desacralizării și concretitudinii lipsite de orice anvergură simbolică. Teroarea istoriei, în opoziție cu transcendența mitică a unui trecut fastuos, sunt antinomiile ce conferă poeziei adâncime semantică și semnificație alegorică. Nu întâmplător, tonul ultimei strofe este melancolic și amar, scepticismul se insinuează treptat, într-o lume ce și-a pierdut profunzimea mitică, iar poetul, „martor clipei”, se retrage în spațiul reveriei elegiace. Farmecul poeziei Martor la porțile Orientului vine din acest amestec inanalizabil între gravitate și spirit
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
Grete Tartler Orhan Pamuk, laureatul Nobel 2006, „pentru că a descoperit, în căutarea melancolicului suflet al orașului său natal, noi simboluri pentru ciocnirea și înlănțuirea culturilor”, născut în 1952 la Istanbul, tradus în toate limbile vorbite astăzi, are în România, datorită doamnei Luminița Munteanu (turcolog de prestigiu, profesor doctor, șef de catedră la secția
Noi traduceri din Orhan Pamuk by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4102_a_5427]
-
campaniilor electorale". "Sunt unii oameni politici care își aduc aminte de popor exact in campaniile electorale. Și tot atunci, dimpreună cu aceste revelații/reverii populiste, ei se gândesc la creșterea pensiilor și a salariilor. Un astfel de model al populistului melancolic este chiar președintele unora dintre noi, Traian Băsescu", apreciază Varujan Vosganian, pe blogul personal, într-o postare intitulată "Spune-mi când îți amintești, ca să-ți spun cine ești...". Liberalul notează, în continuare, că "Mai ieri, președintele socotea că anul viitor
Vosganian: Băsescu i-a iubit cel mai mult pe români în timpul campaniilor electorale () [Corola-journal/Journalistic/41136_a_42461]
-
nu poate fi același om", apreciind ironic: "Poate că, de fapt, nici nu este. Poate că noi greșim, crezând că a fi coerent și responsabil cu vorbele tale e o stare inerentă condiției umană". Potrivit liberalului, președintele Traian Băsescu devine melancolic, doar în timpul campaniilor electorale. "Așadar, de câte ori cineva - sau, mai corect, altcineva - dorește mărirea salariilor și a pensiilor, președintele îl acuză de iresponsabilitate și incompetență. Când vin alegerile, însă, președintele nostru redevine melancolic și se întoarce către popor. În 2008, în timpul
Vosganian: Băsescu i-a iubit cel mai mult pe români în timpul campaniilor electorale () [Corola-journal/Journalistic/41136_a_42461]
-
condiției umană". Potrivit liberalului, președintele Traian Băsescu devine melancolic, doar în timpul campaniilor electorale. "Așadar, de câte ori cineva - sau, mai corect, altcineva - dorește mărirea salariilor și a pensiilor, președintele îl acuză de iresponsabilitate și incompetență. Când vin alegerile, însă, președintele nostru redevine melancolic și se întoarce către popor. În 2008, în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare, a promulgat legea privind dublarea salariilor profesorilor și a cerut măsuri similare pentru celelalte categorii bugetare. În 2009, în timpul campaniei pentru prezidențiale, se lăuda sus și tare cu
Vosganian: Băsescu i-a iubit cel mai mult pe români în timpul campaniilor electorale () [Corola-journal/Journalistic/41136_a_42461]