826 matches
-
Orientându-se după materia vizărilor sale, conștiința se îmbogățește și, sub înrâurire tematică, absoarbe întreaga sublimitate a unei armonii obiective după o lege a interacțiunii care păstrează sensul tare al relației de reprezentare, care definește oglindirea într-o paradoxală condiție mimetică din chiar sinea procesului creator. Fenomenul original al profilului creator reclamă, astfel, o conștiință reflexivă consonantă, capabilă de a se plia pe contururile nepereche ale sale. Urmărind în chip real sau în plan imaginal obiectul estetic și, apoi, asumând trăsăturile
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
compunere simfonică unică”(Victor Hugo), o sinteză a genurilor care asigură permanență și flexibilitate literaturii. Pe de altă parte, dramaticul reprezintă un gen literar cuprinzând totalitatea operelor scrise sub formă de dialog și/sau monolog, destinate reprezentării scenice, un gen mimetic (Platon), deoarece înfățișează concret, palpabil, imaginea vieții trăite. După Lessing, este singura formă de artă având calitatea de a transforma semnele arbitrare ale limbajului în semne naturale. Considerat astfel, dramaticul se disociază de teatral și aparține în mod primordial textului
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
mult ca și lexicul, vorbirea în general și limbile la fel de mult ca și discursul. Și ceea ce nu este semantică în sine, adică "planul expresiei", este oricum determinat de către "semantic" și poate, de altfel, să-și asume la rândul său funcții mimetice de simbolizare directă sau de evocare. Prin urmare, a vorbi despre semantică înseamnă a vorbi despre întreaga lingvistică."217 2. Tripartiția planurilor vorbirii și problema "conținutului" lingvistic 2.0. În ceea ce privește aspectul semantic, trebuie avut în vedere că, de fapt, "conținutul
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
ca fiind un model a cărei structură era foarte bine inserată în mentalitatea vremii. O structură imagistică ce pornește de la o formă deja inserată la nivelul mentalității are mai mari șanse de a fi percepută și reținută. Descartes folosește forța mimetică a modelului sub două forme. În primul rând pornește de la o structură de bază deja utilizată - Geneza - și în al doilea rând problematica pe care afirmă că o dezbate era cu ușurință acceptată în acea perioadă: problema sufletului și a
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
-și dezvălui”; „a-și exprima”; „a se confesa”; „a se destăinui”, etc. - autorul are o atitudine subiectivă, de regulă, se exprimă pe sine; sentimentele dezvăluite sunt ale sale; deci el se situează în prim Ț planul operei. 3. forma reprezentativă, mimetică (tipică genului dramatic); - acțiunile omenești sunt redate întocmai. (!!) verbele comentatorului: „a interpreta”, „a juca”, „a mima”, „a traspune”, etc. - autorul are o atitudine obiectivă, de implicare; mai mult sau mai puțin vădit, el se poate ascunde sub înfățișarea unui personaj
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
constituie un stil hibrid, �nchis asupra operei c?reia i-a dat via??, f?r? o posibilitate real? de sistematizare. Acest refuz al unui dogmatism stilistic ?i compozi?ional este fundamental pentru eclectism. Aceste dou? practici, r?m�-n�nd mimetice, au deci �n comun evitarea f?r? excep?ie a strictei copieri a unei opere unice. No?iunile de analiz? selectiv? ?i de recompozi?ie sintetic? �?i g?sesc sprijin �n eclectismul filosofic al lui V. Cousin (Cours de philo-sophie
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
poate fi pusă la îndoială; cel al obiectelor și fenomenelor vizibile, care nu sunt decât reflecții palide, imperfecte ale formelor ideale și care, prin intermediul percepțiilor senzoriale, ne permit o cunoaștere indirectă a adevărului absolut; cel al imaginilor, care includ artele mimetice și literatura, care au drept model realitatea sensibilă. Prin urmare, poiesis-ul nu este decât o imitație a imitației, o cunoaștere de gradul trei a adevărului 12. Imitația literară se plasează, de aceea, sub natura esentiala a lucrurilor, dar o artă
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Henry Wadsworth Longfellow, Aprilie, 1842, Graham's Magazine, în Essays and Reviews, 1984, p. 695: "That the chief merit of a picture is its truth, is an assertion deplorably erroneous. Even în Painting which is, more essentially than Poetry, a mimetic art, the proposition cannot be sustained. Truth is not even the aim. Indeed it is curious to observe how very slight a degree of truth is sufficient to satisfy the mind, which acquiesces în the absence of numerous essentials în
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
de cea a lui Girard: "Acum eu nu știu dacă păcatul originar există, dar cred că e mai important ca fiecare să reducă violența, decât ca existența violenței să fie recunoscută de toți"15. René Girard: asumarea mântuitoare a violenței mimetice Pentru René Girard 16, teoretician al legăturii dintre violență și sacru, moartea lui Dumnezeu e fapt, nu interpretare metaforică. Creditarea realității ei, deși nu tocmai corectă politic se impune cu puterea evidenței chiar la nivelul bunului simț, socotește Girard. Iisus
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
politic se impune cu puterea evidenței chiar la nivelul bunului simț, socotește Girard. Iisus este victima nevinovată perfectă. Rostul morții Lui e evidențierea ordinii violente a culturii. Religiile precreștine sau necreștine sunt modalități diferite de gestionare a potențialului de violență mimetică al omenirii, prin descărcare periodică și controlată a lui, cu ajutorul mecanismului victimar (al Țapului Ispășitor). Evidențierea articulațiilor acestui mecanism îi sabotează funcționarea. Asta fac de două mii de ani Evangheliile. Perpetuând relatarea Patimilor nu din perspectiva persecutorilor, ci din cea a
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
eficacității lui obligă umanitatea să găsească mecanisme alternative de stabilizare sau să piară într-o apocaliptică etalare a violenței. Omul are de ales între asumarea deplină a iubirii christice și autodistrugere completă 18. Abia recunoașterea (și astfel gestionarea) violenței umane mimetice face soluția unei comunități prin iubire, bazate pe dialog intersubiectiv, viabilă. Abia în felul acesta adevărul și iubirea pot deveni una. Girard acordă Bisericii Catolice statut de instrument necesar în gestionarea acestei situații istorice noi (în care inocența victimelor mecanismului
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
articulațiilor acțiunii divinului. Deși operează cu o mai mare încărcătură de informație creștin canonică, demersurile lor sunt, din acest punct de vedere, mai îndrăznețe decât ale celorlalți. Girard socotește că rostul Patimilor și al reprezentării lor evanghelice e revelarea violenței mimetice constitutive umanului. Vattimo consideră secularizarea drept kénosis, etapă în planul divin de mântuire a umanității. Demersurile lor intră astfel în teritoriul faptelor despre care, socotea Wittgenstein, ar trebui să se tacă24. Girard și Wilson sunt rezervați, dacă nu chiar pesimiști
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
cu "lumea istorică a publicului său"585. Din această perspectivă, adevărul ca atare al poveștii - un adevăr rațional, verificabil - devine mai puțin important decât plauzibilitatea sa, trecută sau viitoare. Istoria însăși devine "un artefact literar", în timp ce "literatura [...] constituie o reprezentare mimetică a realității", cele două intersectându-se în "istoricitatea formei narative"586 și conferind legitimitate narativă discursului politic al președintelui american. Astfel, observă criticul, istoricitatea narativă are un caracter aparte, pretinzând nu adevărul uneia sau al alteia dintre afirmațiile individuale, ci
Criticismul retoric în științele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor () [Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
esențiale și de cea mai strictă și acută actualitate. 3. Nu mai puțin capitală este, în sfârșit, necesitatea sintezei reale, organice, dintre conceptele și schemele politologice, să le spunem internaționale și realitățile românești. Altfel spus, abandonarea decisivă a stilului compilativ, mimetic, atât de frecvent trebuie subliniată și repetată această situație negativă în favoarea analizei și sintezei creatoare, originale. Idei, metode, referințe cât de moderne și americane posibil. Integral de acord. De o mie de ori. Dar adaptate și aplicate pe material românesc
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Canon. Trebuie precizat, imediat, că ideea de canon este tot mai respinsă, mai contestată. Și atunci se pune o întrebare fundamentală, crucială, și pentru studiile literare românești: de ce ele ar fi neapărat obligate să se alinieze docil-sincronic (unii ar spune mimetic, epigonic) exclusiv canoanelor occidentale? Faptul că acestea resping sintezele personale, că istoriile literare, în Vest, sunt exclusiv fragmentare, poate constitui, în toate împrejurările, un îndreptar, un reper și o obligație pentru toți autorii, români și ne români, fără excepție? Nu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de altă parte să plănuiască, după termenii săi proprii, o limbă "pur arbitrară"" (mimologismul caracterizând relația de analogie dintre nume și lucrul desemnat). Genette pune în opoziție "mimologismul secundar" al lui Socrate, "limba ar trebui și ar putea să fie mimetică, dar nu este", așadar o încercare de "remotivare artificială", cu "convenționalismul secundar" leibnizian, calificat drept "un efort de demotivare artificială: limba ar câștiga fiind în întregime arbitrară, ea ar putea să fie, ea nu este, ar trebui deci s-o
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
secundar) în antiteză cu Leibniz (convenționalismul secundar). Cratylos reprezintă mimologismul absolut, iar Saussure, convenționalismul absolut. Hermogene este în postura de a refuza sau de a nu se pronunța asupra celor trei propoziții ale ""doctrinei" mimologiciste: A. limba trebuie să fie mimetică; B. limba poate să fie mimetică; C. limba este mimetică". Efectele de putere ale numelui se găsesc în natura motivată, în mimetismul lor, cu alte cuvinte în funcția lor icastică. Această idee e explicată atât prin intermediul ipotezei naturaliste, cât și
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
secundar). Cratylos reprezintă mimologismul absolut, iar Saussure, convenționalismul absolut. Hermogene este în postura de a refuza sau de a nu se pronunța asupra celor trei propoziții ale ""doctrinei" mimologiciste: A. limba trebuie să fie mimetică; B. limba poate să fie mimetică; C. limba este mimetică". Efectele de putere ale numelui se găsesc în natura motivată, în mimetismul lor, cu alte cuvinte în funcția lor icastică. Această idee e explicată atât prin intermediul ipotezei naturaliste, cât și a celei convenționaliste cu privire la geneza limbajului
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
absolut, iar Saussure, convenționalismul absolut. Hermogene este în postura de a refuza sau de a nu se pronunța asupra celor trei propoziții ale ""doctrinei" mimologiciste: A. limba trebuie să fie mimetică; B. limba poate să fie mimetică; C. limba este mimetică". Efectele de putere ale numelui se găsesc în natura motivată, în mimetismul lor, cu alte cuvinte în funcția lor icastică. Această idee e explicată atât prin intermediul ipotezei naturaliste, cât și a celei convenționaliste cu privire la geneza limbajului: în primul caz, efectele
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ipostaze semiotice ale limbajului. Împărtășind ideea saussuriană că limba este formă și nu substanță, cercetătoarea remarcă faptul că "limbajul poetic încorporează substanța într-o asemenea măsură, încât și suportul formal (semnificantul) prin calitățile lui acustice, ignorate în semnul lingvistic, colaborează "mimetic" cu planul conținutului (semnificatul)"144. Astfel "semnificantul se oglindește în semnificat în actul unic al numirii poetice", ca de exemplu, în versul eminescian "Argint e pe ape și aur în aer", unde se valorifică efectul "luminos" al vocalei a145. În
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pe un raport de corespondență între nume și purtător, ori între un nume și celelalte, ci ca pe o relație de tip paradigmatic - pe verticală - cu personajul, pe de o parte, și cu imaginarul operei, pe de altă parte (realizată mimetic sau antifrastic) și sintagmatic - pe orizontală (presupunând raportul cu celelalte nume din text)172. Numele propriu, oricât ar fi de arbitrar, de golit de sens, devine motivat în textul literar. Posibilitatea de analiză a textului literar din perspectiva numelor proprii
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
înceapă de la oamenii de rând, care petrec noaptea în grădini și restaurante. Importantă este nu numai poezia, ci și curtea lui Dionis, "adică ritualul al cărui sens s-a pierdut sau s-a păstrat vag; nu numai arta ca act mimetic și purificator, reprezintă o inițiere, ci și receptarea ei în intimitatea unui loc sacru, fără conștiința funcției sale sacramentale"594. Finalul nuvelei este reiterarea uniunii mistice Dionysos-Persephona, "cuplu mitic care vestește unitatea ființei și a universului, prin coincidența contrariilor", complexul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
calea Inimii"7, singura care duce neabătut la izvorul de unde țâșnește creația, calea întoarsă spre originar. Drumul cuprinde în sine sfârșitul spre care înalță, dar și începutul revelator al facerii, imaginea care nu se re-prezintă pe sine, nu e reflectarea mimetică a vreunui lucru existent, ci se prezintă în noutatea începutului, în lumea primenită care deschide lucrurile, le arată cu adevăratul lor chip, cel mereu renăscător în acest "izvor de origine": În poezie trebuie ales acel cuvânt și imagine cea mai
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
zori/ Când apele oceanului temute se duc/ După vechea poruncă-ndărăt la-ntâlnirea/ De taină". Vechea poruncă, cea a originarului ca imperativ al orientării spre orientul creșterii, pune începutul în posibil, impune întoarcerea, cheamă nu la sinele reiterat al reflectării mimetice, la natura care se sfârșește în lucrul săvârșit, ci la ființarea în mers, în mișcarea care pune pe drum "sub cerul larg deschis". Dar intrarea pe acest drum al ieșirii, care se deschide în lăuntrul ființei, pune natura în dispoziția
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nu cel schițat acum o sută de ani. Îi Întâlnim adesea prin locuri unde se pot face vizibili: Îmbrăcați elegant, cu haine de firmă, dar respirând mitocănia și lipsa de cultură prin toți porii. Recunoști ușor individul de extracție joasă. Mimetic, incapabil să discearnă, mai zice Motru, „el se robește cu ușurința noului gen de viață, care-i exaltă viciile sau relele sale deprinderi din trecut”. Ei, ciocoii, au Împrumutat „tiparele” statelor occidentale, dar nu și „sufletul” lor, adică respectul pentru
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]