775 matches
-
dusese acolo, zău, să-l... în... pe mă-sa care minte, ceea ce m-ar fi mulțumit) îl văd că rânjește și îmi întoarce spatele. N-am înțeles decât mai târziu, de la alții. Dinadins o făcuse, știa că insul acela cu miriștea era un om negru nu numai la chip, ci și la suflet și dusese caii pe miriștea lui tocmai ca acela să mă prindă și de aceea plecase dinainte. La o vârstă așa mică (să fi avut amândoi treisprezece sau
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
văd că rânjește și îmi întoarce spatele. N-am înțeles decât mai târziu, de la alții. Dinadins o făcuse, știa că insul acela cu miriștea era un om negru nu numai la chip, ci și la suflet și dusese caii pe miriștea lui tocmai ca acela să mă prindă și de aceea plecase dinainte. La o vârstă așa mică (să fi avut amândoi treisprezece sau paisprezece ani) se putuse naște în mintea lui... tocmai împotriva unui prieten cu care... coceam porumb împreună
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
lui, să nu mai fim... De astfel de uri nimicitoare m-am degajat ușor în București, orașul e mare și nu ești obligat să-l întîlnești pe cel care nu poate trăi fiindcă tu exiști, la fântână, la vie, pe miriște sau pe ulițele satului. E drept că avantajul în sat e că îl poți vedea murind înaintea ta în timp ce într-un mare oraș se internează într-un spital și în zilele următoare e dus repede cu camionul spre un cimitir
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
merg aiurea, la dreapta, în paltonul meu ale cărei pulpane fluturau împinse de genunchii care se ridicau repede în mers. Îmi cunoșteam acest mers care parcă mă târa, înainte, unde-o fi, pe marginea pădurilor, a satului, a loturilor cu miriști pustii, de la Miroși la Siliștea, noaptea pe întuneric, dimineața lovindu-mă de tijele de floarea-soarelui, călcând în dovlecii de prin porumburi... Ajunsei într-o piață cu statuie. Piața era plina de coloane de indivizi în căciuli țărănești, dar și în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ani de atunci. Am venit pentru o moștenire, într-un târgușor de pe-aici, am uitat cum îi zice. Într-o zi, neavând ce face, am luat pușca și am pornit-o razna, peste câmpuri, prin beldii, prin mlaștini, pe miriști... Era tot toamnă, așa, pe vremea asta. Era chiar ca astăzi. O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni, pe șesuri și văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în pâcla nemișcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mă opream în tăcerea pușcelor și ascultam; voiam să aud vreo trâmbițare de cucoș sau vreun lătrat de câne. Dar păream pierdut în mijlocul unei singurătăți, nici cel mai mic zvon de viață nu se simțea. Am umblat multă vreme pe miriști, prin mlaștini, am sărit pâraie mâloase care curgeau pe sub sălcii neclintite, m-am încurcat într-un făgițel tufos, apoi am dat de fânețe cosite, pe care înnoia otava. Pășeam drept înainte, la întâmplare. Lumina scădea; negurile se întunecau. Și tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îl pierdu din vedere, pe când Băieșu, întorcându-se din când în când cu iușca, își mâna și-și îndemna cu glas blând boii albi. Așa ieșiră domol din târg; îngrămădirea de case rămase în urmă; și deodată câmpia Moldovei cu miriștile lungi, cu lanurile de păpușoi, cu fânețele neclintite sub lumina orbitoare, se desfăcu în toate părțile, până la dealurile depărtate care sprijineau cerul alburiu de secetă. Nu se simțea nici cea mai mică fâlfâire de vânt; un miros cald de fânețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de demulttc "O istorie de demult" Mergeam departe, spre podgoriile de la Băiceni, pe o vreme frumoasă de toamnă. Soarele nu ardea, aveao lumină lină de aur, și vântul abia-abia adia, ici cumiros tare de pădure, dincolo cu parfumul uscat al miriștilor. Eram c-un advocat bătrân, care apucase și vremurile vechi de la 48; stam așezat bine în trăsura lui largă cu arcuri moi, „cu arcuri pentru bătrâneță“, zicea moș Ștefan Leu; și doi cai albi băteau șoseaua prunduită, nici prea iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la stânga, cădeam c-o lature, scurt, ca-ntr-o groapă, și ne opream o clipă, apoi caii se opinteau după glasul gros al vizitiului de pe capră și după îndemnul blând al lui Ștefan, și porneau domol; și mergeam acuma printre miriști întinse, printre ogoare lungi de păpușoi care-și clăteau încet, atingându-le, săbiile frunzelor. Așa merserăm multă vreme prin arșița zilei și prin singurătate. Oamenii și animalele parcă dormitau; nu vorbea decât doctorul, din când în când, și atunci își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de șarpe... Dar eu nu înțeleg, dragă, de ce atâta pustietate... Unde-or fi fiind casele cucoanei Roza?... Apoi zice că nu se văd... Așa-i, nu se văd... șopti doctorul, căscând plictisit. Tăcură multă vreme. În urmă-ne se deșirau miriști și lanuri pustii. Treceam prin ținuturile de pământ sfărâmicios, negru, al Botoșanilor, „prin partea câmpului“, și zările parcă ardeau, tremurau într-o flacără alburie. Nici arbori, nici case nu se zăreau cât bătea ochiul. În ierburile care începeau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ținuturile de pământ sfărâmicios, negru, al Botoșanilor, „prin partea câmpului“, și zările parcă ardeau, tremurau într-o flacără alburie. Nici arbori, nici case nu se zăreau cât bătea ochiul. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfârâiau cosași. Vântul câteodată venea ca o suflare fierbinte. Deodată simțirăm umbra și mirosul pădurii. Doctorul răsuflă de două ori adânc, cu nările larg deschise, și îndată scoase capul. —La stânga pădure... La dreapta văd un fel de sat... Pe-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așezându-se pe laiță, privind-o și cerându-i iar o ulcică de apă rece. Soarele scăpăta spre dealurile de la apus, între pături subțirele de nouri. Vântul de secetă tot sufla în întinderi. Cât cuprindeau ochii, se vedeau numai arături, miriști, păpușoiști; în valea de aproape lucea un iaz; pe-o culme ușoară, înnegrea un pâlc de mărăcini. Nicăieri păduri, livezi, sate. Deasupra, se boltea un cer alburiu de singurătate. - Mergeau încet pe un drum de țărână; pașii lor stârneau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ușoară, înnegrea un pâlc de mărăcini. Nicăieri păduri, livezi, sate. Deasupra, se boltea un cer alburiu de singurătate. - Mergeau încet pe un drum de țărână; pașii lor stârneau o pulbere neagră, pe care vântul o învăluia și o trimetea pe miriști și pe buruienile nalte de pe haturile păpușoiștilor. Un stol de stănci și de grauri se ridică din dosul coșerelor, pluti alene pe vânt, apoi se lăsă într-o vălcea. —Hm! curtea-i la doi pași... zise într-o vreme humelnicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Pe când badea Niță îmi povestea acestea, pe drumul de dinaintea porților veneau oameni de la muncă - și câțiva flăcăi cântau, și glasurile lor se înălțau tremurând în pacea amurgului. Priveam împrejurimile, costișele pline de holde, și vălcelele cu fânațuri - și-nspre miazăzi o miriște fără sfârșit - și întrebai pe gospodar: — Dar curțile vechi ce s-au făcut?... —Curțile acelea le-au dărâmat alții, ș-au făcut altele mai la deal; pe urmă și acelea au rămas pustii ș-au căzut, și alți boieri au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
poporului: "Așa vorbește Faraon: Nu vă mai dau paie; 11. duceți-vă singuri de vă luați paie de unde veți găsi; dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru." 12. Poporul s-a răspîndit în toată țara Egiptului, ca să strîngă miriște în loc de paie. 13. Isprăvniceii îi sileau, zicînd: "Isprăviți-vă lucrul, zi de zi, ca și atunci cînd erau paie!" 14. Au bătut chiar pe logofeții copiilor lui Israel, puși peste ei de isprăvniceii lui Faraon. "Pentru ce", li se zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește. $4 1. "Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi, vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oștirilor, și nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. 2. Dar pentru voi, care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, și tămăduirea va fi sub aripile Lui; veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85113_a_85900]
-
cînd este vorba de băut vin, și viteji cînd este vorba de amestecat băuturi tari; 23. care scot cu fața curată pe cel vinovat, pentru mită, și iau drepturile celor nevinovați! 24. De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriștea, și cum arde flacăra iarba uscată, tot așa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, și floarea li se va risipi în vînt ca țărîna, căci au nesocotit legea Domnului oștirilor, și au disprețuit cuvîntul Sfîntului lui Israel. 25. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Libanul este plin de rușine, tînjește; Saronul este ca o pustie; Basanul și Carmelul își scutură frunza. 10. "Acum Mă voi scula, zice Domnul, acum Mă voi înălța, acum Mă voi ridica. 11. Ați zămislit fîn, și nașteți paie de miriște; suflarea voastră de mînie împotriva Ierusalimului este un foc care pe voi înșivă vă va arde de tot. 12. Popoarele vor fi ca niște cuptoare de var, ca niște spini tăiați care ard în foc." 13. "Voi, cei de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
că vei izbuti. 13. Te-ai obosit tot întrebînd: să se scoale dar și să te scape cei ce împart cerul, care pîndesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ți se întîmple! 14. Iată-i, au ajuns ca miriștea, pe care o arde focul, și nu-și vor scăpa viața din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzește cineva, nici un foc, la care stă. 15. Așa va fi soarta acelora pe care te oboseai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
cândva de Cato cel Betran și Antipatic: Praeterea censeo, securitatem et Nomenklaturam delendus esse. Căci nihilizarea secilor curiști și a Nomenclatorilor Bolșevicioși or descătușa forțele vii, energiile numeroase, viul entității valahicești, și arheul Neamului nostru ar zburda cu miei pe miriștile timpurilor noastre. Vorbe-n vânt. Sociologul, improvizat, cât omul bunei priceperi, îți arată imediat că ne zbatem în comunitar, în cumetrial, în extricabil. Mihai Șora, ca ministru al Învățămîntului n-a izbutit, din cauza pilelor și a presiunilor, să schimbe nici un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Praf și pulbere sînt și Fevronia și Nicanor și babulea Tatiana, ce mai bîntuie din cînd în cînd prin curte numărînd orătăniile. Pentru micuța Mașa, lumînările erau țurțurii, iar crengile încărcate cu chiciură - sfeșnice și candelabre. (...) Hălăduind cu vacile pe miriști, descoperise pasaje întregi din Sfînta Scriptură sau din poveștile pe care i le citea seara tatăl ei, Nicanor, stînd cu coatele pe masă și izbucnind din cînd în cînd în hohote năprasnice de rîs. Rîdeau atunci toate în jurul lui. Rîdeau
Mașa față cu postmodernitatea by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10819_a_12144]
-
de teatru. Sau o confesiune. Putea să inventeze un program politic, să-și atragă suporteri care să-l sprijine, să pună bazele unei mișcări noi care să zdrobească atmosfera de indiferență și să străbată publicul ca o flacără pe o miriște. Sau să se alăture unuia dintre partidele existente, să se dedice timp de cinci-șase ani tensionați activităților publice, trecând de la o filială la alta, făcând să vibreze până și cele mai Împietrite inimi, ajungând astfel În vârful piramidei și aducând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
se-mbată-n sărbători, / Cu arome și culori.“ (Oameni buni) „Și-astfel mă preschimb și eu / Într-un arc de curcubeu / Și-mi desfac, sub cer, aripa, / Să preschimb, în veacuri, clipa.“ (Feerie) „Când stelele din drum se ntorc / S-asculte-n miriști pitpalacul, / Când greieri cântece își torc / Și-n nuferi albi se mbracă lacul“ (Vara) etc. Contaminat parcă de stilul poetului, autorul prefeței, Tudor Opriș, folosește și el cuvinte bombastic-elogioase, afirmând că versurile lui „Nicușor“ îl vor fixa pe acesta „în
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
se schimbase. Toate acele adâncimi și reliefuri ale clarobscurului dispăruseră; nu mai erau tufișuri, pădurici, tăpșane, iarbă înaltă, care să populeze umbra cu forme albastre întunecoase. O apă subțire, argintie, le înconjura din toate părțile și lunecau pe ea. Era miriștea netedă care subt lumina difuză părea o lagună liniștită, oglinda unei inundații care ar fi acoperit tot cuprinsul subțire, străveziu. Mini o auzi. "Ce bine seamănă cu apa!" Impresia predomina realitatea difuziunei lunare și înșela simțurile cu totul; o percepție
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
peste drum de o tarla unde fusese semănat grâu și încă nu fusese arată. Am ieșit din curte, dar câinii vecinilor, care erau slobozi prin curte, ne-au simțit și s-au luat după noi. Am fugit cu lădoiul pe miriște, dar câinii s-au apropiat de noi gata să ne muște. Ne-am oprit, am deschis capacul lădoiului și cum era destul de mare, ne-am băgat în lădoi, eu trăgând capacul. Acesta s-a închis. Încuietoarea de la lacăt a căzut
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]