1,324 matches
-
fiecare vineri seara pomenile, iar el sâmbătă de sâmbătă, toate cele șapte... a fost la slujba de pomenire, la Biserică, cu pomelnicul cel mare, cu Vasilica în cap... A trecut și Postul cel Mare... Era în Sâmbăta Paștelui... o zi mohorâtă, cerul era când însorit, când acoperit cu crâmpee de nori. Soarele abia începuse cariera sa anuală, în zodia Berbecului, odată cu echinocțiul de primăvară. În pat cu fața în sus, gândul îl purtă cu mulți, mulți ani în urmă, la Zahorna
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
căzură grele ca plumbul și alunecă într- un somn greu cu vise... Se făcea că, Vasilica era pe trotuar în fața Bibliotecei Centrale la Fundație din Iași... Era o vreme închisă și întunecată. Piața M. Eminescu gemea de lume... O mulțime mohorâtă... înveșmântată... toată în negru, cu obrazul frumos, tânăr și cu ochii străpungători, stătea de vorbă cu o femeie, și ea îmbrăcată toata în negru. Când la văzut pe Iorgu a tresărit. S-a despărțit de femeia aceeea, -care s-a
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
tavan, din gând în gând, alunecă într-un somn adânc cu vise... Se făcea că Vasilica l-a trimis la gară să caute o valiză pierdută în tren. Spera s-o găsească la ”obiecte pierdute”. Era o vreme întunecată si mohorâtă, gara abia se vedea din ceață... Pe peron învălmășeală mare; o mulțime de lume, bezmetică, parcă derutată, alerga tăcută de colocolo, fără nici o orânduială. Iorgu, rătăcit în îmbulzeala aceea fără nume, nu găsea biroul de ”obiecte pierdute”. întreba de unul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
vrăjmașul tău?...Yahveh a rupt împărăția din mâinile tale și a dat-o altuia, lui David..." Împrejurul gogîltanului, răsăriți din locurile ascunse de sodomizare, aranjîndu-și din mers centurioanele sau canonindu-și barbetele, roiau, prefăcîndu-se a-l chibița, restul liftelor, toți mohorâți, fumegoși și acriți, de parcă, de-o vecie, ar fi fost bolnavi de stomac, pârnaia cerului, scursura bolților, slujitori demoniaci și cocliți, împrospătînd mereu măduva focurilor la cuptoarele celor ce deprindeau meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele și de invocator
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la școală sau în afara ei. Mai ales în ultimul an au început să se apropie între ei. Stani făcea pe ‘’pozarul’’ cu aparatul Cmena 6, iar ele își arătau talentele fizice care nu erau de neglijat. Târziu într-o noapte mohorâtă și friguroasă de toamnă, cum numai în Pontul Euxin poți întâlni, Stani se pusese cu burta pe carte sub privirea de sfinx adormit a motănașului fermecat cu nume de maimuțică. Îl apucase febra tocitului în liniștea nocturnă a cartierului. Tamba
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
trecând peste macazuri și alte șine. După poziția lor ca un bun cunoscător al acestor locuri, ghicește peronul la care va trage trenul, de parcă ar conta. De la înălțimea ecartamentului zărește peisajul bine cunoscut; întâi niște hangare din cărămidă lungi și mohorâte, care par părăsite, ici-colo vede un om care se mișcă haotic, parcă sub influența unei forțe oculte, țintind trasee de neînțeles pentru eventualul privitor dar omul își urmărește cu îndârjire scopul. Câteva trolee așteaptă la cap de linie părăsite iar
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și grași cât greierii. Aerul suna sub lamele aripilor. 50 - Cu suriul știi să dai? mai întrebă Stăpânul cu glas răgușit, și o clipă cercelul de argint, legat cu ață roșie de ureche, sclipi în lumina focului. Avea niște ochi mohorîți'și blânzi, mai negri și mai adânci. Era spătos și pe obrazul muncit, stflcit în bătăi, nu se citea nimic. Mișca greu palmele mari și cu degetele își aruncă mai spre ceafă șapca unsuroasă. Când se urnea, în buzunarele largi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Vagoane lungi, pe rotile, scârțâind, treceau mormănite cu jumătăți însîngerate, aruncate la întîmplare, una peste alta, împinse de oameni cu fețe dușmănoase, bărboși și crunți, având șorțuri de piele dinainte și cuțite ascuțite la brâu. - Bună dimineața, fraților! aruncă parlagiul, mohorât. - Bună dimineața, răspunseră câțiva. Dinlăuntru se simțea duhoarea mațelor deșertate. Se dezbrăcă tăcut, privind mersul repede al undițelor groase de oțel care cărau pulpe și dindărături de vaci, agățate și zvârlite de brațele puternice ale celor ce așteptau sub ele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ajunseră în fața aparatului. Plătiră un leu și își încercară puterea. Starostele ceru ciocanul și zise rîzînd: - O să-ți stric daravela! Își suflecă mânecile și se uită mândru la Didina. Vântul de aprilie îi mișca părul bogat și pe fața lui mohorâtă se așternu un zâmbet de mulțumire. Maiul era greu și avea o coadă lungă. Stăpânul măsură înălțimea unde trebuia să pocnească o capsă. Ridică o dată ciocanul și plesni jos drugul de fier al tiribombei. Se auzi un trosnet și în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi și gratiile erau rupte, numai rădăcinele lor ruginite se iveau în lemnul putred. În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorâte painjenii își esercitau tăcuta și pacinica lor industrie; într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vo câteva sute de cărți vechi, multe din ele grecești, pline de învățătură bizantină; în alt colț, un pat, adecă câteva
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la o icoană neagră de lemn din biserica noastră, când dascălul murmura în strana lui rugăciuni într-o limbă veche și mai mult slavă, pe când preotul în altar își înalța slabele sale mâni spre ceruri, mie mi se părea că mohorâta roșie icoană a Maicei Domnului din iconostas lua conture din ce în ce mai albe, fața sa cea ștearsă și nențeleasă devenea ca suflată de-argint trandafiriu, părul său acoperit de maramă brodată cu aur părea că undoia în lungi și dezordinate bucle blonde
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care sămăna mai mult [cu] o găvăună de piatră de la o vizunie. Bătrânul sur se uita uimit la lucrurile ce-l încunjurau... un pas instinctiv îl dusese în această vizunie... el găsise cheia la sine... Un dulap vechi de lemn mohorât, lucrat cu fel de fel de sculpturi, era pe jumătate deschis, o candelă de steclă roșie închisă vărsa raze slabe de rubin în cămara pustie... el deschise dulapul... scoase un pergament vechi și-l desfășură dinaintea lui... Era o cartă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și-ar fi putut da socoteală... Avea instinctul neconștiu a unui animal, care face tot ce-i de trebuință fără să știe spre ce scop. El își tunse barba și părul c-un foarfece ruginit... deschise [O] ladă seculară și mohorâtă... scoase din ea haine frumoase de catifea și se schimbă în ele... Scoase o oglindă din ladă și se admiră în ea... găsi un șip vioriu plin de mireasmă și-și stropi hainele cu ea... și când ieși din turnul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în curtea plină de ierbărie și de huci sălbăticit, ajunse la scări... el îi dete drumul și intră în înaltele și surele hale ale castelului, cu păreții reci de piatră patrată, cu mobile antice și veștede, cu tablouri șterse și mohorâte, în cadruri de lemn negru... Astfel îmbla bătrânul, c-o lumânare de ceară într-un sfeșnic de argint, prin toate odăile largi și deșerte, și [ca] vise din bătrâni îl încunjurau acele portrete care, serioase în cadrele lor, se uitau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
satelor cufundate în tăcere și a verzii și-ntunecatei lumi a pădurilor. Siretiul, în văratica sa lene, e oprit adesea în drumul său de iazuri mari, încungiurate cu papură ce-și înalță ciucalăii copți în soare, cu stuf, cu măturile mohorâte ca blana de urs și răgoz verde. Pe malurile iazurilor jur împrejur mătreața de un verde tânăr strălucește mătasa, iar în mijloc ochiul verde cel clar al apei pare negru, reflectând în el umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și a plictisului. Astfel s-ar explica ciclul căruia îi sînt supuse mulțimile naturale. Acestea trec de la exaltarea dionisiacă la liniștea apollinică. Ciclul se repetă la fel de regulat ca fluxul și refluxul: zilele luminoase, inundate de strălucirea soarelui, alternează cu zile mohorîte, înecate în burniță, ilustrînd mișcarea de du-te-vino a umorilor colective. Am comite însă o greșeală de neiertat dacă, luați de valul puternic al analogiei stabilite de Freud cu mania și melancolia, am trece peste un fapt elementar: suspendarea regulilor pînă
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
zi cu zi pare a se risipi prin însăși rutina ei. Oamenii sînt gata să se lase duși de valurile entuziasmului, ale furiei. Sînt înclinați să tranșeze prin soluții simple probleme rămase încurcate în urma compromisurilor și a cîrpăcelilor. Dincolo de cerul mohorît, ei văd profilîndu-se curcubeul. În mod evident este vorba de criză, de dezordine cronică sau acută. Fără să știe, masele caută un om în stare să forțeze cursul lucrurilor, să sudeze din nou idealul de realitate, imposibilul de posibil. În
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
acreditați la Helsinki nu era înregistrată ca act oficial, formal adoptat, documentul propus de România urma să fie primul luat în discuție, ceea ce pentru delegația română constituia o poziție de un cert avantaj. Finlanda ne-a întâmpinat cu o vreme mohorâtă, încețoșată și umedă. La aceasta se adăugau scurtimea zilelor și nopțile nesfârșite. De fapt, zilele erau un fel de amurguri cenușii, o luminozitate aproximativă cernându-se cu zgârcenie dinspre cerul plumburiu. Iluminatul public funcționa incontinuu. La fel, în spațiile de
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
elegiace. De la autorul Plumbului, Voronca moștenește cadrul orașului de provincie - „orașul Întunecat”, „deznădăjduit”, „de Întuneric”, „mîhnit”, „orașul cu balcoane și disperări”, cu „tristețea zidurilor de internat”, „orașul cu viziuni stinse, cu sfîșieri”, „orașul ca un cimitir”, „tristețea panoramelor de pe cheiul mohorît și apăsător”, parcurile unde „bănci și lumini În toamnă putrezesc” cu „pomi singuratici și triști”, În „desfrunziri”, și „despletiri” tînguitoare. CÎte o strofă sintetizează expresiv această atmosferă dezagregantă, generatoare de melancolice rememorări: E pustiu șie frig În odăi stinse Toată
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
exprimate fără vehemențe conflictuale, dar lizibilă În lamentația elegiacă a subiectului liric urmărit de imaginea „orașului Întunecat”, cu străzi, piețe și cheiuri pustii, cu parcuri În putrezire autumnală, cu „odăi stinse” etc.; spațiu ce se lăsa descoperit, În atmosfera-i mohorîtă și apăsătoare, prin parcurgerea unor itinerarii mereu reluate („preumblări”, „plimbări bolnave”, „rătăciri”), cu „panorame”, „cheiuri stinse”, „parcuri vechi” ș.a., orientate, În ultimă instanță, spre un orizont al evaziunii eliberatoare. Or, În ciuda Însemnatelor deosebiri de „stil”, ceva din aceste inițiale tipare
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a aspirației spre altă formă de plenitudine: sentimentul datoriei, de pildă, sau alte patimi demne de o inimă bărbătească!), contestația, zic, mai apare o dată, Într-un limbaj mai calm. Este contestația de după consumarea crizei erotice. O izbăvire tristă, o pace mohorîtă. Îndrăgostitul și-a regăsit „dreapta gîndire”, și-a regăsit și prospețimea simțurilor: liniștea interioară Îi permite să redescopere peisajul, obnubilat pînă acum de pasiunea nimicitoare: „La al tău zîmbet, l-a ta mînie, A mea mîhnire sau bucurie Nu pot
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cărei tristă zare Sub cer, În fund, departe, misterios dispare, Nici casă, nici pădure, nici rîu răcoritor, Nimic nu-nveselește pe bietul călător. Pustietatea goală sub arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu-i place obiectul, e prost dispus În fața temei, Însă, ce bizar!, reaua stare afectivă provoacă o mai bună dispoziție a imaginației. Există, lîngă imaginația literară, o mai clar conturată imaginație materială: pămînt ars de soare, vîrtejuri de colb, iarbă mohorîtă, sîrmoasă și, deasupra tuturor, o cumpănă de fîntînă ca gîtul unui struț, semn al unei precare fertilizări (umanizări) a pustiului. O. poetică, Încă modestă, se prefigurează aici: o poetică a carbonizării, o reverie a pustietății: „focul verii”, „pustietatea goală sub
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o cumpănă de fîntînă ca gîtul unui struț, semn al unei precare fertilizări (umanizări) a pustiului. O. poetică, Încă modestă, se prefigurează aici: o poetică a carbonizării, o reverie a pustietății: „focul verii”, „pustietatea goală sub arșița de soare”, „iarba mohorîtă”, „mari vîrtej de colb”. PÎnă și singurătatea se mineralizează: „mută, sterilă, nepătrunsă”, ea zace ascunsă de mii de ani În pămînt. Este o singurătate geologică, pietrificată. După ce lasă imaginației materiale inițiativa În prima parte a poemului, Alecsandri revine la obișnuita
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
el este În portretul moral. Iată pe acela al femeii senile și rele: „O văduvă-n vîrstă, bătrînă, zbîrcită, Cu doi dinți În gură, barba ascuțită, Nas cît pătlăgeaua, la vorbă-nțepată, Cu ochii ceacîră, gura lăbărțată, Fruntea-i cucuiată, fața mohorîtă, Peste tot negoasă și posomorită, Umbla-ntunecată și tot Înnorată, Nu o vedea nimeni să rîză vrodată, N-o puteai cunoaște cînd e mulțămită, Că ea-n toată vremea era necăjită.” Încerc să desprind din aceste istorii colorate un demers
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]