3,219 matches
-
mi-a spus el, cu un glas de o nesfârșită blândețe. Stai normal”. M-am ridicat. „Știi unde te afli?” - m-a întrebat. „în haremul de încercări, luminăția-ta”, am spus eu copleșită de emoție. „E corect, a spus el mulțumit. Și știi ce trebuie să faci aici?” „Nu, luminăția-ta”. „încearcă să afli cum și de ce ți-a făcut rost viziriul de origine turcă”. „Așa voi face, luminăția-ta”, am îngânat eu. „Corect, a zis el. De-acum înainte poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dormi! Ce te tot foiești atâta? - făcu spătarul și se aplecă supărat la picioarele patului, luă de jos o lulea, o umplu de tutun, se mai aplecă o dată, scăpară amnarul și după o vreme slobozi primul fum. — Mda... - zise el mulțumit, uitându-se pe sub gene la copilă. Și ia spune-mi, drăguță, cum a fost pe la voi orzu’ anu’ ăsta? Că am auzit că a fost secetă mare... Episodul 68 CUGETĂRI Cadâna nu răspunse nici de data aceasta și rămase la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu te văd și nu te voi vedea în veci, măreția ta o simt, mărite Doamne, ca și când aș avea nu doi, ci mult mai mulți ochi în cap - spuse Samoilă îngenunchind. — Vorbele tale îmi merg la inimă, venerabile Samoilă - răspunse mulțumit Sima-Vodă. — Căci eu te văd cu ochii minții, a căror lumină mai de preț este, pe când ceilalți te văd cu ochii din găvane, în care poate oricând intra câte o suliță - mai zise Samoilă. — Adevărat grăit-ai - spuse Vodă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
numeroasă turmă slabă o minunată turmă mică în stare să pască și-n locurile pe unde au trecut tătarii, cazacii, leșii și cine mai trece în general, pe la noi. Am zis bine? Tot mai bine, tot mai bine! - răspunseră boierii. Mulțumit, Sima-Vodă bău cu înghițituri lungi, apoi văzând privirea pofticioasă a paharnicului, îi dădu acestuia paharul să bea și el puțin. Lângă Metodiu, vistiernicul Ximachi își reluase sfaturile pentru drumul către Papă. Ce-i șoptea, ce-i spunea, noi nu vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
manifeste: gătitul. Episodul 140 TOT RĂUL SPRE BINE într-adevăr, în momentul când începură să curgă mâncărurile, cei trei moldoveni și țigăncușa Cosette rămaseră literalmente cu gura căscată. Căci ce nu le văzură ochii, gustară limbile, înghițiră gâtlejurile și primiră mulțumite stomacurile? Zacuscă de morun, icre de cegă cu lapți de nisetru, plachie de crap, pilaf de scoici, țipari lungi prăjiți în ulei, știucă umplută cu obleți, raci trandafirii răposați în maioneză, chefar la grătar, friptură de somn cu salată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
drept cuvânt nu se trăgea din India, iar eu am fugit cu domniile-lor de jugul amar al turcilor. Episodul 179 SUFERINȚELE TINEREI COSETTE Vorbele înțelepte ale gazdei o făcură pe zvelta țigăncușa să plece capul. Cum stătea așa sfioasă, părea mulțumită, fericită chiar că este martoră, ba uneori și părtașă la sfatul unor asemenea oameni, fețe simandicoase, boierești, rang mare. Și totuși, cine ar fi zăbovit mai mult cu privirea asupra făpturii sale dinspre care venea în răstimpuri un interesant miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sunt care beau ca tine? — Toată țara, Măria-Ta! - răspunse Vasâle. Unul nu e treaz! I-auzi!... - făcu Vodă. înseamnă că n-o duceți rău. — Prost e ăla care zice c-o ducem rău - răspunse feciorul. — Bine, mă Vasâle - zise mulțumit Vodă. Ia colea de la mine un galbân să-ți aduci și tu aminte... și se scotoci prin buzunarele cămeșoaiei, dar se pare că nu găsi nimic, fiindcă scoase mâna goală și zise cu glas schimbat: cheamă-l pe vistiernicul Ximachi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sfântului părinte se întunecă: — Cardinalul Massari, va să zică... - murmură el și în ochi i se aprinseră două luminițe de ură. Sticletele încuviință. Papa scoase dintr-un buzunar al sutanei albe un pumn de semințe de cânepă pe care sticletele le ciuguli mulțumit. Apoi sfântul părinte fluieră amănunțit preț de câteva minute, după care sticletele ciripi o dată scurt, semn c-a înțeles, și-și luă zborul. Papa părea acum mai treaz ca oricând. Se uită spre coroana lui Fraxinus excelsior să vadă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noastre. — Știu, răspunse interlocutorul său, făcând un efort să zâmbească din nou. Cunosc foarte bine ospitalitatea tuaregilor... Sunteți tuaregi, nu-i așa? — Desigur! Ce altceva să fim? — Eschimoși nu, bineînțeles... Bun! Facem haz de necaz. Ce să facem... Pierduți, dar mulțumiți... Și după toate astea, nici nu ne-am prezentat încă: mă numesc Marcel Charrière, iar colegul meu este Alain Guitay. — Aceasta este mama mea și aceștia, frații mei. Tot ce avem vă stă la dispoziție. Vă e foame? De lup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pantalonului și se uită la rană cu o privire de cunoscător. — O să scapi de asta, dar mă tem că vei șchiopăta toată viața... - Făcu un gest semnificativ arătând împrejur și adăugă zâmbind ironic: Așa cum stau lucrurile, poți să te consideri mulțumit, deoarece colegii tăi sunt într-o situație mai dificilă. — Au omorât deja unul. — Așa s-ar părea... De ce te-au lăsat să pleci? — Pentru că aveau de gând să omoare doar patru și Pino Ferrara, care acum este în drum spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să încerce să-l lichideze pe agresor sau să caute să ajungă la butoi ca să împiedice scurgerea prețiosului lichid - dar Gacel Sayah nici măcar nu-i luă în seamă, atent doar să-și continue acțiunea distructivă, până când, în sfârșit, se declară mulțumit, convins că făcuse un rău ireparabil. Abia atunci se ridică în picioare și începu să alerge cu pași cadențați în direcția opusă celei din care venise. Patru mercenari se luară după el. Erau oameni voinici și bine antrenați, cărora furia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai privește, poți să iei toate tablourile pe care le găsești. Am rămas mută până când m-a dat afară. Nici nu prea înțelegeam ce voia de la mine. Duminică, când m-am culcat a doua oară cu el, părea pe deplin mulțumit. Totuși s-a răzgândit, mi-a spus în timp ce se îmbrăca. Nu-mi dă tablourile, dar putem să ne uităm la ele oricând. Să le privim împreună. Ba chiar în zilele următoare o să le ducă în dormitor. Că niciodată n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
tot sufletul.“ M-am gândit că talentele mele s-ar putea extinde, pentru a face față provocărilor. Ca să nu mai zic de oportunitățile de investigare. Mi-ar plăcea, am spus cu modestie, dacă ești absolut sigură... Oh, sunt atât de mulțumită. E perfect. Ești genul de persoană pe care o caut oricum- îmi place să angajez artiști tineri, iar tu arăți și bine, ceea ce e întotdeauna un atu, ca să fiu sinceră. Ar fi minunat ca o prietenă a lui Lee să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
trimis înapoi tabloul lui Nunu, pe care-l priveam des în asfințit când îl așteptam să vină la mine. Reli mi-a făcut injecții cu vitamina K pentru a mă întări în cazul unei mari hemoragii, apoi s-a retras mulțumită. Eu am spălat totul în casă, chiar și scările care duceau la un pod vechi. La urmă, frântă de oboseală, m-am așezat în pat așteptându-l pe doctorul Amorel. Am ațipit, apoi i-am auzit pașii. Eram îngrozită, tremuram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
termin viața pe masă, cu profesorul Amorel în fața poalei mele, vara, în amurg frumos. Am devenit euforică la gândul că voi muri tânără, fără să scrâșnesc sau să blestem viața. Dar la ce mă ajutau asemenea gânduri? În realitate eram mulțumită, probasem cele mai periculoase frontiere, în gând îmi luam adio de la tot. Auzeam primele picături de sânge căzând în castronul de porțelan pus sub pubis. Toată camera s-a umplut de miros de sânge. Profesorul tăiase din corpul meu. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
-l ținusem pe mine în timpul inciziei și bietul meu corp. Mă aflam în tabloul lui Nunu, pe perete, având mărimea unui punct, puteam vedea caii pictați, culorile mult mai vii decât în realitate. Nu mă miram de starea mea, eram mulțumită că scăpasem de valurile mării, de propriul trup și mirosul insuportabil de sânge. Apoi am fost parcă îmbrâncită în pat, silită să intru în mormanul de carne mirositoare care se ținea de oase și piele. Patul era roșu și umed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
luase imediat, citind amuzat: OMUL NU TRĂIEȘTE DUPĂ RAȚIUNE. Era o sentință din Biblie. Plin de o bucurie îngrijorătoare, Noah luă tocul și scrise pe dosul hârtiei: NICI UN PROFET NU E RECUNOSCUT ÎN ȚARA LUI SAU ÎN FAMILIA LUI. Apoi, mulțumit, pusese biletul pe masa din bucătărie, lângă ceasul pe care ea obișnuia să-l privească foarte des. Din acea noapte, Noah începuse să comunice cu soția lui numai prin astfel de bilete, pe care și le lăsau peste tot în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pielea de elefant. Adormi din nou. Când Charlie plecă, toată casa deveni parcă pustie. Domnul Takakusa nu se mai vedea pe nicăieri. Înaintea nopții de Sânziene a anului 1994, Noah a terminat de scris cele cinci cărți ale lui Moise. Mulțumit, și-a invitat soția, copiii și pe Charlie și s-a așezat solemn la masa lui de lucru, spunând că acum și-a făcut datoria aici, pe pământ. După aceea scosese coniacul Napoleon din spatele cărților, servindu-i pe toți. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lui bine cunoscută și asta a fost cauza „morții“ și „învierii“ lui crepusculare. Și eu? Mă simt pur și simplu păcălit, rătăcit și fără speranță pentru a intra „curat murdar“ în Împărăția umbrelor. Dar într-un fel curios, chiar și mulțumit. Zaharel a cerut azil politic în Suedia, în 1977, puțin după cutremurul de pământ din România. Locuise cu soția lui la București, într-un apartament vechi care s-a prăbușit ca un decor de teatru după zguduitura pământului. Zaharel s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
parte. Peste încă o secundă am să realizez că mi-am îndeplinit sarcina. Într-adevăr, am făcut ceea ce bănuiam, ceea ce vroiați, păpușari nevăzuți ai cerului, strâmbi mimi ai mlaștinii sapiențiale, cumpliți șarlatani ai firii și groaznici bețivi ai ordinii. Sunteți mulțumiți? Ei, asta-i bună, dar până când o să continuați să faceți numai ce vreți... Mă aud apoi vorbind și dându-i dreptate. Omul are dreptate. - Uite, asta e, zice el, arătându-mi ceea ce seamănă a un fel de calcul, pentru că altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
uriașe în care se scălda întrega lui civilizație? Abdulah alungă repede aceste gânduri, liniștindu-se când își dădu seama că astfel de îndoieli îi trec prin cap oricărui mare martir în clipa în care face un sacrificiu ca al lui. Mulțumit, Abdulah își apropie mâna de declanșatorul centurii explozive. Deodată se întâmplă ceva atât de neașteptat față îndoielile de adineauri, încât Abdulah fu cât pe ce să se autodetoneze din greșeală. Și asta pentru că exact atunci, în magazin intră chiar fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ci moral. Iar, moralmente, va fi neconvenabil să fii evreu doar atunci când domnii noștri creștini vor deveni, în sfârșit, creștini adevărați, adică niște oameni care, înrăutățindu-și cu voia lor propria viață, vor ameliora viața altora și se vor simți mulțumiți și bucuroși făcând acestea. Dar, deocamdată, acest lucru nu s-a întâmplat. Două mii de ani nu par să fi fost de ajuns pentru asemenea faptă. De aceea, domnule Stein, vorbiți degeaba, încercând să dobândiți cu un preț de nimic propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fața cu mâinile, în timp ce ochiul ei negru mă privea vesel printre degete. Nelly îl privea pe Iag cu colțurile gurii lăsate în jos disprețuitor, clătinând din cap de parcă presimțirile ei în ceea ce ne privește se adeveriseră. Iag părăsi fereastra foarte mulțumit și, ștergându-și lacrimile și transpirația, se trânti lângă noi pe divan. - Ei, acum hai să ne giugiulim, spuse el. Și, prinzând-o pe Nelly cu brațele, începu s-o tragă spre el. Fata îi depărtă fața cu palma, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de oameni vicleni și răi. Și atunci te întrebi: nu cumva tocmai pedepsirea cruntă, sângeroasă a răilor întru izbânda binelui, la sfârșitul spectacolului, satisface întru totul instinctele de fiară care ne încearcă? Nu ieșim noi oare din teatru smeriți și mulțumiți? Și asta nu pentru că în sufletele noastre n-ar fi apărut nici un fel de sentimente joase, ci doar pentru că aceste sentimente au fost satisfăcute. Care dintre noi n-ar recunoaște cu câtă satisfacție a tușit, când, în actul al patrulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acolo totul părea în ordine. Pereții, atât cât putea să vadă, erau în regulă, nu se prăbușise nimic și nici nu se vedea praf ori infiltrații de apă. Plimbă încă odată fasciculul lanternei de jur împrejur și, liniștit, se declară mulțumit. Voia să coboare de pe ladă și să se apuce din nou de lucru. Tocmai se pregătea să stingă lanterna, când i se păru că vede ceva mișcându-se în interiorul scobiturii. Se opri și privi din nou acolo. Totul era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]