4,723 matches
-
conversație interveneau tot mai des, se crease un gol ce nu se mai putea umple, în zadar se străduiau amândouă să ascundă realitatea. La plecare, în prag, Elena o întrebă dacă o iertase tatăl, avea vocea tremurată și la negarea mută a Carminei, zâmbi trist, îndurerată. Mai târziu, pășind repede de-a lungul trotuarului, Carmina simți că aerul mirosea frumos, a trunchi de copac ce se zvântă, a clei. Amestecul de obiecte scumpe, disonante, țipătoare, din casa familiei Simion n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Elenei, s-o alunge din suflet, din viața lor de zi cu zi. Ori poate nu voia să stârnească mânia bărbatului, nu voia să provoace vorbe de ocară era și așa destulă încordare în casă, deși, cu siguranță, se indigna mut: cum de era posibilă atâta nepăsare: El, bărbatul scosese niște bani de la CEC și cu asta se considera achitat, absolvit de orice grijă, ca și cum Elena murise iar el o dusese la groapă, crezuse că și-a făcut omenește datoria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
unghiile colorate cu roșu. La plecare, în poartă, Elena i se așeză în cale și întrebă gâtuit: Tu ești sigură măcar cât de cât pe tine, știi tu, cu examenele astea pe care le ai de dat? Și, la negarea mută a Carminei, o privi cu atâta nesfârșită compasiune, încât se emoționară amândouă. Era clar că mama îi spunea Elenei cam tot ce se petrecea în casă. Când observă că nu se află pe lista celor admiși la examen Carmina avu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
s-o privească pe Carmina. Era incitat de subiect și totuși avea dubii. Se gândea că poate nu-i loial și nici prudent să discute despre Alexe atâta timp cât nu știe de ce parte se află Carmina. Și apoi tăcerea ei, gesturile mute, vagi de aprobare, zâmbetul artificios uneori... Abandonă subiectul despre profesor și continuă să vorbească despre fetele lui. Carmina își aminti de vorbele Ninei: Marcu este un om cu totul excepțional dar are o nevastă de-a dreptul cretină. Au ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu aerul cel mai nevinovat de pe lume. Și țața Floarea citește câte un romanț din când în când dar vezi că ea are atâta bun simț ca să nu pretindă că-i cultă! Pufni în râs scuturându-și umerii, un râs mut care se potoli de la sine, ca la comandă. Nu e suficient să citești, mă, și sutele de pagini să se risipească în vânt de îndată ce-ai închis coperta, trebuie să încerci să întrevezi esența, să corelezi, să sistematizezi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai receptivă în această privință era Carmina chiar dacă manifesta o stare de inhibiție de îndată ce auzea cuvântul examen. Ea, Sidonia, se știa capabilă s-o facă să depășească șocul, era atât de simplu de manevrat fetișoara asta, cu toate împotrivirile ei mute, pur și simplu în momentul în care reușeai s-o urnești, s-o canalizezi către o direcție anume, aveai satisfacții. Hotărî că tinerii puteau rămâne în apartamentul Carminei, apartament din care nu-i revenea, de drept, decât o jumătate, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe dincolo, eu ce să-i fac, ce să-i fac dacă n-a știut să și-l țină. Nu mănânci chiar nimic? o întrebă uimită când în farfuria ei zăceau deja trei schelete de pește, și la negarea ei mută, continuă: o să se întoarcă el nu avea grijă, tu vezi-ți de viața ta, ascultă-mă pe mine, știu ce spun. Ședeau de o parte și alta a mesei, între ele erau farfuriile, paharele de vin, unul plin, altul gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
O poartă pe sus către dormitor. Amețește în timp ce simte că o ia în stăpânire, o plăcere împinsă până la paroxism. Acum îl știe lepădat de toate, curat, singur cu ea, aflat dincolo de puterea voinței, un ghem de reflexe. De stări primare mute, cu fiecare clipă își mai leapădă o greutate, un clișeu, o interdicție, o îndatorire, prestanța, statura țeapănă, clarviziunea, înșiruirea de fraze, până devine curat ca o picătură de rouă ancestrală, se afundă în timp, dincolo de forța civilizației... În baie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acolo, exact în camera albastră. Ceva din comportarea lui îi stârni bănuiala. Balconul dădea undeva în spatele hanului. În întuneric, foarte aproape de ei, se vedeau copacii, o masă neagră, compactă. Știi pe unde suntem? O întrebă Ovidiu și la negarea ei mută, continuă: lasă, e mai bine așa. Ai dormit tot drumul. Erai foarte liniștită și calmă. Am condus cu o sută cinzeci de kilometri pe oră. La viteza asta puteam avea un accident mortal. Știai? Ai? Ea aprobă mut. Știa. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
negarea ei mută, continuă: lasă, e mai bine așa. Ai dormit tot drumul. Erai foarte liniștită și calmă. Am condus cu o sută cinzeci de kilometri pe oră. La viteza asta puteam avea un accident mortal. Știai? Ai? Ea aprobă mut. Știa. Poate chiar sperase să se întâmple așa. Când a închis ochii deja era împăcată cu ideea, i se părea singura rezolvare posibilă. Așa nu mai puteau continua. Nu ți-a fost teamă? Ai atâta încredere în mine? Îmi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a întrebat-o dacă a fost căsătorită. Da, am fost, i-a răspuns Carmina. Apoi i-a ascultat la rândul ei destăinuirea. Fusese căsătorit, avea o fetiță, plătea pensie alimentară. Tu ai copii? a întrebat-o și la negarea ei mută a adăugat: mai bine. Apoi a început dansul. Orchestra impunea cu stridență ritmul. Cât de multă vreme fusese frustrată de bucuria simplă de a fi pe un ring de dans, în brațele unui bărbat, apărată de lumina difuză din jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de gheață; cojocel de nea; gerul aspru și sălbatic; ghirlande de cristal; zăpadă cristalină; lan de diamante; văzduh scânteios; coloane înalte ale unui templu maiestuos; dansul fulgilor de nea; fulgii se joacă; un roi de fluturi albi umple văzduhul; împărăția mută a zăpezii; satele s-au împodobit cu lână rece, scânteietoare; peste noi cad stele, cad fluturii botezului de gheață; gerul culege flori și le depune pe geam; gerul pune caselor ghirlande de cristaluri; gerul face c-o suflare pod de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Poate că e. stelele par de aur. Poate că sunt. TIMPUL se prelinge printre degete. Și nu mai e... Alina Tonigaru, clasa a VIII-a C Happy-end Liniște deplină. Inexistente zgomote răsună sarcastic, glasul stelelor moarte. Fâlfâitul tocit al îngerilor muți treziți de mângâierea lunii. Gingășia de fildeș a oceanelor siderale este - curios lucru! - albastră. Tulburătoare mereu, niciodată stabilă, magia paradoxului mascat de tăcere frământă taina mirajului plictisit. Inexplicabilă liniște a conținutului celest. Sfidătorul Luceafăr pare un Tedy al Parnasului din
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
spun eu ție, Gheretă, ele sunt sarea și piperul istoriei. Pune I mare, Gheretă! Gâfâind după atâta efort, Precup se opri ducându-și solemn mâna dreaptă În dreptul inimii, În timp ce pe frunte i se Înmulțeau broboanele de sudoare ca niște aplauze mute. Istoria, care va să zică... Noi chiar stăm pe un drob de sare. Încă de la Romani... Nu m-am gândit niciodată la așa ceva, vă spun drept, domnu' Precup, și că mâine mă pensionez. Noi și exportăm sare. La unguri, bunăoară. Fără sarea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un geamantan din carton presat de culoare maron, acesta, pe care mă grăbesc să-l restitui odată cu convingerea că la mijloc e o tentativă nereușită de omucidere și asasinat cu premeditare, ceea ce compete justiției și Codului Penal. Tăcu sub privirile mute de admirație ale controlorului. Se dovedea Încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu poți alege nimic din ce zice șeful. Dacă nu ești om cu carte! Ceea ce el, recunoștea acest lucru, nu era. Luă geamantanul din mâna șefului, Îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îi va fi mai ușor. Îi scoase cu ușurința cu care odinioară Își scotea sandalele de plajă pe țărmul Înalt și arid al lacului de la Salinae, năpădit de scaieți și pălămidă, Înainte de a plonja În apa verde, gelatinoasă, sub privirile mute de admirație și spaimă ale lui Rub, Ruth, Ezechiel, Josy, Nathan, Rifka, Abigail, Abner, David, Lea. Apoi, firesc, fără grabă, pregătit parcă să primească aplauze ce i se cuveneau de mult, Începu să urce treaptă după treaptă. În centrul scenei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vecernie. Atunci a fost fericit. Dar a fost fericit și când a sărutat-o pe Marta prima oară În dreptul Casei Minoriților; și când vedea filmele din cabina de proiecție alături de domnul Ziegler, proiecționist-șef, care lucra acolo de pe vremea filmului mut; și când vindea vată de zahăr pe patru străzi; și când se lăsa Îmbrăcat și dezbrăcat de costumele pe care le croia doamna Koblicska În atelierul ei din Piața Carolina. A fost fericit când s-a Întors de pe front; fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
naive, altele malițioase, iar altele de-a dreptul injuste. Reacții firești În fața indolenței de moluscă a lui Petru, a cărui singură grijă, banalizată și ea, era să-i promită orgasm după orgasm, cu o generozitate de contabil: meticuloasă, exactă, Îndârjită, mută, fără pic de tandrețe sau pasiune: o primă, sau indemnizație de fidelitate. „Sărutul” lui Klimt Îl lăsa rece și nici nu visa femei cu Înfățișarea Adelei Bloch-Bauer sau a Margaretei Stonborough-Wittgenstein. Unul dintre desenele lui Szántó o apropiau Însă surprinzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Când zgomotul lor Încetă, Înțelese că erau În fața ușii. Szant Își găsea Întotdeauna cu greutate cheia În mulțimea de buzunare ale hainelor sale. Ca să-l scutească de Încă o dovadă a spiritului său deloc practic deschise ea Însăși ușa. Rămase mută de uimire: În fața ei stătea Flavius-Tiberius. 37. Văzând cum chipul i se Întunecă și cum zâmbetul Îi alunecă În grimasă, Flavius-Tiberius dădu un pas. Înapoi, Încă unul și ar fi coborât toata scara de-a berbeleacul. Așteptai pe cineva? Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de care puțini se puteau bucura. Trupul Îi era Înconjurat de o aură care o apăra de orice agresiune, fie și a unei priviri furișate, indiscrete. Dacă experiența se poate confunda uneori cu naturalețea, cu grația niciodată, Își spunea el, mut de admirație În fața unui corp În care suprafața și adâncimea coincideau În mod cu totul spectaculos: era ceea ce se vedea. Prin sfârcurile cafenii ale sânilor Îi ieșeau la lumină două fire subțiri de fum alb cu miros de cedru sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
strălucire ar fi putut beneficia și ea, pe linie maternă, dacă acest lucru ar fi interesat-o În vreun fel, sau dacă Flavius-Tiberius n-ar fi venit odată de la școală strigând cât Îl țineau puterile: Prin pustiu zboară ca vântul,/ Mut și sumbru ca mormântul,/ Hunul Attila 'mpărat. I se amintea oarecum că strămoșii ei din partea domnului Koblicska ajunseseră cândva la Porțile Romei pe care, dacă ar fi cucerit-o, Coriolan nu s-ar mai fi născut și, prin urmare, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să doară. În mai puțin decât ar spune Tatăl Nostru, va fi teaca lui de carne și de sânge. Era pregătit să Îl ascundă pentru totdeauna În adâncul străveziu al trupului său istovit și rătăcitor. Cuțitul venea spre el, lin, mut, ca o stea căzătoare, ca un meteorit, ca o cometă pitică: o cometă de circ. 3. Nu știa cum se moare. După calculele lui Însă, ar fi trebuit să fie În drum spre Urgențe sau spre un „Loc plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
iepurii. Se sprijini cu mînă de streașina joasé, unde era cușcă și-și rezemé fruntea pe mîné. Erau amîndoué grase și una țopéia prin cușcé, iar alta rodea un pépușoi. Însé nu se vedea sé-și smulgé puful. Ei, fetele, vé mut la casa voastré, gîndi Nicolai Arsenievici și dupé aceea, cînd gîndul pérea cé se scursese și se creé o pauzé În mintea lui Nicolai Arsenievici, Nicolai Arsenievici se aplecé și mai tare peste cușcé și lovi În capacul de tablé
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
epurată și ea, în '45, la intrigile lui Mircea Bârsan. Dimitrie Cuclin și Emanoil Ciomac au fost condamnați la Canal, în '52-'53, pentru că luaseră parte la audiții muzicale. Unde? În sediul ambasadei engleze. Un muzician neauzit, un autor nepublicat, mut ca o lebădă, așteptînd ce iluzie! cîntecul postum, vocea postumă. Murea la Sighet, în '53, istoricul Gh. I. Brătianu. Într-o baltă de sînge. "Vai de țara care își omoară istoricii și poeții", repeta tatăl meu. Prokofiev/ Șostakovici/ Haciaturian/ Prokofiev
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
țipete zgomotoase ale maimuțicii Tamba, trăgându-l de mână pe Tarzan. Cu alte cuvine, Maimuța Makonde răspundea elocvent la orice întrebare impersonală și evaziv, echivoc, aluziv sau deloc la orice se referea stricto sensu la ea personal. Atunci expresia ei mută părea să conțină răspunsul, în aceeași măsură ca celebrul tablou al lui Gauguin "D'où venons-nous? Que sommes-nous? Où allons-nous?" să conțină răspunsul. Un altul a întrebat-o dacă e adevărat că poate înțelege limbajul oricărui animal. "Doar dacă animalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]