1,401 matches
-
Voi căuta să aflu Între timp ce-i cu Bodo. Rotofeiul se trânti la pământ, cu fața În țărână: — Mea culpa! Mea maxima culpa! Am mințit, nobilă domniță, am păcătuit, am mințit, mărturisesc plin de rușine și de căință, dar nădăjduiesc că Preacurata Fecioară și Sfântul nostru patron Trudperd nu mă vor pedepsi prea aspru. Ei citesc În inima mea și știu că intențiile mele sunt cele mai curate. Nu sunt un trădător, nobilă prințesă! Sunt un novice prost și nepriceput
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
eliberează. și mai e și Conrad...“ Nu Îndrăzni să se gândească la tatăl ei. Ducele Bertold era plecat În Alsacia. „Mai bine să nu știe ce s-a Întâmplat... Dacă află adevărul...“ Nici pentru ea, nici pentru Bodo nu putea nădăjdui nimic, nici un pic milă. Se așeză speriată și deznădăjduită pe marginea jilțului. Nu Înțelegea ura Împotriva ei. „Întâi au vrut să mă omoare. Acum mă răpesc... Adalbrecht e vasalul ducelui. L-am văzut poate o dată la Curte, de departe, n-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sfârșit, ce să mai lungesc vorba. Domnul Conrad ne-a promis tot sprijinul. și-a pus În mișcare oamenii de Încredere ca să afle unde este ascunsă Adelheid. „De Îndată ce se va afla“, mi-a spus, „o vom elibera din robia rușinoasă. Nădăjduim că nu e moartă. Dar atunci răzbunarea noastră va fi groaznică.“ Totuși, nu cred să fie așa. O persoană de rang Înalt ca ea nu poate să dispară așa, fără urmă. Nimeni nu va cuteza să ridice mâna asupra ei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
e așternută umbra morții. și să nu uităm de asemenea primejdia În care se vor afla cei doi tineri dacă reușesc să scape. Mânia ducelui poate să-i loveas că cumplit pe cei doi nesăbuiți. Domnița Adelheid mai poate să nădăjduiască milă, fiind copila lui, dar Bodo... Iertați-mă că Îndrăznesc să vorbesc astfel. O cinstesc ne spus pe prințesă, e o domniță nobilă și frumoasă ca un În ger... Bogatul negustor avea lacrimi În ochi și tăcu de tea mă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lui Bodo; Îi spuse lui Simeon să-l aștepte până va fi gata de plecare. Toți fură de părere ca jupân Urs să rămână pe loc, În aștep tarea veștilor de la iscoadele lui, iar părintele Bernhard se Întoarse la castel, nădăjduind că, așa cum promisese Conrad, În scurtă vreme vor afla și oamenii lui unde se afla prizoniera. Bancherul Îl urmă pe pustnic până la chilia unde zăcea Bodo. — Părinte, spuse el, aș vrea să vă vorbesc Între patru ochi. Pustnicul Încuviință pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a Îndrăznit s-o necinstească pe nepoata mea și apoi să vină la Curte ca și cum nimic nu s-ar fi Întâmplat. Cred că aici se ascunde și altceva. Cred că e vorba de o conjurație, de o trădare, și el nădăjduiește că ne vom pierde puterea. Asta ar fi singura explicație. Nu știu ce are de gând. Poate că e prea târziu, poate că nu. Pleacă neîntârziat! Prefă-te așa cum știi prea bine. Ești un biet cocoșat, pe care nu-l cunoaște nimeni
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
jurat odinioară. N-a fost să fie. Deși Întristat peste măsură, Îmi voi călca jurământul de tăcere. Dumnezeu mi-e martor că o fac doar pentru Bodo și pentru a-i netezi drumul pe care și l-a ales. și nădăjduiesc, pustnicul se Înclină În fața unei mici statuete a Maicii Domnului cu Pruncul În brațe, nădăjduiesc că Sfânta Fecioară va pune o vorbă bună pentru mine În fața Tronului Ceresc, ca să-mi fie iertat acest păcat. Îl socotesc mai mic decât pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de tăcere. Dumnezeu mi-e martor că o fac doar pentru Bodo și pentru a-i netezi drumul pe care și l-a ales. și nădăjduiesc, pustnicul se Înclină În fața unei mici statuete a Maicii Domnului cu Pruncul În brațe, nădăjduiesc că Sfânta Fecioară va pune o vorbă bună pentru mine În fața Tronului Ceresc, ca să-mi fie iertat acest păcat. Îl socotesc mai mic decât pe acela de a privi nepă sător la nefericirea celor doi tineri. Cred cu tărie că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În acest colț de lume uitat până și de Dumnezeu. Va trebui să-mi calc un jurământ pe care l-am păstrat cu sfințenie până astăzi și Stăpânul nostru Atotputernic va hotărî dacă trebuie să mă pedepsească pentru acest sperjur. Nădăjduiesc Însă că El Îmi va Îndulci pedeapsa și nu mă va trimite În flăcările iadului, acolo unde Își ispășesc pedeapsa toți sperjurii, pentru că o fac numai din dorința de a ajuta două suflete tinere și curate, care-mi sunt dragi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vorba. E și asta o poveste pe care doresc s-o cunosc numai eu, cred că Înțelegi, părinte. Călugărul Înclină capul, Încuviințând: — Ereticul din Bizanț s-a dus pe Stouff. Priceput cum e, cred că de intrat a intrat el, nădăjduiesc că și-a atins țelul. — Așa deci, e eretic! Cred că e mai bun creștin decât mulți. E un om de bine, părinte, care a salvat vieți omenești, și În clipa de față și-o riscă pe a lui ca
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Doamne, ce i s-a Întâmplat? Mișcat la culme, tânărul duce Încercă s-o liniștească, explicându-i că se teme mai ales pentru ziua de mâine și că, orice ar fi, nimeni n-ar cuteza să se atingă de stăpân. — Nădăjduiesc, dragă cumnată, că Îngrijorarea noastră este de prisos. Oricum, nu pot lăsa lucrurile În voia lor. Plec cu cavalerii noștri să-l căutăm. Poate are nevoie de ajutor. Poate că n-are și ne ducem de pomană. Oricum, mai bine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cavalerii noștri să-l căutăm. Poate are nevoie de ajutor. Poate că n-are și ne ducem de pomană. Oricum, mai bine mai devreme decât mai târziu... Roagă-te Sfintei Fecioare, cumnată Sophie. Ea ascultă totdeauna rugăciunile sufletelor curate. Să nădăjduim că totul va fi bine! Își luă rămas-bun de la femeia Înlăcrimată și dădu să plece. În timp ce se Îndrepta spre ușă, ochii lui ageri vă zură o draperie care se mișca ușor. Își continuă drumul și, de În dată ce ieși
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
altfel decât ca pe fiul tău... Întinse brațele și-l trase spre el pe bătrânul căruia Îi curgeau lacrimi de fericire pe obraz. Bodo al lui! Totdeauna fusese un suflet nobil și nici acum nu era altfel! — ... Totuși mă bucur. Nădăjduiesc că acum... Se opri brusc. Nu știa cât cunoșteau ceilalți din taina lui. — Da, fiule, dacă nu vrei să devii rege, poți cel puțin să te gândești la cea mai strălucită căsătorie. Bodo Îl Îmbrățișă Încă o dată pe tatăl lui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nu mai vorbim niciodată despre drepturile mele și despre tron, pe care nu am nici o În dreptățire să urc. La alt noroc și la altă fericire râvnesc eu. De aceea, trimite te rog pe cineva cu vestea la domnița Adelheid. Nădăjduiesc că și ea se va bucura la fel ca și mine... Prea slăbit Încă, Bodo Închise ochii. Urs părăsi chilia În vârful picioarelor, dând de fratele Heribert, care tocmai venea să-l vadă pe bolnav. „Nu știu ce să fac“, gândi el
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tatălui său și a ducelui, căruia starea lui de slăbiciune nu-i scăpase, Bodo ceru să meargă cu micul grup de ostași care Îl Întovărășeau pe fratele Ulrich. Nu pot să stau aici și să aștept fără să fac nimic, nădăjduind că totul o să fie bine! spuse el. Ceata porni În galop. Trecură În goană prin poienile de pe malul pârâului Neumagen. Când turlele mânăstirii Sfântul Trudpert Începură să se vadă În zare, monahul Își struni calul și o coti spre stânga
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mânăstire. știți poate domniile voastre mai mult? — Vasăzică au lovit cu adevărat, exclamă furios tânărul, am ajuns prea târziu. De altfel Îl cunosc bine pe domnul Bodo. Atât el, cât și tatăl lui se bucură de mare prețuire la noi. Să nădăjduim că vom putea Împiedica și altceva mai rău. — Când am auzit vestea cea rea, am crezut la Început că a fost vorba de niște hoți obișnuiți, sau de o răzbunare personală, din partea cuiva care ar fi fost invidios pe el
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
astăzi oricum la Sfântul Petru, ca să transmit mai departe această veste. Pentru că mai e ceva. Se zvonește că celor doi duci ai noștri li s-a Întins o capcană. Pare-se că trădătorii s-au hotărât pentru lovitura decisivă. Să nădăjduim că ajungem la timp ca să-i prevenim. Ajunseră cu bine și fără mare Întârziere la mânăstire. Nu-i urmărise nimeni. Oare o fi un semn bun? se Întrebă Solomon, clătinând din cap. Când intrară Însă sub bolta porții celei mari
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
este iar acesta îi răspunse, prezentându-l: „Domnul profesor Costin și neamurile mele, cumnatul Cocuz și cuscrul Negruș.” Noul venit este poftit să se așeze la masa lor, și-i puseră un pahar de vin în față. Costache era bucuros, nădăjduind că profesorul Costin va da răspunsuri amănunțite frământărilor lor iar cumnatul Ghiță Cocuz chiar deschise vorba dând glas nedumeririlor lor. Obișnuit să fie întrebat și să dea răspunsuri, profesorul începu să cuvânteze: „Da, domnilor, țara a fost și se află
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
muncile agricole, când trebuia strânsă o bună parte din recolta anului. * Maria făcea curățenie în odaia unde stătea Costache, care era culcat pe un pat potrivit pentru un bolnav paralizat. Spera să se însănătoșească doar printro minune dumnezeiască, în care nădăjduia cu încredere, mai cu seamă că Săndel, feciorul cel mai mic, le povestise visul prin care Maica Domnului îl încredințase că tatăl său se va face sănătos, după ce i-a spus de boala lui. Copiii Dumitru și Vasile făceau curățenie
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
loc, cum vedem, în toamnă. Binecuvântată a fost inițiativa lui Mircea Ciobanu ! Și desfășurată sub augurii cei mai fericiți. Indiferent care va fi viitorul țării noastre și al regelui ei, indiferent dacă ̀ n timpul terestru în care mai putem nădăjdui vor ajunge să se regăsească în chip durabil și folositor, această carte va rămâne una din marile împliniri ale limbii și literaturii române. Iar dacă va fi tradusă într-o limbă de circulație, așa cum ar fi normal într-o Europă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de la Monica Lovinescu se găseau deja la dosar, fotocopiate și traduse pe bâjbâite, cu numeroase aberații. Scrisorile originale ale Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu către fiica ei au fost păstrate cu sfințenie de aceasta din urmă, la Paris. După cum a mărturisit ea, „deși nădăjduiam că îi vor da drumul, cărțile noastre poștale exprimau atât de frenetic spaima de a nu ne mai vedea niciodată, încât nici azi, când au trecut 40 de ani, n-am curajul să le recitesc“ (La apa Vavilonului, p. 264
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai mult. În casă e plăcut; de câteva zile ni se dă căldură la 6 ½ seara, o dată pe zi, încât profit de atmosfera prietenească (sic!) să ți scriu. Nu ți-am dat nicio veste, din cele care sunt în jurnale, nădăjduind că citești din când în când vreun exemplar ce te poate ține în curent cu succesul și evoluția fericită a țării tale. [...] Azi Maria mi-a povestit unele infamii ale lui Cam[il] P[etrescu] care era furios pe tine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
melancolie. După a treia zi de Crăciun (la 28 "dechemvrie"), iată-l consacrând o pagină malițioasă "d-lui N. Iorga" "cel mai mare dintre toți cugetătorii și scriitorii de orice fel, nu numai de azi și numai de ieri, să nădăjduim și de mâne..." V Spre poemul în proză Dumbrava minunată (scris în 1922, tipărit în 1926) orientau niște însemnări din 1921: "Prichindeii. Lizuca vede cum pe cer s-aprind lumânărele. S-aprind făclioare și jos lângă scorbura sălciei; lumină sfioasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
menite să devie femei îndată ce le-am cunoscut"; " Unii oameni riscă trăind prea mult. Trebuie să dispară după toate regulile gloriei"; " Cine se teme de Dumnezeu nu se teme de oameni"; Nimic mai scump decât iefteșugul"; Să dorești mult, să nădăjduiești puțin, să nu ceri nimic"; "Prietinia e cupă de cristal"; La vorba blândă iese chiar șarpele din pământ"; "Bărbații cu fapta, femeile cu vorba"; "Din zece bărbați, nouă-s femei"; Între prost și judecată un ocean și o Himalaie"; "Artiștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
est d'oser avec sagesse. Fontenelle. Oser; là est tout le secret de la victoire dans la politique comme dans la guerre, en littérature comme en amour. Heine. Una salus victis: nullam sperare salutem. Nici o scăpare pentru învinși: să nu mai nădăjduiască! Catone: Amorul, tare ca mormântul, tare ca o armie desfășurată. Dar și puterea credinței nu e mai mică. Machiavel: Religiunea face pe oameni buni; legea, drepți; necesitatea, muncitori. Lucrețiu: Lumea, imensă greșală, nu e lucrarea zeilor. Euripide: Bunătatea domolește ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]