1,621 matches
-
ce călcaseră dintr-o piatră în alta, luminate, nu știa de cine și cum. Când fu dinaintea ușii, fata văzu odihnind pe prag un snop din ierburile pe care îndeobște le punea la icoană. Și de această dată mirarea o năpădi. Știa că nimeni din sătuc n-ar fi făcut asta și, oricum, cine-ar fi știut că ele se duseseră cu toate pentru tămăduirea lui... Atunci silabisi cu voce întâi numele straniei făpturi, Silvan. ... Apoi, ori de câte ori nevoia o prididea, prietenul
DARUL NATALIEI de ANGELA DINA în ediţia nr. 2186 din 25 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371705_a_373034]
-
fost singure acolo, cu excepția Marianei! Am preferat să rămân pe terasă cu grupul obișnuit al poeziei și al glumelor. Eram prea obosit pentru a pleca la plimbare. Problema a fost că, mai târziu, când trecuse de orele 22.00, mă năpădeau unele întrebări. Am devenit îngrijorat. Fetele nu se întorseseră în tabără și eu, cel puțin, habar nu aveam unde au poposit sau pe unde s-au plimbat. Am aflat mai târziu, dar nu de la Silvia, care s-a arătat a
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1417 din 17 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371676_a_373005]
-
înțeleg de ce-mi mulțumești! i-am zis eu privindu-l întrebător. - Pentru că dumneavoastră ați citit din versurile mele. Mă bucur și vă mulțumesc! - A..., da? Scuză-mă! Nici nu mi-am dat seama, am răspuns eu cu voce moale, năpădit de rușine, timp în care am închis cartea și am citit pe copertă: Liviu Apetroaie, „Geometria deșertului”, Ed. Junimea. Nu știu dacă cineva a sesizat momentul acela delicat prin care am trecut. Liviu a fost total natural. Nici privirea sa
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1411 din 11 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371652_a_372981]
-
deoparte și se puse pe așteptat. Dar peste ceva timp, trecu un autobuz ce mergea într-o altă localitate și toți călătorii din stație se urcară în el. Când se trezi complet singură în locul acela străin, noaptea, simți cum o năpădește o teamă cumplită. Era în plin centru, dar nu departe de locul în care se refugiase tânăra, era un restaurant de țară, prost luminat, ponosit de unde se auzeau strigăte răgușite și vulgare, zgomot de pahare sparte și înjurături. La un
CAPCANA DESTINULUI de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375651_a_376980]
-
mea! -Îmi șoptește ea, zâmbind printre lacrimi. Scot o batistă și îi șterg obrazul ud cu piele ofilită, luminat de o aureolă de noblețe degajată de sufletul ei cuprins de fericirea revederii. Îi zâmbesc fără multe vorbe ca să nu mă năpădească lacrimile ce le rețin cu greu în gât. Astfel îmbrățișate intrăm în casă. În treacăt cuprind cu priviri avide camera părinților, care azi e locuită doar de ea. Bunul meu tată ne-a lăsat plecând în veșnicie cu vreo câțiva
UNIVERSUL UNDE MĂ SIMT O PRINȚESĂ de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2179 din 18 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379258_a_380587]
-
al luminii ... / al luminii” (Din jurnalul unei zile). E lumina pe care i se pare că a atins-o într-un început de mai, când iubirea o împresura, reînnoind natura cu straie și miresme proaspete. Acum, când doar amintirea o năpădește, poeta recunoaște că iubitul nu i-a „meritat”, parcă, ofranda și, de aceea, iubirea nu poate reveni prea ușor, ceea ce-o face să prefere să se bucure singură de lumină (O noapte de beție). Așadar, tăcutul zeu poate fi
CELLA NEGOIESCU. DESPRE VOL.DE POEZIE ”ÎN UMBRA ZEILOR” de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1902 din 16 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379246_a_380575]
-
cea mai veche din țară, fiind unul dintre obiectivele turistice cu care Mangalia se mândrește. Ea a fost ridicată în anul 1525 de fiica lui Selim al doilea, în stil maur. În perioada comunistă a fost lăsată în paragină și năpădită de buruieni, iar cimitirul unde se aflau morminte vechi, de peste 300 ani, nu mai era delimitat de niciun fel de gard. După 1989, moscheea a fost reamenajată cu ajutorul Primăriei Municipiului Mangalia și zilnic, ea este vizitată de vârstnicii care vin
CHEMAREA IUBIRII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1755 din 21 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378671_a_380000]
-
pe vânt Și curge din înalturi șuvoi fără zăgaz De nu-i mai dă nici ierbii, nici omului, răgaz. Se năpustesc prin sate dezlănțuite ape Iar fluviile câtă la vaduri noi să-și sape, Isi ies din fire râuri și năpădesc pe noi Parcă-a venit potopul din vremea de apoi. Ce-a mai rămas pe câmpuri acum e nimicit, Nu mai dau roada pomii, florile s-au chircit, Ici colo câte-o frunză mai cere vieții drept Și-încearcă prin
VREMURI de EMILIA AMARIEI în ediţia nr. 1991 din 13 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378798_a_380127]
-
trepte de gând și tulbur ochiuri de ape, răsărite din ploi ce-au înecat visele noastre doar iubirea, ne ține prin gânduri aproape și peste tăceri presăram alte flori albastre. Voi înalța pod din stele ca mioapele tăceri, ce au năpădit cuvântul să ajungă-n pustiu, iară florile albastre cu parfum de mesageri, să înmiresmeze tâmpla colarată-n argintiu. 14 Februarie 2017 Referință Bibliografică: FLORI ALBASTRE / Maria Ileana Tănase : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2309, Anul VII, 27 aprilie 2017. Drepturi
FLORI ALBASTRE de MARIA ILEANA TĂNASE în ediţia nr. 2309 din 27 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377707_a_379036]
-
norocul ce l-a ajuns. Compus din lutul comun din care sânt plăzmuite ființele cele mai ordinare, împins de noroc mai sus decât merita, această ființă stranie se muncește perpetuu să armonizeze vulgaritatea sa cu norocul neașteptat care l-a năpădit. Elenii, cu admirabila lor delicatețe de sentimente și cu geniul lor poetic, au personificat pe acest parvenit al soartii într-o admirabilă alegorie mitologică, care a străbătut veacurile și a ajuns până la moderni. Este Midas, care, sub splendorile coroanii regești
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
ea, molohul deci, pe care stau cățărați doi proletari cu albe căști de protecție, urmează să-și primească ștreangul. Ștreang ce-l va plimba apoi prin aer, pînă să-l depună la sol. Sol pe care va zăcea un timp, năpădit de bălării. Cei doi travaieuri-călăi par să zîmbească. Ce moment incredibil! Sîntem privilegiații secolului: l-am apucat. Frecventînd, cu oarecare perseverență, expozițiile tinerilor, am avut, subit, revelația unei constatări. Privind etica profesională. Mai exact, concesiile, și chiar, în unele perioade
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
împăcăm cu gîndul că nu ne naștem egali. Că avem ce merităm. Revoluțiile puse în mișcare de indivizii tarați ai ultimului secol par să intre definitiv în amintirea neguroasă a planetei. Oricum, trăiască diferența! Ne-am închipuit că rufoșii ce năpădiseră străzile după 1989 erau doar o defulare (de altfel și erau) după căderea comunismului, atît de grijuliu să-și ascundă, pudibond, furunculele, o defulare ținînd cît o modă: moda cerșitului la vedere, fără teamă. Ne-am zis că rufosul cerșind
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
măreția promisă. Iată însă, în sfîrșit, momentul: Piața San Marco. Da, cînd ai pătruns în această agoră a agorelor pămîntului, poți îngîna extatic: Veneția! Aici e, într-adevăr, Veneția unică. Hipnotizat, cauți un loc unde miile de porumbei n-au năpădit încă, unde încălțații de descălțații continentelor nu se află pe moment, și te întinzi, pur și simplu, pe dalele multicentenare. De aici, de la cota zero, atît de frecvent și mirific inundată de apele mării, ochii văd ce n-au mai
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și devine inversul ei: prilej de vulgaritate și de blasfemie. Dacă pînă acum administrația a păstrat o minimă grijă în supravegherea situației, limitînd cît de cît dezmățul, anul acesta și-a făcut titlu de glorie din a permite vulgarității să năpădească mai tot orașul. Arterele principale, cele cu faimă de rezonanță nobilă, au fost îmbrățișate pînă la sufocare de unsuroasele mîini ale talciocarilor. Tarabele și corturile (asezonate cu privatele de rigoare) au blocat trotuarele și au umilit legendarul oraș. Dacă, dincolo de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
care domnești „pe viață”. Comparând situația celor doi domnitori, un contemporan muntean nota: „iar lui Cantemir îi da mâna a-și descoperi a sa credință către împăratul Petru cel Mare și a împlini făgăduielile, căci că de grabă l-a năpădit ajutorul oștilor rusești și curînd după aceasta și însuși porusia (prezența) împăratului...”. Deși „om de curte”, sau poate de aceea, logofătul Radu Greceanu ni se pare a fi surprins cu exactitate „temeiurile” și reacțiile lui C. Brâncoveanu. La Urlați, „pravoslavnicul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
în rezumat, din acest manifest: Petru I și Ana Ivanovna aveau drept scop „să scoată pe aceste noroade de supt jugul turcesc”, dar n-a vrut Dumnezeu; noi reluăm lupta pentru atingerea acestui scop; să vă ridicați odată cu noi să năpădim asupra turcilor „fiindcă fiecare este dator a-și pune viața pentru a lui lege și pentru a lui patrie” (subl. ns.); popoarele să pornească război „ca să rămâie slobozi și nesupuși, după cum au fost dintru începutul lor”; biruința armatei noastre „nu
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
bivolul în zahana mugind; 410 Să vezi un zeu pe fiecare vînt și-o binecuvîntare pe-orice vijelie; Să auzi șoapte de iubire în tunătorul vifor ce-a dúșmanului casă o dărîma; Și să te bucuri de tăciunele ce-i năpădește cîmpul, și boală ce-i séceră copiii, În vreme ce măslinul și vită cea de vie cîntă și rîd în jurul ușii noastre, si pruncii noștri ne aduc flori și fructe. Atuncea geamătul și-ndurerarea sînt pe deplin uitate, deși la moară sclavul macină
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Sfatul Domnului sub chipul unui Om, Însuși Iisus, pe (muntele) Galaad și Hermon, Pe al Contracției Hotar ca să-l creeze pe-Omul cel căzut. Omul Căzut se-ntinse că un leș pe Stîncă jílavă, 5 Scăldat de valuri, spelb, si năpădit de buruieni Ce se mișcau cu-ngrozitoare vise; plutind înalt peste-al sau cap Două nemuritoare înaripate siluete, una stînd la picioarele-i Spre Răsărit, alta la capul său spre-apus, Ale lor áripi se uneau deasupra în Zenit; [dar aveau
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
scuturắ din barbă și se jeli ușor printre-ale verii vai. Vala stătu-n picioare pe stîncile lui Tharmas și glasul lui cel tînguios îl auzi: "O Enion, capul mi-e ostenit pe patul morții, Căci ale morții buruieni mi-au năpădit în jur mădularele în înghețatele străfunduri. Șed în lăcașul scoicilor și mă jelesc, și tu în nouri ești închisă. 490 Cînd oare vremea Norilor va trece, și-ngrozitoarea noapte a lui Tharmas? Înalță-te, O Enion! Înalță-te și îmi
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
aici la noi... Femeia: Las, lasă, n-ai cum să știi... Ehe! înainte... cînd mă plimbam cu bărbatu-meu, Dumnezeu să-l ierte, beam cîte un suc de zmeură sau de portocale... Știam ce bem măcar... Da acu'! ne-au năpădit străinii străinii ăștia cu fel de fel de... și scumpe și periculoase... Pe timpul lui Ceaușescu nu era așa... nu intra oricine în țara noastră... Acu' s-au repezit ca hultanii pe țara noastră... Păi te cred, țară bogată... cu de
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
ei de suflul înghețat de pe maidane. Când Albertine a apărut pe trepte, birjarul a ridicat din sprâncene și s-a sculat de pe capră. Nu se aștepta. Izba aceea cu acoperișul surpat și plin de mușchi, scările acelea mâncate de carii, năpădite de urzici. Și mai ales în mahalaua aceea cu străzile cufundate în nisipul cenușiu... S-a deschis ușa și, în deschizătura ei strâmbă, s-a ivit o femeie. Purta o rochie lungă cu o croială foarte elegantă, o rochie cum
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Operă, el nu încetase să viseze la ea, la iubita lui, la Marguerite Steinheil. I se adresa Țarului, rostea discursuri, îi răspundea Țarinei, schimba o privire cu soția lui. Dar ea, în fiecare clipă, era acolo. Ploaia șiroia pe acoperișul năpădit de mușchi al vechii izbe care ne adăpostea pe treptele ei. Am uitat unde eram. Orașul pe care îl vizitam altădată în compania Țarului se metamorfozase cât ai clipi din ochi. Îl cercetam acum cu privirea Președintelui îndrăgostit. De data
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
schimbase direcția și aducea adierea caldă a Mării Caspice. Ziua rece de ieri părea foarte îndepărtată. Spre amiază, fără nici un plan, am ieșit în stepă. Mergeam în tăcere, unul lângă altul, ocolind hățișurile Stalinkăi. Apoi, am traversat calea ferată îngustă năpădită de buruieni. De departe, Cucușka și-a făcut auzită chemarea șuierătoare. Am văzut apărând micul convoi care parcă alerga printre tufe de flori. S-a apropiat, ne-a întretăiat cărarea și s-a topit în vălul de căldură. Charlotte l-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și mai furios, rupând iarba în fâșii lungi. Hipnotizat de puterea imperiului, mi-am imaginat deodată globul pământesc, pe care tancurile acelea - tancurile noastre! - puteau să-l răscolească în întregime. O comandă scurtă ar fi fost de-ajuns. M-a năpădit o mândrie pe care nu o mai simțisem niciodată... Iar soldații care ieșeau din turele m-au fascinat prin bărbăția lor senină. Erau toți la fel, ciopliți din același material tare și sănătos. Îi simțeam invulnerabili la gândurile prăpăstioase care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
eu avea să fie pe înțelesul celorlalți. Planeta aceea era totuna cu lumea care se desfășura în goana vagonului nostru. Da, totuna cu gara în care trenul se oprea în sfârșit. Cu peronul pustiu, spălat de ploaie. Cu rarii trecători năpădiți de grijile lor zilnice. Totuna cu lumea aceea, dar văzută altfel. Ajutând-o pe Charlotte să coboare, am încercat să definesc acel „altfel”. Da, pentru a vedea acea altă planetă, trebuia să te porți într-un fel deosebit. Dar cum
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]