782 matches
-
Aceste așezări urbane incipiente se numesc urbs, civitas, oppidum, forum (în documentele latine) și târguri (în cele slavone).13 Structuri politice la Dunărea de Jos Contactele politice și culturale ale populației autohtone românești din nordul Dunării cu Imperiul, întrerupte prin năvălirea slavo-bulgarilor, în secolul al VII-lea, au fost reluate odată cu revenirea acestuia în regiunea dunăreană. Instalată solid în sudul fluviului, la începutul secolului al XI-lea, stăpânirea bizantină s-a extins și la nord de Dunăre, nu numai prin pătrunderea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mai multe lupte, de "ducele" acesteia, Constantin Diogene. Începând cu 1032, atacurile pecenege s-au deplasat spre Balcani și s-au repetat până în 1036. În primăvara acestui an, sub împăratul Mihail IV, asupra teritoriului Dobrogei s-a abătut o întreită năvălire cu grave urmări: năvălitorii au distrus tot ce le-a ieșit în cale, oamenii tineri prinși au fost uciși, iar prizonierii au fost supuși la chinuri cumplite, cinci strategi ai armatei au fost capturați. În urma invaziei pustiitoare din 1036, așezările
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
așezările de pe malul drept al Dunări, de la Capidava până la Dervent, au fost complet distruse, încheindu-și definitiv existența.-așezarea de la Dinogetia-Garvăn a fost incendiată, dar locuitorii s-au refugiat în mare parte. Până în 1046, n-au mai avut loc alte năvăliri ale pecenegilor, iar în acest interval de timp, orașele de pe malul drept al Dunării au cunoscut o nouă prosperitate, economia a luat iarăși avânt. Monedele bizantine ale împăraților Mihail IV și Constantin IX sunt cele mai răspândite pe teritoriul Dobrogei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
face referire la împrejurările de la Dunărea de Jos. Cadrul istoric al evenimentelor înfățișate de "toparh" este asemănător cu acela descris de cronicarii bizantini despre revolta din zonă. Astfel, autorul arată că populația aflată pe malul Dunării era tulburată mereu de năvălirile pecenegilor și conducătorii locali au apelat la "stăpânitorul de la nord", mai ales că "cei ce locuiau la sudul fluviului nu se deosebeau prin felul lor de viață de obiceiurile de acolo". În momentul în care dregătorul bizantin, logofătul Nicephoros, vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Pe lângă privilegiile economice și politice, românii sud-dunăreni aveau și unele obligații militare, precum apărarea frontierei nordice a Imperiului. În regiunile dintre Dunăre și Haemus, trăiau alături de români și bulgari, și grupuri răzlețe de pecenegi și cumani, rămași aici din cursul năvălirilor anterioare. Sub aspect politic și administrativ, regiunea dintre Dunăre și Haemus aparținea statului bizantin și făcea parte din thema Paradunavon, cu capitala la Dristra, care îngloba și teritoriul Dobrogei (vezi mai sus). În secolul al XI-lea, în ciuda îndelungatului conflict
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Paradunavon, cu capitala la Dristra, care îngloba și teritoriul Dobrogei (vezi mai sus). În secolul al XI-lea, în ciuda îndelungatului conflict bizantino-peceneg, linia Dunării era bine apărată de trupele din garnizoanele de pe malul drept și de flota fluvială. Însă, în urma năvălirilor tot mai frecvente și mai violente ale populațiilor turanice, apărarea graniței nordice, din zona Dunării și Dobrogei, a fost dezorganizată încât, în secolul al XII-lea, cumanii treceau fluviul fără teamă: 1114, 1122, 1148, 1150, 1154,1159. Aceste năvăliri erau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în urma năvălirilor tot mai frecvente și mai violente ale populațiilor turanice, apărarea graniței nordice, din zona Dunării și Dobrogei, a fost dezorganizată încât, în secolul al XII-lea, cumanii treceau fluviul fără teamă: 1114, 1122, 1148, 1150, 1154,1159. Aceste năvăliri erau însoțite de jafuri, distrugeri, luarea de captivi și ucideri. Incapacitatea cronică a Imperiului de a asigura securitatea frontierei dunărene și, implicit, a populației locale (românii) se reflectă și în izvoarele vremii. Astfel, Ioan Cinnamus, referindu-se la năvala cumanilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-a apropiat, încă o dată, de împăratul ortodox de la Niceea. Indignat, papa a propus organizarea unei cruciade împotriva lui și, la îndemnul său, regele Ungariei Bela IV se pregătea să organizeze o expediție împotriva lui Ioan Asan, în 1238, dar năvălirea tătarilor a pus capăt ostilităților. Țarul bulgar a înțeles că pentru a-și atinge scopul, cucerirea Constantinopolului, era necesară consolidarea stăpânirii în nordul țării, el temându-se de o năvălire a regelui Ungariei în Bulgaria. În acest scop, el a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
organizeze o expediție împotriva lui Ioan Asan, în 1238, dar năvălirea tătarilor a pus capăt ostilităților. Țarul bulgar a înțeles că pentru a-și atinge scopul, cucerirea Constantinopolului, era necesară consolidarea stăpânirii în nordul țării, el temându-se de o năvălire a regelui Ungariei în Bulgaria. În acest scop, el a strâns relațiile cu cumanii și românii din nordul Dunării și a încercat să încorporeze statului său Serbia, ca și ținuturile românești din nordul fluviului. El a dus lupte înverșunate cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împotriva rudei sale "schismatice", țarul Ioan Asan II al Bulgariei, punând însă condiția ca episcopatul catolic instalat în Țara Severinului să se afle sub ascultare regală. Dar invazia mongolă din 1241-1242 (vezi cap. X) a năruit aceste planuri. Ulterior, după năvălire, pentru a învinge criza, adică starea gravă a regatului în urma cuceririi mongole, regele Ungariei, Bela IV, precum tatăl său Andrei II, în 1211, a apelat la călugării-ostași, ospitalierii Sf. Ioan din Ierusalim, ordin cavaleresc francez, cavalerii ioaniți ! Ioaniții erau prezenți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
presupune că, în secolele XI-XIII, s-au constituit în regiunile est-carpatice și alte formațiuni politice prestatale și uniuni de obști, dar acestea nu au fost consemnate în izvoare. Aceste conglomerate politice-teritoriale precedau invazia mongolă, iar unele dintre ele au supraviețuit năvălirii. Existența lor în spațiul răsăritean carpato-nistrean, așa cum erau cele de la sud de Carpați, este absolut verosimilă, doar că ne lipsesc datele doveditoare. Arheologia medievală a furnizat o serie de elemente pentru reconstituirea realităților politice de la est de Carpați. Sunt reliefate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
427. CAPITOLUL X ULTIMUL VAL MIGRATOR ( SECOLELE X-XIII) În secolul al X-lea, românii erau închegați ca unitate de neam și limbă, iar sub aspect social-economic se aflau în plin feudalism timpuriu. Evoluția lor firească a fost brutal întreruptă de năvălirea noilor popoare migratoare de rasă turcă, pecenegii, uzii și cumanii, urmate mai târziu de mongoli, începutul secolului al X-lea și mijlocul secolului al XIII-lea. Năvălirile acestor populații au avut urmări negative asupra evoluției societății românești, dominația lor apăsătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aflau în plin feudalism timpuriu. Evoluția lor firească a fost brutal întreruptă de năvălirea noilor popoare migratoare de rasă turcă, pecenegii, uzii și cumanii, urmate mai târziu de mongoli, începutul secolului al X-lea și mijlocul secolului al XIII-lea. Năvălirile acestor populații au avut urmări negative asupra evoluției societății românești, dominația lor apăsătoare a întârziat cu două veacuri nașterea statului medieval românesc. Unii istorici români consideră că năvălirile barbare turcești de după secolul al X-lea ar fi avut și consecințe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mongoli, începutul secolului al X-lea și mijlocul secolului al XIII-lea. Năvălirile acestor populații au avut urmări negative asupra evoluției societății românești, dominația lor apăsătoare a întârziat cu două veacuri nașterea statului medieval românesc. Unii istorici români consideră că năvălirile barbare turcești de după secolul al X-lea ar fi avut și consecințe pozitive, prin aceea că i-au împiedicat pe unguri să pătrundă dincoace de Carpați. Pe de altă parte, ungurii au cooperat cu românii în fața primejdiei comune păgâneatâta timp
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolul al X-lea ar fi avut și consecințe pozitive, prin aceea că i-au împiedicat pe unguri să pătrundă dincoace de Carpați. Pe de altă parte, ungurii au cooperat cu românii în fața primejdiei comune păgâneatâta timp cât au durat năvălirile popoarelor de stepă, regii Ungariei s-au arătat interesați să lupte alături de români în apărarea hotarelor proprii (vezi cap. următor). Pecenegii Populațiile de origine turcică, care de la mijlocul mileniului I dominau stepele Europei răsăritene, au continuat timp de câteva secole
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
întâlnim referiri în lucrările lui Masudi: în 932, poate și mai târziu, aflăm că năvălitorii erau patru popoare turce nomade, printre care Pacinak, aliați cu bulgarii, deducem că ar fi vorba de pecenegi, de fapt, în 934, a fost o năvălire a ungurilor în sudul Dunării. Stabilirea pecenegilor în nordul Mării Negre a pus probleme Bizanțului și clericul Gabriel a intervenit pe lângă unguri să-i atace pe pecenegi, dar planul a eșuat. Apoi, după Const. Porphyrogenetul, pe la începutul secolului al X-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
supus cumanilor sau un nomad creștinat.9 După câțiva ani, cumanii organizează o nouă incursiune în Imperiu, cu forțe mai numeroase, ei înfrâng armata bizantină și revin în nordul Dunării cu o pradă bogată. La o vreme, a urmat altă năvălire, dar în urma sosirii trupelor imperiale, turanicii s-au retras în nord. Aceste invazii repetate, însoțite de jafuri, denotă întărirea grupurilor cumane aflate în nordul Dunării. În urma acestor atacuri, trupele bizantine ajung să fie conduse de ei, dovadă forța nomazilor turci
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ajung să fie conduse de ei, dovadă forța nomazilor turci. Forțele militare ale cumanilor din teritoriile extracarpatice erau sporite și prin cooperarea forțelor locale ale autohtonilor Lazăr, menționat mai sus, ar putea fi o căpetenie românească. Pe de altă parte, năvălirile cumane, de la mijlocul secolului al XII-lea, n-au avut amploarea celor de la sfârșitul celui de-al XI-lea, acestea au afectat doar teritoriile de la Dunăre. În a doua parte a domniei lui Manuel Comnenul (după 1160), invaziile cumane au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apus până la Vidin, iar spre răsărit până la malul dobrogean al Dunării. În concluzie, cumanii reprezintă mult mai mult decât pecenegii în evoluția lor istorică: ei au ajuns la ideea întemeierii unui stat, precum cel al hunilor și avarilor (Iorga). Analizând năvălirile turanicilor și efectele lor, Tomaschek nota: "în acea vreme, cu toate năvălirile cumanilor, care probabil nemulțumeau ușor cu plata unui iasac (tribut în natură), diferitele elemente etnice și culturale puteau viețui pașnic alături în nordul Dunării". El adaugă apoi: "Pecenegii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
concluzie, cumanii reprezintă mult mai mult decât pecenegii în evoluția lor istorică: ei au ajuns la ideea întemeierii unui stat, precum cel al hunilor și avarilor (Iorga). Analizând năvălirile turanicilor și efectele lor, Tomaschek nota: "în acea vreme, cu toate năvălirile cumanilor, care probabil nemulțumeau ușor cu plata unui iasac (tribut în natură), diferitele elemente etnice și culturale puteau viețui pașnic alături în nordul Dunării". El adaugă apoi: "Pecenegii și cumanii puteau să împrumute multe din limba tributarilor și fraților de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
persane-ni s-au păstrat fragmente din limba lor, un manuscris din 1301 ce conține un text din Evanghelie, ca și un dicționar cumano-latino-persan cuprinzând 3000 de cuvinte. Au existat legături strânse între români și cumani, care au conviețuit până la năvălirea mongolă, atât în sudul cât și în nordul Dunării. Persistența turanicilor la Dunărea de Jos vreme de câteva sute de ani a lăsat urme în toponimie și în limbă-sunt cuvinte legate de viața păstorească precum cătun, corhană, beci, vătaf, cioban
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începuturile neamului românesc. Aflați sub dominația neamurilor turanice de nomazi asiatici, ei plăteau dijmele cerute de stăpânitorii pământurilor (ținuturilor) lor, fără a mai fi supărați de cineva și, uneori, la cererea acestora, îi însoțeau în expedițiile organizate de migratori.25 Năvălirea tătarilor și românii Ultima migrație a neamurilor stepei în Europa răsăriteană și în ținuturile românești a fost năvălirea mongolo-tătară din 1241. Ne vom referi aici doar la acțiunile corpurilor armate mongole pătrunse pe teritoriile locuite de români, deoarece năvălirea și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ținuturilor) lor, fără a mai fi supărați de cineva și, uneori, la cererea acestora, îi însoțeau în expedițiile organizate de migratori.25 Năvălirea tătarilor și românii Ultima migrație a neamurilor stepei în Europa răsăriteană și în ținuturile românești a fost năvălirea mongolo-tătară din 1241. Ne vom referi aici doar la acțiunile corpurilor armate mongole pătrunse pe teritoriile locuite de români, deoarece năvălirea și dominația lor au avut consecințe însemnate asupra istoriei noastre. Marea invazie mongolă a afectat din plin toate teritoriile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
25 Năvălirea tătarilor și românii Ultima migrație a neamurilor stepei în Europa răsăriteană și în ținuturile românești a fost năvălirea mongolo-tătară din 1241. Ne vom referi aici doar la acțiunile corpurilor armate mongole pătrunse pe teritoriile locuite de români, deoarece năvălirea și dominația lor au avut consecințe însemnate asupra istoriei noastre. Marea invazie mongolă a afectat din plin toate teritoriile românești a căror stăpânire era atât o sursă de pradă cât și bază de atac asupra altor țări. În primăvara anului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Moldova, Muntenia și Transilvania s-au grăbit să se alăture trupelor lui Batu din Panonia și nu au rămas prea mult în aceste regiuni, unde se limitau să jefuiască în trecere.26 Despre rolul românilor în lupta de apărare împotriva năvălirii tătare avem unele informații în cronica persană a lui Rasid ad-Din, amintit mai sus. Românii din Transilvania aveau o organizare militară proprie, luptând separat în războaiele regilor Ungariei. În cronica persană, este menționată "țara Ilaud" și "Bezeremban", istoricii români mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]