1,457 matches
-
cerului deschis; El n-a vrut ca să condamne pe demon, ci a trimis Pre un înger să mă-mpace, și-mpăcarea-i... e amorul. {EminescuOpI 54} FLOARE ALBASTRĂ "Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. În zadar râuri în soare Grămădești-n a ta gândire Și câmpiile Asire Și întunecata mare; Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful lor mare - Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Merge-n codri făr-de capăt, Când a serei raze roșii Asfințind din ceruri scapăt-. Umbra-n codri ici și colo Fulgerează de lumine... Ea trecea prin frunza-n freamăt Și prin murmur de albine; În mijloc de codru-ajunse Lângă teiul nalt și vechiu, Unde-izvorul cel în vrajă Sună dulce în urechi. De murmur duios de ape Ea trezită-atunci tresare, Vede-un tânăr, ce alături Pe-un cal negru stă călare. Cu ochi mari la ea se uită Plini de vis, duioși
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
EminescuOpI 91} Domnind semeț și tânăr pe roinicele stoluri, Căror a mea ființă un Semizeu părea, Simțeam că universul la pasu-mi tresărea, Și nații călătoare, împinse de a mea, Împlut-au sperioase pustiul pân-la poluri. Căci Odin părăsise de ghiață nalta-i domă, Pe zodii sângeroase pomeau a lui popoară; Cu creștetele albe preoți cu pleata rară, Trezeau din codri vecinici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare, curgând spre vechea Romă. Pe Nistru tăbărâsem poporul tău să-mpil; Cu sfetnici vechi de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de oi. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strânge piept la piept... O auzi cum chiam-acuma Craiul sfatu-i înțelept! Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri, Împrejuru-ne s-adună Ale Curții mândre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte, Cerbi cu coarne rămuroase, Ciute sprintene de munte - Și pe teiul nostru-ntreabă: Cine suntem, stau la sfaturi, Iară gazda noastră zice, Dîndu-și ramurile-n laturi: O, priviți-i cum visează Visul codrului de fagi! Amândoi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu știu să le-ascult; În al umbrei întuneric Te asamăn unui prinț, Ce se uit-adînc în ape Cu ochi negri și cuminți; Și prin vuietul de valuri, Prin mișcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cârdului de cerbi; Eu te văd răpit de farmec Cum îngîni cu glas domol, În a apei strălucire Întinzând piciorul gol Și privind în luna plină La văpaia de pe lacuri, Anii
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
am ruga, mări, ruga Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea Ta: Codrul cu poenele Ochii cu sprâncenele; Că și eu trimite-voiu Ce-i mai mândru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprâncenele. Și să știi că-s sănătos, Că, mulțămind lui Cristos, Te sărut, Doamnă, frumos". ........................................... De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și Irozii... În izvoadele bătrâne pe eroi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
minte - feri în lături, e Dalila! {EminescuOpI 165} MĂNUȘA (după FR. SCHILLER) Lîng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vadă cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țîțîne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mut se uită împrejuru-și, cască lung și a lui coamă Scuturînd-o, își întinde mușchii
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
om, ce mă doare. Dar mă-nalță în sus Când mă frâng pe genunchi Și te strig, Vino Isus! Azi inima-mi plânge Căci a plâns și Isus, jertfă vie. Să am curaj El mi-a spus. Privirea s-o 'nalt doar în sus, Unde-I El, să-l implor și să-I cer O vino Isus ! Vino Isus, coborî în mine, Cu toate lacrimile ce dor Cu tot ce-Ai strâns la cruce, Inundă-mi ființă, ocean necuprins. Foc viu
Isus pl?ngea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83247_a_84572]
-
l-ați ascultat pă mandea cum se cuvine, vedeți că noi avem tot dreptul să ne numim romi fiindcă avem o istorie scrisă mult mai veche decât a amărăștenilor ăștia dă români care tot umblă cu săru’mâna pă la naltele curți turcești sau ungurești ca să li se mai dea și lor câte-o halcă de istorie veche a României. Cât privește pă Heuropa asta care vrea să ne dea la cap cu șengănul lor, pot zice că de abia acum
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
Tot ce este la Apus. * Și mai vrem să fim în rangul Celor care sunt mai sus; Pentru noi, mai sus e ștreangul, Pentru ei - un har în plus. La efort și sacrificii, Ceilalți, ceilalți și-apoi eu; Eu în ’naltele servicii, Ca balcanic procedeu. La cîștig și la onoare Eu, eu, eu, ceilalți apoi; Și să nu aud rumoare, Am mai mari nevoi ca voi. Vrem, nu vrem, noi ciocli tainici Suntem zilnic, ceas de ceas, Cu pornirile de cinici
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
vine, Inima nu va mai bate-n mine Și oarbă aș putea rămâne ... Că dragostea s-a stins ca un cărbune. M-aș vrea copilul de-altădată Cu minte-acea înflăcărată În casa părintească să tresalte Inima și visele ei nalte. CE BOGATĂ E PĂDUREA Mult bogată e pădurea Plină cu de toate-n ea, Roua picură în zori Și-s mărgăritare-n flori. Când pădurea-i înverzită Ca mireasa e gătită, Iar când este dezbrăcată Tot frumoasă-i ca o
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
vacanță, m-am dus la Tîrgu-Frumos, la o rudă a lui tată-meu. Atunci, într-o zi, am venit cu o căruță la Iași, când am văzut întîi acest oraș, care mi s-a părut extraordinar. Str. Lăpușneanu, cu casele nalte, mi se părea un drum tăiat într-un munte înalt, - ceea ce se cheamă "chei" în munții noștri. Într-o zi însă am primit o telegramă de la tatăl meu, care mă chema la Roman. Am plecat îngrijit de telegramă. În gara
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și cumințenie; zâmbetul e aninat undeva între descoperire și supunere. De-asta e straniu și fascinant. Ea, supusă, a descoperit puterea ei asupra lui, adică adevărul, dar nu-l spune, i-l zâmbește! La ce bun acest mit al bărbaților ’nalți la stat, mare la sfat? Ei, asta e ceea ce se cheamă o iluzie pozitivă. Un american deștept a comparat răspunsurile pe care le dădeau două grupe de subiecți, unii depresivi, alții nondepresivi, la întrebări de genul: Care credeți că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
se întinse tăcere. Lampa sfârâia încet în părete, deasupra călătorului. În tăcerea nopții de-afară, se auzi deodată un nechezat jalnic. Cine știe de unde vine! murmură Neculai. În ochii celui căzut ardea o durere neclintită. Veni primarele, un om voinic, nalt, c-o leacă de pântece, îmbrăcat cu straie nemțești. Țăranii îi făcură loc, el se apropie, dădu mâna cu popa, apoi privi un răstimp pe străin. Nu-l cunosc, zise el după aceea; îl cunoaște cineva? Nu-l cunoaște nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în singurătate și mai cu samă într-o clădire pustie. Vedeți că impresii de treizeci de ani mă tulbură încă. Lumina tainică da un colorit cumplit odăii; în marea de negură luminoasă de afară, forme fantastice treceau, figuri sinistre, trupuri nalte și mlădioase, și toate într-o tăcere și într-o singurătate stăruitoare. Deodată, două lumini fosforice, ca două stele gemene, izvorâră într-un colț, din întuneric. Îndată mintea a înjghebat în jurul lor o figură care rânjea la mine. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă îndreptam spre ascunzișul cunoscut. Pe bălțile întinse stăpânea pacea, numai din când în când trecea pe sus un freamăt de aripi sau un țipăt scurt, singuratic. Chiva mă aștepta, în rochia-i de stambă, în ghetele-i cu tocuri nalte, pieptănată strâns cu cosițele în cunună, cu ochii lucind. Cum mă alăturam de dânsa, zâmbetul îi lumina toată fața, și întindea spre mine amândouă mânile cu palmele întoarse, ca spre apărare. Nimeni nu bănuia nimic. Locurile bătute de pasul calului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gaiță, după pușca curată și lucitoare, fără cucoașe. Era un bărbat tânăr încă, cu fața plină, roșcovană, cu puțină mustață bălaie, cu puțin pântece. Un om bine hrănit, cu obrazul mulțămit și cu ochii veseli. Celălalt, pădurarul, era un zdrahon nalt și spătos, cu mustața groasă, întunecoasă, dar cu privirea limpede și senină. Avea tașcă cu nasturi de alamă la șold în stânga, și ducea în cumpănă o pușcă sub cucoașele căreia, ca să nu ruginească oțelele, pusese câte-un petec de blăniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mușchi de stâncă, se alina, se împrăștia, se liniștea într-o lumină care răsfrângea cerul și pletele luminoase ale mestecenilor, apoi iar strângea șuvițe și ieșea lunecând domol pe vale, cu murmur nesfârșit. Căprioara se opri între mesteceni, în iarbă naltă, într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. Capu-i cu ochi negri dintrodată tresări în oglinda apei, la mal. Se lăsă jos, trudită, cu puteri puține. Sta mută cu privirile ațintite spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cum se cade îndată se înțeleg, răspunse Ion Băieșu, celălalt gospodar, un român îndesat și vârtos, cu mustața ca pana corbului, cu ochii verzi, iuți la privire. Dumitrache Hazu își cercetă în car sumanul și traista, după aceea se îndreptă, nalt, și-și pipăi în chimir punga plină de parale: două hârtii de câte douăzeci și celelalte carboave. —Apoi de-acu mergem, zise el. Ion Băieșu, vorbind cu boii lui, chemându-i pe nume: Duman și Joian, îi puse la jug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sălta prin bolovanii răzleți ai drumului. Treceau acuma și se gândeau la căsuțele lor din satele de dincolo de baltă. Obrazul ars de soare a lui Hazu avea o lumină ușoară de mâhnire, care parcă izvora din ochii lui căprii. Trupu-i nalt ședea încovoiat asupra chimirului lat de piele roșcată lustruită, în care bătaia razelor trezea scânteieri. Drumul drept dintrodată începu să se încovoaie lung și tărăgănat într-o vale. În fund, o fântână își înălța de la marginea păpușoaielor cumpăna neagră singuratică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ghemui la locul lui. La fântână, Ion Băieșu opri boii: —Aho, aho, băieți, zise el domol. Ia să vă dau o leacă de apă... Își dădu pălăria pe ceafă și scoase răsteiele. Jugul căzu. Românul apucă funia. Cumpăna stătea neclintită, naltă, în albastrul șters al cerului. Printre ramurile răchiții bătrâne pâlpâi o turturică vânătă, apoi se zvârli, în zboru-i iute, zvâcnit, peste fânețe tăcute. Frunzișurile se clătiră o clipă, după aceea căzură iar în neclintirea lor. În clipa aceea, din păpușoaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
peste fânețe tăcute. Frunzișurile se clătiră o clipă, după aceea căzură iar în neclintirea lor. În clipa aceea, din păpușoaie săltară trei oameni, trei țigani. Pe cel care venea întăi, cu dreapta întinsă țapăn în jos, cu cuțitul lângă coapsă, nalt, uscat, cu ochi și cu plisc de pasere răpitoare, Dumitrache Hazu îl cunoscu numaidecât, îl văzuse de două ori în îmbulzeala iarmarocului de la Roman. Înțelegerea primejdiei deodată îl fulgeră prin toată ființa. Se îndreptă scurt în car, nalt și vânjos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lângă coapsă, nalt, uscat, cu ochi și cu plisc de pasere răpitoare, Dumitrache Hazu îl cunoscu numaidecât, îl văzuse de două ori în îmbulzeala iarmarocului de la Roman. Înțelegerea primejdiei deodată îl fulgeră prin toată ființa. Se îndreptă scurt în car, nalt și vânjos, și puse mâna pe cuțitul din chimir. O clipă, zări pe Ion Băieșu încremenit, cu boii de funie; își simți brațul drept prins ca-n clește: bolnavul din car zvâcnise năprasnic asupra-i. Simți o lovitură tare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i. Simți o lovitură tare și o săgeată, în deșert, în stânga. Țiganul se înălță, el căzu. Văzu a doua oară scânteierea cuțitului. Răcni lung, cu glas chinuit: Nu mă omorâți, oameni buni! Vă dau paralele, numai nu mă omorâți!... Țiganul nalt, cu nasul coroiat, se avântase ușor în car. Dumitrache Hazu cercă să se scoale. Simți că cineva îi smulge punga din chimir. Pieptul îi pârâi. Sângele îi năvăli în ochi. Simți a doua săgeată în deșert. Porni a geme lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dinapoi, domol, cu capetele plecate, prin roirea pulberei deșteptate. La ambulanța noastră, pe lângă caii regimentului, erau înhămați și doi căiuți care se zbăteau în ștreanguri și trăgeau cu încordare, îndemnați din când în când de glasul stăpânului lor, un român nalt și uscat, negricios la obraz. Într-o vreme, pe când omul se lăsase mai în urma trăsurii, doctorul îl întrebă: Da’ știi că ai cai strașnici? Trag mai bine decât cei mari. —D-apoi ce crezi? zise românul, și deodată obrazul i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]