911 matches
-
în jurnalismul literar narativ premodern. Acesta chiar precede romanul modern, care și-a împrumutat tehnici atribuite realismului de la narațiunile nonficționale timpurii. În tot cazul, articularea literaturii realiste și mai târziu naturalismul au fost termeni importanți pentru impunerea unui model critic. Naturalismul, în mod special, cere o analiză în care lumea materială va fi dictată "în transcripție". Poate nu va fi surprinzător că naturaliștii vor conchide că analizând lumea materială fără să se țină seama de perspectiva morală, rezultatul va fi că
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Garland nu numai că pune în față subiectivitatea scriitorului dar răstoarnă și tendința curentului principal jurnalistic care era factual și obiectiv și care în efortul său de obiectivizare încerca să nege sau să neutralizeze subiectivitatea. Comentariile lui Garland relevă un naturalism care și-a propus pentru sine însuși, în cele din urmă, un scop imposibil de atins, nu numai pentru că lumea este indeterminată dar chiar și pentru că subiectivitatea sau amintirile impresioniste despre lume trebuie să fie în alegerea lor subiectivă indeterminate
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
pentru că lumea este indeterminată dar chiar și pentru că subiectivitatea sau amintirile impresioniste despre lume trebuie să fie în alegerea lor subiectivă indeterminate. Așa cum nota Donald Pizer, "în Crumbling Idols Garland folosește termenii de impresionism și de veritism interșanjabil" (Realism and Naturalism 93). Deci adevărul veritismului este legat de subiectivitatea impresiei. În articolul din Scribner's rolul subiectivității este reflectat în "alegerea aleatorie". Așa cum remarca fizicianul Werner Heisenberg, "ceea ce noi observăm nu este natura însăși ci natura expusă metodelor noastre de cercetare
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
ceva ce nici măcar nu îi solicita în permanență, alienarea fiindu-le astfel accelerată, în timp ce jurnalismul literar încerca să se adreseze tocmai acelei subiectivități. Jurnalismul literar a intrat în această criză epistemologică, fiind direct influențat de mișcări literare precum realismul și naturalismul, de apariția jurnalismului obiectiv, de o reacție critică împotriva pozitivismului și de o transformare și o criză socio-culturală semnificativă. În analiza povestirilor lui Crane, "An Experiment in Misery" ("Un Experiment în mizerie", n. trad.) și "The Men in the Storm
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
legau viețile de generalizări care determinau cum trebuiau să vadă lumea. Dar bineînțeles fenomenele oferă întotdeauna excepția. Deși Pinkney generalizează despre tipurile umane, el se confruntă cu ambiguitatea fenomenală și recunoaște acest lucru într-o afirmație care anticipează realismul literar, naturalismul literar și jurnalismul literar narativ. În aceeași schiță în care caracterizează franțuzoaicele la o sărbătoare, el mai descrie un băiat de la țară care a învățat singur să deseneze. Senatorul orașului, plin de admirație față de talentul băiatului, îl primește în casa
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
al veacului al XX-lea: o părere critică tot mai largă nega acestei întreprinderi jurnalistice calitatea de "literatură". În istoria sa Pattee pune față în față jurnalismul și literatura naturalistă, discutând despre scriitorii care erau și jurnaliști și promotori ai naturalismului: În perioada ultimilor ani ai secolului (al XIX-lea) a apărut în literatura americană un grup de tineri, jurnaliști în cea mai mare parte a lor, care în acel moment promiteau o revoluție" (396). Printre ei îi include pe Frank
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
încercarea de a reduce distanța dintre subiectivitate și o lume obiectivată. Mai mult, cum feliile de viață zilnică reflectă o subiectivitate mai accentuată când se află în contrast cu știrile obiective, acestea amintesc de punctul de vedere al lui Hamlin Garland despre naturalism, conform căruia acesta "este un lucru individual - problema unui singur om care se confruntă cu anumite întâmplări și care povestește modul în care acestea l-au influențat. Astfel, Hemingway operează cu tradiția naturalismului literar, asemeni multora dintre predecesorii săi. Iar
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de vedere al lui Hamlin Garland despre naturalism, conform căruia acesta "este un lucru individual - problema unui singur om care se confruntă cu anumite întâmplări și care povestește modul în care acestea l-au influențat. Astfel, Hemingway operează cu tradiția naturalismului literar, asemeni multora dintre predecesorii săi. Iar consecința acestui fapt e că nu poate exista nici un sfârșit omniscient, aspect reflectat în ironia din concluzie: el nu poate avea pretenția epistemologică de a trage concluzii despre starea unei țări sau a
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Ceea ce lipsește aproape în întregime din această carte este recunoașterea subiectivității autorului. După cum mai spunea Frus, "este exemplul perfect al efectului luării narațiunii obiective estetizate drept model" (92). În același timp este și un exemplu de ceea ce Dwight Macdonald numea "naturalism denaturat", caracteristic jurnalismului literar practicat de ziarul New Yorker, și suferă de o "deficiență morală" din cauza detașării "clinice" ("Hiroshima" lui Hersey 308). După cum mai remarca Frus, rezultatul ar putea "doar să își obiectivizeze personajele și să provoace condescendență din partea cititorului
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
asemenea "demagogie" atât timp cât există o persoană care să își ceară scuze dinainte pentru jignirile aduse unei alte clase. Dacă cineva nu își cerea iertare, risca să nu mai fie considerat scriitor/scriitoare. Perioada de după războiul civil marchează ascensiunea realismului și naturalismului literar. Tot în această perioadă apar și studiile literare moderne (retoricienii continuând să opună rezistență)90. Această manifestare nu poate decât să marginalizeze și mai mult jurnalismul ca un tip potențial de literatură. De exemplu, Theodore W. Hunt, primul președinte
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
asemenea literatură se manifesta împotriva retoricii neoclasiciste. Jurnalismul nu s-a ridicat niciodată împotriva universalității transcedentale. În 1915, când a fost publicată cartea lui Pattee, A History of American Literature, politici literare exclusiviste puteau fi descoperite în discuțiile sale despre naturalism și despre eseu. Aceste discuții sunt importante deoarece au apărut ca principala consecință a primei perioade a jurnalismului literar narativ modern din America. Acestea pun în evidență o perspectivă critică a ceea ce a urmat, adică ceea ce în opinia lui Pattee
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în opinia lui Pattee apare ca nimic (prefață xii-xiii). Adepții protestatari ai jurnalismului literar narativ, cum ar fi Lincoln Steffens și Hutchins Hapgood, nu sunt menționați în importanta istorie a lui Pattee. Ceea ce se discută despre jurnalism are legătură cu naturalismul literar și cu unii scriitori care au acceptat, în mare măsură, dacă nu chiar au practicat, jurnalismul literar narativ, sau cu acei jurnaliști ce puteau fi considerați jurnaliști literari în mod legitim, jurnaliști care au aparținut anilor '90 ai secolului
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
narativ, sau cu acei jurnaliști ce puteau fi considerați jurnaliști literari în mod legitim, jurnaliști care au aparținut anilor '90 ai secolului al XIX-lea și climatului critic din acele timpuri, moment în care forma a prins contur. În ceea ce privește combinarea naturalismului și jurnalismului, Pattee spune: "În ultimii ani ai acestui secol, dintr-o dată, a venit în America un grup de tineri, cea mai mare parte dintre ei fiind jurnaliști, care, pentru un moment, păreau să declanșeze o revoluție" (History 396). Printre
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și Garland, într-o bătălie pentru inima literaturii. Era o bătălie care a început cel puțin din momentul în care Longstreet și-a cerut scuze pentru tolerarea vulgarului și profanului. În condescența critică a lui Longstreet poate fi observată reducerea naturalismului literar - iar cei precum Crane, Norris, Garland și Davis au fost, într-un fel sau altul, jurnaliști literari narativi - ca Alții, deoarece au îndrăznit "să se amestece cu Oamenii". Este o atitudine elitistă care transformă "Oamenii" în sălbaticii Ceilalți. Alungarea
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
GPO, 1974, 401-2. Horwitz, Tony, Confederates in the Attic: Dispatches from the Unfinished Civil War, New York: Vintage, 1998. Hough, George A., "How New?", Journal of Popular Culture 9 (1975): 114/16-121/23. Howard, June, Form and History in American Literary Naturalism, Chapel Hill: U of North Carolina P, 1985. Howells, William Dean, Criticism and Fiction, 1891, Cambridge, MA: Walker-de-Berry, 1962. ―, A Hazard of New Fortunes, 1890, New York: Meridian, 1994. ―, A Modern Instance, 1882, Boston: Houghton, 1957. ―, Years of My Youth, 1916
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Duyckinck, Vol. 1, New York: Scribner's, 1855, 676. Pizer, Donald, "Documentary Narrative as Art: William Manchester and Truman Capote", The Reporter as Artist: A Look at the New Journalism Controversy, Ed. Ronald Weber, New York: Hastings House, 1974, 207-19. ―, Realism and Naturalism in Nineteenth-Century American Literature, Carbondale: Southern Illinois UP, 1966. Plato, "The Death of Socrates, 399 B.C.", Phaedo, Trad. de H. N. Fowler, Retipărit în Eyewitness to History, Ed. John Carey, New York: Avon, 1987, 7-11. Plimpton, George, "Capote's Long Ride", New
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Magazine, 64 Michener, James: Texas, 325 Mitchell, Joseph, 221, 243 Moley, Raymond, 232 monolog interior, 55, 162 Montaigne, Michel Eyquem de, 135 Montanet, Jean, 54 Mott, Frank Luther, 62, 165, 266, 275, 305 Nafziger, Ralph, 299 Nation, Carrie, 65, 143 naturalism, 87, 215, 241, 279 nedeterminare, tema ~, 111 New Masses, 221, 306 New Orleans Item, 55 New York Commercial Advertiser, 48, 63, 67 New York Daily News, 297 New York Evening Post, 100 New York Evening Sun, 65 New York Evening World, 100 New York Herald Tribune
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de mamă. Spre sfârșitul secolului, esteții burghezi intra în reacție contra acestor valori, avansând un flux de imagini calificate de autorii actuali că "imagini perverse". Românul, teatrul, pictură reprezintă emanciparea feminină sub diferite forme. Pe parcursul secolului, romantismul elogios face loc naturalismului defăimător. Personajul feminin este primul vizat în condamnarea românului idealist și al literaturii romantice în ansamblu. Imaginea femeii în literatura și arta secolului al XIX-lea a suferit metamorfoze mari. Spre sfârșitul secolului aproape nu mai întâlnim imaginea Muzei, Madonei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
că în cazul avarilor) sau consumată (că în cazul personajelor active), personajul din jumătatea a doua a secolului pierde această calitate. "Pentru epocile anterioare, se preferă termenul de protagonist și erou proiecție a unui ideal" [Sarbu, 1997, p.5], insă naturalismului îi lipsește idealul, cum observa Hippolyte Taine. Baudelaire ripostează acestor pseudo-evidențe prin afirmarea permanentei eroismului în viață modernă. Atât doar că acest eroism cunoaște niște transformări. El reușește să combată vechea schemă de interpretare, prin care se consideră că lumea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
Goncourt în Jurnalul lor. Această scriitura rafinată, "réalisme impressioniste, artiste et sensoriel des Goncourt" [Hamon, Viboud, p.12], primește definiția lui Edmond Goncourt în prefață la Leș frères Zemgano (1879) că "realism de eleganță" și completează estetică uratului dezvoltată de naturalism. În comparație cu personajul singular, bizar și excentric al romanticilor, realismul și naturalismul dau prioritate tipului exemplar (cu riscul stereotipului banal), în care se recunoaște portretul unei generații, a unei clase sociale sau fiziologice. Zola edifica, după Balzac și înainte de Proust, una
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
sensoriel des Goncourt" [Hamon, Viboud, p.12], primește definiția lui Edmond Goncourt în prefață la Leș frères Zemgano (1879) că "realism de eleganță" și completează estetică uratului dezvoltată de naturalism. În comparație cu personajul singular, bizar și excentric al romanticilor, realismul și naturalismul dau prioritate tipului exemplar (cu riscul stereotipului banal), în care se recunoaște portretul unei generații, a unei clase sociale sau fiziologice. Zola edifica, după Balzac și înainte de Proust, una din imensele construcții literare în care fiecare element, fiecare personaj, la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
nimic mai puțin modern și mai atemporal decât familia. Însă familia i-a dat intuiția inconștientului, neliniștii, complexului modern al lui Œdipe, catastrofelor sexului și tocmai prin aceste aspecte, mai mult decât prin tabloul unei locomotive, Zola este modern. Termenul naturalism, împrumutat terminologiei științifice, lasă să se întrevadă că omul păstrează un fond de "naturalețe" și legături cu o stare primitivă îndepărtată. "Omul fiziologic"80 resimte profund o discordanta, condiționată de interacțiunea dintre mediu și noul tip de personalitate format de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
jumătate a secolului al XIX-lea, trăsăturile Parizienei au fost fixate în diferite fiziologii. La o privire mai profundă, se observă imediat că prestigiul subiectului Parizienei a fost exploatat de o literatura de circulație largă (istorii moralizatoare, exerciții practice de naturalism etc.) cu denumiri care intrigă: Leș Parisiennes fatales (Edouard Cavailhon, 1889), Celles qui osent (René Maizeroy, 1883), Une femme fin du siècle (Henri Datin,1893) și altele. Ca personaj artistic, Pariziana nu a devenit subiect de cercetare. Bineînțeles, vom găsi
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
cu variații ale profunzimii câmpului etc. Tot Henri Mitterand vorbește și despre punerea în scenă cvasifilmică a spațiilor complexe [1987, p.154, 156]. Criticul Denis Bertrand folosește pentru creația zolista formulă sintetică "vaste scénographie du visible" [1992, p.187]. În naturalism, textul are o poziție "spectaculara", un caracter teatral mai evident decât în La Comédie humaine, datorită spațiului fictiv imaginat de scriitor, care utilizează toate mijloacele pentru a realiza un spectacol total, conform idealului de dramă wagneriana. Spre deosebire de Balzac, care intervine
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
deplasării genului românesc către genul dramatic. O puternică dramatizare a acțiunii însoțește personalul românesc de la stadiul inițial la cel final. Tentativele de a transpune în teatru principiile esteticii realiste sau naturaliste sunt numeroase pe parcursul secolului al XX-lea171. Zola vizează extinderea naturalismului asupra teatrului, considerând că ultimul poate deveni cel mai important propagator al curentului. Pentru Zola, literatura este salvarea teatrului. Zola se declară adeptul teatrului care iese dincolo de interiorul burghez spre spații scenice largi, cum ar fi mină, orașul, piața, halele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]