1,352 matches
-
și fum. La Castelul Nirasaki, în noua capitală, domnea o confuzie enormă, ca și cum oamenii ar fi anunțat sfârșitul lumii. — Castelul Takato a căzut și toți, inclusiv fratele dumneavoastră, au fost uciși. În timp ce-și asculta vasalul, Katsuyori părea complet neclintit. Totuși, după cum arăta clar expresia lui, înțelegea că propria lui putere nu mai era suficientă. Sosi următoarea veste: — Soldații lui Oda Nobutada au pătruns deja în Kai, prin Suwa, iar oamenii noștri sunt omorâți fără milă, indiferent dacă luptă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
umflate. — S-a întâmplat ceva? Mitsuharu era cu desăvârșire calm, iar cei trei își reveniră repede. Parcă s-ar fi așteptat să se confrunte cu focul, dar nu vedeau decât apă. Mitsuharu le observă ochii umflați, dar el, unul, rămase neclintit. — Într-adevăr, continuă Mitsuharu, și eu sunt îngrijorat că această întoarcere neașteptată înseamnă că Seniorul Nobunaga a fost ofensat în vreun fel. De ce a fost concediat Seniorul Mitsuhide de la supravegherea banchetului? Primul răspunse Dengo: — Seniorul Mitsuhide este stăpânul nostru, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cîrmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vîntului, și s-au îndreptat spre mal. 41. Dar au dat peste o limbă de pămînt unde s-a înfipt corabia și partea dinainte a corăbiei s-a împlîntat și stătea neclintită, pe cînd partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor. 42. Ostașii au fost de părere să omoare pe cei întemnițați, ca să nu scape vreunul prin înot. 43. Sutașul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
chilii pe care le-am făcut eu lângă mănăstire și cu locul pe care l-am curățit,... în pădurea întreagă și deasă și am îngrădit cu gard acele chilii și cu locul, ca să fie sfintei mănăstiri Galata cu tot venitul neclintit.... De asemenea,... am dat sfintei mănăstiri Galata un loc de prisacă și cu poiana care a fost livadă la prisacă,...acea prisacă se numește Balica”. Trebuie să mai vorbesc și despre dania făcută de Petru Șchiopu voievod la 18 decembrie
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
dar nu ai pomenit despre mănăstirea despre care vorbim de dimineață. Apoi și vodă vorbește despre ea la sfârșitul înscrisului: „Pentru aceea, am dat și am întărit sfintei mănăstiri numite Sfântul Sava,... ca să le fie de la noi drepți robi țigani neclintiți niciodată în veci”. Dacă ți-ai mai revenit aflând că au fost și voievozi cu un strop de inimă față de bieții robi, atunci trebuie să știi că pe același Barnovschi vodă îl întâlnim și la 18 mai 1627 (7135), cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
mâlc. Se uita cu încăpățânare la pantofi. — Să mă exprim altfel, a insistat Josephine. Ți-ai pierdut virginitatea cu o femeie? Ce voia să spună? Că John Joe își pierduse virginitatea cu o oaie? John Joe a continuat să stea neclintit, ca o stană de piatră. La fel ca noi toți. Eu nici nu mai respiram. Fiorul voyeuristic era aproape anulat de sentimentul că intrasem pe teritoriul altcuiva. Tăcerea așternută în sală părea fără sfârșit. Până când, în cele din urmă, Josephine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
se descotorosise de el fără milă. Dacă mă gândeam mai bine, adevărul era că n-o văzusem niciodată pe Dawn tulburată și, de obicei, ea era direct în bătaia focului lui Vivian. O altă parte din mine îi admira profesionalismul neclintit. O parte din mine îl considera înfricoșător. Asta ar trebui să fie tot, a spus ea vioaie, după ce am terminat de împărțit cărțile lui Phil. — Pot să rămân să mai discut cu tine și alte câteva probleme? a întrebat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mă simt - dar, în cazul logodnei mele cu Randall, era ca și cum aș fi aruncat o piatră într-un iaz sticlos: o pleoscăială inițială, apoi câteva unduiri ale apei... dar apoi iazul s-a liniștit și, foarte repede, apa a redevenit neclintită. Când Randall a dat buzna în cameră, venind de la sala de sport - m-a sărutat ușor pe creștet și s-a încruntat văzând ouăle și cârnații pe care îi îngurgitam fericită - s-a comportat de parcă nimic nu s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
îndepărtă de puțul din sol și se uită în jur, căutând ceva cu care s-o împingă pe Judy până la fund. încercă mai întâi cu o mână de pietriș, dar păpușa abia dacă se clătină un pic, după care rămase neclintită. Avea nevoie de ceva mai greu. Se duse în partea cealaltă a șantierului, până la o grămadă de nisip, puse niște nisip într-un sac de plastic și apoi îl turnă pe puț în jos, dar în afară de faptul că adăugă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
a ajuns în cer, tot o regretă, sunt convins. Se plictisește fără ea. Ea era minunea, învierea, soarele... — Marea Târfă din Biblie? Curvoiul? Știi că i se spune Curvoiul? Doctorul Marga refuză să zâmbească. Fața umbrită de barba romantică rămase neclintită. — Prostii, vorbe goale. Sursele de bucurie sunt rare în lume, amice. Trebuie prețuite, să știi. Bucuria adevărată este o forță intangibilă. Clevetiri stupide. Doamna bucură. Nu te lua după prostime... — Ba da, ba mă iau. Îl cunoști pe Toma, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Revine în cameră cu o vază înaltăși cilindrică, de aramă. Am chemat un vechi amic, sămai stăm de vorbă. Nu știe că e ziua mea. Numai așa,sănu fiu singură. Mă calmează. Tăcerea, discreția, oboseala lui... Și înverșunarea ascunsă, zavorâtă. Neclintită, da... Se așază pe celălalt fotoliu, pare încurcată, nu știe încotro să depărteze discuția. — A trecut prin multe. A venit la noi prin ’50, cred. Foarte tânăr, aproape copil. Luptase în munții Greciei, ca tânăr comunist. Se rupsese de familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spună pe marele Da sau pe marele Nu.“ V-amintiți? „Mă voi duce într-o altă țară, pe-o altă mare.“ V-amintiți? V-amintiți acest Kavafis? Irina privește speriată, când spre doctor, când spre Ianuli. Privirea lui Ianuli: fixă, neclintită. Chipul lui stins, fără reacție. Și doctorul volubil, mereu în exces. — „Noi locuri nu vei afla și nici alte mări./ Orașul te va urma: pe aceleași străzi te vei roti, prin aceleași cartiere vei îmbătrâni:/ și sub același acoperiș îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Harry le făcuse față de el în ultimii trei ani, mai ales faptul că îi oferise de lucru, dar și că îi plătise costumele și bijuteriile pe care le folosea în reprezentațiile ca Tina Hott, ca să nu mai vorbim de generozitatea neclintită a lui Harry în materie de facturi pentru doctori și disponibilitatea de a achita medicamentele scumpe care îl țineau pe Rufus în viață. A mai fost vreodată un om la fel de bun ca Harry Brightman? ne-a întrebat el. El nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
aceste cuvinte în gura mare, supraviețuiește și împiedică să fie zdrobită. Yu Qiwei o instalează în căminul studențesc. Fără bani, fără vizite. Ea așteaptă zile, săptămâni, luni. El face promisiuni, dar nu-și face apariția. E politicos, dar distant și neclintit. Ea iese în oraș și îl caută. Îl urmărește și descoperă că el nu se va întoarce în brațele ei - se vede cu o altă femeie. Petrece toată iarna într-o cameră rece de cămin. Se simte ca un câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
chestiunea, începe Kang Sheng. Concluzia este pozitivă - rezistența tovarășei Jiang Ching a fost testată. E un adevăr dovedit că a fost loială Partidului. A muncit enorm pentru revoluție. Și-a riscat viața. Kang Sheng își aprinde o țigară. Cu chipul neclintit, el zugrăvește imaginea unei zeițe comuniste. În final, aruncă mingea în mulțime. Cum ați explica fapta tovarășei Jiang Ching de a părăsi orașul luxului și plăcerii, Shanghai, pentru greutățile din Yenan? Dacă asta nu e credința ei în comunism, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
era tot mai clar că cei doi nu mai aveau nici o șansă de scăpare. Un zâmbet dureros îi înțepă obrazul înghețat. Îl suportă cu satisfacție. Iată că totul se termina printr-un accident. Nesperat de curat. Îl intriga doar liniștea neclintită a celor doi. Nu fugeau, nu se crispau, nu strigau. Își duse iarăși luneta la ochiul neacoperit. Se aștepta să-i vadă împietriți de groază. Dar ei arătau ca un grup statuar dintr-o grădină, într-o zi liniștită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
modulații în acea arie din opera Orfeu și Euridice de Gluck, vocea cântăreței se ridică deasupra tuturor acestor neajunsuri, vibrând pe toate corzile nefericitei iubiri. Finalul se pierdu într-un delir general. Ovații, aplauze, lacrimi, în timp ce Nanone, cu ochii închiși, neclintită, cu fața încă udă, nu reușea să se mai desprindă de vraja muzicii, de ecoul ei dureros și sublim. Ridicat în picioare, Iancu o privea cu totul răpit, uitând să mai aplaude. Nanone îi apărea dusă, îndepărtată într-o lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
preferințele pentru un anumit amestec de ierburi afrodiziace, dragomanul socoti că de acum era de prisos să mai continue discuția. Trebuia să se retragă. „Vom pleca împreună. Nu-i așa, dragă prietene?” Ochii lui Galib aveau privirile ușor duse, dar neclintite. PAGINĂ NOUĂ 31 Manuc nu-l întrebase pe Dante Negro nici atunci, nici mai târziu ce căuta acolo, în același oraș, în aceeași biserică. Simțise că era cu totul de partea lui. Înțelesese asta dintr-o singură privire. Între ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cel mai indicat. Aici i s-ar pierde cu totul urma. Ucis, aruncat în pădure, mâncat de fiare, cu oasele risipite... Zăpada, ploile ar șterge orice urmă... Întoarse capul speriat. Un cerb mare cu coarne înalte, spectaculos ramificate, îl privea neclintit, mișcându-și ușor nările, ca și cum ar fi știut că era cineva acolo, după perdea, în trăsură. Apărură și câteva ciute. Apoi, pe neașteptate, fugiră cu salturi lungi, sincronizate, înapoi în pădure. Manuc își simți gura uscată. Abia reuși să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
la spatele trăsurii. Câteva minute. Unul dintre vizitii urcă la locul lui, pe capră. Un strigăt. Biciul rotit prin aer. Trăsnetul loviturii și prima trăsură fu smulsă din loc de goana cailor. Rămas în picioare, Dante Negro continua să privească neclintit, deși trăsura dispăruse de fapt. Drumul era pustiu acum. Pictorul se gândea la fiola cu otravă zărită în trusa de toaletă a împăratului. O trusă ieftină, procurată din orășelul Smorgon. Cealaltă trusă, cu obiecte cizelate din aur, trusa de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
polițistul pe Pinky care mocnea dură și aparent lipsită de regrete, sprijinită de spătarul unei bănci la secția de poliție. O să ajungi la azilul de nebuni dacă vei demonstra în continuare că acolo îți e locul. Dar ea îl privea neclintită. Nu era ea genul care să se sperie de astfel de amenințări. În definitv, tocmai azilul acesta fusese menționat de câteva ori în legătură cu mama, și cu fratele ei și, pierzându-și aerul amenințător, începuse să-i pară o instituție mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
telefon ca s-o avertizeze înainte să intre în ambuscada aia emoțională. — Chestia asta s-a întâmplat acum șase luni, Fiona, a continuat David pe un ton măsurat. Acum șase luni! De ce nu mi-ai spus nimic? Fiona a rămas neclintită. Era paralizată din cauza unui amestec de incertitudine și, dacă era să fie sinceră, vinovăție. Păi, m-am gândit că trebuie să fie alegerea lui Jake când să-ți povestească un eveniment atât de important din viața lui, a replicat ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
oră mai târziu, s-ar fi putut crede că Postul militar din Adoras e mort. Termometrul, la umbră, fiindcă la soare probabil ar fi explodat, se apropia periculos de liniuța celor cincizeci de grade, iar coroanele palmierilor stăteau atât de neclintite, încât puteai crede că nu sunt reale, ci doar pictate pe cer. Cu gura deschisă, cu fețele acoperite de sudoare, vlăguiți și rupți ca niște păpuși fără viață, oamenii sforăiau, răpuși de arșiță, incapabili până și să sperie muștele ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
făcu un efort și reuși să se întoarcă cu fața în sus, să se ridice cu greutate și să-l caute în jur pe cel ce trăsese. Nu văzu pe nimeni. Pustiul era la fel de nesfârșit ca întotdeauna, la fel de dezolant și neclintit, fără nici o posibilă ascunzătoare pentru un franctiror, dar în fața ochilor lui, a căror privire începea să se împăienjenească încetul cu încetul, își făcu apariția, pe jumătate gol și plin de sânge, ca o ființă de pe altă planetă ce ținea strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
putut să-l facă să și-o schimbe. Ai nevoie de ceva? întrebă. Bani sau provizii? Tăgădui și-i arătă întinderea: — Acum sunt un om bogat și în acest ținut am văzut mult vânat. N-am nevoie de nimic. Rămase neclintit, în timp ce vehiculele treceau pe lângă el și se îndepărtau spre sud, și abia când praful care se ridicase se așeză din nou și zgomotul motoarelor se pierdu în depărtare privi în jurul său, se orientă, cu toate că pe întinsul podiș nu exista nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]