1,052 matches
-
1871 - 1937) care a efectuat bombardarea nucleelor atomice de azot cu helioni, obținând protoni și nuclee de izotopi ai oxigenului. Compatriotul său, James Chadwick (1891 - 1974), în 1932, prin bombardarea nucleelor de beriliu cu helioni, obține nuclee de carbon și neutroni. În 1938, chimistul german Otto Hahn (1879 - 1968) reușește fisiunea nucleară a uraniului și a toriului.
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
minereurile de uraniu, cantitățile de actiniu din minereu fiind de ordinul miligramelor la o tonă de minereu brut. Răspândirea actiniului în scoarța terestră este de 5 · 10 %. Datorită intensității radioactivității sale, are puține domenii de utilizare, precum radioimunoterapia sau folosirea neutronilor emiși ca sursă energetică. În tehnologia chimică sau metalurgia clasică nu se cunosc aplicații industriale ale actiniului. După extracția poloniului și al radiului, în reziduurile de pechblendă se observa un material activ, care putea fi îndepărtat cu ajutorul pământurilor rare. Colaboratorul
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
anul 2000 Termenul de "actiniu" provine din cuvântul grecesc "ακτίς", "ακτίνoς", însemnând "rază" sau "fascicul". Structura atomului de Actiniu este determinat de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel pentru izotopul său natural, Ac, el are 89 de protoni și 138 neutroni. Numărul neutronilor poate varia de la 117 până la 147 în funcție de izotop. Raza atomică medie este de 1,88Å, volumul molar al actiniului chimic pur în condiții fizice normale este de 22,54 cm/mol. Învelișul electronic este format din 89 electroni
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
Termenul de "actiniu" provine din cuvântul grecesc "ακτίς", "ακτίνoς", însemnând "rază" sau "fascicul". Structura atomului de Actiniu este determinat de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel pentru izotopul său natural, Ac, el are 89 de protoni și 138 neutroni. Numărul neutronilor poate varia de la 117 până la 147 în funcție de izotop. Raza atomică medie este de 1,88Å, volumul molar al actiniului chimic pur în condiții fizice normale este de 22,54 cm/mol. Învelișul electronic este format din 89 electroni care ocupă
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
7s aranjați în structura caracteristică actiniului sunt responsabili de majoritatea proprietăților chimice ale speciei atomice. Actiniul este găsit în cantități mici în minereurile de uraniu, însă de obicei este fabricat, în cantități de ordinul miligramelor, prin iradierea izotopului Ra cu neutroni moderați (termalizați sau încetiniți) într-un reactor nuclear, reacția nucleară având loc după schema: Actiniul metalic a fost preparat prin reducerea fluorurii de actiniu cu vapori de litiu la temperaturi de 1100-1300 °C. Actiniul în natură este găsit doar ca
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
Trifluorura de actiniu este o substanță stabilă la încălzire, iar procesul de pirohidroliză are loc doar la temperaturi de 1000 °C, în prezența amoniacului și a vaporilor de apă, având loc trecerea în AcOF. Totodată trifluorura este o sursă de neutroni pe baza reacției F()Na, la o cantitate de 1 Ci actiniu corespunzând 1,21*10n/s. AcCl se prepară din Ac(OH) cu CCl la 950 °C, când se obține un produs cu simetrie hexagonală similar cu a UCl
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
de mase atomice de la 206 unități atomice de masă (Ac) la 236 u.a.m. Izotopii actiniului sunt prezentați în tabelul de mai jos: Este de aproximativ 150 de ori mai radioactiv ca radiul, făcându-l valoros ca sursă energetică datorită neutronilor. În combinație cu beriliul, este utilizat în generarea neutronilor pentru activarea analizelor minereurilor sau aliajelor. Altfel, acesta nu are nici o aplicație industrială semnificativă. Ac este utilizat în medicină pentru a produce Bi într-un generator reutilizabil sau poate fi folosit
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
Ac) la 236 u.a.m. Izotopii actiniului sunt prezentați în tabelul de mai jos: Este de aproximativ 150 de ori mai radioactiv ca radiul, făcându-l valoros ca sursă energetică datorită neutronilor. În combinație cu beriliul, este utilizat în generarea neutronilor pentru activarea analizelor minereurilor sau aliajelor. Altfel, acesta nu are nici o aplicație industrială semnificativă. Ac este utilizat în medicină pentru a produce Bi într-un generator reutilizabil sau poate fi folosit individual ca un agent pentru radio-imonoterapia pentru Targeted Alpha
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
de împerecherea unui fermion al heliului-3 pentru obținerea bozonilor, în analogie cu perechile Cooper de electroni pentru producerea superconductivității. Heliul are în alcătuirea să 2 electroni care orbitează în jurul unui nucleu ce conține doi protoni și între doi și 10 neutroni (în funcție de izotop). Mecanică clasică nu poate descrie structura atomului de heliu deoarece nu se poate scrie o ecuație pentru două particule utilizând regulile acesteia. Însă există metode în mecanica cuantică ce explică compoziția să, valorile determinate astfel având o eroare
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
este identic cu o particulă alfa, prezintă un interes deosebit deoarece sarcina să scade exponențial de la un maxim în punctul central, exact la fel ca densitatea sarcinii propriului nor de electroni al heliului. Motivul acestei simetrii este simplu: perechea de neutroni și perechea de electroni din nucleu se supun exact acelorași reguli de mecanica cuantică că și perechea de electroni ai heliului (deși particulele nucleare se supun unor potențiale de legătură diferite), astfel că toți acești fermioni ocupă complet stratul 1s
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
atomici, deci descompunerea particulelor alfa este mult mai comună decât descompunerea oricăror altor particule. Stabilitatea neobișnuită a nucleului de heliului-4 este deasemenea importantă în cosmologie — această explică faptul că în primele minute de dupa Big Bang, cănd grămadă de protoni și neutroni care au fost creați în raport de 6:1, când s-a răcit atmosferă până în punctul în care legăturile nucleare au fost posibile, primii nuclei care au fost creați au fost cei de heliu-4. Legătură de heliu-4 de fapt, încât
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
creați în raport de 6:1, când s-a răcit atmosferă până în punctul în care legăturile nucleare au fost posibile, primii nuclei care au fost creați au fost cei de heliu-4. Legătură de heliu-4 de fapt, încât a consumat toți neutronii liberi înainte ca ei să se dezintegreze în particule beta , lăsând foarte puțini care să mai creeze litiu, beriliu, sau bor. Legătură nucleară a heliului-4 este mai puternică decât a altor elemente (vezi nucleogeneza și energia de legătură) și astfel
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
o temperatură și presiune la care punctul de fuziune a heliului cu carbonul nu mai era posibil. Acest lucru a lăsat universul timpuriu, cu un raport hidrogen-heliu similar celui actual (3 părți hidrogen la 1 parte heliu-4), cu aproape toți neutronii în univers (chiar așa cum există astăzi), prinși în heliu-4. Toate elementele mai grele (inclusiv cele necesare pentru planete stâncoase, cum ar fi Pământul, si pentru viața bazată de carbon sau de altă natură), au trebuit astfel să fie create după
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
8 secunde. Heliul-7 emite, de asemenea, o particulă beta, la fel ca și o rază gamma. Heliul-7 și heliul-8 sunt create în anumite reacții nucleare. Heliul-6 și heliul-8 sunt cunoscute pentru a expune un halou nuclear. Heliul-2 (doi protoni, niciun neutron) este un radioizotop care se dezintegrează prin emisia protonilor în hidrogen-1 (protiu), cu o înjumătățire de 3 secunde.. Nucleu atomului de heliu-4, care este identic cu o particulă alfa, prezintă un interes deosebit deoarece sarcina să scade exponențial de la un
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
este identic cu o particulă alfa, prezintă un interes deosebit deoarece sarcina să scade exponențial de la un maxim în punctul central, exact la fel ca densitatea sarcinii propriului nor de electroni al heliului. Motivul acestei simetrii este simplu: perechea de neutroni și perechea de electroni din nucleu se supun exact acelorași reguli de mecanica cuantică că și perechea de electroni ai heliului (deși particulele nucleare se supun unor potențiale de legătură diferite), astfel că toți acești fermioni ocupă complet stratul 1s
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
atomici, deci descompunerea particulelor alfa este mult mai comună decât descompunerea oricăror altor particule. Stabilitatea neobișnuită a nucleului de heliului-4 este deasemenea importantă în cosmologie — această explică faptul că în primele minute de dupa Big Bang, cănd grămadă de protoni și neutroni care au fost creați în raport de 6:1, când s-a răcit atmosferă până în punctul în care legăturile nucleare au fost posibile, primii nuclei care au fost creați au fost cei de heliu-4. Legătură de heliu-4 de fapt, încât
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
creați în raport de 6:1, când s-a răcit atmosferă până în punctul în care legăturile nucleare au fost posibile, primii nuclei care au fost creați au fost cei de heliu-4. Legătură de heliu-4 de fapt, încât a consumat toți neutronii liberi înainte ca ei să se dezintegreze în particule beta , lăsând foarte puțini care să mai creeze litiu, beriliu, sau bor. Legătură nucleară a heliului-4 este mai puternică decât a altor elemente (vezi nucleogeneza și energia de legătură) și astfel
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
fizicianul indian Satyendra Nath Bose. ii sunt responsabili de interacțiunea nucleară slabă, numită și interacțiunea slabă, care la rândul ei este responsabilă pentru radioactivitate și care acționează asupra tuturor particulelor de materie cu spin 1/2 (de exemplu: protonii sau neutronii), dar nu acționează asupra particulelor cu spin 0, 1 sau 2 (cum sunt fotonii sau gravitonii ). Interacțiunea slabă nu a fost înțeleasă bine până în 1967, când Abdus Salam de la Imperial College, Londra, și Steven Weinberg de la Harvard au propus teorii
Boson () [Corola-website/Science/302670_a_303999]
-
este un lepton. Simbolul său este litera greacă formula 1 (niu). Existența acestuia a fost postulată de fizicianul Wolfgang Pauli în 1930. Pauli a postulat în 1930 necesitatea existenței unei particule pentru a reda unele caracteristici observate la dezintegrarea formula 2 a neutronilor, care puneau sub semnul întrebării legile de conservare a energiei și momentului cinetic. La Congresul Solvay din 1933 Pauli a susținut că aceasta se explică prin faptul că nucleul radioactiv ar emite în același timp cu electronul și o altă
Neutrin () [Corola-website/Science/302671_a_304000]
-
1933 Pauli a susținut că aceasta se explică prin faptul că nucleul radioactiv ar emite în același timp cu electronul și o altă particulă care, la sugestia lui Enrico Fermi, a obținut numele de "neutrino", ceea ce în italiană înseamnă „micul neutron”. Pe cale experimentală, neutrinul formula 1 și antiparticula asociată, antineutrin formula 4, au fost puse în evidență în 1956 de către Tsung-Dao Lee și Chen Ning Yang. Neutrinul și antineutrinul se obțin prin dezintegrarea beta (formula 5 și respectiv formula 6): Sunt cunoscute trei tipuri de
Neutrin () [Corola-website/Science/302671_a_304000]
-
Bussy la Paris, Franța, ambii realizând extracția din clorură de beriliu în reacție cu potasiul. Structura atomului de beriliu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, Be, beriliul are 4 protoni și 5 neutroni. Numărul neutronilor poate varia în funcție de izotop. Raza atomică medie este de 112 pm, raza ionică e de 0.31 Å , iar raza covalentă este de 0.93Å . Configurația electronică a atomului de litiu este [He]2s Izotop Perioada de înjumătățire
Beriliu () [Corola-website/Science/302743_a_304072]
-
Paris, Franța, ambii realizând extracția din clorură de beriliu în reacție cu potasiul. Structura atomului de beriliu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, Be, beriliul are 4 protoni și 5 neutroni. Numărul neutronilor poate varia în funcție de izotop. Raza atomică medie este de 112 pm, raza ionică e de 0.31 Å , iar raza covalentă este de 0.93Å . Configurația electronică a atomului de litiu este [He]2s Izotop Perioada de înjumătățire
Beriliu () [Corola-website/Science/302743_a_304072]
-
a fost ulterior utilizată de către Davy pentru obținerea unei cantități mai mari de metal. Structură atomică a potasiului este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, K, potasiul are 19 protoni și 20 de neutroni. Raza atomică medie este de 2,77Å, iar volumul molar al acestuia este de 45,46 cm³/mol. Raza covalentă este de 2,03Å. Configurația electronică a atomului de potasiu este următoarea: Producția mondială de potasiu este raportată ca fiind
Potasiu () [Corola-website/Science/302745_a_304074]
-
care au realizat electroliza unui amestec lichid de clorura de litiu și clorura de potasiu. Structura atomului de litiu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, Li, litiul are 3 protoni și 7 neutroni. Numărul neutronilor poate varia în funcție de izotop. Rază atomică medie este de 152 pm, rază ionică e de 76 pm, iar rază covalenta este de 134 pm. Configurația electronică a atomului de litiu este [He]2s Elementul prezintă 2 izotopi stabili
Litiu () [Corola-website/Science/302768_a_304097]
-
realizat electroliza unui amestec lichid de clorura de litiu și clorura de potasiu. Structura atomului de litiu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, Li, litiul are 3 protoni și 7 neutroni. Numărul neutronilor poate varia în funcție de izotop. Rază atomică medie este de 152 pm, rază ionică e de 76 pm, iar rază covalenta este de 134 pm. Configurația electronică a atomului de litiu este [He]2s Elementul prezintă 2 izotopi stabili: Li și
Litiu () [Corola-website/Science/302768_a_304097]