337,371 matches
-
care și l-a identificat. Ritmurile ciclurilor, diversitatea formelor, schimbarea perspectivei din care își construiește imaginea n-au făcut, în ultimă instanță, decît să adîncească și să precizeze cu o mai evidentă acuratețe aceeași problematică plastică și filosofică. Fascinat de obiectul arhaic și de o lume rurală generică, deposedată de orice culoare locală și fără particularizări psihologice, pictorul s-a așezat implicit într-un spațiu care exclude atît exuberanța privirii, cît și prezumția documentarist-etnografică. Toate aceste caracteristici ale picturii lui se
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
pictorului, Radu Dumitriu, a organizat-o în spațiul celei mai tinere galerii deschise în București, Galeria ArTei din incinta Hanului cu Tei. Aparent, Ion Dumitriu este un pictor al satului și, prin extensie, al peisajului rural. Un inventar sumar al obiectelor pe care el le fixează în memoria pînzei ar epuiza aproape în întregime formele, imaginile și uneltele comunităților tradiționale. De la șura de fîn - la scîndura gardului, de la pielea întinsă pentru uscare - la darac, de la strecurătoare - la jug, de la dealul înverzit
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
înverzit - la căpiță, de la cartof - la măr, de la umbra unui personaj inaparent - la sfeclă, totul recuperează un spațiu în același timp familiar și fabulos. Reprezentate cu o acuratețe care, de cele mai multe ori, trece cu mult dincolo de intențiile de identificare, aceste obiecte par colecționate dintr-o obscură pornire de etnolog, de muzeograf sau de arhivar. Asemenea speciilor pe cale de dispariție, reprezentate patetic prin cîteva exemplare, formele lui Dumitriu au ele însele patetismul ultimului exemplar. Puse în pagină agresiv și rupte de orice
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
umanități arhaice, trecute demult din istorie în mit, imaginile lui Dumitriu recuperează metonimic o imagine mult mai amplă pe care privitorul este îndemnat să o recunoască, să o înțeleagă și să și-o însușească. Însă acest discurs cu (și despre) obiecte salvate nu este decît o capcană. Pictura lui Dumitriu nu are nimic documentarist și denotativ. Ea nu invocă nici contexte, nici lumi dispărute și cu atît mai puțin realități sociologice. Obiectele alese ca modele cu o maximă atenție și cu
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
și-o însușească. Însă acest discurs cu (și despre) obiecte salvate nu este decît o capcană. Pictura lui Dumitriu nu are nimic documentarist și denotativ. Ea nu invocă nici contexte, nici lumi dispărute și cu atît mai puțin realități sociologice. Obiectele alese ca modele cu o maximă atenție și cu o sensibilitate la fel de mare sînt ele însele forme cu un imens potențial expresiv. Identificîndu-le, pictorul nu face decît să le deplaseze din realitatea lor anodină, asociată unei utilități lipsite de orice
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
le deplaseze din realitatea lor anodină, asociată unei utilități lipsite de orice ambiguitate, într-un cîmp cu semnificații simbolice a cărui dominantă majoră este tocmai gratuitatea. Imaginea comună, unealta previzibilă și forma determinată strict de funcție dobîndesc, dintr-o dată, prerogativul obiectului absolut. Prin monumentalitate, prin prelevarea ei din contextul utilitar și prin voluptatea descrierii plastice, reprezentarea capătă subit valoare exponențială. Cotidianul devine pe nesimțite exemplar și în imaginea lui astfel validată începe să se regăsească însăși categoria din care el face
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
utilitar și prin voluptatea descrierii plastice, reprezentarea capătă subit valoare exponențială. Cotidianul devine pe nesimțite exemplar și în imaginea lui astfel validată începe să se regăsească însăși categoria din care el face parte. Semnul plastic se transformă în noțiune, după cum obiectele însele se transformă într-un fel de etaloane mentale; daracul se preschimbă în Darac, strecurătoarea în Strecurătoare, jugul în Jug și șura în Șură. Transpuse din spațiul lor precar în spațiul convențional al pînzei, aceste obiecte modifică definitiv înseși mecanismele
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
transformă în noțiune, după cum obiectele însele se transformă într-un fel de etaloane mentale; daracul se preschimbă în Darac, strecurătoarea în Strecurătoare, jugul în Jug și șura în Șură. Transpuse din spațiul lor precar în spațiul convențional al pînzei, aceste obiecte modifică definitiv înseși mecanismele percepției. în loc să le citească utilitatea și să le evalueze în consecință, ochiul percepe forme, descifrează structuri, cîntărește densități, vibrează tactil și jubilează festiv ca în fața unui mare spectacol. Ion Dumitriu nu rămîne, însă, nici la acest
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
Dumitriu nu rămîne, însă, nici la acest nivel. Limpezimea și sobrietatea noțiunilor se topesc încet în ambiguitate și în mister. Un imens sentiment al solitudinii învăluie totul și în imagine se instalează aburii melancoliei. Dincolo de convenții și de rigorile limbajului, obiectele se animă pînă dobîndesc psihologia unor personaje cu un statut bizar. De-a latul unui peisaj ori pe textura vibrată a scîndurii de gard se profilează, abia perceptibilă, sub formă de umbră, silueta unui corp uman care poate fi a
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
special cele legate de vitalitatea pămîntului - cartoful sau sfecla - sînt surprinse într-un moment echivoc de care se leagă deopotrivă extincția și regenerarea. Prin izolare și prin supradimensionare, prin tratarea hiperrealistă a formei și prin așezarea lor pe fonduri neutre, obiectele lui Dumitriu sînt surprinse în acea deplinătate existențială după care nu mai poate urma decît starea de criză. Artistul părăsește apoi brusc, spre sfîrșitul vieții, registrul cromatic pe care l-a consacrat de-a lungul anilor, abandonează tonurile grele, încordările
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
pondere inexistentă pînă acum în pictura lui Dumitriu. însă această surprinzătoare primenire, atît în expresie, cît și în gîndirea plastică propriu-zisă, nu este nicidecum o ruptură și cu atît mai puțin un abandon. Departe de a fi un pictor al obiectelor, al substanțelor și al materialității în accepțiunea ei generală, Dumitriu este, așa cum am amintit deja, un permanent hermeneut în cîmpul conceptelor și un neobosit creator de noțiuni plastice. El nu negociază cu datele imanente ale modelelor sale, ci încearcă să
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
capătă realitate și consistență nu prin îndemînarea mimetică a pictorului, prin fidelitatea lui față de un reper preexistent, ci prin grilele de lectură la care este supusă, ceea ce înseamnă, implicit, că ea se naște și se validează exclusiv în procesul formulării. Obiectul există în pictura sa în măsura în care convențiile expresiei, știința codificării și capacitatea de a reactiva mecanismele memoriei își propun să-i accepte și să-i vehiculeze această existență. în clipa în care interesele comunicării se schimbă, prin reevaluarea limbajului și prin
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
arcade de clădire, deci fiecare cadru e și un tablou. În acest sens, filmul se poate interpreta ca un comentariu la adresa noțiunii de spectator, voyeur și estet deopotrivă. Totul este studiat în acest lungmetraj, fără a da impresia de artificialitate. Obiectele ocupă prim planul la fel de mult ca personajele. Apar multe ceasuri fără a avea funcția de a marca timpul, care e precizat de intertitluri; altfel, conexiunea dintre scene (dintre care unele se repetă) e eliptică. Mizanscena e înecată de culori saturate
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
Filmul e lipsit de coeziune, pare încă neterminat (ca și la prima difuzare la Cannes), are suișuri și coborâșuri emoționale, dar nici un punct culminant. Legătura dintre cele trei planuri ale acțiunii este psihicul lui Chow; racordurile se fac prin diverse obiecte care reapar. Meandrele narațiunii degenerează într-un labirint minoic și nu există nici un fir roșu care să ajute spectatorul să iasă, în ciuda numeroaselor intertitluri care precizează datele sau orele. Prin adăugarea materialului SF, lungmetrajul vrea să ilustreze un paradox temporal
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
care declară în autobiografia sa că improvizația l-a epuizat psihic. Iar cinematografia e net superioară celei din Visătorii: se filmează cu soft focus, camera suplinește prin mișcarea lentă, chiar voyeuristă, în apropierea personajelor, faptul că mizanscena e lipsită de obiecte care să "decodifice" emoțiile personajelor, dispunând doar de paleta cromatică de galben, verde și maro pentru a sugera tensiunea destructivă. Camera trece peste nudurile lor cum trece peste mobilă în mișcarile de travling de parcă te-ar invita să asiști la
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
care-l introduce în "refugiul" lui Goya, autor, cum se știe al celebrelor "caprichos", unde s-ar păstra lucrări ascunse, necunoscute ale pictorului; unul, așadar, din acele "locuri impracticabile", unde, printre reziduuri găsite în pubelele marelui oraș, se poate ivi obiectul și faptul revelator. "Omul pierdut" este, prin urmare, pierdut doar pentru logica seacă a realului, deloc însă pentru promisiunile întâlnirilor insolite, reamintind cumva hazardul obiectiv suprarealist și marca de factură romantică mai veche a lumii văzute ca o carte deschisă
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
pașapoarte poate declanșa, ca în capitolul II, o întreagă reflecție asupra "crimei" de care protagonistul s-ar simți vinovat; o întrebare ce vine în minte în secvențele următoare, privind trăirea autentică sau nu a vieții, conduce spre o lume de obiecte depozitare de timp, insinuând sentimentul abandonului și al singurătății - o veche umbrelă uitată într-un dulap, un vapor eșuat în inima orașului și dezafectat, tulburând grav ierarhiile dintre real și reverie, - ca să dăm doar câteva puncte de plecare din primele
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
o apărare de coșmaruri (capitolul V); despărțirea de ea provoacă o desfășurare de cugetări fanteziste despre dispariție și inexistență. La alte pagini, apare "o zi cu vedenii" (mai toate zilele sunt, de fapt, așa), aerul se încarcă de imagini ale obiectelor, "viețile se agită în timpul furtunilor", când "destinul nostru migrează"; într-o după-amiază personajul presimte "aventura unei alte dimensiuni, el se arată dispus să "accepte toate vizitele și toate întâlnirile", vizitează un Luna-Park ce devine un fel de emblemă a lumii
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
care le poate deschide către miracol. Căci pe acest parcurs ne întâmpină la fiecare pas un spectacol de sclipitoare fantezie și inteligență, prin care Ramón Gómez de la Serna propune o suită nesfârșită de situații, scene, dialoguri, personaje de comedie absurdă, obiecte însuflețite de o viață secretă, peisaje impregnate de neliniște și melancolie... Într-un asemenea peisaj se încheie, simbolic, și romanul "omului pierdut", culcat în final printre liniile crezute moarte ale unei căi ferate, loc de repaus nocturn al cloșarzilor, printre
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
Eu însumi eram plin de energie (Chandler ar fi adăugat: "bine îmbrăcat și necherchelit"), pregătit să iau cu asalt piața visurilor mele sociologice. Ca niciodată, tejghelele debordau de marfă, lumea se strecura cu greu printre grămezile de haine, pantofi și obiecte casnice. Ce mai, paradisul neguțătoriei orientale pogorât la picioarele noastre! La un moment dat, am făcut greșala s-o întreb pe-o tânără cât costă haina de piele pe care-o plimba țanțoș pe braț. Oacheșă, zâmbitoare, plină de vino
"Roscoliți!" by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12273_a_13598]
-
au dovedit că nu este totul pierdut. Când ne întâlneam colegi și prieteni diminețile la școală invariabil discutam în grupuri mici, în șoaptă, despre părinți, bunici, rude arestate, despre evacuări din case, despre confiscări de bunuri; din cauza mizeriei multe dintre obiectele adunate, unele într-un răstimp de mai multe generații, erau vândute la prețuri de nimic la talcioc. Persoane care ne erau dragi dispăreau din orizontul nostru pentru lungă vreme, unele pentru totdeauna. Iar noi, copii, trebuia să ne învățăm să
Umbre pe pânza unor vremi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12596_a_13921]
-
în sine, respectându-i autonomia și propriile criterii. în pofida puterii, a ingerințelor politice, a interdicțiilor și a indicațiilor cenzurii, începând din deceniul șapte, autorul care se respectă va acționa după o intransigentă morală a "lucrului bine făcut". A crea un obiect de artă adevărat echivalează de fapt cu lupta împotriva falselor producțiuni impuse de comunism, polemizând indirect cu propaganda "literaturii angajate" agreate de partid. Autonomia esteticului va fi astfel maxima victorie a autorilor, ultima redută în fața imixtiunii puterii politice, cetatea ideală
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/12608_a_13933]
-
credibilitate) nu strică niciodată. Cu atât mai mult cu cât principiul este destul de pervers: acolo unde lipsesc semnele, însăși lipsa de semn poate deveni un semn. Cunoașterea fiindu-ne refuzată, recunoaștem. Semiotic vorbind, știm că expresia nu e motivată de obiect, ci de conținutul lui cultural, care este - după cum iarăși prea bine știm - rezultatul convenției, al unei codificări prin consens. De aceea, căutând cu orice preț urmele semnificantului dispărut, riscăm să proiectăm in absentia asupra textului setul comun de pattern-uri
Hoinăreli, trăncăneli and îmbrâceli by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12618_a_13943]
-
de traducători întregesc o imagine de reală substanță. O pledoarie a creației literare basarabene de-a lungul unui secol pe atât de mișcătoare nisipuri, până puțin peste pragul dobândirii independenței de stat, ne era practic necesară. Ea a alcătuit, repetăm, obiectul studiilor introductive ale d-lor Nicolae Leahu, Grigore Chiper, Leo Butnaru, intimi cunoscători ai fenomenului artistic basarabean, nu mai puțin ai literaturii noastre, la care și referă de altminteri operele antologate. Acestor introduceri în temă le răspund postfețele unor critici
Prin măgurile și vâlcelele unei antologii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12627_a_13952]
-
cotată drept o "artă confuzională" (Andre Breton), triumful muzicii părând să anunțe moartea poeziei. "Muzica - spunea Michel Leiris în Jurnalul său (Gallimard, 1992) - îmi displace pentru că ea nu se întâlnește niciodată cu realitatea, nu pune în joc nici idei, nici obiecte și constituie, prin urmare, însăși întruchiparea Artei. Folosirea muzicii nu este deloc mai recomandabilă decât aceea a tutunului și a stupefiantelor". Iată însă că noul experimentalism repune muzica pe tapetul salturilor mortale și al cascadelor teribiliste. 3) Acum aproape un
Experimentalismul tomnatic by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12633_a_13958]