1,342 matches
-
încă se numește „modelul echinoxist” în critica și istoria literară a anilor ’70-’90, cu precădere pentru cercetătorii formați în jurul Ioanei Em. Petrescu și al lui Liviu Petrescu. De altfel, a și realizat, în colaborare cu Diana Adamek, un volum omagial Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu (1991), a îngrijit ediții din volume postume ale Ioanei Em. Petrescu etc. Debutează cu volumul Eminescu și lirica românească de azi (1990), carte ce poartă subtitlul Citatul eminescian în poezia contemporană și unde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285826_a_287155]
-
Don Quijote este Sábato însuși, pentru care, deși e îngrozitor să-ți dai seama de acest lucru, "viața se scrie pe maculator și nu mai putem să o trecem pe curat"120. La decernarea premiului Menéndez Pelayo, se spune în discursul omagial că, prin eseurile sale, amestec de luciditate și pasiune, prin narațiunile sale, pline de halucinații, de idei sumbre, de întâmplări circulare și obsesive, de introspecții atroce și calculate, de fragmente de paradis și de infern descrise cu minuțiozitate, Sábato reda
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
REVISTE, ZIARE, PAGINI DE INTERNET Alifado R., Ernesto Sábato: El escritor y sus fantasmas, interviu publicat în revista "Proa", Santiago de Chile, mai-iunie 2001. Allende I., Ernesto Sábato: "Un hombre atormentado", în revistă "Paula", Buenos Aires, 1996. CUADERNOS HISPANOAMERICANOS CXXXI, numere omagiale Sábato, 391-393, ian.-martie 1983,995 pagini, Madrid (din care: Ț. Fernández: Sábato y la literatura como indagación; M. Ruano, Los fantasmas que perturben a Sábato; J. Ortega, Las tres obsesiones de Sábato; F. Păcurariu, Ernesto Sábato o las inquietudes
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
organizarea pe capitole și subcapitole cu un fals ton didactic. Parodia se organizează ca ansamblu ambivalent și totuși opus enunțului originar, căci romane precum Gargantua și Pantagruel sau Don Quijote clamează dreptul literaturii la independență față de epoca predentă, iar nu continuitatea omagială. Totuși, nu întotdeauna intertextualitatea este un semn al parodiei. Două sau mai multe texte pot coexista liniștite fără a avea nimic în comun cu parodia. În cazul intertextualității parodice, textul parodiat este atât de atent selecționat încât să fie recepționat
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
personificată, a cetății romane - v. fig. 2.b.) În secolele VI-IV î.Ch., comunitatea greacă își desăvârșește ceremonialul funerar, iconografia corespunzătoare, aristocratică (stele funerare figurate și koûroi, care îl reprezintă pe defunct într-o scenă memorabilă de viață), literatura omagială, scenografia și simbolismul gloriei. Imaginarul colectiv se ancorează și el în această temă, devenind astfel un model pentru comunitatea romană; aceasta, însă, cu un repertoriu mult mai bogat și mai rafinat, cu o vocație universalistă și o politică a divinizării
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
orbis, cât și de constructor. Activitatea sa din afara Romei este ilustrată în frizele narative de pe columnele care celebrează cucerirea de noi teritorii și este completată de cea de edil-sacerdot. Iconografia imperială este genul epidictic din retorică trecut în registrul vizualului: omagială și circumstanțială, capabilă în același timp să păstreze în locurile centrale ale orașului imaginea întipărită a virtuților ideale. În mod particular columnele, datorită spiralelor care permit înlănțuirea episoadelor belice, dar și datorită formei lor simbolice, "fixeaxă" istoriografic relația comunității cu
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
care punea în umbră orice alt contra-candidat. Calitățile de împărat-militar fuseseră confirmate de istoria sa triumfală, devenită parte definitorie din istoria și din memoria romană. Pe această bază se vor desăvârși modelul absolut al puterii, ideologia imperială, imaginea-prototip și ceremonialurile omagiale, moștenite apoi de statul creștin. Monumentalizarea implică, pe de o parte, schimbarea raportului dintre individul și comunitate cu propriul oraș, dar, pe de alta, și cu puterea. Populus romanus învață să-și memoreze identitatea și "istoria", să ducă valoarea modelelor
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Focșani, 1937. Repere bibliografice: Ionescu, Război, I, 219-222; Mihail Chirnoagă, Alexandru Călinescu, poet al tristeții, Călărași, 1937; Aurel Marin, „Declin”, GR, 1937, 2-3; Ștefan Baciu, La moartea lui Alexandru Călinescu, „Front literar”, 1937, 4-6; [Al. Călinescu], „Prepoem”, 1939, 2 (număr omagial); Octav Șuluțiu, Alexandru Călinescu, „Declin” (1934) și „Mări moarte” (1937), F, 1940, 3-4; Călinescu, Ist. lit. (1941), 854; Al. Protopopescu, Un poet uitat: Alexandru Călinescu, TMS, 1967, 7; Antonescu, Scriitori, 30-37; Dicț. scriit. rom., I, 510-511. C.T.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286043_a_287372]
-
luându-și licența în 1964. Doi ani lucrează ca funcționar al Uniunii Scriitorilor, după care devine redactor, cronicar literar la „Luceafărul” (1966-1968), „Viața studențească” și la „Amfiteatru” (1968-1983), unde va conduce și cenaclul literar al revistei. Refuzând să scrie articole „omagiale”, va fi dat afară din presă. Colaborează, intermitent, cu articole de istorie literară la „Săptămâna”. Mulți ani se va dedica ziaristicii la „Informația Bucureștiului”, fără să își uite preocupările critice. După 1989 pleacă în Statele Unite ale Americii, unde fondează, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289411_a_290740]
-
de chronologie augustinienne, Et. Augustiniennes, Paris 1965; H. Hagendahl, Augustin and the Latin Classics, Studia Graeca et Latina Gothoburgensia, Göteborg 1966; J. Oroz, San Augustin. Cultura Clasica y Cristianismo, Universidad Pontificia de Salamanca, Salamanca 1988. Actele unor congrese, Miscellanea, Studii omagiale. Congresso internazionale su S. Agostino nel XVI sedicesimo centenario della conversione, 3 volume, Augustinianum, Roma 1987; Signum pietatis, Festgabe für C.P. Meyer... hrgg. von A. Zumkeller, Augustinus Verlag, Würzburg, 1989; Interiorità e intenzionalità in S. Agostino, Actele primului și ale
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
poeme anonime De Sodoma și De Iona în CSEL 3, 1871 (G. Hartel) și CSEL 23, 1881 (R. Peiper); Carmen de Sodoma, Introd., trad., note de L. Morisi, Patron, Bologna, 1993. Studii: J.H. Waszink, Musae Luciferae, în Forma Futuri, volum omagial închinat cardinalului Michele Pellegrino, Bottega d’Erasmo, Torino, 1975, pp. 683-692. III. Galia în secolul al cincilea Hoardele de barbari care au năvălit în Galia în primul deceniu al secolului al cincilea și care au format ulterior regatele romano-barbare, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
există, mi se pare mai mult decât o compromitere, mi se pare un autodenunț. E ca și cum o uriașă minciună, speriată de propriile proporții, s-ar autosancționa. Pe de altă parte, aproape în același timp cu acest zgomotos și indecent festival omagial consacrat lui Andrei Lupan, la un Combinat de Carton de lângă Chișinău sunt trimise la topit cărți ale scriitorilor români clasici și contemporani, confiscate, se bănuiește, la frontiera de la Prut. Sesizată de o altă parte a presei, cea de orientare națională
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
îți vom tălmăci în scrisul nostru, încrestând în sânge, drepturile tale și ale fiilor tăi la viață liberă și românească.” În primul număr este publicată Deșteaptă-te, române de Andrei Mureșanu, după care poeziile lui O. Goga alternează cu articole omagiale, cum este cel semnat de Corneliu Coposu, datat 8 mai 1938, deci scris la moartea marelui scriitor. Poetul primei generații de la A. se dovedește Iustin Ilieșiu care, alături de alți refugiați, între care mulți năsăudeni (Lucian Valea, Ion Th. Ilea), dă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285428_a_286757]
-
om care nu dorește gloria patriei sale, este un rău cetățean" (George Sand) "Cel mai mare lucru în viață este săți faci datoria" (Romain Roland) PRIMA VERBA După suita celor patru volume publicate sub auspiciile Asociației (Corneliu Mănescu diplomat vol. omagial, 2006; Diplomați ai României, ediția 2006 și cea din 2007; Dreptul mai presus de toate, vol. omagial, 2008), ne încumetăm să abordăm problematica diplomației României în conținutul ei : ce a înfăptuit și ce a reprezentat diplomația română. Intenția noastră, exprimată
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
în viață este săți faci datoria" (Romain Roland) PRIMA VERBA După suita celor patru volume publicate sub auspiciile Asociației (Corneliu Mănescu diplomat vol. omagial, 2006; Diplomați ai României, ediția 2006 și cea din 2007; Dreptul mai presus de toate, vol. omagial, 2008), ne încumetăm să abordăm problematica diplomației României în conținutul ei : ce a înfăptuit și ce a reprezentat diplomația română. Intenția noastră, exprimată în titlul "Pagini din diplomația României", este de a reda, nu triumfal și prezumțios, ci cu modestie
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
Comunicatul a fost scris în același stil sobru în care s-a desfășurat întreaga suită de manifestări. Am avut, însă, surpriza, neplăcută de această dată, ca să citim comunicatul de presă în ziarele timpului, din 26 ianuarie 1988, transpus în limbajul omagial de circumstanță al zilei. Era o adevărată mistificare pentru toți cei care contribuiseră cu dăruire, competență și loialitate față de țară și prietenia româno-franceză la pregătirea inaugurării Bibliotecii române de la Paris. Din păcate, această mistificare nu a fost singura urmare neplăcută
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
traduse de mai mulți autori, apărută anterior în România. Informația era evident o noutate și nu dintre cele mai plăcute, iar faptul că îmi era relatată chiar de director ridica numeroase semne de întrebare vizând posibilitatea de publicare a volumului omagial. În nici un caz, UNESCO nu ar fi acceptat un volum care nu era recomandat de autorități. Dar apăreau serioase obstacole. Ca atare, am intervenit: Domnule director, eu nu exclud ca să existe un interes al unor traducători români pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
Florin Mihăilescu, Îndepărtarea care apropie, CC, 1991, 4-5; Florin Berindeanu, Lectură și interpretare, RL, 1992, 26; Nicolae Mecu, Semnele vremii și perenitatea valorilor, VR, 1997, 1-2; Andrei Nestorescu, Paul Cornea și semnele vremii , LAI, 1996, 2; Cercetarea literară azi (volum omagial), Iași, 1998; George Pruteanu, Lectura sub microscop fenomenologic, „Dilema”, 1998, 271; Monica Spiridon, Lectura: un ceremonial ocultat, R, 1998, 5-6; Victor Neumann, Despre teoria lecturii, O, 1999, 4; Dan Mănucă, Nostalgiile spiritului clasic, CL, 2000, 11; Micu, Ist. lit., 768-769
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286421_a_287750]
-
6. Esteticianul nu face acum nicio propunere de tip canonic, observațiile din articolul său nu ne conduc spre vreuna din cele trei categorii propuse de acesta pentru clasificarea operelor de valoare (de talent, de virtuozitate, de geniu). Abia în numărul omagial al Mișcării literare din 29 august 5 septembrie 1925, profesorul va considera că a sosit momentul bilanțului așteptat. "Oricât talent ar avea nuveliștii ardeleni mai noi exceptând pe Rebreanu care e mai mult un mare romancier și nuvelist al literaturii
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
profesorul de limbă română era un ardelean austrofil (după unii) care știa multe limbi și pe niciuna bine. Slavici scriitorul nu se putea sustrage acestui con de umbră. Pentru Nicolae Davidescu acestea nu par să conteze. El își scrie articolul "omagial" cu o detașare și o ușurință a scriiturii surprinzătoare. Argumentul său cel mai puternic de susținere a creației slaviciene este "valoarea psihologică", ,,caracterul sufletesc al personajelor sale". Criticul nu se lasă influențat de opiniile colegilor săi de breaslă care, deși
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
ș.a. Critica de teatru și de artă încearcă să scoată în evidență valorile locale. Constantin Brâncuși și Ion Țuculescu sunt creatori care oferă dese prilejuri de afirmare a orgoliului local, lor consacrându-li-se mai multe dezbateri, mese rotunde, numere omagiale. De atenție se bucură și teatrul craiovean. Chiar dacă nu sunt prea numeroase, comentariile pe marginea fenomenului artistic compensează prin prestigiul semnatarilor: Petru Comarnescu, Lucian Pintilie, I. D. Sârbu, Ion Zamfirescu. Mai scriu aici Victor Parhon, Dinu Săraru, Valentin Silvestru, Anatol Vieru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289128_a_290457]
-
Biroul de Presă al Patriarhiei Române, site-ul www.patriarhia.ro. Detalii la adresa http://patriarhia.ro/biserica-dezaproba-confruntarea-politica-motivata-religios-6077.html. Dată ultimei consultări: 15 iulie 2015. 36 Referitor la acest subiect a se vedea articolul "Sfanțul Sinod a declarat 2016 că Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul comemorativ al Sfanțului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești", Biroul de Presă al Patriarhiei Române, www.basilica.ro, 29 octombrie 2014. Detalii la adresa http://basilica.ro/ sfantul-sinod-a-declarat-2016-că- anul-omagial-al-educatiei-religioase-a-tineretului-crestin-ortodox-si-anul-comemorativ-al-sfantului-ie rarh-martir-antim-ivireanul-si-al-tipo
[Corola-publishinghouse/Science/84981_a_85766]
-
cultura românească”, T, 1985, 3; Gheorghe Bulgăr, „Lazăr Leon Asachi în cultura românească”, ST, 1985, 12; Mihai Ungheanu, Exactitatea admirației, București, 1985, 203-210; George Munteanu, Un scriitor necunoscut: Lazăr Leon Asachi, RL, 1986, 11; [Antonie Plămădeală], MA, 1986, 6 (număr omagial); I. D. Lăudat, Amintirea unui scriitor: Lazăr Leon Asachi, CL, 1986, 8; Al. Graur, Un precursor: Lazăr Asachi, RL, 1986, 36; Virgil Cândea, „Lazăr Leon Asachi în cultura românească”, RITL, 1986, 2-3; Vlaicu Bârna, De la document la sinteză, ST, 1989, 10
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288842_a_290171]
-
celor afirmate despre calitatea cuvîntului și structura sintaxei poetice, „impresionismul” acesta e numai aparent, căci „notația” urmează doar unui impuls interior, intelectual-afectiv, Într-o insubordonare ce se dorește totală față de realitatea dată, externă. Definiția imaginii - citată mai sus, după articolul omagial dedicat lui Tudor Arghezi, În numărul 3 al Integralului („plăsmuire abstractă”, „raport pur a două elemente...”) - subliniază, de altfel, acest statut antimimetic. Modelul amintitei definiții fiind cel oferit de Pierre Reverdy Încă din 1917, pe care Îl va prelua În
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
discipol prea devotat, I. Al. Rădulescu-Pogoneanu. Vladimir Streinu refuză tranșant gesticulația hagiografică, supralicitantă, pe care o detectează la fidelul editor: „Însemnările zilnice au, în cuprinsul lor de adevăr al personalității, o desfășurare cu totul liniară. Dacă am căuta săi născocim omagial cine știe ce complexități de conștiință, transformându-le pe deasupra din accidente morale în caracteristice durabile, criticul însuși, reprezentant strălucit al simțului măsurii, ne-ar privi rău pentru această lipsă de măsură în omagiu”1. Vladimir Streinu fixează cu siguranță și comprehensiune rolul
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]