KorAP: Find »[drukola/base=orologiu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...35 >

854 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226

cobora asfințitul. Auzindu-l, oamenii au început să suduie și să blesteme. Ce le-o mai veni pe cap? se întrebau. Totodată, se gândeau că poate nu se va petrece nimic și că astfel se va încheia odată povestea cu orologiul. Au fost controlate focurile ce ardeau în plite - pe asemenea uscăciune, un pârjol mai trebuia! -, iar părinții și-au adus odraslele mai mici aproape. Bolnavii și bătrânii s-au gândit, cocârjați prin paturi, că poate pentru vreunul din ei venise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
pe nici unul. Primul umbla numai cu cărți grecești, celălalt vâra broaște și șerpi în formol. Prindea fluturi. Nu aveau familie, casă, locuiau la pensiune; când le-ar fi venit vremea, îngropăciunea ar fi căzut în grija Primăriei. „Povestea asta cu orologiul a înnebunit toate babele din târg, chiar și pe mulți oameni cu minte!” i-a zis Filozofului Profesorul. „Nu m-a zăpăcit, dar m-a pus pe gânduri...” a mormăit Filozoful. „Sistemul meu axiomatic - infailibil, credeam - cade...Uneori, nu înțelegem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
ne împiedică să admitem o astfel de idee”, a zis Filozoful. „Și nu de minuni are trebuință urbea asta, ci de realități...” Lăcustele au fost reale. Vii, hămesite, imperturbabile. Nor. Au apărut la scurtă vreme după cele trei bătăi ale orologiului, tocând în popasul lor, prelung, mai mult de un sfert din verdele semănăturilor. Din acela al pomilor; iarba. În speranța că vor abate, cât de cât, hoarda ce picase, pacoste, asupra locului, târgoveții au aprins, de-a lungul drumeagurilor dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
în troaca porcilor epuizate, flămânde ori, poate, prea sătule. Trei zile a ținut povestea cu lăcustele; lăsând în urmă milioane de morți și de răniți, invadatorul, împins de un resort nevăzut, a pornit, umbrind pământul, spre altă zare. Data următoare, orologiul a bătut cu puțin înainte de a sosi vestea - printr-o telegramă fulger - că obștea și-a redobândit, judecându-se cu statul, izlazul cândva expropriat. Era ultima hotărâre, definitivă, după un recurs extraordinar în Capitală. Se făcuse dreptate; până atunci, obștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
până atunci, obștea pierduse toate procesele! Nu Ceasornicarul recâștigase pământul - nimeni nu credea asta -, dar vestise de bine; ostilitatea târgoveților era înlocuită de recunoștință. Uitând toate relele, lumea și-a amintit și de ploaie. Să trăiești, Ceasornicarule! A mai bătut orologiul, într-o noapte, la vreo două săptămâni. Când s-a luminat, oamenii au aflat că fusese jefuită Banca! Filiala unei case de credit din T.; un birou, de fapt, căruia localnicii îi spuneau Bancă. Mulți dintre ei aveau depuși aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Despre Bancă, îndeosebi. Le suna frumos cuvântul, chiar dacă făloșenia - ținând seama de creditele greu de întors - îi costa cam scump. Or, peste noapte, cineva îi tâlhărise: le luase agoniseala și atentase, poate decisiv, la statutul lor de bancheri. Erau furioși. Orologiul vestise, de data asta, o nenorocire cum nu se poate. Ceasornicarul, precis, știa ceva, târgoveții erau convinși. Ba, mai mult, se afla îndărătul tuturor celor ce se petreceau de la o vreme. Nu spărsese el Banca, făcuse asta un ins în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
vârât în toată mârșăvia, vor dovedi! Cel mai surprins de cele ce se petreceau de o vreme se arăta un băietan de vreo șaisprezece ani, surdomut... De câte ori vedea pe cineva agitat, alergând prin târg din cine știe ce pricină, credea că de la orologiu se trage zorul și fugea repede într-acolo, lăsând, prin curțile în care lucra cu ziua, totul baltă. Văzuse în câteva rânduri târgul ce căpia dintr-odată. Din senin, i se părea. Îi mai explicau oamenii, prin semne, cum stau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
pricepe cum ceva nevăzut, inexistent pentru el, poate să aducă atâta tulburare; unii îl fericeau pentru beteșugul său. Târgoveții erau mai necăjiți ca niciodată. Povestea cu Banca dăduse peste cap mica lor fanfaronadă, vroiau să-și verse nițel năduful, bătăile orologiului deveniseră un coșmar. Ce atâta vorbă? Turnul pus la pământ, cu ceas cu tot, și... gata! „Nici urmă să nu mai rămână!” „De ce să stăm cu sufletul la gură când bate?” „Vestește și de bine? Și ce-i cu asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Consiliu se discutase despre dezordine, incitare și subminarea puterii, despre civism. Lumea nu știa ce să mai creadă. Sat fără câini? Și cei temători prind curaj în devălmășie. În dimineața aceea, târgoveții erau îndrăzneți. Umpluseră, cu mic, cu mare, strada orologiului, mulți dintre ei fiind nevoiți să rămână ceva mai departe, pe niște ulicioare. Cu toții vroiau să vadă cum cade blestematul de ceas - și turnul - ori măcar să audă loviturile de rangă și de târnăcop. Să dea o mână de ajutor, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
după ce am stat ca pe jar? Cum am trăit pân’ acu’ fără mașinăria asta, o să ne descurcăm și de-acu’ încolo. Eu aș fărâma-o singur!” „Și eu!” Cei care s-au nimerit în dreptul atelierului priveau c-un ochi la orologiu și cu celălalt spre Ceasornicar. Acesta se uita pe fereastră. Se gândea, poate, că îndrăznelii dintâi a mulțimii îi luase loc înțelegerea. Sau, neputincios, aștepta prăpădul. „Crezi că dacă ai inventat chestia asta cu ceasul, ne-ai pus la colț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
aceștia dădeau acum îndărăt, lăsându-i, de nu se putea altfel, pe alții să arunce primii cu piatra. Zi-ne ceva, Ceasornicarule, și domolește-ne! Le-a zis. Vorbe parcă pe dos alese, întărâtând iar mulțimea. Întâi a amuțit-o. „Orologiul acesta - am crezut că v-ați dat seama - nu măsoară doar timpul, așa cum fac cele pe care le știți. Iar dacă mai sunt câte unele care arată zilele anului ori locul stelelor pe cer - sau care cântă, învârtind jocuri moarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
asta vestește, clipele voastre adevărate! De trezie! Dormiți cât e ziua de lungă; uneori până în ziua de apoi! Totul vi se pare vis și vă este bine așa! Ăsta e rostul vostru pe lume? V-ați speriat de o pendulă?... Orologiul n-am să-l dau jos! Nu pentru asta l-am ridicat! Și nici n-am să-l opresc! Va merge atât cât voi crede eu de cuviință!” „Nu ne trebuie!” „Ni s-a acrit!” „Jos ceasu’!” „Jos...” „Nici nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
trupa să intervină în ultima clipă. Să vadă căpățânosul ce înseamnă autorități, grija față de oamenii importanți și așa mai departe. Nimic limpede; în silă, dezamăgiți, cei adunați s-au îndreptat spre case. Nu le mai ardea de Ceasornicar. Nici de orologiu, de Starostele postăvarilor, de senator... Toate parcă erau făcute pe dos. Se mai băgaseră și cu jandarmii. Pendula n-avea decât să bată cât o vrea. Și Ceasornicarul s-o fută pe mă-sa! Un descreierat! Proști că se vârâseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
cu luna, chiar și pe timp mai îndelungat, fiindcă erau unii care doreau să asiste la două evenimente consecutive pentru a fi mai siguri de adevăr. La bodegă, în piață, pe străzi, grupuri de străini discutau despre Ceasornicar și despre orologiul său. Rareori schimbau vorba, iar atunci pălăvrăgeau despre întâmplări de pomină petrecute pe meleagurile de unde veniseră sau numai în mintea lor. Povesteau despre femei cu două capete, despre rîul care urcă la deal și despre omul care mănâncă fier; despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
despre câini care guiță, despre broaște roșii și despre licurici cât pumnul. Despre iarba fiarelor și despre cântecul păsării-stea, pasăre ce coboară din Ursa Mare odată la o mie de ani... Pâlcuri, pâlcuri, cei veniți de aiurea treceau prin dreptul orologiului; întorcându-și privirile, unii încercau să distingă ceva în atelier, să-l vadă pe Ceasornicar; alții arătau cu degetul spre porumbei. Un du-te-vino; gardurile puțeau a pișat, câinii dădeau să rupă lanțul. La răspântii, pe furiș, se vindea cânepă adusă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
sau la adăpostul nopții. Recidiviștii erau tunși zero; cotonogiți bine, erau duși din post în post până departe. Unul s-a întors cu perucă. I-a căzut când s-a îmbătat. „Am observat că o parte din cele prezise de orologiu țin de natură”, i-a zis Filozoful Profesorului. „Mda”, a mormăit acesta. „Și banii din Bancă i-a luat vîntul...” Într-o după-amiază, au trecut pe la Ceasornicar. Doi cotoi bătrâni cărora meșterul le-a retezat mustățile dintr-o tăietură: „Ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
păsărească. Ceasornicarul însă, știutor, putea să le citească zborul: pentru el, fiecare tumbă era un semn precis, iar numărul rotirilor, durata lor, cât și dispunerea păsărilor în diferite formații alcătuiau semne pe care le deslușea fără greș. Pe urmă, aranja orologiul să bată așa cum îi venea lui bine; cât să zăpăcească târgul. Cu ce mai afla pe pământ, cu ce mai urzea (multă lume era convinsă că o parte din cele petrecute erau chiar de către meșter puse la cale, printre acestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
izbutea, numai bine, să-și facă mendrele... Cam așa credeau unii că stau lucrurile, dar nu au întărit niciodată spusele lor cu vreo dovadă. Era un august clocit, aproape că și trecuse, când fără veste - și nesilit - Ceasornicarul a oprit orologiul. Poate renunțase la jocul idiot de-a oracolul și se cumințise - câți zurbagii n-au devenit oameni de treabă! La vreo două zile însă lumea s-a dumirit. Se vorbea de un cutremur, urma să vină. Într-o săptămână, două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
muls. Dacă pisicile albe fătau pisoi negri, nu mai era nici o scăpare. Târgoveții, aproape toți, știau ceva prevestitor, descifrau alfabete inexistente, percepeau inefabilul: o luau înaintea naturii și a lui Dumnezeu; trăiau cutremurul de când se pornise zvonul. De când fusese oprit orologiul. Dintodeauna, dar nu-l simțiseră: vibrația Cuvântului dintâi îi atingea de-abia acum. Ar fi fost cum nu se poate mai nimerit ca drăcovenia aia să ticăie iar. Scârba, oprise ceasul tocmai când... Ramolitul dracului! Oase-Strâmbe! Javra javrelor! Să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
javrelor! Să nu-l strângi de gât? Nimeni nu-l mai suporta pe netrebnic. Așa au trecut săptămâni de-a rândul. Scorneala, pentru că nu putea fi vorba de altceva, a fost pusă în seama Ceasornicarului și puțin a lipsit ca orologiul să nu fie luat, încă o dată, cu asalt. Chiar așa s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi găsit destui care să se împotrivească: orologiul nu trebuia distrus! Dimpotrivă, pornit degrabă! Să funcționeze iar! Zi și noapte, fără a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
vorba de altceva, a fost pusă în seama Ceasornicarului și puțin a lipsit ca orologiul să nu fie luat, încă o dată, cu asalt. Chiar așa s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi găsit destui care să se împotrivească: orologiul nu trebuia distrus! Dimpotrivă, pornit degrabă! Să funcționeze iar! Zi și noapte, fără a mai fi vreodată oprit! Pericolul nu trecuse! Și câte și mai câte s-ar mai fi putut, de-a lungul vremii, petrece! Șarlatanul câștiga, așadar, încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
poate definitiv! Nu, asta nu, orice s-ar întâmpla! Era așa o harababură în toate, încât nu mai știa nimeni când se va așterne iar liniștea de odinioară. Disputele deveneau tot mai aprige, era de ales între viață și moarte. Orologiul continua să arate ora șapte și paisprezece minute, exact clipa în care bătrânul, cocoțat pe scară, îl oprise. Meșterul și mașinăria lui, chiar încremenită, dominau tot mai statornic urbea. Când a crezut că e timpul - sau doar pentru a se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
e timpul - sau doar pentru a se mai juca nițel cu îngăduința lumii -, scârbavnicul a pornit iar ceasul. Tocmai când târgoveții se așteptau mai puțin; mulți s-au bucurat. Omulețul acela n-ar fi putut stârni un cutremur, dar - poate - orologiul său l-ar fi prevăzut. Sigur! Trăiască Pitpalacul! La ușa atelierului au fost aduse, drept prețuire, damigene cu vin și clondire cu șliboviță. O roată de cașcaval și un purcel fript. Un rând de haine. Cineva a turnat catran peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
l-ar fi prevăzut. Sigur! Trăiască Pitpalacul! La ușa atelierului au fost aduse, drept prețuire, damigene cu vin și clondire cu șliboviță. O roată de cașcaval și un purcel fript. Un rând de haine. Cineva a turnat catran peste toate. Orologiul a bătut iar de-abia pe la jumătatea lui decembrie. Venise iarnă grea, cum nu se mai pomenise de mult. După viscole ce conteneau doar pentru a porni iar, mai aprig, s-a lăsat gerul. Pe sub pomi, dimineața, oamenii găseau păsări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
mai cunoșteau. Cei porniți cu treburi o luau peste curți de-a dreptul, chiar și peste case uneori, cocoțați pe troiene. Doar Strada Primăriei fusese deszăpezită de bărbații târgului, chemați cu goarna. Așa era în ziua în care a bătut orologiul. Nici nu apucaseră oamenii să se dezmeticească - iar când au făcut-o, mintea lor s-a dus la cutremur -, că asupra localității a năvălit, venind dinspre miazănoapte, o haită de lupi albi. Câteva zeci. Poate o sută; mai mulți; cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]