2,363 matches
-
toată Asia Mică, inclusiv drumul mătăsii Tebriz-Tokat-Bursa, plănuia cucerirea tuturor statelor mici din Anatolia, Trapezunt (Trabzon), centrele genoveze din sudul Mării Negre și sursa principală a mătăsii - Azerbaidjan. În acest caz, conducătorii azeri au început să caute aliați în Europa, în spatele otomanilor. Istoria s-a repetat încă o dată, lupta pentru drumurile către Marea Mediterană și Marea Neagră dintre greci și perși, bizantini și iranieni s-a reeditat prin conflictul dintre Akkoyunlu și Imperiul Otoman. Cucerirea statului grec din Trapezunt de către Imperiul Otoman (1461), a
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
Akkoyunlu erau căsătoriți cu fiicele împăraților din Trapezunt. Soția lui Uzun Hasan, Teodora (sau "Despina" și greșit "Caterina") era fiica împăratului Ioan IV și bunica fondatorului dinastiei azere a Safevizilor Ismayıl I (1501-1524). Mărginit la est și sud de către aliații otomanilor, precum statul Karakoyunlu și timurizii, Akkoyunlu era foarte vulnerabil și el nu a putut să împiedice campania militară a lui Mehmet II împotriva Trapezuntului. În primele lupte, cavaleria Akkoyunlu a fost învinsă, iar datorită primei femei-diplomat azere Sara xatun (Sara
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
voturi (16 contra) l-a ratificat. Ulterior, în această alianță au intrat, în anii 60, Karaman, Trapezunt, câteva beilicuri din Anatolia, Papalitatea, Ungaria, Burgundia, Albania lui Skanderbeg, regatul Cipru, Rodos. Dar nici un stat nu a îndrăznit să-i atace pe otomani. În 1470, Mehmet Cuceritorul a luat sub control insula Eubeea, un important punct strategic, alungând definitiv Veneția din bazinul egeean. Înaintarea fulgerătoare a otomanilor i-a obligat pe aliați să ia măsuri importante. Anul următor s-a înnoit alianța între
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
Albania lui Skanderbeg, regatul Cipru, Rodos. Dar nici un stat nu a îndrăznit să-i atace pe otomani. În 1470, Mehmet Cuceritorul a luat sub control insula Eubeea, un important punct strategic, alungând definitiv Veneția din bazinul egeean. Înaintarea fulgerătoare a otomanilor i-a obligat pe aliați să ia măsuri importante. Anul următor s-a înnoit alianța între regatul Napolitan, Veneția și ducele Carol de Burgundia, Rodos, plus Papalitatea. După victoriile asupra rivalilor săi din Orient, Uzun Hasan a început să se
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
aliați să ia măsuri importante. Anul următor s-a înnoit alianța între regatul Napolitan, Veneția și ducele Carol de Burgundia, Rodos, plus Papalitatea. După victoriile asupra rivalilor săi din Orient, Uzun Hasan a început să se pregătească pentru războiul cu otomanii. Pentru centralizarea statului el a realizat reforme importante sub denumirea "„Hәsәn padșah qanunları”" ("„Legile împăratului Hasan”"), limitând influența aristocrației militare nomade. Statul se baza acum pe cetățenii sedentari, ceea ce a determinat inflorirea economiei. Armata feudală s-a transformat în cea
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
același timp atacat din două fronturi, Uzun Hasan l-a trimis în 1471 în Europa pe ambasadorul Murad bəy, pe urma ambasadorului venețian care a fost la Tebriz pentru a-i convinge pe aliații europeni să atace împreună cu el pe otomani. Dar Mehmet II dejucând planul a mers la negocierile de pace și a neutralizat Veneția, pe de altă parte a început pregătirile impotriva Akkoyunlu. După ce negocierile au eșuat, la Tebriz a fost trimis ambasadorul Catterino Zeno care era nepot după
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
el dezvăluia cele întâmplate și cerea ca Ștefan cel Mare să-l ajute să răspândească în lumea creștinilor gloria realizărilor și importanța planurilor sale. Astfel îl îndemna pe Ștefan cel Mare să-i dea lovitura cea mare lui Radu, adică otomanilor, atrași pe frontul oriental. "„Otomanul”", scria regele Akkoyunlu către domnitorului moldovean, "„a înfrânt o părticică dintre ai mei, dar, unde mi-a fost ucis unul, zece din ai lui au picat.”" În aceste condiții a fost încheiat un tratat de
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
cerea ca Ștefan cel Mare să-l ajute să răspândească în lumea creștinilor gloria realizărilor și importanța planurilor sale. Astfel îl îndemna pe Ștefan cel Mare să-i dea lovitura cea mare lui Radu, adică otomanilor, atrași pe frontul oriental. "„Otomanul”", scria regele Akkoyunlu către domnitorului moldovean, "„a înfrânt o părticică dintre ai mei, dar, unde mi-a fost ucis unul, zece din ai lui au picat.”" În aceste condiții a fost încheiat un tratat de alianță între cele două state
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
regele Akkoyunlu către domnitorului moldovean, "„a înfrânt o părticică dintre ai mei, dar, unde mi-a fost ucis unul, zece din ai lui au picat.”" În aceste condiții a fost încheiat un tratat de alianță între cele două state impotriva otomanilor, momentul reprezentând și primul contact la nivel înalt dintre români și poporul azer. Legătura directă dintre acțiunile militare ale coaliției antiotomane, mai ales ale lui Uzun Hasan, și lupta lui Ștefan cel Mare contra Imperiului Otoman, a fost înțeleasă și
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
planuri. Pe ascuns a pus capăt supunerii sale și și-a scuturat umerii de povară...”". Uzun Hasan a ieșit la mare, dar nu a venit nici un aliat european și nici artileria promisă. Veneția planifica să obțină mai multe privilegii de la otomani, folosind victoriile aliatului său oriental. Fiind izolată, cavaleria Akkoyunlu a fost nimicită în bătălia de la Beyșehir de către artileria turcească și Mehmet II a recucerit teritoriile pierdute. Iarna a fost relativ liniștită, iar cele două părți se pregăteau de lupta decisivă
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
pierdute. Iarna a fost relativ liniștită, iar cele două părți se pregăteau de lupta decisivă. Abia în luna martie 1473, patru nave venețiene cu arme de foc au ajuns în insula Cipru, însă era prea târziu. Karaman fiind recucerit de otomani, statul Akkoyunlu nu mai avea ieșire la Marea Mediterană. Uzun Hasan a încercat să iasă la mare prin teritoriile mameluce, dar nu a reușit. Cu toate că, în bătălia de la Malatya (1 august 1473), armata Akkoyunlu i-a zdrobit pe otomani, omorând 56
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
recucerit de otomani, statul Akkoyunlu nu mai avea ieșire la Marea Mediterană. Uzun Hasan a încercat să iasă la mare prin teritoriile mameluce, dar nu a reușit. Cu toate că, în bătălia de la Malatya (1 august 1473), armata Akkoyunlu i-a zdrobit pe otomani, omorând 56.000 călăreți turci și capturând 150 ofițeri și 35 comandanți, peste 10 zile acest succes nu s-a putut repeta. Mehmet II concentrase pe frontul oriental aproximativ 70.000 de oameni, plus alte corpuri de oaste dintre supușii
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
peste 10 zile acest succes nu s-a putut repeta. Mehmet II concentrase pe frontul oriental aproximativ 70.000 de oameni, plus alte corpuri de oaste dintre supușii săi atât musulmani, cât și creștini, inclusiv un contingent din Țara Românească. Otomanii au reușit să iasă într-o zonă deschisă cum ar fi dealurile Otluqbeli (Otlukbeli) sau Tercan (Bașkent) unde au putut să folosească puști și tunuri. Bătălia aceasta a durat opt ore, adică toată ziua, și la ea a participat personal
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
militare împotriva elementelor centrifuge și a murit în 1478. Peste 23 ani statul Akkoyunlu a căzut și s-a ridicat o nouă dinastie azeră a Safevizilor. Fondatorul acesteia era nepotul după fiică al lui Uzun Hasan. După neutralizarea statului Akkoyunlu, otomanii au cucerit toata Anatolia. În 1475 Hanatul Crimeea a fost luat sub control, iar în 1478 Veneția a fost înfrântă. Statul Akkoyunlu nu a câștigat războiul, fiindcă aliații lui europeni erau ocupați cu probleme interne și chiar colaborau cu otomanii
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
otomanii au cucerit toata Anatolia. În 1475 Hanatul Crimeea a fost luat sub control, iar în 1478 Veneția a fost înfrântă. Statul Akkoyunlu nu a câștigat războiul, fiindcă aliații lui europeni erau ocupați cu probleme interne și chiar colaborau cu otomanii, iar în cazul cel mai bun, prin succesele armatei Akkoyunlu voiau să obțină privilegii separate de Imperiul Otoman. Începând cu evenimentele de la Trapezunt (1461) până la 1473, statul Akkoyunlu a constituit un pericol pentru Imperiul Otoman și a reprezentat o contrapondere
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
Societatea prietenilor"), care avea ca obiectiv declarat eliberarea Greciei. Eteria a plănuit lansarea unor revolte în Peloponez, Principatele Dunărene și Constantinopole. Prima dintre aceste rebeliuni a început la 6 martie 1821 în Țara Românească, dar a fost rapid înăbușită de otomani. Evenimentele de la nordul Dunării i-a făcut pe grecii din Peloponez să declanșeze acțiunea lor revoluționară pe 17 martie 1821, când locuitorii din Peninsula Mani au declarat război Imperiului Otoman. Până la sfârșitul aceleiași luni, întregul Peloponezul era cuprins de revolta
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
serie de succese împotriva marinei otomane în Marea Egee și a împiedicat sosirea întăririlor turce trimise pe calea apelor. Între diferitele facțiuni elene au izbucnit la un moment dat conflicte, care au dus la declanșarea unui adevărat război civil. Între timp, otomanii au negociat cu Muhammad Ali al Egiptului, care a fost de acord să-și trimită pe unul dintre generalii săi, , și un important contigent militar să lupte pentru înăbușirea rebeliunii elene, urmând să primească anumite câștiguri teritoriale. Ibrahim a debarcat
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
și Anatolia. Creștinii ortodocși au primit o serie de drepturi politice în timpul dominației otomane, dar ei erau considerați totuși cetățeni de rang inferior. Majoritatea grecilor erau numiți de către turci "rayas", un nume folosit pentru cea mai mare parte a supușilor otomanilor. Între timp, intelectualii și umaniștii greci care au emigrat mai înainte de cucerirea otomane sau în timpul stăpânirii turcești, așa precum au fost Demetrius Chalcondyles sau Leonardos Philaras, au depus o activitate intensă pentru eliberarea patriei lor. Grecia a rămas însă sub
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
poziții privilegiate în aparatul birocratic otoman. Grecii controlau afacerile bisericii ortodoxe prin intermediul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolelui, cea mai mare parte a înaltului cler ortodox fiind de origine greacă. Prin sistemul „milleturilor”, ierarhia predominant elenă a Patriarhiei avea controlul asupra supușilor otomani ortodocși, așa numiții "Rum milleti"). Începând din secolul al XVIII-lea, membrii unor familii nobiliare elene din Constantinopole, așa-numiții fanarioți, (care și-au primit numele de la cartierul Fanar) au reușit să câștige controlul asupra politicii externe turce și mai
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
controlul grupurilor de briganzi, care atacau fără deosebire localitățile creștine și pe cele musulmane. Aceștia erau „klefții” (κλέφτες), haiducii eleni. Pentru că sfidau puterea otomană, klefții erau admirați și au ocupat o poziție specială în folclorul elen. Pentru ca să răspundă atacurilor klefților, otomanii au autorizat și formarea unor miliții ale voluntarilor creștini, care urmau să asigure securitatea zonelor rurale. Membrii acestor miliții au fost cunoscuți ca armatoloi (αρματολοί), iar zonele pe care le controlau, în special pasurile montane, au primit numele de armatolik
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
limba engleză. Revolta grecilor a avut parte de o mare simpatie în rândul populației europene, deși la început insurecția lor a fost privită cu lipsă de entuziasm din parte marilor puteri europene. O serie de istorici au afirmat că atrocitățile otomanilor au fost larg mediatizate în Europa, în vreme ce crimele de război ale creștinilor au fost trecute cu vederea. Unul dintre masacrele provocate de otomani l-a inspirat pe Eugène Delacroix să pictreze tabloul "Masacrul din Chios". Au mai existat și alte
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
cu lipsă de entuziasm din parte marilor puteri europene. O serie de istorici au afirmat că atrocitățile otomanilor au fost larg mediatizate în Europa, în vreme ce crimele de război ale creștinilor au fost trecute cu vederea. Unul dintre masacrele provocate de otomani l-a inspirat pe Eugène Delacroix să pictreze tabloul "Masacrul din Chios". Au mai existat și alte lucrări ale lui Delacroixod inspirate de poemele lui Byron. Byron, cel mai cunoscut filoelen, și-a folosit numele, prestigiul și averea pentru susținerea
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
săi. Pentru a-i încuraja pe creștinii români să li se alăture, el a anunțat că are sprijinul marilor puteri, inclusiv al Rusiei. După trecerea Prutului, Ipsilanti a dat o proclamație prin care chema toți creștinii să se ridice împotriva otomanilor. În loc să înainteze direct spre Brăila, unde ar fi putut contracara atacul otoman și ar fi putut spera la ajutorul rusesc, el a rămas la Iași, unde a ordonat executarea unor moldoveni pro-otomani. În București, unde a ajuns la sfârșitul lunii
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
antiotomană a lui Tudor Vladimirescu pornită din Oltenia. Relațiile dintre Tudor Vladimirescu, ai cărui panduri ajunseseră la marginea Bucureștiului pe 28 martie, și Ipsilanti s-au deteriorat rapid. Vladimirescu încerca să păstreze relații cordiale atât cu rușii cât și cu otomanii și să-l înlăture pe domnul proaspăt investit, Scarlat Callimachi. În acest moment, Kapodistrias, ministrul de externe rus, a primit ordin din partea țarului Alexandru I să-i trimită lui Ipsilanti o scrisoare prin care să anunțe retragerea oricărui sprijin imperial
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
sprijinitor al politicii Sfintei Alianțe, i-a refuzat azilul lui Ipsilanti. Ipsilanti a fost arestat și închis pentru mai mulți ani. Lupta eteriștilor a mai continuat în Moldova ceva vreme, dar până la sfârșitul anului și acest principat reintrase sub controlul otomanilor. Peloponezul, regiune în care existau tradiții îndelungate de rezistență antiotomană, a devenit centrul revoltei. La începutul anului 1821, profitând de lipsa guvernatorului turc și celei mai importante părți a trupelor otomane, grecii au considerat că au condiții favorabile declanșării revoltei
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]