11,932 matches
-
Membrii delegației clujene de alpiniști pornesc joi, 29 august, spre Himalaya, într-o expediție pe vârful Manaslu (8.156m), unde intenționează să arboreze steagul județului Cluj. Ineditul ascensiunii constă în faptul că ea se va realiza fără a fi folosit oxigen suplimentar sau ajutorul șerpașilor, aspect extrem de rar întâlnit în cazul unor vârfuri de peste 7000 de metri. În plus, reușita alpiniștilor ar reprezenta o premieră absolută pentru județ, Vasile Cipcigan și Vlad Căpușan fiind primii clujeni care ar realiza performanța escaladării
Alpiniştii clujeni atacă 8 000 de metri [Corola-blog/BlogPost/93352_a_94644]
-
simți părțile trupului, pe care nu mi le simțeam niciodată în tinerețe...) este că nu mai mă gândesc atât de mult la viitor, cât încerc să gust cât mai mult prezentul. Dar sigur am, și fac încontinuu proiecte, căci sunt oxigenul meu. - Există un timp pe care viața îl pune la dispoziția noastră și noi îl împărțim în bucăți, bucăți... Ce facem de fapt cu el? - Ce întrebare grea. Noi toți nu știm să ne folosim timpul. Chiar cei foarte organizați
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (II) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383056_a_384385]
-
timp, atenție). Oamenii sunt pentru mine cel mai important lucru: rudele, prietenii, cei cu care comunicăm, omul de care ne „izbim” chiar și pentru o clipă, studenții, colegii. Profesia e importantă pentru mine, proiectele mă țin activă și îmi dau oxigenul să continui, dar cei din jur sunt în atenția mea mereu. Americanul uneori se gândește ... Mă mut într-un stat fără impozite, unde clima este bună, unde viața este mai ieftină și mai comodă. Eu nu m-aș putea concepe
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (II) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383056_a_384385]
-
ia din raft pe una dintre ultimele, ai tot vândut; Kafka, de pildă, ți-a salvat dantura, ți se mișcau dinții, erau în pragul unui scorbut. Ți-ai luat două kilograme de lămâi! Pe Kafka; și-a smuls masca de oxigen ca să moară mai repede, sătul de lumea asta imbecilă! Un portărel va veni să-l ridice, pentru gaze, pe Tolstoi! Pe Baudelaire - sau Poe - pentru lumină! Peste câteva luni, când nu vei mai avea decât cărțile scrise de tine, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
în ochii mei aveau viață. Dintre toate acestea, Venus, numită luceafărul de seară sau de dimineață, era cea mai luminoasă. Orice pas ce-l făceam nu avea regret. Apoi, mi-am dat seama că nu puteam respira, deoarece nu aveam oxigen. În acele clipe un fior m-a cuprins și eram una cu universul. Atunci nu puteam să plâng sau să râd, să tac sau să vorbesc, ci doar să aud și să privesc. Pe pământ și în cer e liniște
Rătăcitor printre stele. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_660]
-
că nici unul dintre oamenii tăi nu vor veni să te ajute. Așa că descurcă-te singur... Cei cinci sute de metri ce urmară au fost ca ultimii cinci sute de metri de pe vârful Everestului pentru un alpinist înghețat bocnă și fără oxigen. Le lipsea aerul și plămânii erau gata să explodeze. Armele rămaseră împrăștiate pe drum. La fel și curajul lor, moralul lor, capacitatea lor de rezistență și chiar dorința lor de a supraviețui. Creierul nu mai știa să trimită ordine concrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Vlad avea un setter roșu cu care mă Împrietenisem și o mamă de care mi-era frică eram cu zece ani mai bătrînă decît el abia Îl născusem pe Tiberiu coșmarul acela douăsprezece ore de perfuzii neîntrerupte și masca de oxigen Îmi Înăbușea strigătele ca un capac pe o oală care fierbe doctorul vocea lui albă tifon tavan și zăpadă am pierdut pulsul copilului și moașele masîndu-mi burta brațele lor rostogolindu-se ca niște făcălețe pe pielea Întinsă gata să plesnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care fierbe doctorul vocea lui albă tifon tavan și zăpadă am pierdut pulsul copilului și moașele masîndu-mi burta brațele lor rostogolindu-se ca niște făcălețe pe pielea Întinsă gata să plesnească screme-te, screme-te, screme-te forcepsul masca de oxigen schimbată cu cea de cloroform vino somn ori vino moarte la ora cinci dinspre ziuă În salonul gol pe Întuneric ca o trezire Într-un cavou clinchetul bănuțului de la mînă lovindu-se de stinghia de metal a patului nr. 88
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sfârșitul e mai aproape decât își imaginase. Pentru ca vâlva să nu poată scăpa, containerul fusese conceput a fi etanș. Așa cum negura nu putea ieși, la fel nici aerul de afară nu putea pătrunde înăuntru. Cu fiecare inspirație, consuma din puținul oxigen pe care îl mai avea. Nu știa dacă și bestia avea nevoie de aer ca să trăiască dar bănuia că nu, din moment ce supraviețuise atâta timp închisă în subteran. Urma să moară sufocat, acolo, lângă bestie. Nu-și dădea seama dar avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dacă nenorocirea li s-ar fi întâmplat lor. La ora unsprezece piața era deja plină, dar în acel moment nu se auzea decât imensa respirație a mulțimii, susurul surd al aerului intrând și ieșind din plămâni, inspirație, expirație, alimentând cu oxigen sângele acestor vii, inspirație, expirație, inspirație, expirație, până ce deodată, să nu încheiem fraza, acel moment, care, pentru cei care au venit aici, supraviețuitori, încă urmează să sosească. Se vedeau nenumărate flori albe, crizanteme în cantitate mare, trandafiri, crini, cale, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
că nu pleacă Sophie, așa vom putea să rămânem un cuplu și să studiem împreună. În ochii albi ai Annei s‑a cuibărit moartea, privirea îi devine total transparentă, iar din adâncul ei o răceală se revarsă în exterior ca oxigenul lichid. Anna se lasă pe spate și nici o frumusețe a peisajului nu mai poate să ajungă până la pupilele ei. Informația pe care a aflat‑o a distrus‑o, plecarea în străinătate, atât de tentantă și totodată o portiță de scăpare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
e abonat la locul de lângă șofer, de unde dă tot felul de indicații. Și în concediu, credinciosul vehicul va porni la drum în direcția Waldviertel, căci altfel un invalid n‑ar putea să ajungă nicăieri și are și el nevoie de oxigen ca orice om. Astăzi, domnul și doamna Witkowski spun că vor să iasă în oraș ca să se uite la marfa expusă în vitrine; vitrinele sunt o poartă către lume. Porțile către lume se deschid fiindcă tocmai ai intrat pe Kärntnerstrasse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pete de lumină. În momentul acela am simțit brusc un curent de aer proaspăt infiltrându-se În mine, ca o rafală de vânt suflând prin geamul spart al unei ferestre. Probabil că o stewardeză tocmai Îmi așezase o mască de oxigen pe față. Am simțit un corp străin de mine atingându-mi pleoapele și Încercând să le ridice. Aceasta a fost ultima senzație de care am fost conștient. Pe urmă n-am mai putut face diferența Între corpul meu, spătarul scaunului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
străin de mine atingându-mi pleoapele și Încercând să le ridice. Aceasta a fost ultima senzație de care am fost conștient. Pe urmă n-am mai putut face diferența Între corpul meu, spătarul scaunului pe care eram așezat, masca de oxigen care mi se așezase pe față sau degetele altcuiva. Cu toate acestea Îmi rămăsese un strop de luciditate care-mi permitea să conștientizez frânturile de imagini care defilau din nou, clipind intermitent. Nu eram Însă În stare să localizez nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
vehicul ciudat, mic și cam damblagit, cum își dădură seama după păcăniturile pe care le scotea prin eșapament. Înainte de-a apuca să lanseze somația obligatorie, din vehicul ieși un individ foarte brunet, având legat în spate un tub de oxigen din care pornea un fel de maț ducând la gura globului transparent de protecție ce-i înconjura capul. Individul traversă plutind spațiul de trei-patru metri până la „Bourul” și ciocăni la ușă. Cine-i? întrebă comandantul Felix S 23. — De la Cooperativa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mostre de jaluzele. — De unde vii, frate? zise uimit Felix S 23. Dă p-acilea, răspunse omul. Dom’ șef, pot să-mi scot, cât discutăm, tubul? — Scoate-l, măi, zise Felix. Aplecându-se de spate, omul își dădu jos tubul de oxigen ce era prins ca un rucsac, îl aduse în fața lui, răsuci strâns un manșon, închizând probabil oxigenul, apoi trase afară din globul de pe cap mațul de cauciuc și la urmă își deșurubă și globul, așezându-l la picioare lângă tub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
șef, pot să-mi scot, cât discutăm, tubul? — Scoate-l, măi, zise Felix. Aplecându-se de spate, omul își dădu jos tubul de oxigen ce era prins ca un rucsac, îl aduse în fața lui, răsuci strâns un manșon, închizând probabil oxigenul, apoi trase afară din globul de pe cap mațul de cauciuc și la urmă își deșurubă și globul, așezându-l la picioare lângă tub. — Să mă omori - zise omul ștergându-se de sudoare -, da’ nici până astăzi nu m-am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
lui Jan. Dacă plătiți în uraniu, o vând și pă mama! „Lactosan” aveți? — Avem, măi! interveni Felix S 23. Du-te și-adu smochinele, că ne ții în loc! Cât ai clipi, Jan își puse globul pe cap, luă tubul de oxigen în spinare și ieși în imponderabilitate. Reveni rapid cu o pungă de smochine, cu patru jaluzele și cu trei pachețele de gumă. Getta 2 îi numără cinci fise de uraniu, cât îi ceru meseriașul, apoi Felix îi sugeră din priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Ediția nr. 269 din 26 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului POEZII DE AL.FLORIN ȚENE Metafora ruginii Floarea ruginii fumurie Coagulează metafora la loc Și rădăcinile-ntoarse-n tăcerea azurie Clocotesc a sevă,fluierînd din soc. Gândește mersul osul de oxigen A măduvei umplută cu apus Spre ele alunecă flori fără polen Aripi urcând cu mine mai sus. Din motani coboară păsări către pădure Cu zborul întreg descătușat sub pene Și cerul coboară sub aripi sure Aduceri aminte strecurându-se în
METAFORA RUGINII de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361435_a_362764]
-
vârfuri fragede de papură. Ugerele atârnau grele, pline cu lapte. L-am invitat pe ciurdar la o cutie cu bere și un sandvici cu friptura de pui. Aveam destulă. Era o desfătare să simți cum plămânii ți se încarcă de oxigen. Aerul curat (chiar dacă mai simțeai din când în când și miros de fripturi sau pește prăjit), îți dădea puteri noi. Auzeai cum natura se trezește la viață. Vedeai cum stolurile de grauri zburau pe deasupra bălții, spre șirele de paie de
PICNICUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1100 din 04 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363837_a_365166]
-
jos. Proprietara s-a temut că este mort. Paramedicii au intrat cu papagalul în casă și au folosit echipamentul și expertiza de salvare a vieților pentru a trata simptomele. Echipa de pompieri a așezat pasărea într-o mască pediatrică de oxigen. I-au pus apoi gheață sub aripi după care, cu o seringă, i-au picurat apa sub pene. De asemenea, a folosit un ventilator pentru a accelera procesul de „răcorire" a papagalului, care după aproximativ 10 minute s-a „trezit
SURPRISE, ARIZONA: PASĂRE EXOTICĂ SALVATĂ DE O ECHIPĂ DE PARAMEDICI de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 915 din 03 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363953_a_365282]
-
de pomană. Doamne ferește ca vreun nebun să taie vreun copac! Legea prevede inchisoare pe viață, pentru o asemenea crimă. În urmă cu câteva zeci de ani au fost defrișate două treimi din suprafețele împădurite ale Pământului, iar acum nivelul de oxigen din atmosferă este foarte scăzut. Autoritatile se străduiesc să planteze copaci, însă ritmul de refacere a suprafețelor împădurite este foarte lent. Mai mult de jumătate dintre locuitorii planetei suferă de afecțiuni respiratorii și cardiace din acest motiv. Au trecut patru
O ZI BANALĂ... DIN VIITOR de PAUL GHEORGHIU în ediţia nr. 1149 din 22 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362813_a_364142]
-
constant dar, dansul sufletului gol îmi obosește iar persoana în fata gândului înalt, eu am rămas puțin restant am stări prea pline de vocale și nu pot să găsesc consoana în vid de spirit și de duh, încerc să caut oxigenul sclipiri de minimă speranță îmi luminează calea , drumul prin lupte, zbucium și durere îmi protejez doar endogenul e timpul clipei de tăcere să pot să îmi adun tot scrumul Referință Bibliografică: Empatizând cu universul / Alexandru Florian Săraru : Confluențe Literare, ISSN
EMPATIZÂND CU UNIVERSUL de ALEXANDRU FLORIAN SĂRARU în ediţia nr. 1072 din 07 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363308_a_364637]
-
încovoiate, mulți pași șovăielnici și călcături legănate, greoaie. Cu toate acestea, nimeni nu părea să fi observat ce se întâmpla în jur. Și cum ar fi putut observa ceva, când plămânii tuturor se opinteau în încercarea de a absorbi puținul oxigen din atmosfera rarefiată, iar trupurile moleșite păreau a-și fi dorit să se prelingă, pentru a se putea strecura sub fărâma unei umbre. La început, au fost doar câteva informații răzlețe, care s-au pierdut nebăgate în seamă de nimeni
DILEMA de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 1732 din 28 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363368_a_364697]
-
bife, de multe ori fiind modelați de părinți, societate, propriile dorinți, până la acea perfecțiune în care nici nu ne mai recunoaștem, care ne strânge că un corset ermetic în care trupul capătă formă ideală dar creierului nu îi mai rămâne oxigen ca să respire. Așa încorsetați devenim stresați, necomunicativi, așteptând cu disperare să rămânem singuri cu formele noastre voluptoase, în libertate totală. Vestea cea bună este că niciodată nu este prea târziu, ciudat să o spun chiar eu, dar realitatea este că
CELULA MEA NEBUNA CONTINUARE de SILVANA ANDRADA în ediţia nr. 1896 din 10 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363381_a_364710]