1,297 matches
-
părea că se târăște ca un șarpe de-a curmezișul șesului, îngroșându-și din clipă în clipă rândurile. între cele două armate nu mai era acum decât o fâșie de pământ largă de o milă, acoperită cu mărăciniș și câteva pâlcuri de arbuști și având o unică denivelare: o colină alungită, cheală și arsă de soare, joasă și totuși suficient de înaltă pentru a-i ascunde lui Sebastianus - care, cu ilirii săi, deschidea, practic, drumul aripii stângi a romanilor - o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
milă în ambele direcții. În depărtare, peste o luncă împădurită, putea vedea turlele celor trei biserici din Alcina. Câteva avioane dădeau ocol orașului, ca și cum căutau ceva. Copacii ascundeau casa din spatele lui, iar poarta principală din stânga abia se vedea în spatele unui pâlc foșnitor de frasini. Era singur deocamdată, stăpân pe sine. Putea pleca acum, dându-se încet jos sau sărind pur și simplu de pe gard; îndreptându-se spre vest și trecând râul care șerpuia pe acolo, și apoi străbătând ținutul pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
la castel; doar noile obiecte stranii din fața sa îi zdruncinau convingerea că totul nu fusese decât un vis. Urcă cu greu colina înaltă ce apăra castelul de vânturile reci din nord și se lungi în iarba pârjolită, străjuită de un pâlc de mesteceni argintii ce fremătau în soare. Privi văile până în adâncuri. Pe versantul unui deal din față suia un bărbat pe lângă un car cu boi. Pe versantul opus, ieșind din pădure, urca o bătrână cărând în spinare o legătură de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nemaivăzuți pe lume, înalți până la cer, spintecîndu-l cu vârfuri de gheață, realizând, tocmai prin neverosimilul lor, ideea pură de munte. În dreapta, spre Moldova îndepărtată, într-o minimă boare alburie - câmpia multicoloră, semănată cu sate văzute de ani și ani în pâlcurile lor de arbori, niciodată vizitate și de aceea mereu mai misterioase, din care se înalță, cercetând depărtările, turnurile bisericilor, albe. Și, deasupra ariei pământului, cu mine și cu badea Vasile în centrul ei, cerul, minunea supremă a naturii, de un
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai departe, alerga peste arbori, peste case, peste cumpene de fântâni, apoi, la deschizături mari, fugea deodată în fund, tocmai deasupra munților Horaiței, spre a se întoarce într-o clipă din nou deasupra unei cumpene, a unei case, a unui pâlc de stejari. Jocul de imagini absurd de pe cer și Adela, atât de ea, atât de lângă mine pe scăunașul îngust, îmi alterau sensul propriei mele realități... Am simțit ca o catastrofă oprirea trăsurii la poarta casei. Când ne-am despărțit, mâna
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Astfel era priveliștea lui Sammler spre răsărit, o burtă moale de asfalt ridicată, În care ședeau burice aburinde de canalizare. Trotuare țăndări cu ciorchini de butoaie de gunoi. Piatră de fațadă. Cărămida galbenă a clădirilor cu lift, ca a lui. Pâlcuri de antene de televizor. Ca bicele, grațioase, dendrite dătătoare de fiori desenând imagini din aer, aducând frăție, comuniune oamenilor de apartament Înzidiți. Spre apus râul Hudson se punea Între Sammler și uzinele Spry din New Jersey. Ele Își scânteiau mesajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lână și mânuși. Zach mergea repede și nu se uita înapoi. N-a făcut nici o pauză, iar Jina a refuzat să-l roage să se oprească. Așa c-au continuat să urce preț de încă vreo oră prin grohotiș, printre pâlcuri de pini galbeni care fuseseră aproape complet distruși de incendii, dar, ca prin miracol, izbutiseră să supraviețuiască. Scoarța le era ca o armură; ea se luptase cu focul, în timp ce miezul rămăsese neatins. Jina și Zach au urcat dincolo de linia copacilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
fi luat după orice era omenesc. Așa că și-a forțat picioarele să se miște, s-a oprit când vocea s-a oprit și și-a corectat direcția de două ori. Într-un final, a dat peste un luminiș. În mijlocul unui pâlc de tufișuri de zmeură era o fetiță, care culegea fructele fără nici o grijă. Danny a văzut că fetița avea un păr galben-pai, care-i ajungea până-n dreptul umerilor cei mai micuți umeri pe care-i văzuse vreodată. Copila arăta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ca Jina să-i cadă în brațe, dar sperase într-un gest prin care ea să vină către el. Un zâmbet sau poate câteva lacrimi. În loc de asta, parcă preț de-o eternitate, Jina și-a fixat privirea în gol, către pâlcurile de copaci și cotul cărăruii. Într-un final, s-a întors cu fața către el. Nu știu ce să spun. Nu spune nimic. Totul e de domeniul trecutului. Lucrurile urâte nu le uităm, dar nici nu trebuie să trăim ca și când ele ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mahalale, un loc frumos, sălbatic și neamenajat. Înotam liniștită, în costum de baie, singură în toată marea din jur. M-am pomenit strigată de ai mei. Am întors capul. Pe colinele din jur, ca în Păsările lui Hitchcock, se adunau pâlcuri, pâlcuri, bărbați localnici, ca într-o amenințare teribilă și mută. Bărbații familiei mi-au ținut cearșafurile paravan la ieșirea din mare. Am plecat așa, învăluită din creștet până în tălpi, flancată de ei, direct spre autobuz, străbătând șirurile de azeri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un loc frumos, sălbatic și neamenajat. Înotam liniștită, în costum de baie, singură în toată marea din jur. M-am pomenit strigată de ai mei. Am întors capul. Pe colinele din jur, ca în Păsările lui Hitchcock, se adunau pâlcuri, pâlcuri, bărbați localnici, ca într-o amenințare teribilă și mută. Bărbații familiei mi-au ținut cearșafurile paravan la ieșirea din mare. Am plecat așa, învăluită din creștet până în tălpi, flancată de ei, direct spre autobuz, străbătând șirurile de azeri de culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
crusta de gheață nu dădea nici un semn de slăbiciune, o pătură nu prea groasă de zăpadă, din ninsoarea de cu noapte, juca trâmbe de vârtejuri înalte, iar spre prânz când vântul se potoli, și câteva raze slabe, de soare, apărură, pâlcuri de oameni în șube sau cojoace, iar în picioare cu cizme negre, de cauciuc ori cu pâslari, unii cu saci în spinare ori boccele, treceau vizavi spre pământul de dincolo sau veneau dinspre acolo, în timp ce aici, lângă mal, copii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă prin pâlcuri de strujeni uscați care pârâiau, și dintrodată se prăpădea sub vălul de ceață. De la o vreme a început a mă cerca foamea. Mă opream în tăcerea pușcelor și ascultam; voiam să aud vreo trâmbițare de cucoș sau vreun lătrat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de fânețe cosite, pe care înnoia otava. Pășeam drept înainte, la întâmplare. Lumina scădea; negurile se întunecau. Și tocmai când însera, într-o tăcere de moarte, deodată izvorî din neguri, ca din pământ, o clădire mare înaintea mea și un pâlc de copaci. După înfățișare, am cunoscut că e un rateș boieresc. În bătătura hanului, mi-am scuturat de țărână cizmele. Dar nimeni nu ieși să mă întâmpine. Am împins o ușă care era prinsă în clampă numai, am intrat. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
e prea dimineață și mintea ne e limpede macar că am băut mai multe pahare decât trebuia. Voi, acum, o să înțelegeți ușor că horcăitul putea foarte bine să fie sforăitul unui om adormit undeva; că lumina dulce a negurilor și pâlcul de copaci de lângă rateș înjghebau figuri fantastice; că cele două stele de fosfor puteau să fie doi ochi de motan; - dar eu atunci, ațâțat, pregătit de ciudățenia împrejurărilor, nu puteam să cred decât anumite lucruri. Dar lucrurile acestea n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
geamuri fumurii în pâcla tăcută și în singurătățile adânci. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. La dreapta și la stânga, pe muchii, copaci cu frunzele arse stăteau nemișcați în lumina tainică. La o cotitură, deodată izvorî ca din pământ, lângă un pâlc de mesteceni pletoși, o movilă plină de bălării și ierburi uscate. Aici a fost hanul Boului, odată... zisei eu. Boierul Dumitrașcu își opri calul, se uită la pâlcul de copaci, la șesul drept care se pierdea scurt în vălul de ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lumina tainică. La o cotitură, deodată izvorî ca din pământ, lângă un pâlc de mesteceni pletoși, o movilă plină de bălării și ierburi uscate. Aici a fost hanul Boului, odată... zisei eu. Boierul Dumitrașcu își opri calul, se uită la pâlcul de copaci, la șesul drept care se pierdea scurt în vălul de ceață, la movila singuratică, și zise încet, dând din cap: Da, aici a fost... Apoi oftă lung, își puse calul în trap liniștit și ne cufundarăm în pâclele tăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unei mări fără hotar. Și încet, cu tinereța și cu dorul, am început a vedea frumuseți nebănuite. Dimineața, mă trezeam când soarele roș, ca de sânge, înflăcăra geamurile. Ieșeam repede afară, după ce mă îmbrăcam. Calul mă aștepta la scară, lângă pâlcul de salcâmi care străjuia casa, palatul nostru, cum îi zicea tata, Dumnezeu să-l ierte. Depărtările erau învăluite de aburi; ciocârlii cântau deasupra lanurilor noastre. Porneam cu logofătul, un om mărunt, cu ochi mici, sfredelitori, cu mustățile lungi. Vorbeam puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de cale zbuciumată, de soare, de singurătate. Și moșneagul coborâse din carul lui, și mergea încet pe drum, desculț și el, lângă băiatul cu părul ca undelemnul. Mergeam și noi pe jos, ca să ne mai desmorțim. Și deodată, într-un pâlc de holdă întârziată, zărirăm umbre de secerători. Se ridicau și se plecau regulat. Iar la margine o momâie se târa la fața pământului, ceva negru ce se mișca cu greutate. —Ce să fie acolo? întrebă doctorul. Ne apropiem încet. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ce mai este pe la câșlărie, Voineo? —Bine, cucoane Enacache... Stăpânul zâmbi, apoi, întorcând spre mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de piatră, cu coada întinsă, cu botul spre un pâlc de tufe mărunte. Eu mă întorsei, cu Voinea. Auzii, după ce cotii după un pâlc de copaci, strigătul cunoscut. Aici, Hector! Într-un târziu, câteva bubuituri deșteptară singurătățile; liniște se făcu după aceea pretutindeni; contenise și bocănirea securii în pădure. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de piatră, cu coada întinsă, cu botul spre un pâlc de tufe mărunte. Eu mă întorsei, cu Voinea. Auzii, după ce cotii după un pâlc de copaci, strigătul cunoscut. Aici, Hector! Într-un târziu, câteva bubuituri deșteptară singurătățile; liniște se făcu după aceea pretutindeni; contenise și bocănirea securii în pădure. M-a căutat pesemne și pe acasă... zise deodată Voinea, lângă mine. —Cine? boierul? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Soarele scăpăta spre dealurile de la apus, între pături subțirele de nouri. Vântul de secetă tot sufla în întinderi. Cât cuprindeau ochii, se vedeau numai arături, miriști, păpușoiști; în valea de aproape lucea un iaz; pe-o culme ușoară, înnegrea un pâlc de mărăcini. Nicăieri păduri, livezi, sate. Deasupra, se boltea un cer alburiu de singurătate. - Mergeau încet pe un drum de țărână; pașii lor stârneau o pulbere neagră, pe care vântul o învăluia și o trimetea pe miriști și pe buruienile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mare dintre toți vânătorii cei mari de pe lume!“ Erau cucoși sălbatici la Valea Mare și, în unele dimineți, jucau și se băteau pe viscoliturile rămase. La o mie cinci sute de metri înălțime, se afla, într-o așezătură ferită, un pâlc de brazi bătrâni. Culi se ducea de cu sară ca să-i asculte pe cucoși cum vin pe sus cu zgomot, ca să se așeze pe spice de brad. Îndată ce-i știa unde sunt, se retrăgea și se întorcea acasă, la Prelunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el nimic, am cunoscut acel loc. Era o grădină sălbatică, înflorită nou de la nuferii din baltă până la malurile ușor înclinate. Volburi se răsuceau pe trestii, iriși galbeni deschideau cărări, boschete de tamarix își atârnau strugurii dulce mirositori. După sălcii urmau pâlcuri de salcâmi înfloriți încă, al căror parfum părea că se târăște nevăzut și nesimțit pe oglinda luciului. Înainte de a ajunge la salcâmi, m-am oprit între papuri nalte, căci dincolo, în acea grădină ascunsă a liniștii, se zbenguiau cu glasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a ajuns la porțile Amasiei și slujitorii împărăției au întins cortul cel mare de matase, cu bold de aur în vârf. Porunca a fost să rămâie marginea taberii împărătești pustie. Și se vedeau deslușit focurile taberii oștenilor lui șahzadè. Un pâlc de cavaleri cu zale și coif a trecut în pas domol cătră acea tabără a coconului împărăției, și cum au ajuns în preajma săivanului albastru al lui Mustafa șahzadè, au strigat porunca stăpânului celui mare. Când s-a auzit asemenea poruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]