8,628 matches
-
aninat de ușa unui vagon. Încerc să descriu un gest elegant cu pioletul și înclin ușor capul a recunoștință. Drumul până acasă e parcă mai lung decât oricând, ultimele trepte sunt mai abrupte decât orice costișă. Ușa se deschide și pășesc încet pe holul atât de familiar. Din bucătărie vine miros de mâncare și o undă de muzică. Apa fierbinte a trecut în șuvoaie peste corpul meu ostenit. Ici-colo, vânătăi martore ale pățaniei zâmbesc violet și promit să mai doară o
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
văd cum se chinuie să tragă ciucurele căciulii, care se prinsese în strana unde eu încercam să spun o rugăciune. Desprind ciucurele și îi zâmbesc dojenitor. Râde și el. Și continuă să se joace cu ciucurele pe deasupra capetelor oamenilor care pășesc pe covorul roșu. Mă întorc la gândurile mele și cer, și mă revolt, și mulțumesc, și cer din nou, și deodată îl văd cum se plimbă după Anica, cu o poză în mână. Târăște după el o geacă neagră și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
trebuie să plece. Bogdan Mușat Despre un nume Soarele strălucește încă. Respir rar, greu și adânc, respir de parcă m-aș zbate să nu mă sufoc. Nu mă doare nimic, nu râd, nu plâng, n-am nici un gând. Mă ridic mecanic, pășesc rar și încet. Fiecare lucru din casă e la locul lui. E liniște perfectă. Mă spăl pe față și când mă văd în oglindă îmi dau seama că arăt la fel ca întotdeauna, că timpul a împietrit în mine și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mintea mea și acum, dintr odată, atâția musafiri nepoftiți. Și încălțați, pe deasupra. Încerc să respir mai adânc, închid ochii cât pot de strâns - nu se schimbă nimic, tu nu ești și nici nu știu dacă aș mai vrea să fii. Pășim în fiecare zi, amândoi, pe aceleași urme, nu știm nimic unul de altul. E normal, azi nu ne leagă nimic, în afară de faptul că după tine n am mai simțit nimic. Nu e o boală să nu simți nimic. Uneori e
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
tuturor care vor să calce peste el. Așa cred eu că trebuie să fie spiritul și mintea unui copil, tânăr, matur, indiferent de starea socială din care provine: luminoase, pline de cunoștințe cât mai vaste, care să-l ajute să pășească În mileniul Luminii cu fruntea sus, să se poată realiza pe el și pe cei din jur, să mai urce o treaptă sau chiar mai multe pe scara cunoașterii, a perfecțiunii. Acesta este tânărul viitorului, care știe să-și folosească
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
îndelung chibzuite prefăcătorii, de parcă fiind acolo n-ar fi fost, și, lăsând-o să creadă că nu auzea și nu vedea nimic, ea de fapt auzea și vedea totul, ca o zgripțuroaică. Auzea și vedea totul și prin somn. Înaintă, pășind pe vârfuri, până la celălalt pat. Obișnuită cu întunericul spăimos adunat din unghere, ca niște duhuri la pândă, desluși pe laviță trupul nemișcat al bătrânei, cu mâinile împreunate pe piept. Camera-ntreagă, sufocată de mirosuri grele ca de etuvă, părea cavou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
blana zbârlită a păpurișului gras, peste care micile vietăți își scuturaseră flăcările cozilor în salturi iuți și sincopate. "Ce-i asta!? începu să se întrebe. Ce se petrece? Cine-i gonește?" N-avea pe unde trece! N-avea pe unde păși! Cât vedea cu ochii, până-n cele mai ascunse cute ale pământului, totul era acoperit de broaște strivite, șopârle și șerpi zvârcolindu-se în târâșul lor zmintit, pe jumătate agonic. Cârtițele, mai rezistente, năzuiau să ajungă primele unde sileau să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se simțea, ca și la venire, urmărită. Pândită de la distanță. Cerbul nu putea fi, dar bătrâna, da. Bătrâna avea calitatea sau urâciosul obicei, și nefasta putere pentru ceilalți, ca o iscoadă a Iadului, de-a se face nevăzută și nesimțită, pășind atât de ușor că nu se auzea și lăsând să se înțeleagă deslușit din toată comportarea și expresia feței ei că e permanent acolo unde dorește, fără să fie descoperită. Geamătul ei stins gâlgâia și se-nfunda în pământ. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Să te lase să stai lângă ea ca lângă o apă în care ești gata să te-arunci îmbrăcat! Să-i mângâi cu ochii gâtul de salcie, cu părul curgându-i în valuri negre pe umeri, mândră și închisă, cum pășește, îmbrăcată în rochia înflorată, numai șolduri și picioare, foșnind prin miresme, de-o sănătate și un orgoliu fără seamăn. Ce tâmpit! Uite-așa-l apucă și nu-l mai slăbește! Parcă se-mbată! Parcă se-mbată cu propriile lui vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
jignit, furios și-nveselit totodată: Va să zică... ăsta-i secretul! De asta... Mama bănuia, dânsa ceva, săraca, dar nu știa... Du-te dracului! Măgarule! izbucni Cerboaica și-i întoarse spatele rupând-o la fugă îndărăt. "Bine. Prea bine" își spuse Miluță și păși, hotărât, înainte. CAPITOLUL 4 Se strecură pe la bisericuță, prin spatele haznalei, prin spărtura din gardul liceului. Se agăță de burlanul ruginit și-ncepu să se cațere ca mâțele. Inima-i bătea cu putere. Nu simțea nici urmă de frică. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ultima picătură pe gât. Atunci, noi ne-am dus. Și dacă la noapte nu ne mai vezi pe-aici, să știi că se schimbă lumea. CAPITOLUL 7 Cu buzele strânse, împietrită lângă bătrână, fără să mai scoată o vorbă, Cerboaica pășea grăbit, pregătindu-se pentru întâlnirea cu fostul pretendent, prietenul lui bărbatu-su prin care să-l găsească pe cel așteptat. Nu-l văzuse de mult pe fostul rival al soțului ales. Nici nu știa dacă arhitectul ajuns acum prefect, părintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
a fum și duhoare râncedă de motorină, de uleiuri și parcă de praf de pușcă, de moarte. Mașinile huruiau întruna, rostogolindu-se la vale, zguduind pământul. Cerboaica ar fi vrut să aibă iarăși în față marea de la Vama Veche, să pășească leneș, răscolind nisipul mai puțin fin decât la Mamaia, însă mai plăcut jucându-și umerii în mers, nepăsătoare, dar pășea tăcută și temătoare, cu umerii lăsați, îmbătrânită și ea, ca soacră-sa. Unde mergeți? Nu-i voie! De lângă ghereta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
rostogolindu-se la vale, zguduind pământul. Cerboaica ar fi vrut să aibă iarăși în față marea de la Vama Veche, să pășească leneș, răscolind nisipul mai puțin fin decât la Mamaia, însă mai plăcut jucându-și umerii în mers, nepăsătoare, dar pășea tăcută și temătoare, cu umerii lăsați, îmbătrânită și ea, ca soacră-sa. Unde mergeți? Nu-i voie! De lângă ghereta de scânduri se desprinse o santinelă. La câmp, la grâu. Măcar paiele să le strângem, îi explică bătrâna, și-ntr-adevăr ceea ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
băieți, pe strada Grigore Ghica, o lămuri funcționarul și, întorcându-i spatele, dispăru împingându-se într-o masivă ușă de stejar dăltuit. Coborâră îndată scările, mirate că nu le oprește și nu le întreba nimeni nimic bătrâna mai în urmă, pășind cu șovăială pe luciul de gheață al mozaicului, temându-se să nu cadă. Cerboaica se opri în stradă s-o aștepte. Chiar ai de gând să mergi la secerat? o-ntrebă când veni. M-am gândit as-noapte că nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mai târâi după mine degeaba. Ia traista și du-te acasă. Mă descurc singură. Vorbea încet și ochii ei se umeziseră și luceau de plăcere, duioșie și bunătate. Răsuflă liniștită, ridică fața, împăcată în gândurile ei și, întorcându-le spatele, păși hotărâtă spre poartă cu pas cumpănit și măsurat. Zăpăcită și speriată de schimbarea bătrânei, Cerboaica se repezi pășind hotărâtă după soacră-sa. CAPITOLUL 8 Șoseaua și orașul rămaseră în urmă, departe, la capătul lumii, înecate în apa ruginiu spălăcită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ei se umeziseră și luceau de plăcere, duioșie și bunătate. Răsuflă liniștită, ridică fața, împăcată în gândurile ei și, întorcându-le spatele, păși hotărâtă spre poartă cu pas cumpănit și măsurat. Zăpăcită și speriată de schimbarea bătrânei, Cerboaica se repezi pășind hotărâtă după soacră-sa. CAPITOLUL 8 Șoseaua și orașul rămaseră în urmă, departe, la capătul lumii, înecate în apa ruginiu spălăcită a grânelor răscoapte, scuturate și-nnegrite de arșiță, topite în verdele aburit al păpușoaielor pletoase. Numai vârtecușurile albe de colb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de badea Todireanu, trebuia să se ocupe numai el. Cu capul vâjâind, coborî scările la Mitropolie. Nu știa nici cum, nici când ajunse pe maidanul din fața depoului. Ar fi avut poftă să-și umfle pieptul și să-nceapă să cânte. Pășea singur prin beznă, cu starea aceea năucitoare de cutezanță, răzvrătire a sângelui și duioșie fierbinte, răspândit în toată ființa lui de ființa Irinei, de grija și spaima pentru tatăl ei, care era grija și spaima și bucuria pentru ea, stăpânit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și-i urmăreau ca pe miri, niște miri ai suferinței și speranței germinate în decorul alb și auster al suferinței și luptei cu moartea, îi crezură certați. Aveau aerul îmbufnat și ușor înstrăinat al îndrăgostiților aflați la prima ceartă. Ea pășea sfios, scuturându-și pletele-n soare, flacără arămie, suavă, jucând fragil pe umerii mici, și el, înalt și subțire, cu brațu-n bandaj, șchiopătând cu piciorul în ghips, ca un demn și țanțoș veteran al luptei, mergeau privindu-și umbrele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
În gesturi dezinteresate și promisiuni duse la capăt. Cred că nimic nu e imposibil când suntem deschiși unii față de ceilalți. Cred în bucuriile simple. Poți fi fericit aruncându-te în cer de la înălțimea unui fir de iarbă. Voi ...cei ce pășiți prin sufletul meu, nu ucideți copilul din mine... VIAȚA CA UN FIR DE PĂPĂDIE I. Pe Maria am cunoscut-o la un vernisaj, organizat în cadrul unei celebre galerii ieșene. Eram în întârziere și singurul loc rămas neocupat s-a nimerit
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Poate ar fi prea liniștit (de, oraș de provincie), nostalgic, precum un șlagăr vechi. Oricum ar fi pentru alții, pentru mine va fi mereu nou și plin de mister. Am știut că voi rămâne aici chiar de atunci, de când am pășit, pentru prima oară, cu servieta sub braț, în Sala pașilor pierduți a Universității. Vremuri! Astăzi am plecat mai repede de la bibliotecă, am luat-o pe Eva de la școală și, cu primul tramvai, am urcat Copoul spre Grădina botanică. Plănuiam de
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
fizic vorbind, să te fac mic, atât de mic, încât să încapi, la propriu, în inimă. În inima mea. Să te port acolo, iar tu să vezi dacă zilele mele sunt așa cum crezi tu, ușoare precum puful de păpădie. Ai păși alături de mine pe drumurile pe care le străbat, ai simți clipele de frământare și faptul că nu e ușor să zâmbești, când de fapt ai lacrimi în colțul ochilor. Mi-aș fi dorit tare mult să pot face asta. Poate
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Nu știu pe ce anume. Unele stări nu pot fi explicate, ele doar există. Dar orice ar fi fost, s-a spulberat ca un fum, în clipa când ai deschis ușa. Când ți-am văzut, din nou, ochii. Când am pășit pragul. Să nu râzi, pare o nebunie, o exagerare, dar trăind tot ce am trăit împreună, casa aceea a devenit, pentru mine, cea mai frumoasă din lume. Casa din care n-aș mai fi plecat niciodată. Un castel. Un castel
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
a redobândi ceva ce ne-a aparținut cândva, să trecem prin toate: lacrimi, dezamăgiri, revoltă, regrete, indiferență, neputință. Fără strădania proprie, fără a străbate purgatoriul trăirilor noastre cele mai intime, nu am avea dreptul, nu am putea spera că vom păși, din nou, în unicul paradis care ne-a fost dăruit la începuturi: liniștea. Știi? Cineva mi-a spus, odată: tu ești o poezie. Am zâmbit cu drag, pentru că a fost și a rămas unul dintre cele mai frumoase cuvinte pe
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
nu mai erau decât niște nume scrise pe tăblițe mici și în inimile celor rămași. Se apropie cu strângere de inimă, evitase cât putuse, de-a lungul vieții, contactul cu astfel de locuri, doar evenimentele din familie obligând-o să pășească pe aleile tăcute ale cimitirelor. - Bună dimineața, vă pot ajuta cu ceva? Tresări. Probabil părea debusolată, de vreme ce paznicul de la intrare o întâmpină cu o asemenea amabilitate. Nu putu să articuleze niciun cuvânt, arătându-i doar un nume scris pe spatele
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
12 noiembrie 1948 în comuna Țibănești, județul Iași. Școala primară o urmează în satul natal Glodenii Gândului. Ajungând la vârsta maturității vine în Iași și se angajează la Combinatul de Fibre Sintetice. Pasionat de desen și atras de lumea culorilor, pășește în cenaclul de pictură al întreprinderii. Ședințele cenaclului se țineau periodic, unde participau și o parte din artiștii profesioniști ai Iașului. Aici are șansa și îl cunoaște pe regretatul profesor și critic de artă Radu Negru, care îi remarcă lucrările
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]