769 matches
-
continentală din Creta, devenind conducătorul noului guvern provizoriu. Spre sfârșitul anului 1916, Franța și Anglia, după ce au eșuat să convingă guvernul regalist să li se alăture, au recunoscut oficial guvernul lui Venizelos ca singur guvern legal al Greciei. Un grup paramilitar roialist numit „Rezerviștii” (Επίστρατοι) a fost format sub conducerea colonelului [[Ioannis Metaxas]], un apropiat al regelui Constantin și viitor dictator al Greciei, acesta dedându-se la atacuri împotriva liberalilor și susținătorilor lui Venizelos din Atena și din zona înconjurătoare. Aceste
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
al lui Wenlock, profesorul Silverstone, care propune o nouă teorie a temporalității, opusă celei oficiale. Acuzat că ar fi încălcat principiile etice ale Institutului, Bush este obligat să accepte colaborarea cu noua conducere, fiind trimis la un centru de instruire paramilitară. Acolo este învățat tehnici de ucidere și i se încredințează misiunea de a-l găsi și lichida pe Silverstone. Bush profită de prilej și se refugiază în trecut, dar își dă seama că nu poate face nimic de unul singur
Cryptozoic () [Corola-website/Science/320754_a_322083]
-
din Anglia s-a simțit de două ori trădat; temător ca orice nobil în fața amenințării comuniste, el a căutat un erou și l-a găsit pe Adolf Hitler. Acum, un cetățean obișnuit, Ducele detronat a devenit asociat cu diferite organizații paramilitare politice de dreapta. În 1932, a luat parte la crearea așa numitului Front Harzburg, prin care Partidul Național al germanilor a devenit asociat cu Partidul Nazist. Charles s-a alăturat Partidului Nazist în 1935 și a devenit membru a Sturmabteilung
Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/321670_a_322999]
-
Războiul dintre Israel și Hezbollah, cunoscut în Liban ca Războiul din iulie și în Israel ca Al doilea război libanez, a fost un conflict militar care a avut loc în Liban și în nordul Israelului. Principalii participanți au fost grupările paramilitare Hezbollah și armata israeliană. Conflictul a început pe 12 iulie 2006 și a continuat până când o încetare a focului ordonată de Organizația Națiunilor Unite a intrat în vigoare la 14 august 2006, deși în mod oficial s-a încheiat la
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
a expulzat Organizația pentru Eliberarea Palestinei. Israelul s-a retras într-o zonă tampon situată la frontieră în sudul Libanului, păstrată cu ajutorul militanților mandatați ai Armatei Libanului de Sud. Cu toate acestea, invazia a dus la crearea unui nou grup paramilitar shi'a, care în 1985 s-a impus din punct de vedere politic sub numele Hezbollah și a declarat că este necesară lupta armată pentru a pune capăt ocupației israeliene în teritoriile libaneze din sud. Când s-a terminat războiul
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
subordinea directă a generalului Života Panić. Brigada condusă de colonelul Mrkšić a fost principala forță responsabilă cu atacarea și ulterior ocuparea orașului Vukovar. Forțele croate din Vukovar s-au predat abia pe 18 noiembrie 1991, iar armata iugoslavă și forțele paramilitare sârbe au ocupat orașul. Pe 19 noiembrie, unități ale armatei iugoslave au ajuns la spitalul din Vukovar, în care mai multe sute de croați și ne-sârbi se refugiaseră în ultimele zile ale asediului, sperând că vor fi evacuați în
Mile Mrkšić () [Corola-website/Science/321741_a_323070]
-
grupări, denumite "Fasci"). Partidul a guvernat Italia între 1922 și 1943 sub un regim totalitar. El este singurul partid a cărei reînființare este interzisă explicit prin Constituția Italiei. Înființat la Roma la 9 noiembrie 1921, partidul a marcat transformarea grupării paramilitare "Fasci Italiani di Combattimento" într-un grup politic mai coerent ("Fasci di Combattimento" fusese înființat de Mussolini în Piazza San Sepolcro din Milano, la 23 martie 1919). PNF a avut un rol esențial în a dirija și a populariza susținerea
Partidul Național Fascist () [Corola-website/Science/320894_a_322223]
-
al lui Arie Altman, presedintele Noii Organizații Sioniste întemeiate de adepții sionismului revizionist al lui Zeev Jabotinski, care au părăsit Organizația Sionista. A participat de tânăr la înființarea câtorva grupări de orientare canaanistă. La 15 ani s-a alăturat Organizației paramilitare subterane de dreapta Étzel sau Irgun Tzvaí Leumí de sub comanda lui Jabotinski, a lui David Raziel și apoi a lui Menachem Beghin. Din 1948 a făcut parte din unitatea de comando "Shualey Shimshon" (Vulpile lui Samson) a brigăzii Givati din cadrul
Uri Avneri () [Corola-website/Science/320922_a_322251]
-
sau unei armate alternative. Termenul „forțe armate” se referă la orice defensivă sponsorizată de către guvern și folosită apoi pentru politicile interne și externe ale guvernului respectiv. Unele din țările listate, precum Islanda și Monaco, nu au armată, dar păstrează forțe paramilitare. Multe din cele 21 de țări listate mai jos au avut, în mod tipic, un acord de lungă durată cu o fostă țară ocupantă; un exemplu în acest sens este acordul dintre Monaco și Franța, care există de cel puțin
Lista țărilor fără forțe armate () [Corola-website/Science/315326_a_316655]
-
70 ai secolului XX pe plan internațional s-au remarcat diverse grupări extremiste de inspirație leninist-bolșevică precum Sendero Luminoso (Peru) sau Rote Armee Fraktion (Republica Federală Germania) care urmăreau să răstoarne ordinea de drept prin organizarea de atentate și formațiuni paramilitare. Aceste grupări și formațiuni au fost în general demantelate de autorități în deceniile '80-'90, mai ales din cauza inapetenței populației față de idealurile sociale propuse. Mișcarea revoluționară a lui Fidel Castro poate fi, de asemenea, catalogată la stânga extremă, ca și mișcarea
Extrema stângă () [Corola-website/Science/317385_a_318714]
-
iulie 2010, Damasc), organizatorul și comandantul Masacrului de la Mũnchen a fost unul dintre liderii inițiatori ai organizației palestiniene Fatah și din 1971 organizatorul și comandantul organizației "Septembrie Negru". Abu Daud apucase să ocupe mai multe funcții de conducere în unitățile paramilitare ale Fatahului în Iordania și Liban. Ulterior Masacrului de la Mũnchen Abu Daud s-a ascuns tot restul vieții și a scăpat miraculos de la câteva atentate (în 27 iulie 1981, el a fost împușcat de 13 ori de la o distanță de
Septembrie Negru () [Corola-website/Science/321412_a_322741]
-
(în , în ) a fost o luptă care a durat 87 de zile, desfășurată în orașul Vukovar din estul Croației. Asedierea orașului s-a făcut de către Armata Populară Iugoslavă ("Jugoslovenska Narodna Armija" - JNA), sprijinită de diverse forțe paramilitare sârbe, cu intenția de a desprinde localitatea de Croația și de a o anexa Republicii Sârbe Krajina, care să formeze o uniune cu Serbia și Muntenegru. Asediul s-a desfășurat între august și noiembrie 1991, în timpul Războiului Croat de Independență. Orașul a
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
când a refuzat să recunoască noua constituție a Croației, care reducea ca importanță statutul politic al minorității sârbe. Adunarea era dominată de Liga Comuniștilor. Un inginer agronom sârb, Slavko Dokmanović, a fost ales președintele adunării. În primăvara anului 1991, miliții paramilitare din Serbia, antrenate să lupte în Croația, au fost sprijinite și finanțate de Slobodan Miloșevici prin Ministerul de Interne sârb (MUP). Paramilitarii sârbi au aprovizionat cu arme populația sârbă a suburbiei Borovo, aflată la periferia Vukovarului, ceea ce a dus ulterior
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Liga Comuniștilor. Un inginer agronom sârb, Slavko Dokmanović, a fost ales președintele adunării. În primăvara anului 1991, miliții paramilitare din Serbia, antrenate să lupte în Croația, au fost sprijinite și finanțate de Slobodan Miloșevici prin Ministerul de Interne sârb (MUP). Paramilitarii sârbi au aprovizionat cu arme populația sârbă a suburbiei Borovo, aflată la periferia Vukovarului, ceea ce a dus ulterior la asasinatele din Borovo Selo. Propaganda desfășurată atât de Belgrad, cât și de Zagreb, a sporit tensiunea, radicalizând și mai mult populația
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Armatei Populare Iugoslave, până în punctul în care contraatacurile ar fi putut forța o retragere a acesteia. Forțele atacatoare era un amestec de soldați ai Armatei Populare Iugoslave, recruți din Forțele Sârbe de Apărare a Teritoriului ("Teritorijalna Obrana" sau "TO"), cetnici (paramilitari naționaliști sârbi) și miliții sârbe locale, numărând în total circa 50,000 de oameni. Deși, în teorie, erau de departe mai puternice și mai bine echipate decât forțele croate, moralul lor era adesea scăzut, conducerea trupelor neprofesionistă, iar dezertările constante
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Chiar și în interiorul Armatei Populare Iugoslave existau dificultăți în a stabili un lanț unificat de comandă între diferitele corpuri și divizii de pe câmpul de luptă. Cu atât mai anevoioasă era coordonarea manevrelor cu milițiile Forțelor de Apărare a Teritoriului, grupurile paramilitare și milițiile sârbe locale. Pe 9 aprilie 1991, Dokmanović a transmis o scrisoare patetică președintelui croat Franjo Tuđman, insistând că „situația curentă din Vukovar este extrem de critică și amenință să escaladeze în orice moment într-un conflict interetnic cu posibile
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
s-au înrăutățit dramatic, iar atacurile intercomunitare au început să se petreacă și în alte locuri din Croația în următoarele luni. Pe parcursul lui iulie și august 1991, guvernul croat a început progresiv să piardă controlul Slavoniei de Est, pe măsură ce forțele paramilitare și milițiile sârbe locale, adesea sprijinite de unități ale JNA staționate în zonă, au început să alunge oficialii guvernamentali, să ridice baricade și să planteze câmpuri de mine. Armata Populară Iugoslavă a ocupat poziții pe celălalt mal al Dunării, în timp ce
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
din spatele frontului croat și a slăbit în mod semnificativ JNA. Cazarma JNA din Vukovar, situată în suburbia sudică Sajmište, a fost una din cele atacate pe 14 septembrie. Totuși, forțele croate locale nu au reușit capturarea ei și, drept represalii, paramilitarii sârbi au lansat un atac major în sud-vestul Vukovarului, din direcția Negoslavci. În jur de 2,000 de locuitori au fugit, povestind despre civili uciși și asasinate în masă. Ca răspuns la „Bătălia Cazărmilor”, Armata Populară Iugoslavă și-a activat
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
linia frontului de Șeful de Stat Major al JNA, Blagoje Adžić. Cei doi au rămas consternați de ceea ce au găsit acolo - o situație pe care însuși Panić a descris-o drept „haos”. Panić a făcut rapid schimbări majore, integrând trupele paramilitare în structura de comandă a JNA și realizând un singur lanț de comandă, cu el la vârf. Recruții slab motivați au fost înlocuiți, acolo unde acest lucru a fost posibil, cu voluntari naționaliști sârbi. Ministerul Sârb de Interne a jucat
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Pe 30 octombrie 1991, Armata Populară Iugoslavă a lansat un astfel de asalt de infanterie, alcătuind un plan care le-a permis trupelor acoperite, dar nu conduse de blindate, să-și forțeze sistematic avansarea printre liniile de apărare croate. Trupele paramilitare au fost utilizate ca vârfuri de lance ale atacurilor. Forțele JNA, divizate în două sectoare de operațiuni, unul nordic și unul sudic, au atacat mai multe ținte simultan. Așa cum a prezis generalul Panić, apărătorii nu au mai reușit să respingă
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
au atacat mai multe ținte simultan. Așa cum a prezis generalul Panić, apărătorii nu au mai reușit să respingă un astfel de atac. Pe 3 noiembrie, Armata Populară Iugoslavă a lansat un asalt amfibiu peste Dunăre pentru a face joncțiunea cu paramilitarii sârbi din Garda Voluntarilor Sârbi ("Tigrii lui Arkan"), conduși de notoriul Željko Ražnatović ("Arkan"). În timpul acestei operațiuni, generalul JNA Mladen Bratić a fost ucis de o rachetă antitanc lângă suburbia Borovo Naselje, pe 4 noiembrie. Asaltul amfibiu a fost încununat
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Populare Iugoslave a curățit sistematic centrul orașului, izolându-i pe puținii apărători rămași. O colină cheie a fost capturată pe 9 noiembrie, permițându-le atacatorilor o vizibilitate clară asupra întregului oraș. Atacul a fost în mare parte executat de trupele paramilitare, soldații JNA și ai Forțelor de Apărare a Teritoriului (TO) asigurând doar sprijin tactic, în special în operațiuni de deminare și acoperire de artilerie. Până pe 15 noiembrie, apărarea croată fusese redusă la cuiburi izolate, care s-au predat pe 18
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
de media occidentală a fost dominată de asediul Dubrovnikului, care se petrecea în același timp cu asediul Vukovarului. Jurnalistul britanic Misha Glenny, care a transmis atât din spatele liniilor sârbe, cât și a celor croate, comenta că JNA, și în special paramilitarii sârbi din estul Slavoniei, erau adesea extrem de ostili cu jurnaliștii străini, în contrast evident cu relativ deschișii croați, care profitau de fiecare ocazie pentru a-și descrie cauza ca pe o luptă împotriva opresiunii. Reacțiile la asedierea Vukovarului au variat
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
să reia avansarea îndelung amânată a JNA în Croația. După ce asediul a luat sfârșit, el a avansat cu majoritatea forțelor sale către Osijek, următoarea țintă strategică a Armatei Populare Iugoslave. Vukovarul a fost abandonat în mare parte în mâinile grupărilor paramilitare sârbe. Cu toate acestea, Osijek era o țintă mult mai dificilă decât Vukovar. Era un oraș mult mai mare, cu o populație de trei ori mai numeroasă, era mult mai bine apărat, avea linii de comunicație mult mai bune cu
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
și sud-sud-est, dar ambele orașe dispuneau de două artere majore de aprovizionare dinspre restul Croației (Osijek-Našice; Osijek-Đakovo; Vinkovci-Đakovo; Vinkovci-Županja). Niciuna din aceste rute nu trecea prin sate cu populație sârbească semnificativă, însemnând că JNA nu se putea baza pe sprijin paramilitar local. Au fost asediate în special Čepin și Jarmina pentru a rupe aceste linii de aprovizionare, dar atacurile au fost lipsite de succes. Osijek a fost supus unui intens baraj de artilerie în pregătirea unui asalt, însă acesta a fost
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]