45,675 matches
-
se termina filmul, iar de celălalt film realizat de marea scriitoare Marguerite Duras nu mi-aduc prea bine aminte. Ca să fiu sincer nici nu l-am văzut. Doar am citit despre el. O femeie aștepta un camion... Și pe urmă? Parcă era și un bărbat cu ea, un actor... Memoria mea se tocește, se destramă pe zi ce trece, și degeaba vreau eu să fac pe post-modernul, adică să rescriu ceea ce s-a mai scris deja, să-mi revizitez predecesorii, că
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
Emil Brumaru Poate-am murit și nu mai știu să-ți spun Povestea mea-n cuvinte-obișnuite. De mult simțeam cum glezna mi-o înghite, Cu poftă parcă, roua spartă-n drum De talpa grea, tot mai șovăitoare; Îmi atîrna-n șiroaie, de pe umeri, Aripile ce trupul mi-l despoaie, Gol și plăpînd, într-un amurg cu ploaie, Aoreola-mi se-nclina spre soare, Încît de-abia-ncepeai blînd să te dumeri
Poate-am murit și nu mai știu să-ți spun... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8397_a_9722]
-
ogrăzi și-n toate locurile accesibile, tronau felinare, făclii, lămpi, lumânări, asemănătoare cu acelea de la Înviere. Nu pentru așa ceva se pregătiseră, însă, montagnarzii, ci pentru căderea în timp, de care le vorbise Negrescu. Erau convinși că sosise momentul mult întârziat. Parcă și anotimpul le era propice, căci noaptea era înstelată, cu luna bănuită în cealaltă parte a pământului, cu brize ușoare ce înfoiau fustele femeilor și suflau răcoare în straiele bărbaților. Copiii nu mai ieșeau din cuvântul părinților, bătrânii sperau să
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
să-i deruteze și mai mult. Poate că și amânările numeroase contribuiseră la confuzia generală. În absența magicienilor, care întârziau să se arate, se cuvenea ca Negrescu să le întrețină speranțele. Dar nici el nu se grăbea s-o facă. Parcă era anesteziat. Gândise operațiunea în timp, o condusese ca un profesionist, dar acum părea incapabil să-i coordoneze partea finală. Nu neapărat obosela pusese stăpânire pe el, ci temerea că ar putea să riște totul, dacă nu se va concentra
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
ca în timpul raidurilor aeriene, montagnarzii stinseră toate luminile și se tolăniră pe iarbă. Abia atunci apărură, pe rând, verii, cu gesturi discrete, bine măsurate. Făcură semne să dispară și mucurile de țigări, pentru a nu fi stânjenite făcliile lor, desprinse parcă din drapelul montan, în cele trei culori: roșu, vișiniu și albastru. Invenția asta - după unii, revelație -, îi încântă pe cei care nu se prăbușiseră încă în somn, căci regresiunea în timp presupunea mutații de ritualuri și simboluri. Bătrânii își croiră
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
gîndesc că - pentru mine - „Cuțitul în apă” rămîne cel mai bun film al lui Polanski... Pe cînd el nici nu se gîndește să se întoarcă la realismul psihologic al începuturilor, cu încărcătura slavă a tăcerilor și gîndurilor nerostite. Chiar dacă refuza parcă să accepte acest adevăr în filmele exilului (cu mici excepții în tușele memorialistice din „Pianistul”), Polanski este magistral ca polonez, însă inegal și imperfect ca cineast universal și doar corect (ca să nu zic mediu sau altcumva) ca ecranizator de literatură
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
Pe platoul de filmare toată lumea, echipa, actori, femei, bărbați, trebuiau să fie căzuți în admirația lui. Polanski era micul rege.” Probabil că nici scenaristul (cîndva colaborator al lui Roger Corman, regizor faimos al genului horror) nu era un îngeraș, dar parcă sîntem înclinați să acceptăm această caracterizare. Pentru că Polanski este - precum filmele sale - etern zbuciumat, permanent în căutarea unui loc unde să se așeze. Printre cei mai „eclectici” autori de film, dar încă verde și energic, Polanski pare la început de
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
să care greutăți, nici măcar greutatea propriului ei corp - îi venea să râdă de atâta fericire. Dar îi plăcea și să umble pe jos, când îi era mai bine cu reumatismului și nu o dureau artrozele. Fiindcă din când în când parcă se producea o minune - nu o durea piciorul, sau gâtul, sau brațul, putea să facă aproape orice mișcare fără s-o treacă fiorii ori să strige „au”, parcă ar fi fost din nou tânără. Și atunci ieșea din casă, ușoară
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
cu reumatismului și nu o dureau artrozele. Fiindcă din când în când parcă se producea o minune - nu o durea piciorul, sau gâtul, sau brațul, putea să facă aproape orice mișcare fără s-o treacă fiorii ori să strige „au”, parcă ar fi fost din nou tânără. Și atunci ieșea din casă, ușoară, mândră de ușurința cu care călca. Când umbli pe jos lucrurile se văd altfel, cu altă viteză. Observi că e iederă pe un zid unde altădată nu era
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
această fotografie n-a rămas mare lucru, aproape tot fundalul s-a risipit, persoanele au început să dispară. Fundalul: un colț de grădină cu un zid de piatră, câteva pete întunecate ce mi se par a fi arbuști sau arbori, parcă și niște flori, ceva mai aproape, în stânga, cândva probabil în alb și negru, acum, în cafeniu și cenușiu. Persoanele: bunica mea la cinci sau șase ani, ținută în brațe de tatăl ei, mama ei în picioare, aplecată asupra lor. Bunica
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
pe altul. Cel puțin așa-mi place să cred. După atâția ani, bunica tot îndrăgostită de el a rămas. Iar eu continui să fiu îndrăgostit de bunica: duminica luam masa la ea, îmi amintesc cum mă lua de mână și parcă văd și acum mâna ei pe fața de masă. Și inelele cu nestemate. Bunicuța. Ce prostie să-i spun bunicuța, nu avea nimic de bunicuță. Când se plictisea, umbla prin salon dintr-un capăt într-altul, înaltă, dreaptă, serioasă. Îmi
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
de ficțiune poate să treacă propriile ei praguri, interne și externe: între actul narativ și povestirea pe care el o produce, între acestea și povestirile secundare pe care ea le înglobează și așa mai departe. Cu o plăcere și ingeniozitate parcă mai mari ca oricînd, Genette parcurge, antrenîndu-l și pe cititor în această aventură a radiografierii unei figuri, toate cazurile și subtipurile ei, probabile și improbabile, în domenii și la autori dintre cei mai diferiți: astfel în literatură, inconturnabilii preferați Proust
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
de țărm își dezvăluie, la un moment dat, sub egida ei, o față mai nemijlocit confesivă, empirică, precum o detentă. Hățurile angajării conceptuale slăbesc, un anume firesc revine la drepturile sale, operația carteziană cedează pasul derulării spectacolului habitual al trăirilor, parcă spre a răspunde observației lui Bachelard, după care „un adevărat poet” dorește ca „imaginația să fie o călătorie”. Imaginarului cosmic i se substituie un imaginar al „călătoriei poetului prin lume”, cu astfel de adnotări: „Sub greutatea întunericului, focul/ se retrăgea
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
a fost publicată în numerele din 24 noiembrie și 1 decembrie 1900 ale ziarului „Universul”) și cum „nenea Anghelache, cuminte, n-a vrut să răspunză”, interogația plutește de atunci, tulburătoare și provocatoare, prin spațiul din literatura română rezervat „enigmelor nesplicate”. Parcă Inspecțiune ar fi fost concepută special pentru a-l confirma - a posteriori, evident - pe Gaëtan Picon din Scriitorul și umbra lui, esteticianul francez observând, în deschiderea capitolului Opera ca enigmă, că „Opera de artă - și, în special, opera literară - nu
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
acestei variante insolite de „crimă perfectă”. Să începem cu sfârșitul. La întrebarea „De ce?... de ce, nene Anghelache?”, după cum se știe, interogatul, „cumine, n-a vrut să răspunză”. Cuminte, cuminte, dar evident provocator și cu adresă: de dincolo de moarte, ca ultimă sfidare, parcă, el lansează fiecărui cititor invitația explicită la dezlegarea tainei. Dacă acceptăm premisa unei intenționalități auctoriale în acest sens (și cred că avem motive s-o facem: în timpul vieții, Caragiale beckettiza avant la lettre încercând ostentativ să adâncească misterul: „De ce s-
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
deja. Și atunci omul moral din Anghelache alege calea unică de a evita producerea efectivă a „nenorocirii”: sinuciderea. Casa de bani - permanenta, diabolica ispită - trebuie să rămână intactă. Prețul integrității sale este viața lui nenea Anghelache. Camaradul i-a citit, parcă, post-mortem, gândurile: decât dezonoarea, mai bine... Se pune întrebarea: cum află Anghelache în seara fatală că destinul a făcut din el, fără putință de dubiu, un delapidator irevocabil? Un răspuns - cam năstrușnic, recunosc - ar suna astfel: casierul blestemat este un
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
Proza care dă noul titlu al cărții conține implicit și o poetică a scrisului lui Dan Lungu: „Realitatea i se păru un păianjen uriaș, cu picioare înalte și fragile, segmentate, călcând strâmb pentru a merge drept. Realitatea devenise grea, apăsând parcă asupra minții. Un elefant pe catalige, un elefant cu picioare de păuanjen. Picioare gata să cedeze, rezistând spre mirarea tuturor, grație acelor încheieturi fragile, deosebit de mobile, numite amănunte. Pânze de păianjen, picioare fragile, asta era lumea.” (p. 53) Ochiul de
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
banale, iar semnificațiile multiple și deloc futile. Timpul de trecere, postdecembrist, este urât și greu, oamenii mărunți sunt dezorientați de viața promiscuă care le frânge și orice urmă de moralitate. De aici și întâmplările crude, grotești, absurde ce par scoase parcă din știrile senzaționale ale ziarelor. De fapt, acesta este mediul care furnizează presei paradoxurile existenței, pentru că aici, unde viața e compusă doar din amănunte, „centrul cunoașterii e pretutindeni”. Ultimul text al volumului, inedit, este un reportaj din Transnistria, o relatare
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
estetici și chiar etici a tainei așadar, Ion Vartic își face de fapt propria profesiune de credință. În eseurile sale dedicate clanului Caragiale, misterul din care apare și în care dispare mateinul dandy Aubrey de Vere rezonează cu misterul destinelor parcă la fel de impenetrabile ale unor Anghelache, Lefter Popescu și Cănuță. Singurul care se poate situa în perspectiva misterului ficțional este, în opinia lui Ion Vartic, hermeneutul comparatist: “...cred - scrie eseistul - că nenea Iancu face parte dintre creatorii privilegiați în care, uneori
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
interesată de valoarea intrinsecă, aproape exclusiv estetică, a textului literar amintește de superba metaforă a lui E.M. Forster, din Aspecte ale romanului, după care ar trebui să ne imaginăm că toți romancierii și-ar scrie operele în același timp, contaminîndu-se parcă unii pe alții de morbul creației: “Ei descind din epoci și ranguri diferite, la fel de felurite le sînt temperamentele și scopurile, dar toți țin tocul în mînă, uniți prin creație. Să ne uităm o clipă peste umărul lor, să vedem ce
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
diapazon cosmic, poeta în cauză se arată receptivă la fața fragilă, vulnerabilă a lumii, la accepția sa plutitoare ca un vis revolut ori încă neîmplinit. Indecizia inofensivă, capriciul benign, blîndețea învăluitoare a reveriei dau substanță caligrafică acestei interiorizări liliale, transcriind parcă o tinerețe eternă, pierdută-n sine: „Ea străbătea grădina/ într-un totem de umbră/ atins pămîntul nu-l mai atingea./ Nu se mai difuza frenetic nici supus./ Crengile jos speriau lumina./ Mișcarea o-ncolți. Ea s-a retras.// Capriciul blînd
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
frumoasă și altruistă, își consacră aproape tot timpul îngrijirii bolnavilor din Galata și chiar îl ia la ea pe un tânăr grec paralizat, ignorat de logodnica lui până la intenția de a-l părăsi datorită infirmității irecuperabile. Între Ștefan și Ioana (parc-am vorbi de două personaje din Noaptea de Sânziene, dar e o falsă impresie!) se lărgește din ce în ce mai mult o prăpastie, care îi va înstrăina unul de altul: Ioana crede, se roagă, pare să practice în secret un fel de „magie
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
România. Ce mă mai frapează este că oamenii îmi citesc cărțile și foarte mulți înțeleg altceva decât am vrut eu să spun. Dar cred că asta e ceva curent: o carte se multiplică în funcție de cititor. Uneori, însă, mesajul se modifică, parcă, în mod exagerat. - Ce lucrări pregătiți acum ? - Ultima carte pe care am terminat-o tratează imaginarul climei și acum scriu, pentru editorul meu francez, o carte despre Jules Verne. - Ce le-ați spune studenților, la cursul de Istoria istoriografiei, despre
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
se instalează tăcerea. Nu intuiești nici o secundă ce va urma, situațiile și succesiunea lor te iau absolut prin surprindere. Felul cum este realizat filmul diferă fundamental de conținutul tragediilor pe care le însumează. Atmosfera este patriarhală în acel cătun uitat parcă de lume, se instalează o poezie tulburătoare a luminii, a imaginilor, a anotimpurilor, a gesturilor personajelor, o poezie care vine și din convenția teatrală în care se joacă. Și care este respectată dumnezeiește. De fiecare actor în parte. Miza filmului
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
nu pare să-i pună pe gînduri pe Stolo și Băsescu. Repetiția de anul trecut, când PSD-ul a curățat absolut totul la alegerile locale parțiale, n-a reprezentat nimic pentru orbii din D.A., însă a fortitificat extraordinar imaginea PSD. Parcă e un blestem, parcă indivizii ăștia care-au confiscat ideea de democrație n-ar cunoaște plăcere mai mare decît să primească picioare în fund! Din păcate, ei nu pot fi absolviți de responsabilitatea de-a fi pus umărul — din inconștiență
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]