830 matches
-
ghidați de un radar special. Cei din categoria asta nu vor decît bani gheață, bijuterii ca lumea și ceasuri. Apoi vin găinarii, care fură orice. Iau pălăria, pantofii și cureaua. La sfîrșit hoții grobieni, neîndemînatici, Încearcă să tragă de pe bețiv pardesiul sau vesta. Poponaru’ era Întotdeauna primul la bețivii mănoși. O dată s-a scos cu o mie de dolari la stația pe la Strada 103. Deseori loviturile lui ajungeau la sute de dolari. Dacă bețivul se trezea, Poponaru’ rînjea și-l pipăia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
e cuminte, mi-a zis Roy la ureche. E OK. Roy nu reușea să găsească portofelul. Situația devenea periculoasă. Simțeam transpirația scurgîndu-mi-se pe brațe. - Hai s-o lăsăm baltă, am spus eu. - Nu. E un fazan ca lumea. Stă pe pardesiu și n-ajung la buzunar. CÎnd Îți zic eu, cazi peste el și În timpul ăsta o să-i trag pardesiul... Acum!... La naiba! A fost mult prea Încet. - Hai să coborîm, am spus din nou. Simțeam frica În mațe. - O să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Simțeam transpirația scurgîndu-mi-se pe brațe. - Hai s-o lăsăm baltă, am spus eu. - Nu. E un fazan ca lumea. Stă pe pardesiu și n-ajung la buzunar. CÎnd Îți zic eu, cazi peste el și În timpul ăsta o să-i trag pardesiul... Acum!... La naiba! A fost mult prea Încet. - Hai să coborîm, am spus din nou. Simțeam frica În mațe. - O să se trezească. - Nu. Mai Încearc-o dată... Acum!... Ce dracu’ ai ? Lasă-te să cazi tare peste el și gata! - Roy
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Roy, pentru numele lui Dumnezeu, hai să coborîm ! O să se scoale. Am dat să mă ridic, dar Roy m-a ținut. Brusc, mi-a tras un ghiont zdravăn și am venit grămadă peste fazan. - L-am scos acuma. - Portofelu’? - Nu, pardesiu’. Ieșiserăm de-acum la suprafață, pe linia aeriană. Mi se-ntorsese stomacul pe dos de frică și toți mușchii mi se-ncordaseră de la efortul făcut ca să mă controlez. Fazanul era doar pe jumătate adormit. Mă așteptam să sară și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
gînd să mai zaci mult În pat? m-a-ntrebat. Cu toate transporturile astea pe cale să sosească? - De ce nu? am zis iritat. Aicea nu-i vreo afurisită de fermă... Ce transporturi? - M pură, ca lumea, a zis el. Și apoi, cu pantofi, pardesiu și toate pe el, s-a băgat direct În pat, lîngă mine. - Ce-i cu tine? am Întrebat. Te-ai țicnit? Și, uitîndu-mă În ochii lui strălucitori și goi, am văzut că așa era. L-am dus Înapoi la el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Mă mai duc și io la cârciumă, mai beau o zeamă pe-acolo. Îmi place zeama, cui dracu’ nu-i place? Arată-mi unu’! Și unu’ bolnav! Fac ăia la cârciumă poante d-astea: bă, îmi faci și mie un pardesiu? Da, da-l vreau cu mâneci scurte! Nu mă deranjează. Fiecare e băgat la mijloc, la rândul lui. Sunt mulți care vor să se dea fuduli. Veniseră odată niște țigani, voiau sicriu de stejar. Cât costă, că dăm oricât? Vezi-doamne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
prilej să i-o tragă. I se pusese pata pe tata, pe profesorul de matematică Vodă. Îl enerva că e înalt, chipeș, cu pielea obrazului albă și ochii verzi, pe când el, Fanache, era îndesat și oacheș. Îl enerva că purta pardesie de gabardină bej și pălărie, e drept, cam tocite, dar curate, și din ce materiale, pe când el nu umblase îmbrăcat toată viața decât cu pufoaică și cu șapcă, iar de când ajunsese cine ajunsese, se împopoțona cu haină de piele neagră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
spion. Probabil că, la serviciu, felul său de a fi, sobru și absent, contează drept o calitate. Nu și în bloc, unde locatarii așteaptă altceva de la un spion. În nici un caz să-l vadă plecând ca toată lumea dimineața devreme, cu pardesiul lui bleumarin din dotare și cu geanta diplomat în mână, și întorcându-se seara târziu, cu aerul indiferent al omului care nici n-a plecat. Care a uitat ceva acasă și, dacă tot s-a întors, nu mai pleacă. Asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pe o margine, apăreau, necuviincioase, un guler de pijama, un prosop și numai știu ce. Obs-ul nu mai încăpuse și - ca orice gospodină care, printre obiecte, nu dă atenție manuscriselor, revistelor, ziarelor - mi-l fixă, îndoit în două, la pieptul pardesiului. La un moment dat șoferul strigă ceva care cuprindea rumînskoie pasolstvo și, din două-trei îmbrânceli normale într-un troleibuz aglomerat, am fost proiectat pe scară, coborând - cu valiza la subsuoară - în stația unui cartier peste care bătea puternic un vânt
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
nu permitea nici o socoteală; fixând acoperișul Ambasadei Române și ținând cu degetele stângii încheietura palmei drepte, nu-mi apăru în gând decât: Șema Israel..., dar după Adonai Eloheinu, Adonai Ehad, Le Nouvel Observateur îmi alunecă de la rever de-a lungul pardesiului și un vârtej de vânt mi-l luă și mi-l ridică spre cer. Urmărind zborul revistei peste câmpul moscovit, se modelă chipul lui Mimi, nenorocita de la recepția hotelului Lido, cea care îmi păstra revista sub tejghea, eu promițându-i
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
Familia mea era grijulie - „băiatul nu avea ce căuta, singur, pe stradă, noaptea etc. Pe vremurile astea...”. După un sfert de veac, „băiatul” mergea singur, noaptea, prin Moscova, căutând sala Congreselor, găsind-o și așezându-se la rând ca să depună pardesiul la garderobă, aducându-și aminte în acea clipă de un singur text: articolul unui cunoscut critic literar român care, prin ’50, ridicase un imn garderobierei de la Balșoi Teatr, cea care îi cususe agățătoarea paltonului, întruchipând astfel extraordinara generozitate a omului
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
cartea cartonată; i-am întins tichetul, ea fu surprinsă, cred că m-a întrebat de ce plec, mi-e rău?, ochii ei mă investigau în acest sens, eu i-am făcut un semn dezarticulat între a-i cere să-mi aducă pardesiul și să-mi dea cartea, să văd ce citeau, ea se pierdu printre haine, fetița îmi întinse - poate și ea speriată de fața mea - Netocika Nezvanova. Garderobiera îmi aduse pardesiul tocmai când îi înapoiam fetiței volumul, m-am trezit întrebând
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
un semn dezarticulat între a-i cere să-mi aducă pardesiul și să-mi dea cartea, să văd ce citeau, ea se pierdu printre haine, fetița îmi întinse - poate și ea speriată de fața mea - Netocika Nezvanova. Garderobiera îmi aduse pardesiul tocmai când îi înapoiam fetiței volumul, m-am trezit întrebând-o: Mais quelle îge a-t-elle? și femeia îmi arătă cele zece degete și apoi încă trei, indecisă între zâmbet lejer și compătimire serioasă. Afară mă lovi o nouă panică: nu
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
poate fi adevărat ce a zis doctorița: cum se poate ca unui om sănătos să-i fie rău fiindcă e sănătos? Am mângâiat-o tandru cu EKG-ul pe obraz și după aceea mi l-am pus, ostentativ, la reverul pardesiului, în amintirea Obs-ului pierdut. Anunțându-l pe șofer că sunt bine sănătos și acesta felicitându-mă cu un „bogdaproste”, stabiliră să mă ducă mai întâi pe mine la hotel, așa că pe drum - o, momentele muzicale când un om are un
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
întâi pe mine la hotel, așa că pe drum - o, momentele muzicale când un om are un EKG bun! - mi-am luat avânt și am început să-i povestesc ce am cântat eu la pian; i-am fredonat, clapotând pe mâneca pardesiului ei ceva din fantezia în re, apoi din sonata facile, cu un intermezzo din Für Elise, ajungând, prin montajul acestor fragmente, la ultimul impromptu, acela din dimineața când profesoara mea mă făcuse de imbecil fiindcă renunțam la pian. Șoferul surâdea
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
de tare ca etajul doi. Acolo, la aparta mentul doisprezece, imediat pe stînga după ce urcai scara, stătea o fată cu vreun an mai mică decît mine care era nebună. Tatăl nebunei, un om tăcut, era îmbrăcat tot timpul cu un pardesiu larg și negru pe care îl purta descheiat. Mergea cu pași mari, iar curentul îi umfla pardesiul, făcîn du-i-l să semene cu o mantie. Tatăl ne bu nei purta galoși de cauciuc și scuipa deseori pe stradă. Mama
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
o fată cu vreun an mai mică decît mine care era nebună. Tatăl nebunei, un om tăcut, era îmbrăcat tot timpul cu un pardesiu larg și negru pe care îl purta descheiat. Mergea cu pași mari, iar curentul îi umfla pardesiul, făcîn du-i-l să semene cu o mantie. Tatăl ne bu nei purta galoși de cauciuc și scuipa deseori pe stradă. Mama nebunei nu prea ieșea din casă. Auzisem de la maică-mea că fata lor făcea niște injecții speciale
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
plu, cînd venea omul de la asigurări. Omul de la asigurări era un individ care intra în clasă și începea să vorbească. Băga capul pe ușă cînd nici nu te așteptai, apoi intra cu totul, cu servieta la subsuoară și cu un pardesiu larg. Avea și un basc cu un țum buruc foarte mare. Altfel, era simpatic și spunea povești drăguțe : „Vă pleacă părinții la servici și voi rămîneți singuri acasă. Vă jucați, vă mai uitați la televizor, vă faceți temele, dar frățiorul
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
adevărată aventură pentru orice om atins de aripa nefastă a decrepitudinii, le face cu tot dichisul: hainele cele mai bune scoase din șifonier, impregnate cu miros înțepător de naftalină, ghetele cam scâlciate, de o vârstă incertă, pălăria gri asortată la pardesiul decolorat și tocit, croit după moda anilor ’80, mănușile pentru a-i diminua răceala necontenită a mâinilor osoase, umbrela (niciodată nu se știe cum va evolua vremea) și bastonul, nelipsitul său sprijin de care nu se mai poate dispensa și
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
realizat. În timp ce specialistul clasei îl bărbierea și tundea pe cel grăbit să ajungă la întâlnire, ceilalți colegi căutau costumul de haine cel mai elegant, la care asortau cămașa și cravata, ghetele cele mai bune, lustruite cu cremă Gladys, pălăria și pardesiul le asortau cu ghetele, iar briantina și apa de colonie, folosite fără zgârcenie, încheiau gama pregătirilor. Astfel, gătit ca un mire în fața altarului, fericitul îndrăgostit pleca în mare grabă, pe potecile cele mai scurte, ca să nu întârzie la mult visata
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
cinci, după-amiază. "Totuși, de ce să-i plătesc polițe?! m-am întrebat, văzînd-o cum coboară din troleibuz, cu părul ei vaporos stîrnind fiori în jur, și-acum, ca și-n urmă cu zece ani, în timp ce vîntul serii, obraznic, îi necăjea poalele pardesiului. Oare nu tocmai comportarea ei a răscolit corzile sufletului meu, făcîndu-le să-și găsească tonalitatea proprie?!" A fost o revedere ca între prieteni. Ascultă, Mihai, mi-a spus ea, pornind alături de mine, am vrut să te întîlnesc ca să-mi răscumpăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o opresc brusc: Nu, Mariana. Ați fost invitații mei... Și cu polița cum rămîne?... Am ridicat privirea spre ea: răutatea o făcuse la fel de frumoasă ca acum zece ani, iar jocul ochilor scînteietori m-a făcut să-mi amintesc de poalele pardesiului ei chinuite de vînt în zilele cînd fugeam de la cursuri și-o așteptam să iasă de la serviciu. I-am spus: Mi-nchipui că viața ți-a dat destule palme, dar constat că le-ai luat ca atare. Ca-n beție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a aplecat spre mine, prinzîndu-mă cu toată palma de umăr: Spune-mi: ce vrei să bei, ca să te îmbeți? Fac eu cinste. Cu cît devenea mai rea, cu atît i se aprindeau ochii mai tare și părea mai frumoasă. ...poalele pardesiului ei chinuite de vînt... Demonul interior s-a zvîrcolit în mine, dureros și însetat, că m-am și trezit ținînd mîna Marianei în mîna mea, strîngîndu-i-o atît de tare cît să înțeleagă că o doresc, dar nu atît cît să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de ieșire a femeilor văd ultimele salariate, prezentîndu-și din mers, în fața portăriței, geanta deschisă. Ultima e Teona: are un mers calm și o ținută dreaptă, cu capul lăsat pe spate, atît cît buclele părului ei castaniu să-i atingă gulerul pardesiului bej, dintr-o stofuliță fină, strîns de cordon pe talie; la gît poartă o eșarfă de mătase naturală, vopsită în cîteva nuanțe de verde crud, cumpărată de la Fondul plastic; pantofii, geanta și mănușile îi sînt maro amănunte care doar azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ideea că va trebui să bag bateriile de rezervă, știu că ceva e în neordine, dar nu mă pot aduna deloc. În mintea mea stăruie o pată bej, ca o ceașcă de cafea cu lapte vărsată pe văzduhul ăsta mohorît. Pardesiul acela bej și eșarfa de culoarea firelor de iarbă, pe care le-am rupt dimineață deasupra depozitelor, zdrobindu-le între degete... Parcă îmi vine să întind mîna, să ating eșarfa care-mi stăruie în ochi, apoi să desfac încet cordonul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]