880 matches
-
în graba mare. Cămașa de noapte din flanelă roșie zbură și rămase atârnată de lustră. Își îngrămădi picioarele în cizme și apoi își îmbrăcă țopăind pantalonii de tweed, pe care abia mai putea să-i încheie la talie. Cămașă, șapcă, pardesiu, Ignatius și le puse pe el orbește, în antreu, lovindu-se de pereții înguști. Tocmai pornise spre ușa din față, când se auziră trei lovituri puternice în jaluzele. Se întorsese domnul Levy? Valva lui transmise un semnal de disperare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
a fetițelor din căruță, care se Îmbrățișară și chicotiră, chipurile Înfricoșate, deși le amuza goana bezmetică. Gospodarul era-ntr-un costum de tweed englezesc (căci nu trebuie să omitem acest amănunt din cauza biciului nou, abia cumpărat), peste care purta un pardesiu tot din tweed englezesc, dar cu-n alt desen. În măsura În care aparențele nu Înșală, și În ciuda oboselii evidente, dădea impresia unui om mulțumit de sine, nu din pricina biciului cumpărat (era un fleac), ci fără Îndoială și a treburilor bine făcute. Fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nu vorbim despre asta! aproape că a țipat Amory. Nici o vorbă! Sunt obosit și terminat. Tom l-a privit Întrebător, după care s-a lăsat În fotoliu și și-a deschis caietul de italiană. Amory și-a aruncat pe podea pardesiul și pălăria, și-a desfăcut nasturele de la guler și a luat din raft, la Întâmplare, un roman de Wells. „Wells e rațional“, și-a spus, „iar dacă n-are efect, Îl citesc pe Rupert Brooke“. A trecut o jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
serveau cafea și gogoși. Se fixă asupra unui negru înalt, cu o cutie de contrabas, îl luă de mână și îl târî înăuntru. Danny simți mirosul de sudoare stătută, frunze veștede și apă de gură ce venea dinspre individ, de parcă pardesiul care îi ajungea până la genunchi constituia adresa lui permanentă. Femeia zise: — El e Chester Brown. Îl cunoaște pe Marty Goines. Danny îi arătă lui Brown cel mai apropiat șir de scaune. Mama muzicanților se întoarse la tejgheaua ei, iar contrabasistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pe o margine, apăreau, necuviincioase, un guler de pijama, un prosop și numai știu ce. Obs-ul nu mai încăpuse și - ca orice gospodină care, printre obiecte, nu dă atenție manuscriselor, revistelor, ziarelor - mi-l fixă, îndoit în două, la pieptul pardesiului. La un moment dat șoferul strigă ceva care cuprindea rumînskoie pasolstvo și, din două-trei îmbrânceli normale într-un troleibuz aglomerat, am fost proiectat pe scară, coborând - cu valiza la subsuoară - în stația unui cartier peste care bătea puternic un vânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
nu permitea nici o socoteală; fixând acoperișul Ambasadei Române și ținând cu degetele stângii încheietura palmei drepte, nu-mi apăru în gând decât: Șema Israel..., dar după Adonai Eloheinu, Adonai Ehad, Le Nouvel Observateur îmi alunecă de la rever de-a lungul pardesiului și un vârtej de vânt mi-l luă și mi-l ridică spre cer. Urmărind zborul revistei peste câmpul moscovit, se modelă chipul lui Mimi, nenorocita de la recepția hotelului Lido, cea care îmi păstra revista sub tejghea, eu promițându-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
Familia mea era grijulie - „băiatul nu avea ce căuta, singur, pe stradă, noaptea etc. Pe vremurile astea...”. După un sfert de veac, „băiatul” mergea singur, noaptea, prin Moscova, căutând sala Congreselor, găsind-o și așezându-se la rând ca să depună pardesiul la garderobă, aducându-și aminte în acea clipă de un singur text: articolul unui cunoscut critic literar român care, prin ’50, ridicase un imn garderobierei de la Balșoi Teatr, cea care îi cususe agățătoarea paltonului, întruchipând astfel extraordinara generozitate a omului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
cartea cartonată; i-am întins tichetul, ea fu surprinsă, cred că m-a întrebat de ce plec, mi-e rău?, ochii ei mă investigau în acest sens, eu i-am făcut un semn dezarticulat între a-i cere să-mi aducă pardesiul și să-mi dea cartea, să văd ce citeau, ea se pierdu printre haine, fetița îmi întinse - poate și ea speriată de fața mea - Netocika Nezvanova. Garderobiera îmi aduse pardesiul tocmai când îi înapoiam fetiței volumul, m-am trezit întrebând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
un semn dezarticulat între a-i cere să-mi aducă pardesiul și să-mi dea cartea, să văd ce citeau, ea se pierdu printre haine, fetița îmi întinse - poate și ea speriată de fața mea - Netocika Nezvanova. Garderobiera îmi aduse pardesiul tocmai când îi înapoiam fetiței volumul, m-am trezit întrebând-o: Mais quelle îge a-t-elle? și femeia îmi arătă cele zece degete și apoi încă trei, indecisă între zâmbet lejer și compătimire serioasă. Afară mă lovi o nouă panică: nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
poate fi adevărat ce a zis doctorița: cum se poate ca unui om sănătos să-i fie rău fiindcă e sănătos? Am mângâiat-o tandru cu EKG-ul pe obraz și după aceea mi l-am pus, ostentativ, la reverul pardesiului, în amintirea Obs-ului pierdut. Anunțându-l pe șofer că sunt bine sănătos și acesta felicitându-mă cu un „bogdaproste”, stabiliră să mă ducă mai întâi pe mine la hotel, așa că pe drum - o, momentele muzicale când un om are un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
întâi pe mine la hotel, așa că pe drum - o, momentele muzicale când un om are un EKG bun! - mi-am luat avânt și am început să-i povestesc ce am cântat eu la pian; i-am fredonat, clapotând pe mâneca pardesiului ei ceva din fantezia în re, apoi din sonata facile, cu un intermezzo din Für Elise, ajungând, prin montajul acestor fragmente, la ultimul impromptu, acela din dimineața când profesoara mea mă făcuse de imbecil fiindcă renunțam la pian. Șoferul surâdea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
creieri de morți, pregătiți pentru analize, printre fiole și castroane sinistre, fusese un conciliabul de sabat. Cei doi, vârâți cu botul unul în altul, se consultau, trecîndu-și gândurile ascunse, ca prestidigitatorii cărțile. Spre seară, încuind cu grijă laboratoriul vrăjitoriilor, cu pardesiul pe umeri, prin sălile pustii, frații Hallipa condusese pe Sia la aceeași trăsură. Cu coșul ridicat, birja îi dusese pe toți trei la locuința gemenilor din strada Minervei. . . . Rimii durau amândoi înainte, cu baba la mijloc, același război surd și
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ca atâția alții înaintea lui, că din noi nu rămâne decât o mână de oase, era preferabil ca autorul să se inspire din limbajul argotic de azi și să deplângă faptul că o mierlim, că dăm colțul, că ne facem pardesiu de scânduri. Orice era mai interesant decât să repete, și încă pe un ton sentențios, niște formule uzate. Se remarcă, la Victor Petru Vulcan, incapacitatea de a se situa în timpul său, de a vorbi cu adevărat despre sine, de a
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Nici un motiv să fii recunoscător Înălțimii sau vederii. Omul Încolțit era bătrân, slab; ochi betegi, lăcrimând de teroare; gene albe, pleoape roșii și un albastru de mucus marin, ochii lui, gura deschisă cu dinți falși atârnând de gingiile de sus. Pardesiul și haina erau și ele deschise, cămașa trasă În față ca un tapet verde desprins și căptușeala hainei zdrențuită. Hoțul Îl trase de haine, ca un doctor pe un pacient de clinică. Dând la o parte cravată și fular, scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
era tot timpul, era iarăși și iarăși, era Încă, interminabil, treaba cu sexul. Bruch se Îndrăgostea de brațele femeilor. Trebuiau să fie femei mai tinerele, dolofane. Negricioase de regulă. Adesea erau portoricane. Iar Vara, mai presus de toate vara, fără pardesie, când brațele femeilor erau la vedere. Le vedea În metrou. Mergea În Spanish Harlem. Se Împingea Într-o bară de metal. La marginea orașului În Harlem, era singurul pasager alb. Și toată chestiunea asta - adorația, dizgrația, pericolul de-a leșina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
peste ele pătura cu tivul de mătase zdrențuit. Bruch luă asta drept semn că se va culca. Sau poate conversația luase o turnură care nu-l interesa pe Sammler? Cântărețul Își luă la revedere. Când Bruch se Îmbulzi pe ușă - pardesiu negru, picioare scurte, fund lat ca sacul, bască strâmtă, clame de biciclist la tivul pantalonilor (provocarea sinucigașă a mersului cu bicicleta În Manhattan) -, Sammler din nou se gândea la hoțul de buzunare, la presiunea corpului său, la hol și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cât urăști metroul. — Chiar e În regulă. — Normal că mi-ai stârnit curiozitatea, de ce să neg? Știu că până la urmă mi-ai povestit despre el ca să scapi de mine și uite că eu tot te pisez. Spui că poartă un pardesiu de cămilă? — Aia cred că este. — Și eden? Ochelari Dior? — Eden sunt sigur. Diorul e o bănuială. Ești un bun observator, o să te cred pe cuvânt. Și mustață, cămăși la modă și cravate psihedelice. E un fel de prinț sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mirositor și mizerabil. A lăsat lista de bucate și a rostit andouillette. O să iau andouillette! Așa ceva nu mai mâncase Încă, știa Însă că e un mic cârnat rulat din mațe de porc, ceva grețos. A zâmbit, nu și-a scos pardesiul și a stat cu bărbia ridicată ca să Înfrunte privirea oricui ar fi iscodit-o. Când a sosit mâncarea, a constatat că era mai rău decât Își imaginase, avea În față un cârnat destul de lung, cu miros pătrunzător, acoperit de arsurile
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Ce să văd? și Nory se uită peste edificiul de ciocolată și torturi din geam. Ei da! Ș-apoi! E Mika-Le, în persoană, cu o prietenă! De ce rotunjești ochii așa? Nu e stafie! Era, în adevăr, Mika-Le, îmbrăcată cu un pardesiu gris și cu un canotier pus cam pe ceafă, probabil respins de părul ei rebel. Mini o vedea întîia oară în București. încet, deschise în minte și suflet porțile Cetăței ca să o lase să intre, ca să o încorporeze noianului de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
acelui ciment gălbui; linia pătrată a frunței, pe care pieptenele o dezgolea din vîlvoiui negru al părului, și ochii de chihlimbar mat, liberi ca locul suspect dezvelit din adăpostul stuhului. . . Văzu apoi pe aceeași Mika-Le cu pălăria pe spate și pardesiul cenușiu, dar șterse din minte aspectele variabile și o păstră, rigid înfășurată pe trupul muchios de copil, cu bandelete unse în bizare mixturi, având legată la coapsă o altă păpușă lemnoasă cu cap hibrid de foetus. . Așa cum privise pe o
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
voalată, în care, hotărât, prezența lui Mini nu dezvolta nici o placă a conștiinței. Mini se uită curios la el. li vedea pentru întîia oară în haine de oraș. Purta un costum bleumarin după modă și ținea pe mână un 128 pardesiu care părea că-1 încurcă. Barba îi era tăiată mult mai scurt și foarte îngrijită. Alături de îmbrăcămintea lui corectă și chiar de o eleganță meticuloasă, doamna Eliza contrasta prin neglijența neobicinuită a toaletei: un taior negru, cam vechi și cam boțit
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cu un salariu, deși modic, putea să-i asigure un venit lunar. - Țin să vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte, zise el înfierbântat de neașteptata ofertă. - Mai rămâi o clipă; am terminat audiențele și vom ieși împreună. În timp ce își îmbrăca pardesiul, îl întrebă: de ce ești așa de grăbit, tinere, să prestezi o muncă? Fiul meu, continuă el, ar sta acasă toată viața, fără nici o slujbă, s-ar plimba, ar cocheta cu fetele fără să-i pese de curgerea timpului! - Vreau să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
prefăcuse că doarme. Apoi sperase ca el să se răzgândească, să nu mai plece. Apoi... Mișu se uită cu groază: nu, Mariana nu avea nici un bagaj la ea. - Vii cu mine? Microfoanele așteptau răspunsul Marianei, care își trase mai bine pardesiul peste cămașa de noapte. - Păi nu... nu acum... - Te iubesc. - Te iubesc. Telespectatorii plângeau. Will Smith plângea. Dar nu putea încă să plece: avea pistele lui. - Te aștept, minți Mișu. - Voi veni, minți Mariana. Telespectatorii erau fericiți. Will Smith era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
fi cea mai banală dimineață dacă nu ar fi fost geamantanul tatei gata pregătit și cu rotițele șterse de praf. Jacheta lui odihnea peste mânerul negru. Nici nu plecase și holul devenise mai mare, acum, că își strânsese haina și pardesiul, căciula, mănușile, fularul, puloverul și vesta. Le împăturise repede și trăsese fermoarul peste ele. Și dormitorul se lărgise de când fuseseră scoase cămășile și șosetele, iar polița de la oglinda din baie era aproape goală, în afară de rujul și peria mamei, nu mai
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
insistent liniștea din urma foștilor călători. Se ridică de pe banchetă și deschise geamul compartimentului. Inspiră aerul înecăcios al gării și tuși încet. Dorea să treacă neobservat, un călător oarecare, pierdut în mulțime. Închise repede geamul la loc, își luă geamantanul, pardesiul și coborî pe peron. Rămase câteva clipe dezorientat, privind când în stânga, când în dreapta, ca și cum ar fi așteptat pe cineva, însă nu era decât o amânare a evenimentelor, menită să dea impresia de normalitate. Pregătise din timp întreaga acțiune și nu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]