998 matches
-
locuiești Într-o clădire În care pe lângă locuințe funcționează și un hotel, dar te obișnuiești. Antonio introduse cheia În ușa mare de aluminiu care oprea accesul Înspre apartamente și deschise. Cele douăzeci și nouă de casete din tablă sclipeau În penumbră, opace, boțite, deteriorate. Tati nu luase corespondența de câteva zile. Din caseta familiei Buonocore plicurile dădeau pe dinafară. Le luă Valentina. Lui tati Îi scria banca, cei de la impozite, cei de la gaz - din câte se pare, nu și-a plătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o deține și că ar putea s-o piardă - mai mult decât orice. Ei putea să-i fie fidel. Acum, tot ce-i mai rămânea de făcut era s-o recâștige. Dar cum? Își Întinse picioarele până la capătul patului. În penumbră, Îi văzu părul strălucind și pielea luminoasă. Delicată și fragilă. Ce visează copiii? Dar de ce mă mai Întreb? Visele nu sunt niciodată premonitorii. Și dacă sunt, cui și la ce mai folosesc profețiile lor? Elio Închise ochii. Stelele luminoase apuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
port. Mi s-a părut că ai fost foarte curajoasă. Și foarte frumoasă... adăugă el după o clipă. Totul fiind spus cu multă simplitate, nu se simți jignită. El văzu cum cerul devine tot mai Întunecat, cufundînd landa Într-o penumbră căzută prea devreme, și spuse că tocmai făcuse niște ceai. Marie luă cuvintele lui drept o invitație și, curioasă să știe mai multe despre el, Îl urmă. Parcurseră tăcuți cam o sută de metri și erau gata să pună piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aceea n-ar fi fost decît o minciună. Plînse Îndelung pînă ce căzu Într-un somn agitat. Furtuna continua să bîntuie pe afară cînd o pală de vînt mișcă perdelele de voal ale patului unde În sfîrșit se odihnea. În penumbră, ușa camerei se deschise Încet, pe tăcute. Pierdută În visele ei, nu simți apropierea siluetei care era acum alături, dominînd-o, dar, cînd aceasta se aplecă s-o atingă, Marie se deșteptă dintr-odată. Brusc conștientă de o primejdie, scoase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
deci nu vor mai putea depune mărturie. Iar ea Îi va Închide definitiv pliscul unui șantajist Îndeajuns de inconștient ca să cuteze s-o amenințe. Totul va reveni la normal. Înseninată de gîndul ăsta, Împinse ușa fabricii de faianță, cufundată În penumbră. Apăsă În zadar Întrerupătorul care acționa iluminatul atelierelor și se Încruntă. Precaută, străbătu În tăcere atelierul rezervat pictării obiectelor, fofilîndu-se fără probleme, datorită obișnuinței, printre rafturile suprîncărcate cu vase din faianță care așteptau să fie pictate. Figurinele albe aliniate ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a celor mai frumoși ani ai ei, cînd Milic pornea la pescuit spre Terra-Nova sau spre insulele Kerguelen, iar ea venea să Îngenuncheze pentru a o implora pe sfînta Anna să i-l aducă Înapoi. Se afla acolo, singură, În penumbra pe care o Întrețineau vitraliile Înguste, saturate de sare, dar și zorii unei zile mohorîte. Cu capul În mîini, se ruga lui Dumnezeu s-o absolve de păcate. - Am făcut ce credeam că e drept, așa cum am făcut odinioară, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ajunse fără probleme În spatele uriașului cu profil de elefant bătrîn. După poziția celor patru proiectoare și după un rapid calcul al axelor și unghiurilor de tragere, dacă exista cumva vreun trăgător, Lucas era la adăpost de traiectoria lui. Scrută iarăși penumbra. Nimic. Atunci un foșnet ciudat Îi ajunse la urechi. Ca o țesătură mătăsoasă pe care cineva o șifonează. Cu toate simțurile În alertă, Își ascuți privirea, căută de unde putea veni foșnetul. Făcu ochii mari de stupoare. O formă aeriană, translucidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sumedenie de chestii. - Ce vrei? Întrebă ea, uluită de brutala schimbare a acelui om moale de felul lui. Vrei bani? El zîmbi trist. Hotărît lucru, nu-l Înțelesese niciodată. - Ți-am mai spus deja: vreau să redevenim o familie. În penumbra Încăperii mari, dar deloc Înalte din casa familiei Kermeur, luminată doar de zeci de lumînări, mobilele fuseseră Împinse de-a lungul pereților, iar cele două sicrie erau așezate pe niște capre de lemn improvizate. Localnicii defilau unul după altul, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pașii. O ură viscerală. Atunci am văzut-o. *** Gwen mergea repede pe potecuța pe care ceața Începea s-o Învăluie și privea uneori În urma ei, cu senzația limpede că este urmărită, dar nu vedea decît landa și ferigile Înecate În penumbra vătuită. Un trosnet o făcu să tresară iarăși. Scotoci cu privirea Împrejurimile, În van. Grăbi pasul, chinuită de o neliniște difuză care sporea. Foșnete furișe. Pași rapizi. Respirația cuiva? Părăsi poteca, o tăie de-a curmezișul landei, Începu să alerge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acele Înguste case de pescari, sumar reabilitate, În care doar turiștii locuiau vara. Se crăpa de ziuă cînd ajunseră cu discreție În fața ușii lui Morineau. Lucas o deschise În tăcere cu un șperaclu. Pătrunseră iute cu armele În mîini. În penumbră, explorară cele două Încăperi: sala mai mare era la fel de goală ca și cămăruța alăturată. În mod evident, Morineau nu era acasă. La ora 6 dimineața, era ciudat. Profitară ca să facă o cercetare rapidă. În timp ce Marie aprindea lumina și se ocupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să spună Erwan - Îl dusese. Sala era sumar echipată ca o tabără de bază. Strictul necesar. Singurul element de confort: un mic congelator. Cel puțin asta i se păru lui PM că deslușește atunci cînd ochii lui se obișnuiră cu penumbra. Privirea azurie a celui ce fusese fratele lui mai mare Într-o altă viață era de nepătruns. PM Își dezmorți membrele dureroase, Își masă ceafa și se sculă cu trudă. Trebuia să vorbească. Atîta timp cît vorbești ești viu. - Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
izbi de la-nceput fu extrema ei slăbiciune, care-i scotea În evidență pomeții, brațele strâmbe. Pielea Îi era pământie, foarte Întunecată, respira cu greu, era vizibil la capătul puterilor; Însă deasupra nasului, care părea un cioc, ochii Îi străluceau În penumbră, imenși și albi. Se apropie cu prudență de silueta Întinsă. — Fii liniștit, zise Bruno, nu mai poate vorbi. Poate că nu mai putea vorbi, dar În mod vădit era conștientă. Îl recunoștea? Probabil că nu. Poate Îl confunda cu tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
configurațiilor moleculare. Echipamentele erau ultramoderne, sălile de o curățenie perfectă - totul fusese finanțat de CEE. Într-o sală climatizată, Djerzinski aruncă o privire la cele două mari computere Cray În formă de turn, cu panouri de control care luceau În penumbră. Milioanele de procesoare dispuse Într-o arhitectură masiv paralelă erau gata să integreze ecuații Lagrange, funcții de undă, descompuneri spectrale, operatori Hermite; viața lui, de-acum Înainte, avea să curgă În acest univers. Încrucișându-și brațele pe piept, lipindu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Am vrut să-l sun ieri. Shit. — Țelul Green Tree Centre este cel de a asigura o oază de liniște, departe de toate grijile tale zilnice. Maya apasă pe alt buton din perete, iar lumina scade în intensitate până la o penumbră caldă. — Înainte de a începe, spune blând, ai vreo întrebare ? — Sinceră să fiu, da, zic, aplecându-mă ușor în față. — Foarte bine ! spune radioasă. Vrei să știi ce tratamente facem azi sau e ceva mai general ? — Aș putea trimite un e-mail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fiecare... treizeci de secunde, poate. Ideea e că în treizeci de secunde se pot schimba multe lucruri. — Și, în plus, Samantha, continuă Maya, vezi vreun computer în camera asta ? — Nu, răspund, privind ascultătoare în jur la încăperea micuță scufundată în penumbră. — De asta rugăm clientele să își lase toate echipamentele electronice în seif. Și nu e voie cu telefoane mobile. Și nici cu computere portabile. Își întinde larg brațele. — Acesta este un loc de reculegere. O oază departe de lumea dezlănțuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
holba. Fii cool. — Bine, murmur drept răspuns și o urmez pe Lissy În club. CÎt ea Îi arată cardul de membră unei fete de la un birou, nu-mi iau ochii de la spatele ei și, cît străbatem Încăperea imensă, aflată În penumbră, merg cu ochii țintă la covorul bej. N-o să casc ochii la vedete. N-o să mă holbez. N-o să... — Uită-te pe unde mergi ! Ups. Am fost atît de preocupată să merg cu ochii În pămînt, că am dat drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ambulanță și de doctor. Probabil că schimbase vreo două vorbe cu conștiinciosul, dar nu Întru totul demn de Încredere medic francez. Nici măcar nu era nevoie de avertismentul lui; dacă arunca o singură privire la fața mea boțită, răvășită, nenorocită, În penumbra premergătoare zorilor, pe terasă, se lămurea pe deplin. Rosamund, speriată, era bucuroasă să plece. Fața ei pal‑smeadă se Întorsese spre Boston, cu miile lui de doctori. Ea receptase mesajul: a rămâne pe insulă Însemna moarte curată. M‑a Întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și și‑au luat rămas‑bun cu căldură și mâhnire. Până la urmă, oameni foarte la locul lor. Salutul de bun‑rămas al proprietăresei voia să spună: „Du‑te Învârtindu‑te!” În locul ei și eu aș fi gândit la fel. În penumbra orei cinci dimineața ne făcea semne cu mâna - „bine c‑am scăpat!”. Rosamund, vorbind de vacanța noastră ratată, a oftat: - Ce coșmar! În taxiul care ne hurduca grăbit, Rosamund și‑a luat rămas‑bun de la insulă cu un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
într-un ungher al atelierului. Pascal rămâne pe gânduri. Ce facem? ─ Noi doi? Nu facem nimic, că nu ne pricepem. De-aia am venit aici, o să vezi, îi răspunde Aurora. Și într-adevăr după un timp pictorul se rematerializează din penumbră și sprijină de spătarul unui scaun o pânză întoarsă cu spatele. Ce e? întreabă Pascal. ─ E sabia lui Mihai, răspunde pictorul și răsucește pânza cu fața, perfect neagră. Asta-i tot? spune dl. Mihai învârtind în mâini petecul de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de zile să le descopere! Se apropie de mal, scotoci în nămol și scoase un vierme gras și alb, pe care îl înfipse cu ușurință în cârlig. Aruncă guta în apă, legă capătul de o creangă și se întoarse în penumbra colibei. Studie desenul. Făcuse o treabă bună care îi compensa străduința de o săptămână... Trecuse o săptămână? Pe măsură ce câștiga noțiunea orelor, pierdea noțiunea zilelor, a săptămânilor și a lunilor. De fapt, acolo timpul era lipsit de valoare. Contau doar cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu care să dezinfecteze o rană și leucoplast cu care să o acopere, clește cu care să îndrepte un cârlig, foarfece mici ca să-și taie unghiile de la picioare... Când se întuneca, îi revenea în memorie acel bar călduț, cufundat în penumbră, tăcut și solitar, în care intra să bea un pahar la întoarcerea acasă. Muzica era suavă și romantică și în cămin strălucea un foc frumos. Acolo a cunoscut-o pe Lola, neagră și portoricană, primul lui contact cu oameni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
umbră. Căldură, ziua, și căldură, noaptea. Căldură, în zorii zilei și chiar la căderea nopții, pentru că pe râul larg San Pedro nu bătea nici o adiere de vânt, iar soarele îi pedepsea apele, care îi restituiau înmulțit sclipirile. Acolo, nu domnea penumbra liniștită a desișurilor din pădure, ci de la suprafața apei râului se înălța, de pe la mijlocul dimineții, un abur dens, o umezeală sâcâitoare care te făcea să asuzi șiroaie, îți îmbiba hainele și îți aburea ochelarii. Apoi, dintr-odată, venea un vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Și încă multe alte zile... Se apropie de mal, scotoci în nămol și scoase un vierme gras și alb, pe care îl înfipse cu ușurință în cârlig. Aruncă guta în apă, legă capătul de o creangă și se întoarse în penumbra colibei. Un pește se zbătu în apă. De la a doua zvâcnitură, înțelese că încerca să se elibereze din cârlig, și trase alene. Era un frumos pește bagre de zece kilograme și care se zbătu timp îndelungat. Când, în sfârșit, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și înfruntând ploaia. Picurii, în pianissimo, pornesc la unison să cânte o dulce sonată. O ușă se deschide fantomatic, ca un suspin de vioară. Primul act începe! Ecouri pierdute ale ceasului se aud scăzute, abia perceptibile. Salonul pare cufundat în penumbră și în răcoarea dimineții de plumb. Stropii tumultuoși atacă ferestrele, aproape găurindu-le! E tăcere, nemișcare, vremea când totul e-n reverie, stagnând sub ploaia veninoasă adusă din cele mai aprige țări și purtată perpetuu peste tot. Prin ferestrele deschise
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
le scăpăm de foarte multe ori din vedere, iar apoi ne trezim cu ele pe cap, ne invadează precum niște viruși agresivi, ne luptăm, stabilizăm situația, urmează rezolvarea lor, e complicat, de ce-ți spun eu ție toate astea? În penumbra camerei, vocea Magicianului avea ceva lugubru în ea. - Un laptop pe care nu intenționezi să îl arunci la tomberon - așa cum ți-am sugerat, numai că nu ai luat în seamă cuvintele mele - nu valorează doi bani în momentul în care
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]