1,095 matches
-
Că sunt un dobitoc inventat cu totul. Dar un lucru știu sigur că nu l-am inventat. Își contorsionează corpul, se întinde spre noptieră și scoate afară biletul. Refuză să se dezintegreze; laminarea l-a făcut etern. Îl aruncă pe pervaz. —Dumnezeu mi-e martor că mi-aș dori să-l fi inventat eu. Mi-aș dori să nu existe nici un înger păzitor. Dar există. Și ce Dumnezeu ar trebui să fac eu cu chestia asta? Weber nu face altceva decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și ea la el își dă seama de schimbare. —Dumnezeule, Mark. Porți ochelari. El și-i scoate, ca să-i cerceteze. — Mda. Nu-s ai mei. I-am împrumutat doar de la vecinul. Și-i pune la loc și lasă cartea pe pervaz, deasupra alteia. A Sand County Almanac. M-am apucat de tocit. Ea știe cartea. N-ar trebui să fie aici. De unde o ai? Cine ți-a dat-o? Mai tăioasă decât intenționase. Nu se poate abține: din nou frate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cu ea în parc și s-a prins în joacă cu alți copii. De cele mai multe ori, la birou ajung să mă instalez noaptea, cu veioza care împrăștie o lumină bună, blândă, în stânga laptopului, cu teancul de cărți în dreapta, continuat pe pervazul ferestrei, cu căștile pe urechi și cu Natalia dormind în pat, în spatele meu. Ionuț Chiva zice frumos, într-un material despre Canonul.net, unde ne ia la rând pe toți, cum și-o imaginează pe „Cristina Ispas culcând copilul și
Curățenia de primăvară. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Cristina Ispas () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1771]
-
amintești cum se lasă lumina tragică a Înserării peste jungla uriașă și ruginită a pămîntului cunoscută sub numele de Brooklyn și pe fețele tuturor bărbaților cu ochii stinși și pielea cenușiu-palidă, cum aceștia, chiar și În Brooklyn, se apleacă peste pervazul serii Învăluiți În lumina aceea tristă și tăcută. Și-ți amintești cum, Într-o seară, stăteai Întins În pat În adîncul celulei tale reci din Brooklyn și ascultai zgomotele Înserării și cîntecul păsărilor ce răzbea tot mai slab dinspre copacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
săptămîni. În limba mea e un proverb care spune:Cine nu riscă, nu cîștigă."1 "Avem proverbul acesta", a spus David, "și în olandeză." Cîștigasem de atîtea ori. De opt ori? De zece? Am uitat. Pusesem primele medalii acasă, pe pervazul ferestrei. Dar era mică și îngustă. Cînd am primit mai multe, a trebuit să le mut pe rama de deasupra patului pliant. Atrăgeau mai puțin atenția și-mi plăcea asta. Din cînd în cînd, le ridicam și le lăsam să
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
epoca victoriană. De curînd îi venise ideea că o putea găsi mai degrabă în timpul plimbărilor nocturne, tipărită pe vreo hîrtie adusă de vînt din molozul vreunei fabrici bombardate, sau șoptită în strada întunecată de cineva care se apleca brusc peste pervazul ferestrei. în seara aceasta ajunse la un teren viran, un deal printre casele de raport care în urmă cu douăzeci de ani aparținuseră suburbiei. Silueta lui întunecată se profila pe cerul mai puțin întunecat, iar scînteile galbene ale unui foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un robinet din curtea întunecată. Ajunseră în Cowcaddens și intrară într-un gang în care scările erau roase într-un unghi atît de ascuțit că abia puteai păși. Lui Thaw i se tăie respirația și se sprijini o clipă de pervazul unei ferestre. De-acolo vedea spatele teșit al unei biserici mizere vizavi de o jardinieră, în care căpățînile pătate cu funingine a trei conopide pitice se ridicau deasupra unui smoc de bălării. La ultimul palier, Drummond deschise o ușă vopsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la altceva decît la respirație. Creierul i se umple de un zumzăit-ropot continuu și deschide ochii disperat, zărind luminițe verzi printre pișcăturile sării. Și cînd, în cele din urmă, precum niște unghii ce nu se mai pot ține de un pervaz îngust, rostogolindu-se, își urlă ultimele rămășițe de respirație, știind că trebuie să răsufle, peste el se pogoară nu durerea, ci o dulceață nimicitoare. CARTEA A PATRA CAPITOLUL 31. Nan Lanark deschise ochii și se uită gînditor prin salon. Fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o să-i așteptăm în trafor - hainele voastre sînt acolo. Ritchie-Smollet intră aplecat și urcă. Rima îl urmă, iar Lanark veni după ei. Scara era complicată și abruptă. După ce cotiră de mai multe ori, trecură printr-o altă ușă, ajungînd pe pervazul interior al unei ferestre imense. Rima gîfîi și se prinse de balustradă. Jos, în depărtare, un om se mișca asemeni unui gîndac pe o podea cu dale de piatră și ecourile Bărbatului domestic se adăugau sentimentului de nesiguranță. — E Polyphemus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Pettigrew e cinic, zise Gilchrist rîzînd. — Un cinic plăcut, mormăi Pettigrew. Să nu uiți, Pettigrew este pentru toți un cinic plăcut. Secretara puse o tavă cu serviciul de cafea pe masă. Gilchrist își luă ceașca la fereastră, se așeză pe pervaz și vorbi oracular: — Slujbe. Stabilitate. Mediu. Trei birouri, deși le înțelegi ca lumea, seamănă unul cu altul. Slujbele asigură stabilitatea. Stabilitatea ne permite să ne remodelăm împrejurimile. împrejurimile îmbunătățite devin condiție pentru noi angajări. Șarpele își mănîncă întotdeauna coada. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mai mult sînt, pînă la urmă, cretinii invidioși care posedă prea puțin. Lăcomia nu e plăcută, dar invidia este cu mult, mult mai rea. — Vorbești chestiuni politice. E timpul să mai taci puțin, spuse Gilchrist amical. își puse ceașca pe pervaz, se așeză lîngă Lanark și i se adresă liniștit: — Nu trebuie să te supere limba lui necioplită. Pettigrew are ceva de sfînt în el. A ajutat mai multe văduve și orfani decît noi toți la un loc. — Nu-i cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sau poate întunericul a început să se schimbe. Vedeam prin pleoape cum totul în jurul meu se spațializa altfel. Fiecare obiect părea că există numai ca să realizeze distanța altuia. Sticlele de pe etajera roșie, clepsidra, statueta-bust intitulată Espérance, ciocanul aflat alături, pe pervazul ferestrei, tăblița argintie cu inscripția Réservé intrau pe rând în jocul acesta al distanțelor. Pe urmă, dreptunghiul transparent s-a rotunjit și a început treptat să se lărgească, să devină tub. Stăteam la capătul tubului, lângă Dragoș, printre distanțe. Eram
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
intrase cu totul într-un tablou cu un lac peste care ploua torențial, în lumina sumbră de toamnă. Se înfioră în tot corpul și sări din băltoaca pe care o lăsase pe pat, iar atunci o văzu pe Eleonor, pe pervazul de-afară: era plină de noroi pân’ la ochi și-și spăla tacticoasă blana. La lumină, în plină zi, se gândea la Veterinara, dar noaptea o visa pe Ghazal. Gândul i se întorcea la nevastă-sa ca la un sâmbure
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
între preferații sirenei brune, ci acest filfizon spilcuit, cu balonzaid și pălărie de fetru, care, culmea, nu se așeză lângă doctoriță, ci în capătul mesei, ca să-i vadă pe toți. Lăsase ușile vraiște și ploua cu găleata. Eleonor stătea pe pervaz și se uita la șuvoaiele de apă murdară care se scurgeau printr-un jgheab. Și ce mai faci, Max? Pe unde ai mai fost ? îl întrebă Pablo, în timp ce își curăța în farfurie o mandarină plină de sâmburi. Max-Dinte se-ntinsese
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
tresărise Godun. Fiindcă în linia zării, tot ce prinzi tu cu ochii e-al meu! — Serios? Chiar atât te-ai îmbogățit, Godo, cât eu am lipsit? Doi-trei râseră, uitându-se la femeie, doar Omar se uita la pisica nemișcată de pe pervaz, dar care se întorsese cu coada la fereastra prin care privise, ca să rămână cu pupilele fixe spre masa lor. Omar ar fi jurat că felina nu mai clipise de un minut. Dar tu ce faci, străine? îl trezise stomatologul. — Lucrez
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
niște cornulețe cu frișcă. Cunosc o cofetărie pe Calea Moșilor unde le prepară admirabil. Diseară... Ei bine, diseară o să ne uităm la televizor, iar înainte de culcare am să-ți povestesc Scufița Roșie. Crede-mă, vom petrece de minune! Cățărat pe pervazul ferestrei, Mirciulică urmărea silueta grațioasă a Melaniei Lupu. În capătul străzii, bătrâna își flutură discret degetele în dreptul buzelor, apoi dispăru. Motanul rămase neclintit, statuie de catifea cu ochi transparenți agățați de geamul ud. În birou mirosea a cafea și a
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
urmă cheamă-l la telefon pe tânărul Miga și trimite-l la mine. A avut și ăsta o noapte... Dincolo de ușă, pe coridor se deslușeau pași grăbiți și câte un bună dimineața mârâit mahmur, într-un birou suna telefonul, pe pervazul de tablă picăturile de ploaie cădeau mărunt. * Ușa de la intrare se închise și Scarlat pătrunse în hol sprijinindu-se de pereți. Ținea în mână un pachețel. Inginerul îl măsură surprins. ― Ce-i aia? ― Morfină! Ți-am spus, am tot felul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dragoste... Obrajii doamnei Lupu se împurpuraseră, părea extrem de tânără. ― Tocmai în acest context, sinuciderea lui Panaitescu rămâne fără explicație... ― Fără explicație? Melania Lupu îl privi cu ochi limpezi, de cristal. De ce? Maiorul se simți brusc obosit. Motanul se cățărase pe pervaz privind amiaza înaltă, străpunsă de un soare înghețat. Silueta neagră se detașa precis, semăna cu opturile cu mustăți și coadă bârligată din abecedarele vechi. ― Oricum, dezertarea lui Panaitescu reprezintă un act criminal, față de nevastă-sa, bineînțeles. Adăugă moale: Și dacă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
eram flămând n-am făcut nazuri. M-am lungit apoi în pat și am adormit de cum am pus capul pe pernă. Când m-am trezit, soarele nu mai bătea în geam. Era mult după-amiază. M-am așezat cu coatele pe pervazul ferestrei și priveam marea care se clătina luminoasă sub un cer indolent. Pescărușii țipau, fericiți sau cruzi, era greu de știut. Valurile spălau țărmul cu spuma lor albă. Era o zi splendidă, frumoasă ca un păcat. Dintr-odată, m-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cap, fericit că individul cu mers de pisică încă nu venise. Sosea totdeauna mai târziu și speram să pot dormi liniștit. Dar un scaun trântit pe întuneric, "cine naiba a lăsat scaunul ăsta aici?" sau fereastra deschisă și izbită de pervaz, "ce aer împuțit, cum să nu mă înăbuș?" mă trezeau de fiecare dată. Săream speriat din pat. "Iertați-mă", zicea mieros individul, aprinzând lumina, făcîndu-mi un semn amical cu mâna și părând jenat de gafa săvârșită, încît nu puteam să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bucătăria este teritoriul nostru. Noi hotărâm cine s-o folosească. — Nu mai pot de curiozitate să asist la cheful dat de corpul auxiliar, mormăi disprețuitor Ignatius, îndreptându-se greoi spre ușă. Când să iasă, o cutie goală de bere atinse pervazul ușii în dreptul urechii sale. Ce te-a făcut să pângărești mișcarea noastră invitându-le pe mitocancele astea? N-am avut încotro, explică Dorian. Chiar dacă nu le inviți la o petrecere, dau buzna peste tine și se poartă și mai rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
viața mea rolul Capelei Sixtine În viața părinților mei. În vreme ce filmam rotonda aia misterioasă, Îmi spuneam că eu nu văzusem niciodată, nu dezmierdasem niciodată, nu sărutasem niciodată, nu pătrunsesem niciodată un sex de femeie. Filmam prin toată Provența portaluri și pervazuri, uși zidite, arcade oarbe, scări, grilaje, bolți. Nimeni nu și-a dat seama, dar acel film de amator turnat de un viitor profesionist era un film intens erotic, ca toate filmele documentare În care autorul se servește de subiect În loc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
par haotice față de ieri, par schimbate sau par asemănătoare, așa e mersul lucrurilor... pentru că așa e totul de cînd lumea și pămîntul... de cînd acest cer de primăvară îmi este mie atît de cunoscut, ca și cum întotdeauna am stat la acest pervaz de fereastră și m-am uitat la proaspătul cer senin de primăvară... Acesta e adevărul... * Inocență și curaj, miracol și neprevăzut, îndrăzneală și entuziasm, energie și exaltare, inconștiență și ardoare, astfel și în nenumărate alte feluri se înființează, uimește și
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
vastă înghițind chiar și gratiile din fier negru de afară. Diener-ul deschise geamul interior iar aerul deveni brusc aspru și ostil, o fărâmă din imensa forță destructivă care răvășea orașul. Agită paharul între gratii, umplându-l cu zăpada înghețată de pe pervaz. Mișcările sale, în timp ce închidea fereastra, aveau o grabă nervoasă. Îi amintea lui Porfiri de un gardian închizând celula unui prizonier periculos. Doctorul Pervoiedov atașă un vas receptor mic de gâtul lung al retortei și apoi o așeză în stratul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
eram flămând n-am făcut nazuri. M-am lungit apoi în pat și ara adormit de cum am pus capul pe pernă. Când m-am trezit, soarele nu mai bătea în geam. Era mult după-amiază. M-am așezat cu coatele pe pervazul ferestrei și priveam marea care se clătina luminoasă sub un cer indolent. Pescărușii țipau, fericiți sau cruzi, era greu de știut. Valurile spălau țărmul cu spuma lor albă. Era o zi splendidă, frumoasă ca un păcat. Dintr-odată, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]