1,249 matches
-
ia două sau trei ore să ajungă pe creastă și se odihnește pe o grămadă de pietre bătute de vînt. Panta plină de bălării coboară spre ocean, dar o movilă ascunde malul. Vede brațele uscatului împărțind apa cenușie, unele cu petice de cîmpie, altele stîncoase și urcînd spre munte. Crede că unul ar putea să fie Ben Rua. Observă apoi că o piatră din grămadă are pe suprafață inscripția: în acest LOC regele Edward a luat prînzul după ce-a vînat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un pescar stătea la marginea ei cu picioarele afundate pînă la genunchi în apă. Văzu cîmpii divers colorate, cu ferme de-a lungul țărmului, și un golf în care nisipul de sub apa deloc adîncă era galben ca lămîia, brăzdat de petice roșiatice de ierburi de mare. Mai departe, apa era încrețită de talazuri și de valuri care luceau în soare. Trecu deasupra unui triunghi verde-pal în care spuma se aduna încet; era lăsat de siajul unui petrolier lung, care se deplasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe o stîncă roșiatică, într-un mic lac aflat la capătul unei văi adînci, pline de tufișuri și copaci, în mare parte mesteceni, scoruși și stejari pitici. Un cuplu, parțial acoperit de rădăcinile unui frasin de munte, stătea pe un petic de iarbă lîngă lac. Femeia părea că doarme, și Lanark văzu mai mult din bărbat, care citea un ziar. — Ăsta nu-i Sludden. — Nu, e Kirkwood. Nu ne mai vedem cu Sludden. — De ce nu? — A devenit prea dependent. — Și Kirkwood
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că, nici de această dată, nu vă pot fi de prea mare folos, începu japonezul. Cunoașteți teoria potrivit căreia viața urmează un curs ascendent, printr-o serie de cicluri. Fiecare dintre aceste cicluri pornește de la faza rurală. Țăranul, legat de peticul său de pământ, se duce la târg să-și vândă produsele; cu timpul, târgul se transformă într-un orășel, din ce în ce mai puțin legat de pământ. Așa apar orașele și națiunile, apoi marile metropole cosmopolite, între care are loc o distrugătoare luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
cu o ființă aflată pe treapta rurală a dezvoltării speciei sale. Pentru o ființă aflată în această fază, nimic nu poate fi mai sfânt decât bucățică de teren și fiul ce o moștenește. Ea se agață ca o plantă de peticul sau de pământ, în care-și înfige rădăcinile și din care-și soarbe seva. Iată cum văd eu lucrurile. Deocamdată, nu pot propune nici o soluție practică. - Nu prea înțeleg la ce ne-ar putea folosi analiza asta, zise căpitanul Leeth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Căpitanul Leeth îi permise, așa că Grosvenor i se adresa arheologului: - Domnule Korita, îmi acorzi câteva minute? - Cine întreabă? - Grosvenor. - A, da, domnule Grosvenor, acum îți recunosc vocea. Poftim! - Ne-ai vorbit de tenacitatea cu care ființa aceasta se agață de peticul sau de proprietate. Dacă monstrul se află pe treapta rurală a dezvoltării speciei sale, crezi că ar fi capabil să-și imagineze o altă atitudine față de proprietate, cum ar fi de pildă atitudinea noastră? - Sunt sigur că nu. - Așadar, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
locomotivei. Zidarii și meșterii care trebăluiau la gardul bisericii își părăseau lucrul după trenul de seară, iar Omar pricepu că orbise într-o sâmbătă în care, în locul vagoanelor care înghițeau șinele, zări doar o pată cenușie și mare, ca un petic de stofă așezat într-un geam. „Așadar, pân-aici a fost“, își zise în sine, cuprins de fiori, iar călătoria aceea a unui expres cu vagon-restaurant și cușete îi rămase de-a pururi neterminată. Duchesse era albă, ca o perlă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în altul, fiind când prea rezervat, când prea îndrăzneț. Cauza gafelor fiind mereu aceeași: nu mă gândeam decât la mine, nu judecam decât din punctul meu de vedere. Dar parcă niciodată nu mi-am dat, mai rău ca atunci; în petic. În fâșia de lumină care pătrundea de-afară prin ușa rămasă deschisă, am zărit o femeie căutând înfrigurată ceva. " Ce vrei? Ce cauți aici?" mi se adresă ea pe un ton înfricoșat și răstit. Am înțeles imediat ce căuta: un obiect
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în multe locuri plămădindu-și creația, trebuie să recunosc că acolo și-a dat măsura adevărată. Văzând dunele de marmură inima mi-a bătut cu putere și mi s-a tăiat respirația. Fulgerau albe în lumină, deasupra ierburilor crescute pe peticele de pământ dintre stânci. Păreau puse acolo anume ca să le aducă aminte bătrânilor că nu trăiau într-o lume oarecare, că nu trebuiau s-o judece după azilul lor mizerabil. Dincolo de zidurile între care Arhivarul strângea hârțoage pentru o istorie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a observat gestul și a zâmbit. "Nu te așteptai să mă mai vezi, nu-i așa, domnule sculptor? Mai ales după ce Francisc nu ți-a dat voie să treci". "Da, așa e", am bâiguit eu. Pe geam se zărea un petic de cer înstelat, cu o lună enormă, roșie, și am auzit respirația obosită a mării. Bătrânul s-a așezat pe marginea patului; avea fața încă mai plină de pete, semn că boala de la ficat evolua; apoi s-a ridicat, ferindu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe Naasri senior afișând un zâmbet fioros. Mahmud, care se pricepea la haine, putea observa că iordanianul purta un costum bine croit, materialul aranjându-se cum trebuie. Îi era rușine de geaca lui de piele, șifonată în urma călătoriei-maraton cu autobuzul, cu peticele tocite, aproape fără culoare. Nu era vorba doar de costum: în toate privințele, Naasri avea strălucirea aceea care vine odată cu bogăția. Nu trecuseră decât câteva săptămâni de când începuseră să curgă comorile din Bagdad, dar acestea păreau să-l fi transformat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Nu avea habar de geografia Genevei. Mai fusese o dată acolo, pentru o chestiune a ONU, dar avusese parte de obișnuita experiență diplomatică: aeroport, mașină, sală de întruniri, mașină, aeroport. Așa că se bază pe cea mai rudimentară metodă posibilă: căută un petic de albastru. Imediat ce găsi linia țărmului încetini, astfel că avatarul ei zbura acum la altitudine joasă, având timp să vadă ce era dedesubt. Uite una! spuse Uri, arătând jos, în stânga ecranului. Cu mișcări stângace, Maggie se întoarse și se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Erau mai multe insule pe lac, unele din ele folosite ca locuri de întâlnire pentru evenimente virtuale - Maggie văzu afișe care făceau reclamă la un concert și la o conferință de presă a unei companii de software -, unele doar simple petice de pământ ale unor proprietari particulari. Nici una nu părea să aibă legătură cu Shimon Guttman. Maggie devenea nerăbdătoare; asta era singura lor pistă. Haide, spuse Uri. Zboară în continuare. Dacă e aici, o s-o găsim. Maggie menținu avionul în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
jos și își pierdeau viziunea de ansamblu. Dacă Uri avea dreptate, trebuiau să recreeze experiența din avion pe care a trăit-o el în copilărie, când a văzut insulele de dedesubt. —Hei, ce-i aia? întrebă Uri arătând spre micul petic de pământ de jos. Maggie trebui să se întoarcă, ghidând-o pe Lola înapoi. Când văzu peticul, plană în direcția lui, după care coborî în siguranță. —Nu-mi vine să cred, spuse Uri scuturând din cap. Chiar și aici. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pe care a trăit-o el în copilărie, când a văzut insulele de dedesubt. —Hei, ce-i aia? întrebă Uri arătând spre micul petic de pământ de jos. Maggie trebui să se întoarcă, ghidând-o pe Lola înapoi. Când văzu peticul, plană în direcția lui, după care coborî în siguranță. —Nu-mi vine să cred, spuse Uri scuturând din cap. Chiar și aici. Ce e, Uri? Ce e? —Uită-te la asta. Poți vedea forma acelei insule? Uite-te la formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
din cafenea. Era greu să-și dea seama precis, dar dacă Uri avea dreptate, îl eliberaseră la câteva minute după ea. Telefonul trebuie să fi venit de la Miller. Îi dăm drumul; acum dați-i și lui drumul. Maggie îi luă peticul de hârtie. —Uri, vreau să mănânc. Ce au aici? Vreau să mănânc ceva fierbinte. În timp ce vorbea, scria fără oprire. Ne-au dat drumul ca să ne urmărească. Nu au renunțat. Vor să-i conducem la ea. —Păi, spuse Uri, citind notița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și amănunțită. Tot timpul lângă ei se află avocatul David Rosen, care insistă asupra dreptului clienților lui ca bunurile lor personale, inclusiv tăblița de lut, să rămână personale. După această intervenție, păstrară tăblița cu ei tot timpul. Cât despre micul petic de hârtie, Maggie îl ascunse în adâncul buzunarului și îl păstră bine. Când ieșiră din secția de poliție, avură parte de o scenă pe care Maggie și Uri o văzuseră de sute de ori la televizor, dar pe care nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pe un ton confidențial. Domnișoara Trixie câștigă numai patruzeci de dolari pe săptămână și are mulți ani vechime în muncă. — Pare destul de uzată, spuse Ignatius, privind-o pe domnișoara Trixie cum înșiră conținutul pungii pe birou și începe să sorteze peticele. Nu a trecut de vârsta pensionării? — Șșș, îl avertiză domnul Gonzalez. Doamna Levy nu ne lasă să o pensionăm. Crede că este mai bine pentru domnișoara Trixie să-și continue activitatea. Doamna Levy este o femeie foarte inteligentă și cultivată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ignatius. Voi accepta să iau slujba temporar. Trebuie să recunosc că Planul Levy Pants mă atrage. — O, sunt încântat, lăsă să-i scape domnul Gonzalez. Îi va plăcea aici, nu-i așa, domnișoară Trixie? Domnișoara Trixie era prea preocupată de peticele ei ca să-i răspundă. — Mi se pare ciudat că nici nu m-ați întrebat cum mă cheamă, pufni Ignatius. — Vai de mine! Am pierdut complet din vedere. Cine sunteți? În ziua aceea a mai apărut încă un angajat, stenograful, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mai stai mult de vorbă cu mica ta protejată de colo, ai s-o iei și tu razna împreună cu ea. Când Susan și Sandra vor veni acasă de Paști, te vor găsi săltând pe planșetă cu o sacoșă plină de petice în brațe. A, da. Înțeleg. E sentimentul tău de vinovăție pentru incidentul acela cu Gloria. Lupți împotriva lui. Totul se va sfârși foarte rău, Gus. Te rog, renunță la una dintre competițiile alea sportive și du-te să-l consulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de vitală pentru o întreprindere? — Credeam că sunt pensionată. Dinții masivi se închiseră ca o capcană pentru urși. Voi ăștia m-ați păcălit. — Ei, ești fericită acum? își întrebă domnul Levy nevasta. Mergea în urma lor, purtând una dintre sacoșele cu petice ale domnișoarei Trixie. Dacă ar avea un cuțit asupra ei ar trebui să te duc imediat la spital. — Ascultă cu cât foc vorbește, spuse doamna Levy. Atâta vigoare E de necrezut. Domnișoara Trixie încercă să scape din mâna doamnei Levy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
respectivă? Domnul Levy spera că da. Trecu repede prin cartierul domnișoarei Trixie, prin fața barurilor și a firmelor care se vedeau la tot pasul anunțând RACI FIERȚI și STRIDII ÎN COCHILIE. Ajungând la blocul căutat, se luă pe urma dârei de petice și urcă scările până la o ușă cafenie. Bătu și îi deschise doamna Levy, spunând: — Ia privește cine s-a întors. Amicul nostru amenințat de idealist. Ai rezolvat problema? Poate. — Acum vorbești ca Gary Cooper. Un singur cuvânt drept răspuns. Șeriful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
tați. Îmi place familia ta, a spus Armanoush. E atât de plină de viață. — Mda, sigur, mie-mi spui, a obiectat Asya zonăindu-și nenumăratele brățări. Purta o fustă hippie lungă, verde-salvie cu un imprimeu cu flori maro, o geantă cu petice și multe bijuterii - mărgele de sticlă, brățări și inele de argint pe aproape fiecare deget. Pe lângă ea, Armanoush se simțea cam prost Îmbrăcată În blugi și În haină de velur. — Există și o parte proastă, a spus Asya. E extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
masa lungă din lemn de cireș la care luau micul dejun când vremea era blândă, i-a trecut prin minte o nouă scenă din Micul Părumbel Rătăcit. — Atunci ascultă-ți povestea, a spus rodiul legănându-și crengile și scuturând câteva petice de zăpadă. A fost odată ca niciodată, pe când creaturile Domnului erau nenumărate precum boabele de grâu, iar a vorbi prea mult era un păcat. — De ce? a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. De ce era un păcat să vorbești prea mult? Ușa bucătăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
găsise o formulare demnă de Marele Secol: „Perpignan, ilustrul bulevard de la frontiera Spaniei“), povestea aceea nu Îi era de ajuns. Simțea că venise vremea să isprăvească odată cu ascunsul Într-o carte care n-ar fi altceva decît o făcătură din petice, un talmeș-balmeș, o adunătură de Însemnări. Importante nu erau călătoriile, important era călătorul. Personajul ar fi obligat - și autorul odată cu el - să se Întrebe mai devreme sau mai tîrziu de ce și cum devenise scriitor, datorită cărui Îngrozitor hazard și căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]