294,432 matches
-
mi se topește-n gură un cocoșel de zahăr de la bunica mică cu pălării de soare ... dorul de-acasă gâtuit la gâtul femeii de culoare orașul meu în flăcări într-o mărgea de sticlă ... Piața Chibrit. M-AM NĂSCUT ÎN PIAȚA CHIBRIT Dimineața din pieptul mamei se risipea o cutie cu chibrituri tata le aduna și pleca la serviciu. Eu visam la fosforul lor roșu, la țigările Virginia care-i îngălbeneau degetele și dinții. Era galben. Era galben ca un pepene
Poezie by Ioana Crăciunescu () [Corola-journal/Imaginative/7449_a_8774]
-
o porție de cus-cus, până când cerul gurii îi devenea parfumat de la mirodenii și îi rămânea astfel până în zori. Zilele cu Mehria erau intense pentru că hoinăreau cu mașina de-a lungul coastei, printre turmele de capre și pentru că se duceau la piața de pește din fiecare oraș, iar el plătea pentru ca bibanii să fie deja curățați și fripți. Mâncau în tăcere, prinzând cu degetele carnea albă și legumele fierte, de pe care se prelingeau uleiul de măsline și ierburile. Era fericită, inconștientă și
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
ciordeau de pe unde se nimerea tot ce prindeau. Parfumeturi, adidași, telefoane, câte și mai câte. Le duceau în țară și le vindeau. Dar și alte afaceri, mai scârboase, a pus la cale: cu mașini, cu carduri, cu curve - prospături pe piața din vest. A făcut bani, de-i întorcea cu lopata. Și-a cumpărat viloi în maiorca. Și-a ridicat și palat în craiova, acasă. Nu prea stătea în palat, însă l-a făurit ca să vadă ai lui cât de bine
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
nimic... Sau mă tern că nu-mi place nimic din tot ce-nteleg. Dar privirile lui Daniel erau atât de insistențe, încât n-am putut să dau înapoi. La ora aceea, orașul era pustiu. Cei care nu se aflau în Piață Victoriei, de-o parte sau de alta a nevăzutelor baricade, stăteau probabil în fața televizoarelor. Așa cum făcusem și noi până-n urmă cu câteva minute. Nu era din cale-afara de frig, dar bătea un vânt subfire și tăios. Dăduse un pospai de
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
fără minge, ca-ntre băieți. Așa cum 11 simțeam uneori și acum, când îmi mușcam din greșeală limba. Nu-mi plăcea deloc gustul asta. Mai ales acum, cănd 11 socoteam că pe-o rea prevestire. Dar când am ajuns acolo, În piață, lucrurile fuseseră tranșate. Din fericire, fără vărsare de sînge. În fața puhoiului de contra-manifestanti care, presând din toate parfile, urlau din adincul bojocilor ,JVu ne vindem fără!“, oamenii Seniomlui cedaseră. „Emanații" apăruseră victorioși la balcon, dar În glasurile lor se simțea
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
trecuseră. Partida fusese câștigată. De data asta, fără ajutorul minerilor, care aveau să apară și ei În zilele următoare, anticipând cumplită mineriada din iunie. Armata lui Ioska i§i celebra victoria, cu pancartele demonstranților aduși de Senior adunate, grămadă, În mijlocul pieței și date pradă focului. Ce gust amar! Ce victorie tristă! - Mai bem ceva?... m-a-ntrebat Daniel, cu fața lui de îngeraș conservat în alcool. Altfel, chiar nu mai înțeleg nimic... Nu mai trecusem de câteva săptămâni pe la locuinfa mea din §tefan
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
plătim cât mai repede ratele la casa și la mașină și la mobilă și la aparatele electronice, dar murim și tot n-ajungem vreodată cu ele la zi, pentm că apar mereu noi Și noi oferte, si le lăsăm în piață urmașilor noștri, si uite-așa ne trece viafa, pe care ne-o programează cei de sus, pe care suntem chemafi să-i alegem o dată la patru ani, dar vorba vine că-i alegem noi, pentm că ei sunt gata aleși
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
nu poți să nu-l îndrăgești. Romanul este în curs de apariție, în colecția „Biblioteca Polirom“ coordonată de Denisa Comănescu. Sfântul Gheorghe/ Lipscani: acesta este punctul central, din care se poate călători de la noi, cu tramvaiul, spre cele mai circulate piețe.“ - Așa scria tata-mare, la data de 30. VI. 1912, pe spatele unei cărți poștale. Întrucât liniile nu ajungeau ca să încapă tot textul, a scris sus, în colțul din dreapta, cu scrisul lui elansat, așa încât pe hârtie apăru o țesătură din caractere
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
dungi roșii din fața vitrinei și tata-mare s-a aplecat peste cărțile poștale, a scos una sau alta din teanc cu degetele lui înmănușate, și-a fixat pince-nez-ul mai bine pe nas și a mormăit: Bun, o iau. Vederea strălucitoare a pieței și a străzii comerciale, ajungând cu cupolele ei până la orizont, urma să-i dea soției lui o imagine a locului care îi tulburase simțurile în asemenea măsură: ca descendent al unei familii vechi din marea burghezie, găsise, în sfârșit, după
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
urma să-i dea soției lui o imagine a locului care îi tulburase simțurile în asemenea măsură: ca descendent al unei familii vechi din marea burghezie, găsise, în sfârșit, după ani de nehotărâre, „punctul lui central“, care se afla în Piața Sfântu Gheorghe, la intrarea în Lipscani, unde distinsul domn, alias tata-mare, ajunsese la concluzia că o pierdere îndelungată avea în sfârșit să-i fie răsplătită. Plecase în România înaintea celorlalți - mama-mare și cei doi copii urmau să vină după trei
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
din exterior a clădirii gării, arată, în orice caz, o deosebire foarte importantă față de amintirea mea la sosirea din Dacca, Bangladesh: nici o aglomerație, nici o mulțime de oameni care să te izbească, de vehicule, de acțiuni. În arșița dimineții de iunie piața se întinde luminoasă și deschisă. Călătorii se îndreaptă spre intrarea laterală a clădirii în formă triunghiulară, duc cufere pe umăr și în mâini, ies tacticoși, în timp ce umbrele se fac mai scurte. În fața intrării principale și a turnurilor încununate cu loggii
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
străluceau pe tulpinile cărnoase: era cald, un cer vast, lipsit de nori, se întindea peste oraș, aerul stătea nemișcat, mirosea a apă vărsată și a marfă adusă de departe, cu căruțele stârnind nori de praf, pe Strada Lipscani și în piețele din jur. Tata-mare s-a oprit, cu bastonul atârnat pe braț. Roțile prevăzute cu cercuri metalice uruiau în spatele copitelor care loveau pavajul dispus într-un spațiu concentric în jurul punctului central, un rond în mijlocul căruia tronase mai de mult, pe un
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
Lipscani se retrage într-un refugiu de case, storurile librăriei au dungi roșii împotriva soarelui năprasnic și sunt coborâte în fața vitrinei, vânzătorii cu șorțuri albe își expun marfa pe trotuar și domnul S., care tocmai s-a hotărât să traverseze piața, ca să caute o carte poștală pentru soția lui, va arunca o privire înspre tovarășii mătăhăloși care stau aplecați laolaltă, de parcă acolo tocmai ar fi fost sacrificat un animal, atrăgând curioșii. Dar și în față, la „La Papagal“, se înghesuie lumea
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
la București, pentru a ajunge la casa în care aveam să locuiesc, era spart chiar în mijlocul drumului. Pietrele smulse grosolan zăceau într-o stivă acoperită de noroi și murdărie de-a lungul gropii. Trotuarul, reparat de nevoie, dădea într-o piață, un triunghi neregulat format din bifurcarea aleii, mărginită de ziduri și garduri. Casele părăginite se ațineau în umbra subțire a copacilor bolnavi, ale căror crengi așezau pe ele contururi mai moi și frunzele palide aruncau pete livide peste verdele rărit
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
cotețe; purtând pe ele o crustă de praf și rugină, epavele automobilelor proliferau sub prelate, câinii se hârjoneau prin gangurile curțiilor, între ușă și portalul grădinii, sau stăteau întinși cu țâțele roșii și impertinente pe dalele sparte în arșița după-amiezii. Piața zăcea goală și amuțită la soare, o lumină îngălbenită, o nuanță mai deschisă decât galbenul mălaiului și al tutunului irizând fațadele. O culoare fără egal, pe care o cunoșteam de o viață, fără să o fi văzut cu adevărat până la
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
Cronicar Ne aflam îmbarcați zilele trecute, eu și alți concitadini, în autobuzul 133, călătorind ca vai de noi, la oră de vârf, dinspre Piața Romană spre Calea Moșilor. Înaintare trudnică, bară lângă bară, cu multe opriri între stații. Trecusem anevoie de Dorobanți, de Polonă și din nou ne-am oprit. De această dată exact în dreptul unui indicator stradal, un fel de pancartă înfiptă în
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
Parcul Ioanid a devenit Parcul Ion Voicu, astfel cum, din autobuzul 133, am văzut scris pe indicatorul stradal. Nu-mi venea să-mi cred ochilor. De ce însă atâta mirare, m-ar putea întreba cineva, de ce atâta mirare și frământare? Străzi, piețe, parcuri, toate trebuie să poarte un nume, vorba poetului, și de ce nu l-ar purta și pe acela al violonistului Ion Voicu? Nu a fost Ion Voicu un om de valoare al acestei țări? Sigur a fost, voi răspunde, a
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
cuprins, măcar simbolic, Parcul Ioanid nu poate să lipsească. Dar s-a întâmplat în acest caz la fel ca în atâtea altele în care sunt vădite pornirile noastre de sinucigași culturali. Numele consacrate de istorie ale străzilor, ale parcurilor, ale piețelor publice le ștergem din scripte și din memorie ca și cum nu ar fi și niște repere de cultură. Ce să mai vorbim despre distrugerile fizice? Mai există Calea Văcărești? Doar pe coperta cărții lui I. Peltz. Numele a dispărut cu stradă
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
la televiziune submultiplii secundei sunt minutele... Și astfel a început bejenia distinșilor demnitari spre “dulcele târg”, via Focșani, având și scopul nemărturisit al spulberării credinței multor pesimiști cum că ei n-ar fi în stare să aplice principiul caragialian “pupat Piața Independenți” dacă interesele de imagine electorală o cereau. Culmea e că, peste toate, plutea elegant, și dezinteresat ?, dorința să-i convingă de acest adevăr pe răzeșii de pe cele două maluri ale Milcovului (secat acum “dintr-o sorbire” de ger), și
Omătul, demnitarii și Hora Unirii... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13149_a_14474]
-
muncă multă, i-ar plăcea, dar e timpul să devină pragmatic. Cochetează cu ideea de a emigra, însă trebuie sume mari, bursele se termină, trebuie să ai la ce te întoarce. Realizează, în sfârșit, că are o meserie nevandabilă pe piața muncii. Trece printr-o criză de identitate, face o depresie decentă, cât să nu clacheze și să se apuce de băut (acesta e rezervată vârstei mijlocii, intelectualii cei mai inadaptabili, pentru care etatea e un impediment în reprofesionalizare.) Devine lucid
Portretul intelectualului la tinerețe by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13130_a_14455]
-
A coborît în istorie și însoțește, cumva, marile dezlănțuiri colective. Și rolul imaginii din peșteră, cu toată încărcătura sa magico-simbolică, ori poate cu mai mult decît atît, îl preiau acum statuile. Tăcutele, profanele și ignoratele statui care ne mai animă piețele sau alte spații publice. Dacă în mod obișnuit trecem pe lîngă ele fără să le observăm, iar cînd le observăm o facem doar pentru a le evita, în momentele de ruptură intervenită în corpul social, cînd energiile se dezlănțuie și
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
iese din fumul lumînărilor și din aerul greu de tămîe, lasă icoana în funcția ei strict liturgică și își secularizează prezența, imaginea și memoria. În orizontul simbolic al orașului apare acum, fie trecînd prin cimitir, fie coborînd direct din marile piețe occidentale în micile și indecisele noastre scuare, statuia, chipul recognoscibil al unui personaj real sau imaginea alegorică a unui fapt excepțional. Orașul, viața publică și asumarea directă a istoriei creează instantaneu o nouă mitologie și un alt plan de referință
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
a IX-a, așa cum sîntem asigurați în repetate rînduri, făcute de autori la fel de iscusiți, capabili să conceapă, să scrie și să editeze un manual cap-coadă în... două săptămîni! Nu mai merge reforma? Nu înflorește, ca ghioceii sub pătura de nea, „piața liberă” a manualelor, apropiindu-ne an de an de idealul suprem al manualului unic? A luat-o reforma îndărăt? Nu continuă descentralizarea sistemului de învățămînt? S-a pierdut autonomia școlară? Ba a ajuns atît de departe încît școlile primesc angajații
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
să nu se mai poată apleca să le adune iarbă. I-a părut rău, dar, stând și chibzuind, găinile erau suficiente. Avea totdeauna ouă, din când în când puișori, și pe urmă fiica portăresei se ducea să vândă puii la piață. Pui de țară, mai scumpi și mult mai gustoși decât ceilalți. Oricum era un venit, și în plus o distracție și o companie. În plus, îi plăcea să audă cocoșul cântând. Se trezea cu el, în zori. Și chiar și
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
nu era o problemă ca moldovenii să-și zică moldoveni. Devenise, însă, o problemă pentru neisprăviții de politruci care deveniseră din anti-naționalii din anii ’50, naționaliștii care mă acuzau pe mine de ... lipsă de patriotism. Revista a fost retrasă de pe piață și a fost scoasă o nouă ediție, din care dispăruse și referirea la delegația care a fost trimisă, la Constantinopol, pentru a anunța alegerea lui Cuza. Întrebarea cenzorilor venise imediat: “Ce nevoie aveau românii să trimită o delegație la Constantinopol
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]