903 matches
-
repetate cu FOB la SLD de tip Robertshaw. De aici decurge și marele dezavantaj al sondelor cu pintene, examenul FOB este aproape imposibil de efectuat, acesta, nealunecând decât cu greu în lumen. Un alt dezavantaj este dificultatea intubației la trecerea pintenului prin glotă. Metoda trebuie să fie cunoscută, fiindcă poate fi salvatoare dacă la un moment dat nu este disponibil un FOB adecvat sau în situații de urgență. O altă problemă este legată de tipul de SLD care este indicat fiecărei
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by Radu T. Stoica () [Corola-publishinghouse/Science/92091_a_92586]
-
Anonim a pus în noi îndemnul irevocabil spre "adevăr", îndemn întemeiat în însăși natura cunoașterii, dar prin censura-i transcendentă ni-l refuză. Suntem categoric îndemnați spre și categoric opriți de la unul și același lucru. Ce rost are așezarea noastră între pintenii acestui imperativ și frânele acestui refuz e greu de spus. Ne găsim aici în matca frământată a unei antinomii, pe care, oricât de insuportabilă ar părea, trebuie s-o acceptăm ca atare. Antinomia aceasta caracterizează tensiunea supremă și chinuitoare, sub
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
urmărise conversația atent, dar În tăcere, sprijinindu-se de perete. Chipul său deschis și cinstit, Îmbrăcămintea sobră, din postav simplu, arătau că nu punea preț pe nimicuri. Mâna lui uriașă se odihnea pe sabia la fel de uriașă de la cingătoare, și după pintenii de argint care răsunau la orice mișcare se vedea lesne că este de rang Înalt. Era minis terialul Hildebrand, maestrul de arme al celor doi prinți și omul lor de Încredere. Lui Îi Încredințase pe patul de moarte ducele Bertold
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
clar. Brațele lui delicate Încercau zadarnic să strunească animalul speriat care sforăia, scuturându-și violent coama albă. Dincolo de poiană se vedea un alt luminiș și apoi doar stânci abrupte. Simeon Își dădu seama că se aflau de fapt pe un pinten de munte, despărțit de cel din zare de o prăpastie. „Dumnezeule, se Îndreaptă spre stânci. O să cadă În prăpastie, cine știe cât e de adâncă!“ Începu să alerge gâfâind, alături de calul Înnebunit de groază, către golul care se ghicea acolo‚ la câteva
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
locului: o haină scurtă, până la genunchi, dintr un postav italienesc fin, cu tiv brodat și fără mâneci. Culoarea neagră sublinia statura vânjoasă, dar nu lipsită de eleganță a cavalerului. De sub el apărea o cămașă de zale care, Împreună cu Încălțările și pintenii argintii, Îi dădea o Înfățișare războinică, mult prea războini că pentru nevinovata vânătoare la care avea aerul că ia parte. Purta o spadă uriașă cu mâner de bronz, pe care palma lui neobișnuit de mare o strângea neîncetat Într-o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să-i ajute a se izbăvi de suferință. Zürichul zăcea sub zăpadă. De pe malul lacului pe jumătate Înghețat, Urs ghici unde se afla casa lui, mai Înaltă decât toate celelalte, și se minună că toate geamurile erau luminate. Bancherul dădu pinteni calului și, odată ajuns la poarta cea mare, văzu În curte forfota de slugi. O agitație neobișnuită domnea În locul atât de pașnic de obicei. Descălecă În grabă, aruncând frâul nobilului animal unui servitor, și se repezi În casă. În sala
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
două prizoniere nefe ricite din mâinile răpitorilor și le redă familiilor lor merită numai cuvinte de laudă, domnule ministerial. Este tocmai ceea ce prevede codul cavalerilor, cel pe care ai jurat să-l respecți atunci când ai primit din mâna tatălui meu pintenii de argint. Nu-i așa? — Vai, domniță, trăim alte vremuri. Cinul cavaleresc nu mai e cel de odinioară. Idealurile și moravurile s-au schimbat. Astăzi contează banii și avuțiile, nu cinstea și virtuțile. Dacă până și regii și prinții cerșesc
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să-i fie adusă cina. De-abia Începuse să se Înfrupte din țiparul de Rin fript pe grătar, În sos de unt, când trompetele și larma din curte vestiră că ducele Bertold se Întorcea de la vânătoare. Pașii lui repezi cu pinteni sonori se auzeau pe trepte și, ca totdeauna când nu se cina În sala festivă, se Îndreptă spre odăile fratelui său. Conrad mânca În liniște, ca și cum nu s-ar fi Întâmplat nimic. — O, avem țipar la cină! spuse Bertold vesel
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cronică literară, recenzii la reviste și ziare, se difuzau informații redacționale și ale conducerii societății, funcționa o poștă a redacției. Mai semnau în revistă: proză: Simion Jitariu, Cuchi Lidia Puiu, Ștefan C. Cosmin, E. Mintici, I. D. Sandru; poezie - Radu Pinten, Lia Rugă, Augustin Padea, Ion Georgescu. Pentru a se manifesta în alte domenii decât cele pur literare și științifice, revista face apel către profesori, preoți, învățători etc. de a-i trimite articole și își propunea să dea atenție folclorului, comoară
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
a comitetului central și povestea despre o vizită pe care o făcuse În Germania Federală. Această țară era nu numai cea mai bogată și mai dinamică, din punct de vedere economic, a Europei occidentale, dar În ochii noștri reprezenta și „pintenul” capitalismului, aspru criticată și calomniată, Înjurată adeseori În era stalinistă; iar felul În care te raportai la ea, În discursurile publice, era Întotdeauna semnul sigur al gradului de „atașament neabătut față de partid și clasa muncitoare”! Or, spre uimirea mea - care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
realizat, cumva deranjat, că va trebui să trec de el înainte de a ieși din cameră. M-am apropiat cu prudență, de parcă ar fi fost viu, iar atunci s-a mișcat. A început să se apropie de mine, legănându-se pe pintenii lui. Mi s-a tăiat răsuflarea și am dat înapoi. M-am speriat, dar numai pe moment, fiindcă mi-am dat seama că cineva lăsase păpușa în funcțiune. Așa că m-am scuturat și am înaintat din nou spre ea. Mișcările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
asta deși ochii mei erau fixați pe păpușa neagră din brațele ei și gândurile mele recapitulau toate relele de care o știam în stare, dar pe urmă am observat că nu mai avea gheare. Crescuseră și se îngroșaseră; acum erau pinteni, mânjiți de niște pete cafenii. Am început să mă gândesc la mai multe variante de a scăpa pasărea asta cât puteam de repede. Sarah știa cumva că existau monștrii în casă - pentru că acum locuia în aceeași casă cu mine - și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
spre mine, gura deschisă într-un rictus care ocupa acum jumătate din fața păpușii, iar colții pe care abia îi observasem deunăzi erau acum maronii (sigur că erau pentru că „mutilaseră“ un cal într-un câmp lângă autostradă nu departe de Pearce). Pintenii îi erau înfipți în halatul în care adormisem, și dădea din aripi dar n-a fost lungimea aripilor care m-a șocat pe moment (crescuseră - am acceptat asta instantaneu) ci venele negre și umflate care îi irigau aripile și care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
era dilatat, având un diametru care probabil măsura cincisprezece centimetri. Porțiunea inferioară a lui Terby atârna afară din câine, alunecând încet în cavitate, ondulând în așa fel încât să pătrundă mai ușor. Înghețasem. Îmi amintesc că întinsesem instinctiv mâna spre pintenii păpușii care dispăruse, făcând ca burta câinelui să se umfle, apoi să se destindă. Victor vomită din nou, în liniște. Totul rămase nemișcat preț de o clipă. Apoi câinele intră în convulsii. Deja începusem să mă îndepărtez încet de câine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
povești care în fapt sunt povestiri: Toată lumea știa cum se naște mârgărintarul... din rana cerului care cade în amurg în scoica deschisă... (...) Sălămandrele cristalul: ghiață comprimată. Petrea Isac povestește întâmplarea tragică cu țiganca când l-au dus cu căruța în pinteni la Eș. Un zodier Un fântânar Fermecătoarea sau solomonarul. Întâmplarea cu un boier vechi din preajma hanului Hoți de cai sau de drumul mare O dragoste a Ancuței de altădată și a celei de acum etc. Istoria cu Gheorghe Leondari, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Văleanu (nenea Gogu) răspunde unui deputat, care cerea bilete jumătate pentru soțiile parlamentarilor. "Puteam să vă dau și gratuite, dar am vrut să vă protejez împotriva cucoanelor dv." Se cunoaște: Ciobanul după glugă Stăpânul după slugă După voce cântărețul După pinteni călărețul, După mână tăbăcarul, După urechi măgarul. Vremea după vânt, Omul după cuvânt. Moș Tonea, care are ca studii o clasă și jumătate de gimnaziu, povestește cu multe amănunte, ce năcazuri și nostimade i s-au petrecut când a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Neamț (comunică) POVEȘTI LA HANUL ANCUȚEI* "...Toată lumea știe cum se naște mărgărintarul... din roua cerului care cade în amurg în scoica deschisă..." Sălămâzdrele cristalul: ghiață comprimată. Petrea Isac povestește întâmplarea tragică cu țiganca când l-au dus cu căruța în pinteni la Eș. Un zodier Un fântânar Fermecătoarea sau solomonarul Întâmplare cu un boer vechiu din preajma hanului Hoți de cai sau de drumul mare O dragoste a Ancuței de altădată și a celei de acum etc. Istoria cu Gheorghe Leondari, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și piatră de olmaz Gugiumanul avea în frunte o floare de argint în care o piatră de olmaz, cât o lacrimă, scânteia cu fulgere mărunte. Și din legătura de argint se încovoia pană subțire de cocor. Cizme de marochin roș pinteni mari argint spată grea Calul, în piept la crucea hamului avea bold. Cingătoare de piele de pardos, paftale de argint dela Veneția pumnalul italienesc lucrat frumos... Voinic trist și fără hodină. Viteaz și cu suflet mare. Dar chinuit de infirmitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
li se zicea de cătră oameni stănci de șindilă. * Înainte de 64 suprefectul se chema privighetor, primarele vornic, judecata se făcea la curtea boerească; jandarmii se numeau cazaci. Pe cei căzuți în marea ură a boerului îi trimeteau la Iași "în pinteni" adică cu căruța fără ciolane la roți, ș-acolo erau buzdugăniți de li se trăgea moartea. * Când un om nu se purta bine și făcea ceva care pricinuia supărarea boerească, apoi trimetea boerul pe vătăjel cu țiganii de la curte, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
relatează Sa’adeddin, s-a adresat agalei lor și l-a dojenit, zicând: Ce lucru ciudat au făcut acești oglani! Așa fac cei care se încing cu brâul vitejiei ?» apoi, luând scutul de apărare în mâinile sale binecuvântate, a dat pinteni calului să înainteze. Cei din oastea de Poartă, la rândul lor, atacând cu toții dintr-o parte, nu s-au despărțit de scara sultanului lor. Ienicerii, căindu-se de ceea ce au făcut, pentru a șterge rușinea lor, au pornit să-l
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Tazlăului. Satul fusese ascultător de curțile domnești de la Bacău. Așadar, la 20 aprilie 1491, Ștefan cel Mare dăruia mânăstirii Tazlău patru sate care aparținuseră domeniului domnesc. La 15 octombrie 1491, Ștefan cumpăra jumătate din satul de la gura Orbicului, cu poiana Pintenul, pentru 100 de zloți tătărești, și le dăruie mânăstirii. Este întărită călugărilor și braniștea, care se afla în jurul mânăstirii. Cu un domeniu de opt sate și jumătate, cu poieni și bălți de pescuit, mânăstirea Tazlău trebuia să fie un puternic
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
pe ostași și pe boieri, ci chiar și pe țărani îi chema la arme, învățându-i pe fiecare să își apere patria. Dacă afla că un țăran nu avea săgeți, arc sau sabie, sau că a pornit la luptă fără pinteni îi tăia capul fără nici o milă”. Alte informații, provenind din surse străine și tot din secolul al XV-lea, estimează efectivele oastei moldovenești în jurul cifrei de 40000 de oameni. Surse venețiene menționează că Ștefan cel Mare avea o oaste de
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
expresiv în baladă: „Țipă-m’ nene, țipă-m’ dragă,/ Țipă-m’ dragă,/ Țipă-m’ tinerel voinic,/ Să vezi, din gură de șearpe/ Că l-a-nghițit pe jiumătate,/ Jiumătate nu-l mai poate/ To’ de arme ferecate,/ De cuțâte iatagane,/ Dă rânza pintenului;/ Ședea-n gușea șearpelui,/ Niji nu poate la-n- nghiți,/ Niji, frate, de-l lepăda” (Giurgiu). Cel dintâi care părăsește spațiul ordonat este șarpele, crescut sub casă în mod fabulos, parcă drept urmare directă a „emanației celei mai pure a magiei cuvântului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
apă repetă actul cosmogonic al manifestărilor formale; imersiunea echivalează cu o disoluție a formelor”. Vânătoarea dintr-un colind de fecior este de fapt o imersiune cu sens marital: „Vânătoare/ ’Nsurătoare/ După fete bălăioare/ Apucând drumul spre mare./ La mare dacajungea,/ Pinteni murgului dedea:/ Sărea-n vânt,/ Sărea-n pământ,/ Sărea-n mare/ Ca o floare./ Notă vineri și sâmbătă,/ Duminică păn’ la prânz,/ Iar când bine că-i veni,/ Pe murgul mi-l răpezi/ Și ieși-n vad/ Ca un brad
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cum s-a remarcat, o finalitate explicit maritală. Simpla întrebare despre cauza oboselii manifestate de cal duce la un tir de amenințări a căror finalitate o constituie cadrul nupțial: „Taci, fată, nu mânia,/ Că dacă m’-ii mănia,/ Murgu’n pinteni strânge-l-oiu,/ Sus, la tine, sări-oiu,/ Cosița tăia-ți-oiu,/ Sus în turnuri pune-oiu,/ Să ți-o bată vânturile,/ Ca pe mirel gândurile”. Așezarea fetei în planul înalt și menționarea turnului furnizează date despre etapa recluziunii fecioarei, perspectiva ei modificată ducând în basme
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]