5,484 matches
-
suferința temporar, întârziind de fapt vindecarea. Mai utilă este căutarea sprijinului la cei care sunt alături de ea 1 Moașă licențiată, Consultant de Lactație Acreditat Internațional, Spitalul Universitar de Urgență ELIAS - OG1. Dacă simte nevoia să plângă trebuie să plângă pentru că plânsul este normal și vindecător. Nu trebuie să se prefacă că nu-i pasă, să nu își înăbușe suferința și mai ales să nu se învinuiască. La întoarcerea acasă gândurile îi vor fi marcate obsesiv de tristul eveniment și va simți
Revista Spitalului Elias by ANCA PANAITESCU, RADU VLĂDĂREANU () [Corola-journal/Journalistic/92046_a_92541]
-
rehidratare intravenoasă), nu poate vorbi de aproximativ o zi anterior internării (existând numai comunicare non-verbală), reflexe osteotendinoase prezente, reflex cutanat plantar în flexie, fără alte probleme adiționale. Pe parcursul internării apar contracții la nivelul membrelor superioare și inferioare, somnolență alternând cu plâns, agitație, hipotonie marcată (nu stă în șezut, nu menține ortostatismul), se menține mutismul, reflexele osteotendinoase prezente, reflexul cutanat plantar în flexie, pupile ușor mărite, egale. Este transferată în secția de terapie intensivă copii cu suspiciunea de encefalită acută. Testele de
Revista Medicală Română by Luminiţa Marin () [Corola-journal/Journalistic/92284_a_92779]
-
orice sentiment. În astfel de situații, replica finală pe care ar fi putut-o spune era una singură: vorbești astfel deoarece nu mă mai iubești! Însă, după ce ar fi spus-o, mai mult ca sigur că ar fi izbucnit În plîns. De cele mai multe ori, chiar așa se și Întîmpla. De această dată, nu numai că nu Încercă să afle nimic, dar se strădui din răsputeri ca el să nu-și dea seama cît era de Îngrijorată. Făcea eforturi eroice pentru a
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Dar, cînd s-a Întors acasă de la Marea Spirală, nu l-a mai găsit. L-a strigat pe nume, i-a pus aripi de pui, mîncarea lui preferată, În farfurie, l-a căutat peste tot, zadarnic. Mai să o podidească plînsul. Atunci a sunat-o pe doamna Delilah, i-a spus ce se Întîmplase, i-a cerut sfatul. Buna doamnă Delilah a Încercat să o consoleze, pe cît se putea, și a Încurajat-o cu presupunerea obișnuită În astfel de situații
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
nu merge cum trebuie între noi? zise Angelina. — Nu e mare scofală, dacă vă gîndiți că aproape în fiecare zi eu vă aduc corespondența, zise Poștașul. — Să fie totul chiar așa bătător la ochi? întrebă Angelina simțind că o înfundă plînsul, ducînd o palmă la frunte, începînd să-și maseze tîmplele. — E clar că Părințelul nu s-a schimbat cu nimic de cînd îl știu, zise Poștașul înghițind în sec, corectați-mă dacă greșesc, adăugă, mutîndu-și stînjenit privirea în altă parte
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
și amintit de mine, ca dovadă că totul a fost pură realitate. Sînt pierdut, o să înceapă iar după același scenariu, toată viața asta de popă e un mare căcat, e prea devreme să te lamentezi, nu i chiar așa de plîns, el o să-și ia doar cireșica de pe vîrful tortului și o să plece ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic. — Totul se plătește Părințele, prostuțule, măcar de ea să fi avut grijă, zice Roja, dar tu nici măcar nu te-ai gîndit
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
asta? Credeam că sîntem prieteni! N-am făcut-o, n-am făcut-o, sîntem prieteni! se roagă Bladesey de mine și apoi cedează nervos. Na-ham-făcuuut-o... Na-ham-făcuuut-o... se sufocă el, mușcîndu-și mîneca hainei lui În carouri ca să-și Înăbușe hohotele de plîns. E patetic să vezi cum un om În toată firea plînge În felul ăsta. N-are pic de mîndrie. Mă vezi tu pe mine că cedez așa nervos ca o tîrfuliță de căcat cu tot rahatul pe care trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
nicovală, iar lacrimile ne umplu ochii și sunetul ascuțit al durerii ni se Întinde pe față și ne lovește În centrul creierului și apoi un șir de crize respiratorii cu intensități variabile, un freamăt În pieptul nostru, jumate hohot de plîns, jumate vomă. Singurul lucru la care putem reacționa este durerea. Nu mai putem vedea sau simți nimic altceva. Cum te-a făcut să te simți SÎntem altfel decît cred ei Unde-s Întăririle alea de rahat? SÎntem poliția ce naiba! Poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
cum preț de o clipă o strălucire electrică o Învăluie cînd e lovită de un fulger. Alergi cei vreo cincizeci de metri care sînt pînă la ea prin semi-Întuneric, cu ploaia biciuindu-te. Nu poți auzi decît hohotul strangulat de plîns din pieptul tău și nici măcar nu poți s-o strigi pe nume0000000000000000000 00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 Rhona! Carole! Stacey! Scot fotografia ei și o pun la loc pe bufet. Obișnuia să poarte aparat dentar, mititica de ia. Chiar i-a Îndreptat dinții. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
auzit de o cantină a săracilor, nu e departe, e lângă Fabrica de Mătase... Câinele lui Ben latră cu furie. Probabil Îl sâcâie vreun copil. Apoi, se lasă o liniște pe care Antoniu o simte ca pe o durere fizică. Plânsul disperat al unei femei sparge cu brutalitate această liniște, pe care el ar fi dorit-o veșnică. -Las-o Încolo de boală, am să-ți fac dintr-o bucățică de soare pernă, ca să-ți Încălzesc creierul. Zece Într-o bună zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un câine râios, o balenă lehuză, o frunză moartă, o grindină, un perete de mucava, un denunț, un sex de limax, o căpușă, o baie de sânge, o libarcă.... -Ești nebună, oprește-te odată! Apoi tare, din ce În ce mai tare se aude plânsul ei În hohote isterice. Închid fereastra și mă afund În fotoliul În care Îmi place să somnolez ca o pisică și realizez că tot ce a spus partea feminină a cuplului Îmi este cunoscut cuvânt cu cuvânt cu o familiaritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
amărâtă că trebuie să te îndurerez în felul ăsta. Te rog, ajută-mă, înțelegându-mă. Sunt foarte sigură și foarte hotărâtă. Dacă nu eram, nici nu-ți spuneam nimic. M-am uitat la ea. Mai avea puțin și izbucnea în plâns, avea fața secătuită și uscată, ca un obiect ce a stat mult timp în bătaia vântului; dar mai era acolo, în încercarea ei de a se stăpâni, un dram de demnitate emoționantă. Încă nu puteam să o cred, nu puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
întruna dând din cap. Și eu, iubita mea, Antonia mea, eu ce-am să mă fac fără tine? Expresia de concentrare dureroasă de pe fața ei se accentuă și apoi se risipi pe neașteptate, Antonia scoase un țipăt și izbucni în plâns. Scăldată în lacrimi arăta de-a dreptul jalnic. M-am apropiat și ea și-a lăsat încet capul pe umărul meu, fără a-și acoperi fața cu mâinile. Lacrimile ei picurau printre noi doi. Știam că ai să fii bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
primul rând, că noi te iubim foarte mult și, în al doilea rând, că ne-ai înșelat într-o chestiune deosebit de importantă. — Nici nu-ți dai seama cât m-a durut de mult, Martin, spuse Antonia cu glas tremurat de plâns, privind în jos și răsucind în mâini batista umedă. — Îmi pare rău, draga mea. — Chiar îți pare rău? întrebă Palmer. Noi credeam că te cunoaștem, Martin. Ne-ai făcut o surpriză. N-aș zice că suntem dezamăgiți, dar cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
tine, trebuie să stai de vorbă cu noi și să o faci cât se poate de sincer. — Cum ai putut să mă minți în halul ăsta, Martin? zise Antonia, reușind în sfârșit să se uite la mine. Se oprise din plâns și era mai liniștită acum. Am rămas uluită, continuă ea. Sigur că mai mint și eu câteodată, dar pe tine te consideram atât de sincer. Și credeam că mă iubești atât de mult. Spunând aceste cuvinte, o podidi plânsul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
din plâns și era mai liniștită acum. Am rămas uluită, continuă ea. Sigur că mai mint și eu câteodată, dar pe tine te consideram atât de sincer. Și credeam că mă iubești atât de mult. Spunând aceste cuvinte, o podidi plânsul din nou și-și acoperi fața cu batista. — Te-am iubit foarte mult, am răspuns, te iubesc foarte mult. Dar am iubit-o și pe Georgie. Am simțit că nu mai rezist mult. Și încă o iubești, spuse Palmer. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
iar eu i-am făcut semn să o ia înainte. Când Palmer s-a îndreptat spre Antonia, am împins-o pe Georgie spre ușă. Antonia scoase un vaiet lung, tremurător, sfâșietor și se lăsă pe scaun într-un hohot de plâns. Am condus-o pe Georgie afară, lăsându-l pe Palmer să-i aplice Antoniei cele mai noi metode psihologice de a liniști o femeie isterică. 13 Pur și simplu trebuia să o văd pe Antonia din nou. Când plecasem din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să plec. Pe când ne terminam cina, ea mi-a dat de înțeles că a simțit acest lucru, și eu n-am găsit cuvintele potrivite pentru a o contrazice și a o liniști. Însă m-a cruțat de o repriză de plâns. Dar amândoi purtam în minte cuvintele ei „e puțin probabil ca Martin să se însoare cu mine”. Cred că aceste cuvinte ridicaseă o barieră între noi pe care Georgie și-ar fi dorit ca eu să o îndepărtez, cu dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Am reușit să deschid ușa și să bag lada în holul de la intrare. Pur și simplu simțisem că trebuie să mă întorc. Nu reușisem să fac dragoste cu Georgie. Stătusem lângă ea prea mult, băusem prea mult, eșuasem lamentabil în plâns. Am avut un sentiment de ușurare când am plecat de acolo și cred că și ea a simțit același lucru. N-am mai abordat nici o temă gravă, ne-am purtat unul cu celălalt cu multă blândețe, ca doi invalizi. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Avea pe cap un șal de sub care îi ieșeau șuvițele de păr blond, încărunțit, care-i cădeau peste gulerul hainei de stofă. Era foarte palidă și nemachiată. Gura cu colțurile lăsate în jos arăta că era gata să izbucnească în plâns. — Cât e ceasul, Antonia? am întrebat. — Zece. — Seara sau dimineața? Dimineața, spuse ea, privindu-mă cu ochii măriți. — Și de ce e așa întuneric? — E ceață. Asta înseamnă că am dormit douăsprezece ore, am spus. Ce s-a întâmplat, Antonia? — Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
vorbească. Apoi spuse: Ah, sunt atât de amărâtă, Martin! Se lăsă greoi pe pat, începu să se legene încolo și încoace scâncind jalnic. Am privit-o un timp. Se auzi din nou soneria de la intrare. Antonia se opri brusc din plâns, de parcă ar fi întors un comutator, și, pe când treceam pe lângă ea, îmi întinse mâna pentru o clipă. I-am răspuns strângându-i mâna încurajator și am ieșit în hol. În cadrul ușii se profila o siluetă. Firește, era Palmer. Mă așteptam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la dragoni, nu reușise să-mi capteze atenția; și în cele din urmă, cuprins de disperare, m-aș fi dus la cinema, dacă nu mi-ar fi fost teamă că, în fața unor scene triste sau emoționante, aș putea izbucni în plâns. Antonia era la fel de agitată și fusese în această stare toată după-amiaza. Morocănoși, ne făceam amândoi de lucru prin casă, trecând iar și iar unul pe lângă celălalt, strâns legați și totuși incapabili să ne atingem, într-o atmosferă tăcută și reciproc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
putea fi corectă din punct de vedere pedagogic, și bine că era vară, dar ea totuși tremura, plângea și nu avea la cine să caute alinare. Confuză, a rătăcit prin curte, În timp ce părinții ei se prefăceau că nu-i aud plânsul. Parcă ar fi trecut o eternitate până când fetiței de doisprezece ani i-au secat toate lacrimile. Apoi luminile din casă s-au stins, În afară de una de la parter. Epuizată, Dora Își aminti de căruța din curte. Era greu de găsit, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
exagerare. — N-o să meargă săptămâna viitoare să-și facă analize, să vadă dacă n-are vreo tumoare? — Da? — „Aduceți-l încoace“, a zis doctorul, „o să-i fac niște analize să văd dacă n-are vreo tumoare“. Succes total. Izbucnesc în plâns. N-am nici un motiv serios să plâng, dar în casa asta toată lumea se străduiește să bocească zdravăn măcar o dată pe zi. Taică-meu - trebuie să-nțelegi treaba asta - și cu siguranță că-nțelegi: șantajiștii sentimentali reprezintă o parte însemnată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
negustot ambulant, să mă faci de râs și de rușine după bunul tău plac, n-ai decât să mă blestemi, Alexander, să mă sfidezi, să mă lovești, să mă urăști... La scene din astea, de regulă mama se pune pe plâns în bucătărie, tata în camera de zi - ascunzându-și ochii după paginile ziarului Newark News -, Hannah bâzâie în baie, iar eu mă smiorcăi în timp ce alerg spre sala de jocuri mecanice de la colțul străzii. În această zi de Rosh Hashanah, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]