995 matches
-
să se emancipeze de această influență ei au optat ferm pentru sincronizarea cu spațiul european, iar astăzi pentru integrarea în structurile acestuia" (Mitu et al., 1999, p. 5). La fel cum ideologia naționalistă promova ideea eternității naționale românești (i.e., teza platoniciană a națiunii române trans-istorice, eterne și imuabile), în același chip noua paradigmă difuzează ideea destinului istoric european al românilor. Dacă naționalismul se lăsa pradă seducției exercitate de ideea totalizantă a unității, europenismul introduce același tip de distorsiuni, lăsând impresia că
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
făcut obiectul unor metafore celebre, de mare notorietate în istoria ideilor culturale. Inventarul întocmit de D. Draaisma (2000) în cartea sa Metaphors of Memory stă mărturie pentru varietatea lor caleidoscopică, precum și pentru ingeniozitatea metaforică a teoreticienilor memoriei. De la faimoasa imagine platoniciană a memoriei ca tablă de ceară, trecând prin asemuiri ale memoriei cu biblioteci și depozite, pivnițe și labirinturi, palate și teatre și sfârșind cu analogii organiciste precum asemănarea cu un stomac sau cu un fagure de albine, memoria nu a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
arta, ca expresie a frumosului artistic (creat), este „un veșmânt sensibil, imaginativ al unui concept intelectual” ideie la care va adera și Immanuel Kant În secolul al XIX-lea. Așa Încât de la etichetarea frumosului ca splendoare a adevărului și binelui la platonicieni, la splendoarea ordinii la Sfântul Augustin, de la splendoarea formei la Thomas D’Aquino, la un „echilibru Între sublim, armonie și grație” și chiar „Întruchiparea sensibilă a ideei de adevăr” la Hegel, frumosul va pendula Între cele două concepte; a frumosului
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
întrucâtva o icoană a lui Dumnezeu. În orice caz, prezentarea părintelui Dumitru arată că în ciuda distanței infinite între Dumnezeu și creația Sa, există și o intimitate reciprocă neînțeleasă, dorită de Dumnezeu însuși"15. E, cu siguranță, aici altceva decât conceptul platonician, oricât de enigmatic, de participare (méthexis), căci modelul filosofic grec este static, pe când cel palamito-stăniloaean este prin excelență dinamic, pătruns, totodată, de profunzimea spirituală a bucuriei creației. Platonismul e spațial, lumea e umbră a ideilor, pe când " Tot dinamismul sau mișcarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
însă ce conștiința vede că imaginile nu sunt decât un joc, atunci, după părerea mea, se naște neîncrederea sceptică în propriile sale creațiuni". Eminescu, așadar, are previziunea postmodernității în ecuația epigonism-joc, la care nu poate adera. Interpretarea derridaiană a pharmakon-ului platonician sfârșește prin a deveni psihanalitică. Scriitura se naște ca paricid, pe modelul "complexului Oedip". Pentru ca să apară simulacrul, arhetipul trebuie ucis, adică figura Tatălui dispare, încât există tentația ca moartea nietzscheană a lui Dumnezeu să aibă aceeași semnificație: Dispariția chipului este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
diferență fără referință, "o referință fără referent". Transcendența e goală. Astfel, mimul nu este un imitator, "el mimează imitația. Himenul se interpune între mimică și mimesis sau, mai curând, între mimesis și mimesis. Copie a copiei, simulacru care simulează simulacrul platonician, copia copiei platoniciene ca și draperia hegeliană care a pierdut aici iluzia referentului prezent, devenind astfel pierdute pentru cunoașterea absolută"117. Sunt, probabil, pagini dintre cele mai ingenioase care s-au scris vreodată despre mimesis-ul artei, care nu mai e
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ideologia de stânga, dând impresia că el însuși este un gânditor de dreapta, pe când, în realitate, descinde din Noua Stângă Americană, pe care o combate. Mișcarea îndrăzneață executată de Patapievici pare a veni dinspre gnoseologie. El se-ntoarce la teza platoniciană a existenței celor două lumi: una vizibilă, alta invizibilă. Postmodernitatea, reprezentată de omul recent, creatură a noii paradigme antropologice, a eliminat dimensiunea invizibilă a lumii, care ține de sacru, instalându-se comod numai în lumea vizibilă, în profan. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dar reducând starea T la antiteza primei materii lupasciene. În realitate, este vorba de o formă deghizată de monism, spre care biologii înșiși tind prin bioingineria clonării. În artă, e propensiunea spre invazia kitsch-lui, a simulacrelor golite de arheitatea ideilor platoniciene, prin lipsa participării (méthexis) la divin. Falsurile (repetiții cu diferență) nu au sens fără Adevăr. Or, starea T ascunde cu adevărat diferența ontologică a lui Heidegger. Adevăr "absolut" există doar în primele două materii: adevărul fizic, valoarea actualizării, și adevărul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Tereza. În rest, părăsind chirurgia, el se simte "în vacanță" și-și amintește de romanul lui Jules Verne Doi ani de vacanță: "Vacanța fără masa de operație era în același timp o vacanță fără Tereza"431. Nici mitul androginiei primordiale (platonician) nu-l satisface, căci Tereza nu era "jumătatea lui", ci mai degrabă femeia găsită în coșul de nuiele al copilului Oedip, adică povara destinului. Dualitatea ființei lui Tomas este bine înțeleasă de Sabina. Această dualitate este chiar dedublarea societății comuniste
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
rămâne în mod fundamental repetiție a aceluiași" (Diferență și repetiție, Editura Babel, București, 1995, p. 308). Dar aceasta este rotirea oarbă producătoare de zădărnicie universală, în limbaj eminescian. Și e de bănuit că se rotește nu Identicul, ci identicul copiei platoniciene. 7 Nichita Stănescu, Respirări, Editura Sport-Turism, București, 1982, v. eseul Cuvintele și necuvintele în poezie. Vezi și cap. Poetica rupturii din această carte. 8 Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, II, Fundația Luceafărul, București, 2001, p. 613
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ambele scrise dup] fondarea propriei sale școli, Lyceum-ul sau Peripatos-ul), elaborate pe baza moștenirii sale academice, ca și tratatul s]u de Politic]. Într-adev]r, scriitorii mai târzii, ca Cicero, nu au v]zut nici o diferenț] esențial] între filosofia platonician] și cea aristotelic], cu toate c] aceast] constatare a fost f]cut] din pespectiva contrastului dintre primii doi și Epicur. Relația dintre filosofii elenistici cu Aristotel, Socrate și Platon este mult mai complex], deși nu exist] dubii în leg]tur
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
funcții. Dar, în al treilea rând, nimeni și nimic nu va putea s] își îndeplineasc] funcția specific] cu succes doar dac] posed] un arete relevant, adic] doar dac] este cel mai bun din categoria să (deci, utilizarea celor dou] exemple platoniciene, singurul cal care va câștiga cursa și singurul cosor care poate fi folosit pentru a ț]ia via va fi cel mai bun). Aceast] presupunere ridic] dou] întreb]ri: care este „funcția” oamenilor și care este acea arete care este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
posibilit]ți de a descoperi adev]rurile etice prin introspecție rațional] începe s] dispar], pentru a fi înlocuit] printr-o accentuare a nevoii unui consens între cet]țeni în ceea ce privește valorile publice și personale. Ins], de-a lungul tuturor fazelor, proiectul platonician se preocup] mai mult de stabilirea fundamentelor acestor valori decât de examinarea acestora prin ele însele și de înțelegerea implicațiilor lor în conduită zilnic]. El ne vorbește mult despre ce fel de persoan] ar trebui s] ne dorim s] devenim
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
contradictorii. Întraga să metod], de fapt, presupune c] adev]rul poate fi extras din acestea: ceea ce vrea el s] știe este un fapt extrem de cunoscut tuturor dac] ar putea fi articulat corespunz]tor. Într-un fel, aceast] idee prefigureaz] doctrina platonician] de înv]tare prin rememorare, care sugereaz], în mod similar, c] adev]rul etic ține de proprietatea comun] (deși nu cu ușurinț] accesibil]). De asemenea, ea sugereaz] c] acest adev]r - dup] cum atât Socrate, cât și Aristotel ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dicteaz] pentru diferitele sfere de activitate. Aceast] idee a fost în general combinat] cu alte dou] idei, care, luate împreun], susțineau o perspectiv] mult mai teologic] a dreptului natural că ordine metafizic]. Prima dintre aceste noțiuni suplimentare a fost teoria platonician], conform c]reia entit]țile și tr]s]turile individuale sunt instanțe ale formelor ideale (eide) și sunt mai bune sau mai rele în m]sura în care aproximeaz] sau deviaz] de la aceste paradigme perfecte. A doua noțiune deriv] din
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Despre numele divine (De divinis nominibus). Scrierile acestui autor, cunoscute sub numele colectiv Corpus Dionysiacum, au avut o influent] puternic] începând cu secolul al VI-lea pan] în perioada Renașterii. Într-adev]r, el a fost considerat canalul prin care ideile platoniciene și neoplatoniciene au fost transmise din lumea greac] în lumea creștin]. În afar] de a fi una dintre cele mai importante surse ale psihologiei teologice a „zborului sufletului” și ale doctrinei stricte a evalu]rii morale menționate mai sus, el
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în secolul al XIII-lea și au r]mas că o parte a întregii înv]ț]turi tomistice. Respectul acordat operei Corpus Dionysiacum în tot Evul Mediu și în Renaștere s-a datorat atât valorii sale că surs] a filosofiei platoniciene, cât și unei erori legate de autor. Scriitorul pretinde s] fi fost martor la unele evenimente prezentate în Noul Testament și utilizeaz] pseudonimul „prezbiterianul Dionis”, de unde el a ajuns s] fie identificat cu atenianul convertit de Sfanțul Pavel. Totuși, ținând cont
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de „anglicanul Aquino”. O serie de factori au contribuit la reacția postmedieval] împotriva scolasticii. În afar] dezvolt]rii științei empirice și fragment]rii Bidericii Universale, a ap]rut o mișcare în cadrul filosofiei împotriva aristotelianismului și în favoarea unei reveniri a doctrinelor platoniciene. A doua tendinț] s-a datorat, în parte, redescoperirii autorilor din Antichitatea clasic] și accesibilit]ții crescute a operelor acestora prin intermediul traducerilor. Acest fapt a încurajat eclectismul oarecum necritic, existând un interes mai sc]zut pentru a determina consistentă intern
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
zut pentru a determina consistentă intern] a compilațiilor de idei decât pentru a admira calit]țile estetice atât ale p]rților, cât și ale întregurilor. La începutul acestei dezvolt]ri, Nicolaus Cusanus (1401-1464) s-a bazat pe metafizica pitagoreic] și platonician] și pe misticismul creștin pentru a construi o prezentare a realit]ții, potrivit c]reia exist] o miscare generalizat] a întregii omeniri înspre Dumnezeu, direcționat] de iubirea mistic]. Asemenea idei existau deja în scrierile acelora care erau asociați cu Școala
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] facem - este spiritul și rațiunea omului înțelept, ea este normă a ceea ce este drept și nedrept.” (Legile, I, vi) Dac] aceast] formulare este esența dreptului natural ciceronian, ea este liber] de orice atașament semnificativ fâț] de metafizica stoic] sau platonician]: f]r] s] implice deci nici un atașament semnificativ fâț] de existența unei „ordini normative naturale” cel puțin în sensul c] implic] mai mult decat faptele naturii umane deja identificate. Aceast] concluzie este în contrast pronunțat cu unele interpret]ri ale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
un scop în sine, ignorând nevoile și dorințele individului. Alasdaire MacIntyre a dus mai departe analiza lui Anscombe, afirmând c] societatea modern] nu a moștenit o singur] tradiție etic] din trecut, ci fragmente ale mai multor teorii contradictorii: suntem perfecționiști platonicieni în acordarea onorurilor la Jocurile Olimpice, utilitariști prin aplicarea principiului selecției în cazul r]niților de pe front, adepți ai teoriei lui Locke prin afirmarea drepturilor asupra propriet]ții, creștini prin idealizarea carit]ții, compasiunii și a egalit]ții valorilor etice și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acest fragment el redă, mai precis, o idee care apare frecvent în Inquisitio veritas. Aici îndoiala planează exclusiv asupra cunoștințelor intermediate de simțuri. Eudoxe solicită interlocutorului său să-și conducă îndoiala: . ) Această atitudine față de cunoașterea sensibilă are o evidentă origine platoniciană și alături de contemporanii lui Descartes, modernii au aprobat atașarea celor două filosofii la marea tradiție platoniciană. Atât Augustin cât și Descartes atribuie cunoașterii sensibile aceeași semnificație și anume nu doar cea de senzație imediată ci și de memorie a senzațiilor
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
planează exclusiv asupra cunoștințelor intermediate de simțuri. Eudoxe solicită interlocutorului său să-și conducă îndoiala: . ) Această atitudine față de cunoașterea sensibilă are o evidentă origine platoniciană și alături de contemporanii lui Descartes, modernii au aprobat atașarea celor două filosofii la marea tradiție platoniciană. Atât Augustin cât și Descartes atribuie cunoașterii sensibile aceeași semnificație și anume nu doar cea de senzație imediată ci și de memorie a senzațiilor, reprezentări ale imaginației și totodată înclinațiile naturale asociate obiectelor de natură fizică. Legat de faptul că
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
dacă istoric, ea nu s-ar fi transformat în ostilitate. Căci, în mod vizibil, evidența rațională trebuia din cauza caracterului său instrumental autonom, să devină un substituit al certitudinii religioase. VI.3. Teoria ideilor și evidența ideii de Dumnezeu Relativ la moștenirea platoniciană, ni se pare dificil a ne îndoi de prezența sa în opera lui Descartes, mai ales după lectura ultimului paragraf al Meditației a III-a. Teoria cartesiană a ideilor se înscrie în linia acestei moșteniri. Apropierea cartesiană de divin se
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
mod obiectiv și nu este o funcție a subiectului gînditor, în timp ce în cartesianism, gîndirea ierarhiei ființelor este relativă la eu: Ideea este deci, la Descartes, “substanță mentală”. Gueroult merge mai departe decât Alquie, arătînd chiar că Descartes inversează realismul ideilor platoniciene: “Nimic nu este deci mai opus cartesianismului decât realismul ideilor platoniciene și exemplaritatea esențelor. Dacă e permis a se vorbi despre realismul esențelor, e în măsura în care, în interiorul spiritului meu, ideile clare și distincte se prezintă ca realități contra cărora propria mea
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]