999 matches
-
planează exclusiv asupra cunoștințelor intermediate de simțuri. Eudoxe solicită interlocutorului său să-și conducă îndoiala: . ) Această atitudine față de cunoașterea sensibilă are o evidentă origine platoniciană și alături de contemporanii lui Descartes, modernii au aprobat atașarea celor două filosofii la marea tradiție platoniciană. Atât Augustin cât și Descartes atribuie cunoașterii sensibile aceeași semnificație și anume nu doar cea de senzație imediată ci și de memorie a senzațiilor, reprezentări ale imaginației și totodată înclinațiile naturale asociate obiectelor de natură fizică. Legat de faptul că
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
dacă istoric, ea nu s-ar fi transformat în ostilitate. Căci, în mod vizibil, evidența rațională trebuia din cauza caracterului său instrumental autonom, să devină un substituit al certitudinii religioase. VI.3. Teoria ideilor și evidența ideii de Dumnezeu Relativ la moștenirea platoniciană, ni se pare dificil a ne îndoi de prezența sa în opera lui Descartes, mai ales după lectura ultimului paragraf al Meditației a III-a. Teoria cartesiană a ideilor se înscrie în linia acestei moșteniri. Apropierea cartesiană de divin se
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
mod obiectiv și nu este o funcție a subiectului gînditor, în timp ce în cartesianism, gîndirea ierarhiei ființelor este relativă la eu: Ideea este deci, la Descartes, “substanță mentală”. Gueroult merge mai departe decât Alquie, arătînd chiar că Descartes inversează realismul ideilor platoniciene: “Nimic nu este deci mai opus cartesianismului decât realismul ideilor platoniciene și exemplaritatea esențelor. Dacă e permis a se vorbi despre realismul esențelor, e în măsura în care, în interiorul spiritului meu, ideile clare și distincte se prezintă ca realități contra cărora propria mea
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
în cartesianism, gîndirea ierarhiei ființelor este relativă la eu: Ideea este deci, la Descartes, “substanță mentală”. Gueroult merge mai departe decât Alquie, arătînd chiar că Descartes inversează realismul ideilor platoniciene: “Nimic nu este deci mai opus cartesianismului decât realismul ideilor platoniciene și exemplaritatea esențelor. Dacă e permis a se vorbi despre realismul esențelor, e în măsura în care, în interiorul spiritului meu, ideile clare și distincte se prezintă ca realități contra cărora propria mea gîndire nu poate nimic, e neputincioasă în a le distruge sau
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
în ideea de Dumnezeu există mai multă realitate obiectivă decât în orice altă idee și că, din perspectivă cauzală sau a priori, Dumnezeu trebuie, bineînțeles, să existe (formal, evident și eminamente). Evoluăm aici într-o sferă foarte apropiată de realismul platonician. Nu se spune în Republica: “ceea ce este perfect poate fi perfect cunoscut și ceea ce nu este deloc nu poate fi deloc cunoscut”? Descartes plasează strategic eul gînditor între neantul lucrurilor și perfecțiunea divină. De asemenea, acolo, teoria cunoașterii se întemeiază
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
perfect poate fi perfect cunoscut și ceea ce nu este deloc nu poate fi deloc cunoscut”? Descartes plasează strategic eul gînditor între neantul lucrurilor și perfecțiunea divină. De asemenea, acolo, teoria cunoașterii se întemeiază pe un ideal de perfecțiune și realismului platonician îi corespunde inneismul cartesian care descoperă necesitatea ființei ca obiect natural al adevăratei științe. VI.4. Dumnezeul esență și critica tomistă Această necesitate este analogică. Iar dacă, așa cum afirmă Gilson, ontologia platoniciană “se constituie deci în întregime în planul gîndirii
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
întemeiază pe un ideal de perfecțiune și realismului platonician îi corespunde inneismul cartesian care descoperă necesitatea ființei ca obiect natural al adevăratei științe. VI.4. Dumnezeul esență și critica tomistă Această necesitate este analogică. Iar dacă, așa cum afirmă Gilson, ontologia platoniciană “se constituie deci în întregime în planul gîndirii pure, unde singurul indiciu conceptibil al realității unei ființe este capacitatea sa de a deveni un obiect de definitie”, este important să știm în ce măsură evidența ideii de Dumnezeu în noi, este obiect
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
capacitatea sa de a deveni un obiect de definitie”, este important să știm în ce măsură evidența ideii de Dumnezeu în noi, este obiect de definiție și prin urmare de demonstrație. Dovezile prin inspectarea esențelor ce se întemeiază toate pe aceeași moștenire platoniciană, referitoare la faptul că nu există ființă decât în măsura în care aceasta este definibilă în mod inteligibil, au lăsat locul în Evul Mediu unei teologii a esențelor, dezvoltată în contextul raportului pe care mulți l-au stabilit între ființa imuabilă a lui
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
dacă noi vedem în mod clar falsul, ne va fi imposibil să ne înșelăm “ în timp ce vedem în acest fel”. Failibilitatea judecății rezidă așadar înainte de toate, într-o atenție distrată ce corupe soliditatea însușirilor noastre raționale. În acest punct Descartes rămîne platonician și el consideră totodată că “opiniile adevărate, atâta timp cât rămîn la locul lor sunt un lucru frumos și toate operele pe care le produc sunt bune.. Dar aceste opinii nu consimt pentru mult timp să rămînă pe loc, mai curînd ele
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
teorii - pentru a ști ce tip de date și conexiuni s) c)ut)m. Cunoașterea, se pare, trebuie s) precead) teoria, si totusi prima poate s) decurg) doar din ultima. Această seam)n) destul de mult cu dilemă sugerat) de afirmația platonician) c) nu putem cunoaște nimic pan) nu știm totul. Dac) înțelegem literal acest sofism, ne l)s)m cuprinși de disperare. Dac)-l înțelegem, în schimb, ca pe o relatare a chestiunii strategice de obținere a cunoașterii, el nu va
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
cunoaștere, ea nu este decât o copie imperfectă a Lumii Ideilor 77, imaginea fiind înțeleasă ca doxa, care desemnează umbrele și reflexiile lumii inteligibile. Fiind o copie, imaginea nu se poate ridica la nivelul modelului, Alain Besançon susținând că imaginea platoniciană indică "o participare la model, dar diminuată, căci rezistența materiei nu poate fi niciodată complet anihilată"78. Din punctul de vedere al lui Besançon, lumea modernă a imaginilor îl înțelege greșit pe Platon, sau refuză să-l înțeleagă, considerând că
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
model universal, un pattern moștenit de individ prin apartenența la specie. Etimologic, arhetip provine din cuvântul grecesc archétypos, unde rădăcina arché înseamnă principiu prim, origine, început, iar typos reprezintă un model sau un tip. În acest sens, arhetipul descrie lumea platoniciană a ideilor, perfectă și nesupusă devenirii. Pentru Aristotel, arché desemna ideea de sursă originară, cauză primă sau principiu al cunoașterii. Prin urmare, arché stă la baza metafizicii, epistemologiei și filosofiei științei, întrucât toate științele cunoașterii au ca fundament principii prime
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
cu atributele și puterile lui, cu ritualurile și simbolurile cu ajutorul cărora este investit nu este altceva decât extensia arhetipului conducătorului, a celui aproape de divinitate, expresia ordinii, armoniei și prosperității. Însă, această extensie își are originea într-o idee, în sens platonician, și nu într-o imagine. Diversitatea reprezentărilor regilor în cadrul civilizațiilor primare evidențiază o serie de atribute și însușiri de multe ori contradictorii, de la o cultură la alta, imposibil de explicat dacă ar fi avut un fundament imagologic comun. De fapt
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
lui Parmenide evidențiază problema Ființei în raport cu Unu, filosoful presocratic susținând că " Unu nu este ființă, dar participă la ființă în calitate de Unu"410, ceea ce impune ca ființa lui să fie diferită de el însuși 411. Constantin Noica desprinde din cuprinsul dialogului platonician cele zece criterii prin care poate fi argumentată teza existenței în filosofia antică: "alcătuire, măsură, configurație, spațialitate, mișcare, apoi identitate, asemănare, egalitate, temporalitate, ființă cu un ultim criteriu care le totalizează pe celelalte, anume criteriul de a avea ori nu
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
și ușor de intuit. Întrebarea al cărui răspuns dat de Platon nu este suficient este dacă la nivelul unei societăți ar fi și altă variantă posibilă de accesare a obiectului în absența unei copii a acestuia. Ducând mai departe mitul platonician la nivel social și cultural, se poate afirma că aceste copii sunt de fapt reprezentările pe care un grup le are despre o idee sau un obiect, fiind o sinteză a unei multiple serii de procesări. Mai mult decât atât
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
și reprezentarea acestuia. Prin natura sa, omul procesează inconștient lumea și obiectele din jurul său, motiv pentru care reprezentările pe care le are despre ceea ce îl înconjoară poartă amprenta mediului în care acesta s-a format. Mai mult decât atât, copiile platoniciene sunt reprezentări care implică o puternică dimensiune simbolică, ale cărei rădăcini se găsesc la nivelul mentalităților unei culturi. Platon însă vorbește despre importanța reprezentării din timpul educației, susținând că trebuie să existe un anumit control al acestora astfel încât locuitorii cetății
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
ar fi comunicate ideile considerate benefice de către cei care conduc cetatea 486. De fapt, Platon propune ca obiectele, fenomenele, lumea în ansamblul ei, binele și răul, în general, să fie definite și caracterizate prin intermediul unor reprezentări aproape instituționalizate. În spiritul platonician, reprezentarea ar însemna cunoașterea lumii, care nu poate fi accesibilă decât celor inițiați, iar ceilalți ar urma să primească o serie de categorii și reprezentări deja stabilite, cu un conținut clar, ar avea acces la simboluri și mituri acceptate de
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
unirea cu universul. Asistăm la o pseudo devenire întru celălalt, deoarece dialectica eu-celălalt este întreruptă de situația în care eul îl construiește pe celălalt cu ajutorul imaginarului, și nu este transformat prin el. Realitatea nu poate fi percepută decât prin intermediul copiilor platoniciene, acele umbre imperfecte care redau cu multă lipsă de acuratețe obiectul. Lumea ideală în care imaginea să redea obiectul cu toate caracteristicile lui și să-i dezvăluie adevărata natură a acestuia rămâne exact așa cum o numește Platon: un ideal. Și
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
Anexă) numai o greșeală a lui Kant, faptul că, înainte de toate, el nu a luat în considerare la aceste forme 'ființa obiectului pentru un subiect', căci tocmai această primă și cea mai generală Formă a oricărui fenomen, adică Reprezentare (...) ideea platoniciană, dimpotrivă, este în mod necesar obiect, un cunoscut (Erkanntes), o reprezentare, și tocmai prin aceasta, și deosebită de Lucrul în sine. Ea are numai formele subordonate ale formelor, pe care noi le concepem, mai degrabă sub principiul rațiunii; dar prima
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
13. După potop, ea a fost pentru a doua oară coborâtă pe pământ. Credința într-o preexistentă celestă a "operelor" și a instituțiilor va avea o importanță considerabilă pentru ontologia arhaică și va cunoaște cea mai celebră expresie în doctrina platoniciană a Ideilor. Ea este atestată pentru prima oară în documentele sumeriene, dar rădăcinile sale vin probabil din preistorie, într-adevăr, teoria modelelor celeste prelungește și dezvoltă concepția arhaică, universal răspândită, după care acțiunile omului nu sunt decât repetarea (imitarea) actelor
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
nu transformarea spiritului în materie? Cuvîntul face semn. Sacralitatea lui Hristos sacralizează codexul evanghelic prin contagiune, prin recentrare hierofanică. Scriitura devine astfel centrul lumii, iar codexul, simbolul central al iconografiei paleocreștine. De neconceput acest cult al Sfintei Scripturi în contextul platonician în care scriitura, cuvînt decăzut, pierdere a sufletului și tehnică a uitării, nu are legitimitate. A treia interfață (concomitentă cu prima, cele două fiind de fapt legate împreună): poporul lui Dumnezeu alcătuit din evrei și din păgîni reuniți în aceeași
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
persoane" vor fi pedepsiți "chiar dacă nu au comis un delict anume". Să ne oprim un moment. Nu există decît formulări juridice pentru a da consistență ideii conform căreia cuvintele acționează și ucid. Există concepția noastră în mod spontan intelectualistă sau platoniciană asupra actului, ca urmare logică a unei premeditări, imitație a unui model ideal preexistent, punct final al unui proiect conștient, la început formulat cu voce tare și în scris. Dacă forțele politice de la Nabucodonosor încoace nu ar fi fost convinse
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ale istoriei la viitorul anterior. Asta a făcut la noi Marcuse, "inspiratorul lui Mai 1968". Studenții parizieni l-au descoperit în iunie. A doua observație: oricît de neverosimil ar părea, în miezul acțiunii, actorii și martorii aderă spontan la postulatul platonician. Așa-zisele "e greșeala lui Rousseau, a lui Voltaire", "e greșeala lui Gide" și a "minciunilor care ne-au făcut atîta rău", e greșeala lui Sartre și a intelectualilor de stînga, sînt exorcisme de-ale contemporanilor. Ce-i mai curios
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
omului de "a decola", de a se desprinde de universul sensibil. Odată cu imaginea virtuală, sau numerizată, a infografiei, reproducerea încetează să decalcheze o realitate exterioară și primară, își pierde statutul diminuat de facsimil, de sub-realitate eronată și înșelătoare, conform schemei platoniciene. Simularea informatică nu mai este un simulacru: ea ne permite să vedem mai bine pămîntul (Spot-Images), să facem previziuni asupra climei (Meteosat), să forăm mai bine pămîntul și să ne clădim orașele (prelucrarea computerizată a datelor cartografice). Imageria numerică rafinează
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Gnoza este un elitism individualist: gnosticul se ridică prin știința viziunii în Dumnezeu și nu se gîndește decît la mîntuirea sufletului său. Marxistul își umilește știința în fața "ignoranților", și o mîntuire solitară nu are sens pentru el. Acolo unde cultul platonician rupe punțile cu lumea profană instaurînd inițierea și cultul misterului, marxismul și-a petrecut timpul creînd legături. Reprezentarea misterelor teoretice și vulcanizarea arhivelor plonjează într-un anume fel în mistica Luminilor. Dar a o confunda pe aceasta din urmă cu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]