2,367 matches
-
inhibiție, o inhibiție a afectelor, una motrice, sau una a gândirii, și să accentueze demobilizarea. Ea corespunde, în termenii psihopatologiei, unei tentative de distanțare față de obiect. Totuși, experiența plictiselii rămâne esențială adolescenței, concomitent cu experiența timpului care trece. Pentru psihanalist, plictiseala corespunde, de altfel, unei erotizări a sentimentului duratei, unei tentative de control anal al timpului. În timpul curelor analitice, plictiseala este adesea folosită pentru a împiedica apariția emoțiilor depresive și, în acest sens, plictiseala poate fi considerată ca un mijloc de
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
psihopatologiei, unei tentative de distanțare față de obiect. Totuși, experiența plictiselii rămâne esențială adolescenței, concomitent cu experiența timpului care trece. Pentru psihanalist, plictiseala corespunde, de altfel, unei erotizări a sentimentului duratei, unei tentative de control anal al timpului. În timpul curelor analitice, plictiseala este adesea folosită pentru a împiedica apariția emoțiilor depresive și, în acest sens, plictiseala poate fi considerată ca un mijloc de apărare împotriva depresiei. Proasta dispoziție constituie un aspect particular al „deprimării” oricărui adolescent, descrisă inițial de psihanalistul Pierre Mâle
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
cu experiența timpului care trece. Pentru psihanalist, plictiseala corespunde, de altfel, unei erotizări a sentimentului duratei, unei tentative de control anal al timpului. În timpul curelor analitice, plictiseala este adesea folosită pentru a împiedica apariția emoțiilor depresive și, în acest sens, plictiseala poate fi considerată ca un mijloc de apărare împotriva depresiei. Proasta dispoziție constituie un aspect particular al „deprimării” oricărui adolescent, descrisă inițial de psihanalistul Pierre Mâle. Acesta afirma: „n-am găsit alte cuvinte pentru a defini această stare particulară întâlnită
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
în cadrul timic. Ele sunt compatibile cu o energie aparent conservată. În prezent sunt foarte frecvente” (Mâle, 1982). Astfel, Mâle explică foarte bine diferența dintre depresie și această senzație vagă, difuză, la limita dintre normal și patologic. La fel ca și plictiseala, proasta dispoziție este o stare instabilă, susceptibilă de schimbare, care menține adolescentul într-o poziție de echilibru fragil, într-o stare de neimplicare, gata în același timp să investească ceva, într-o stare de așteptare, contestând în același timp orice
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de instalarea unei stări depresive de mai lungă durată. Printre aceste comportamente de luptă trebuie să cităm trecerea la act: conducerea automobilului cu toată viteza, consumul de alcool sau de alte produse excitante, consumul de droguri, sinuciderea etc. Dacă tristețea, plictiseala, proasta dispoziție, nu aparțin la drept vorbind patologiei, aceste stări pot însă să conducă la manifestări patologice prin manifestările lor diverse, lucru pe care Mâle l-a subliniat la timpul său. Chiar dacă este vorba despre plictiseală, despre proastă dispoziție sau
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
sinuciderea etc. Dacă tristețea, plictiseala, proasta dispoziție, nu aparțin la drept vorbind patologiei, aceste stări pot însă să conducă la manifestări patologice prin manifestările lor diverse, lucru pe care Mâle l-a subliniat la timpul său. Chiar dacă este vorba despre plictiseală, despre proastă dispoziție sau despre stare depresivă, trebuie să insistăm asupra intermitenței acestor stări, asupra fluctuației și transformărilor rapide ale acestora. Starea afectivă de bază rămâne accesibilă modificărilor, indiferent dacă acestea sunt cauzate de mediu sau provin din succesiunea gândurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de așteptat, nimic de sperat, nimic de căutat, nici de iubit. Adolescentul devine distant, inaccesibil. Această experiență a vidului amenință rapid baza narcisiacă, putând culmina cu senzații de irealitate, de plutire (cf. exemplul Jacques). Pentru Gutton (1986), acest gol, această plictiseală intensă, constituie una dintre formele majore ale stării de proastă dispoziție și are drept rol tocmai evitarea efortului de reprezentare pe care îl implică elaborarea depresivă. Vom relua aceste idei în momentul abordării psihopatologice (vezi capitolul 6). JACQUES - DEPRESIA IMPOSIBILĂ
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ales adolescența (Gasquet, 1994). Este cu certitudine posibil să se amelioreze instrumentul de evaluare prin includerea unor criterii diagnostice de clasificare a bolilor mentale (DSM-IV, CIM-10 etc.). Dar limita dintre starea depresivă evidentă, starea de depresie, proasta dispoziție, criza de plictiseală este adesea dificil de stabilit doar prin răspunsurile din auto-chestionare. Luarea în considerație a duratei simptoamelor pare a fi aici un element determinant. Albert și Beck (1975) folosesc versiunea prescurtată a scării de depresie Beck (Beck Depression Inventory: BDI) pe
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
număr de 327 de adolescenți urmăriți de la 16 la 18 ani (trei întâlniri la un an interval fiecare), reprezentativi pentru acest segment de vârstă, studiază itemii următori: deprimare (după cum apreciază adolescentul însuși), melancolie, gânduri de suicid, dorință de a plânge, plictiseală. Nu este deci vorba despre o scară de depresie în sensul propriu al termenului. Nu s-a constatat o progresie majoră în funcție de vârstă între 16 și 18 ani dar, în schimb, de două ori mai multe fete decât băieți se
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
simptomatologii clinice. În situația existenței unei „stări depresive”, părinții trebuie mai ales să respecte travaliul psihic normal al adolescentului, fără să-i blocheze aspectul evolutiv printr-o „criză parentală” care ar interfera și ar amplifica starea de proastă dispoziție, de plictiseală sau de așteptare a adolescentului. În schimb, în caz de „depresie” sau în patologia legată de depresivitate, caracteristicile psihopatologice ale părinților sunt considerate de unii autori ca făcând parte din contextul etiopatogenic. Reacția anxio-depresivă a adolescentului poate fi amplificată de
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de neliniște amplificate adesea. Linia de demarcație dintre devalorizarea celuilalt, mai ales a părinților și devalorizarea propriei persoane este întotdeauna clară. Această pierdere a stimei de sine este însoțită, în general, de un sentiment de proastă dispoziție, de dezinteres, de plictiseală și mai ales de vid. Invers, a se privi pe sine ca pe propriul său ideal poate provoca stări de jubilație, de excitare, sentimentul că este „grandios”. Oscilațiile frecvente între aceste momente în care adolescentul trăiește un sentiment de grandoare
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
frecvente între aceste momente în care adolescentul trăiește un sentiment de grandoare și aceste momente de vid exprimă elaborarea propriului său sistem de valori ideale. Totuși, pe perioade lungi, adolescentul poate fi invadat de această senzație de vid, de această plictiseală, care amenință travaliul psihic ce este pe cale de a se efectua. Chiar și față de acest sentiment de vid adolescentul poate construi sisteme de apărare: fie să adere la un ideal intermediar, idealizarea unui grup de exemplu; fie să adere la
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
la această vârstă. Într-adevăr, în mod obișnuit, acest travaliu de separare sau, mai precis, acest „travaliu de renunțare” se exprimă prin intermediul crizelor lacrimogene, a momentelor de proastă dispoziție, de repliere spre sine însuși cu sentimente de vid și de plictiseală care succed altor perioade de excitare, de jubilație sau de exaltare. Astfel, adolescentul trebuie să se confrunte cu oscilații neîntrerupte ale dispoziției sale și putem defini această perioadă ca fiind aceea a unei veritabile disfuncții fiziologice a timiei, ceea ce noi
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ȘI CRIZĂ ANXIO-DEPRESIVĂ: AȘTEPTAREA UNUI OBIECT DE SUBSTITUȚIE În această fluctuație emoțională, adolescentul este în așteptare, chiar dacă nu știe prea bine ce așteaptă. Majoritatea descrierilor fenomenologice ale conduitelor clinice caracteristice acestei stări pun accentul pe timp, pe durată: proasta dispoziție, plictiseala, tristețea, sunt stări strâns legate de un sentiment al timpului suspendat. Am putea chiar compara „oscilațiile dispoziției” cu un film a cărui viteză de proiecție ar fi variabilă, când încetinită, când accelerată. Adolescentul a pierdut obiectele oedipiene dar acceptă ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
iubit o capacitate de a iubi diferită de a sa”. Această a doua condiție implică o dublă recunoaștere și acceptare a alterității și diferenței dintre sexe. În timpul acestei relații de dragoste care implică întotdeauna lungi momente de așteptare, proasta dispoziție, plictiseala, tristețea se estompează datorită trăirii speranței nerăbdătoare a regăsirilor. Alice așteaptă cu nerăbdare vești de la prietenul ei, un cuvânt, un telefon, o scrisoare. Relația cu imaginea oedipiană paternală a putut fi prelucrată, ea nemaifiind infiltrată de sentimentul vechi de culpabilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
așteaptă cu nerăbdare vești de la prietenul ei, un cuvânt, un telefon, o scrisoare. Relația cu imaginea oedipiană paternală a putut fi prelucrată, ea nemaifiind infiltrată de sentimentul vechi de culpabilitate. Relația de dragoste ocupă locul vacant după o perioadă de plictiseală și de proastă dispoziție. Condensarea relației cu un prieten/prietenă și a relației de dragoste se observă la această „primă iubire” (Daymas-Lugassy, 1980), bruscă efracție narcisiacă, în care individul este schimbat în maniera în care întorci pe dos un deget
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
sunt destabilizate, chiar distruse, ceea ce provoacă angoasa terifiantă a „deșertului” mental, a neantului care este rezultatul furtunii emoționale și nu cauza” (Ladame, 1988). Adolescentul trăiește un „vid intern”, vid al reprezentării, al afectului, al emoției, al investiției, el trăiește această plictiseală care ia puțin câte puțin forma unei proaste dispoziții grave, a unei retrageri care invadează diferitele sectoare ale vieții. În același timp, prin proiecție, el dezvoltă uneori sentimentul că este înconjurat din ce în ce mai mult de obiecte persecutoare, asediatoare, invadatoare: aceste obiecte
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
colab., 1998); - o patologie relațională familială. Adolescentul o exprimă fie prin faptul că părinții n-au sentimente de afecțiune pentru el, fie prin faptul că, după părerea lui, ei fac dovada unei autorități excesive sau insuficiente; - tendințe depresive, în sfârșit, (plictiseală, neliniște, lipsă de dinamism) și a fortiori existența unei stări depresive (Davidson și Choquet, 1988). Cumulul acestor factori vor duce la obținerea unor diferențe statistice foarte semnificative. Semnalăm, în sfârșit, faptul că existența unei tentative de suicid este ea singură
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
împiedicând în același timp atât o posibilă elaborare conflictuală, cât și inițierea unei terapii. Sinuciderea rămâne un risc constant la acest tip de pacienți, cu atât mai mult cu cât repetările tentativelor de suicid sfârșesc prin a provoca oboseală și plictiseală față de acest comportament atât persoanelor care îi tratează cât și familiilor acestora. În concluzie, există puține indicii externe (comportamentale, de mediu, familiale etc.) precise care să ne facă să ne temem de apariția unei recidive la un adolescent care a
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
înfrunte acest travaliu psihic, nici să-l continue. În aceste condiții, obiectivele primordiale ale tratamentului riscă să fie în contradicție cu posibilitățile adolescentului atunci când, datorită relansării travaliului psihic, individul se găsește din nou confruntat cu afectele sale de tristețe, de plictiseală, de proastă dispoziție, cu fantasmele sale în legătură cu pierderile, cu temerile sale depresive, ce-l scufundă din nou în chiar emoțiile și afectele care l-au îmbolnăvit. În această trăsătură particulară constă întreaga specificitate a tratamentului depresiei în adolescență și prin
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
a transforma afectele sale „negative” și de a le depăși. Pe de altă parte, această stare de rău internă determină adolescentul să găsească soluții. Potențialul creativ inerent oricărei „deprimări” trebuie păstrat: toleranța la starea de rău, confruntarea cu vidul și plictiseala, capacitatea de a aștepta, speranța de a vedea renăscând o dorință, descoperirea unei afecțiuni speciale care deschide calea sublimării, angajarea într-o relație nouă, amicală sau amoroasă, sunt tot atâtea etape necesare în încercarea de a reface investițiile pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
care se instalează și blochează fluiditatea normală a proceselor mentale, tot așa nu trebuie să trecem la un activism ce-și propune să facă să tacă imediat toate afectele de tristețe sau de proastă dispoziție, toate aceste emoții gravate de plictiseală, de lipsă de interes. Ar exista riscul ca acest activism să se manifeste în sensul unei negări și ar putea consolida comportamentul adolescentului în direcția unui refuz al oricărui afect cu aspect depresiv și, în cel mai rău caz, l-
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
pentru a nu precipita adolescentul într-o stare de prăbușire, dar trebuie totuși să existe și să persiste cel puțin la începutul tratamentului. Această stare de rău reprezintă cea mai bună motivație pentru angajarea în demersul psihoterapeutic; - o stare de plictiseală provocată de percepția că evenimentele se repetă, că „asta reîncepe iar”. Această percepție incipientă a compulsiei de repetiție reprezintă de asemenea unul din factorii motivaționali esențiali pentru angajarea psihoterapeutică. Bineînțeles, se întâmplă rar ca cele trei variabile să fie prezente
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
apariția unui comportament ezitant al terapeutului în fața diversității tratamentelor propuse”. Pentru a concluziona, ni se pare important să insistăm asupra: - necesității de a nu trata ceea ce nu trebuie să fie tratat, în special printr-o abordare medicamentoasă intempestivă (stare de plictiseală, criză anxio-depresivă minoră și tranzitorie). Acompanierea empatică a adolescentului pe o perioadă scurtă cel mai adesea este, în acest caz, cea mai bună soluție; - necesității frecvente de a asocia mai multe abordări având în același timp grijă să definim cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
măreția indiferent ca o cutie de insectar, privind-o fără ecrane protectoare cum dă spornic din picioare și fălci înăuntru-i? Pe scurt, în chestiunea Olandezului zburător, redevenise, ca în copilărie, mai mult curioasă decât angajată; în oceanul mondial de plictiseală, fantoma avea aerul unui vecin de palier. Mediatoare între el și lume s-ar fi dorit în continuare, dar nu neapărat un mediu de inoculare a lui cu ideologiile terapeutice mondene. Ieșind în cale cu un dar, fără să-ți
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]