1,400 matches
-
făcut meseria cu conștiinciozitate, chiar cu prețul vieții. Este o părere onestă. Nici atunci nu au luat atitudine și nici acum. Un angajat de la Regia Autonomă a Metroului, s-a întors spre noi și ne-a spus pe un ton plictisit: „Nu vă ajunge cât ați scris? Lumea încearcă să uite de atac.“ L-am înțeles perfect. „Noi suntem victime și avem destule răni, renunțați!“ Oare o fi bine să uităm așa, pur și simplu? Cu siguranță, majoritatea angajaților de la metrou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
o puteam s-o alung din minte cu cât mă încăpățînam mai mult s-o uit, conștient în același timp că mă amuz, neputînd-o s-o alung. Și totuși, continuam cu persecuția spre Irina, pe care mi-o închipuiam distrată, plictisită, enervată, doritoare s-o las mai iute în pace, cu plăcerea de a mă simți și a apărea caraghios, plăcere egală cu aceea când, fiind de obicei bun, faci fără nici o pricină rău unui animal la care ții, numai ca să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mă cred vindecat, cu toate că experiența m-a învățat că totul nu se datorește decât unei ciudățenii a naturii unei acalmii trecătoare, și chinul va trebui să reînceapă, redevin cel pe care îl cunoscuse odinioară Ioana, ușuratec în ceea ce o privește, plictisit, fără să-mi mărturisesc plictiseala, dar trădîndu-mă prin neastâmpăr și prin planuri - cu aspect inofensiv - de a varia atmosfera portului și de a vizita Cavarna. Alerg la totfelul de șiretenii ca să plec, îndelung pregătite, stângace, căci nu sunt naturale, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
avut niciodată o bucurie mare pe neașteptate. Totul s-a îndeplinit în lungi etape, ca și cum soarta a ezitat îndelung până să-mi facă vreun dar. Bineînțeles, la capătul atâtor îndoieli, nu poate fericirea să mai fie mare. Mă găsește obosit, plictisit, hotărât să nu o mai aștept. Mă întreb întrucît toate aceste observații au o valoare obiectivă sau sunt rezultatul caracterului meu întunecat. În orice caz, toată lumea spune că orice neplăcere ia la mine proporții. Toată povestea cu Ioana va fi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
bucurie! Sau cuvântul este prea neînsemnat, nu se găsește nici o expresie care mi-ar putea exprima starea sufletească. Pentru o zi, pentru o oră... Mai pe urmă, ne vom găsi exact în starea de dinainte de despărțire. Eu neputând pleca, dar plictisit, avid să-mi câștig libertatea, ea torturată de indiferența mea, pe care o simte oricât aș nega-o. Aș avea, desigur, mai multă experiență, mi-aș spune în momentul plictiselii: dacă m-ar părăsi sau m-ar înșela, aș suferi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
până la următorul episod pe care-l povestesc biografii. Unul din cei mai de seamă profesori de Drept din Coimbra, bătrânul Guilherme Moreira, pune într-o zi o chestiune la seminar celor mai buni studenți ai săi. Nici unul nu poate răspunde. Plictisit, profesorul se încăpățînează să repete întrebarea pe rând, tuturor studenților care se aflau în sală, fără să poată căpăta un răspuns mulțumitor. În ultima bancă, înfășurat în pelerina sa neagră, cu fața inteligentă și senină, Salazar aștepta să fie întrebat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
urmă era o aluzie gravă la Roma - o aluzie la găina pe care, cu mai multe zeci de ani înainte, unchiul și predecesorul lui Valentinian o ținuse în palatul său, ca pe un animal domestic: nevinovată slăbiciune de tânăr patrician plictisit, care, totuși, pentru acei barbari era mereu vie și devenea oricând un bun motiv de batjocură amară, chiar și când venea vorba despre nepot. Și într-adevăr, râsete și strigăte de aprobare întâmpinară acele cuvinte ireverențioase. îngrijorat, Gundovek ridică brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urca mâna expertă a lui Emerentianus, chipeșul prieten al lui Cilonus. O însoțise tânărul ei frate Lucio, un tip grăsuliu, vlăstar efeminat al aristocrației locale; abandonat acum de Flavia, care îi stătuse aproape în timpul banchetului, studia muzicanții cu o privire plictisită, peste care cădeau fatal pleoapele îngreunate de prea mult vin. Conversația sa insipidă contribuise, cu siguranță, la a o face pe tânăra patriciană să abandoneze tricliniul, sub motiv că voia să respire puțin aer proaspăt în grădină, din pricina unei dureri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și mă întreabă dacă sunt beat. Dar - se strâmbă el - mai bine și-ar trasa din nou izobarele și-ar avertiza populația. Până la noapte, vântul și furtuna or să le dea poalele peste cap. Ieșiți iarăși afară, Anrella îl întrebă plictisită: - Lesley, spune-mi, te rog, ce-i cu asta? Dacă se mai încălzește, măștile noastre de carne ni se vor duce pe un râu de transpirație. Craig râse fără veselie. Oricum avea să fie și mai cald. Simți brusc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Park primăvara. Cel de-al doilea poem, ultimul din colecție, descrie un tânăr văduv, dintr-o suburbie, care într-o noapte șade pe pajiștea din fața casei, îmbrăcat în pijama și halat de casă, și privește luna plină. O pisică albă, plictisită, aparținând, clar, gospodăriei și, aproape sigur, un fost pion important al casei, vine lângă el, se rostogolește pe spate, și omul o lasă să-i muște mâna stângă, în timp ce el contemplă luna. Acest din urmă poem, de fapt, poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
onest. Unul dintre primele legăminte pe care le-am făcut când mi-am ales profesia a fost acela de a-mi descuraja personajele să „zâmbească“ sau să „rânjească“pe pagina tipărită. „Jacqueline a rânjit. Mătăhălosul, lenevosul Bruce Browning a zâmbit plictisit. Un surâs adolescentin a descrețit trăsăturile căpitanului Mittagessen, și așa mai departe.“ Și totuși, aici, zâmbetul a fost iminent. Ca să termin cu partea asta: cred că Seymour avea un surâs foarte plăcut pentru cineva a cărui dantură era între așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
centrul orașului,Încercând să uite unele amintiri din trecut ce adesea ori revenea În imaginația sa.Timpul nefavorabil afectase oarecum bunul mers al lucrărilor de construcții din sub-ordinea Contratului Închieat.Graficul de lucrări planificat,nu mai putea corespunde cu execuția. Plictisit, după mai multe partide de biliard, se decise să-și testeze șansa la cel mai miraculos joc de noroc al secolului „Pokărul”. Cu multă atenție, jucând precaut, reușise să acumuleze o substanțială sumă de bani. De aceea, În cele din
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Aici Însă, aflară lume multă iar dacă erau nevoiți să aștepte să le vină rândul la consultație Îi apuca noaptea. Fu necesară intervenția lui Nando care cerânduși scuze Îl introduse forțat la doctorul internist, care de fapt era femeie. Aceasta plictisită, destul de nervoasă de intervenția lui Nando, Îi puse unele Întrebări de rutină: „Ce dureri ai...? De când și În ce mod a Început evoluția simptomelor...?” Bâlbâindu-se Încă destul de pronunțat, Tony Pavone răspunse. „De fapt, nu sunt bolnav. Nu am fost
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ridică vocea. „Nu v’a explicat bolnavul anterior cu lux de mănunte...? Peștele a fost viu...? Atunci, cum să fie stricat? Dar ce să mai lungim vorba. Uite ce, vă invit! Serviți, e proaspăt... Vă asigur, e un deliciu...!” Obosită, plictisită, oarecum Îngândurată, doctora se așeză la biroul ei. „Destul de curios...Acest ultim amănunt care nu-i dăduse importanță la Începutul consultației, Îi Întări convingerea: Bolnavul are astenie nervoasă...! Poate chiar, amândoi...! O fracțiune de secundă avu tentația să-i trimeata
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
-se Într’o oglindă de buzunar, Încercând fără șansă să niveleze o sbârcitură din jurul buzelor.” Programul s’a terminat de cinci minute, bună ziua...” „Vă rog, doamnă...știți, intenționam să schimb o sumă mai mare, Însă...” „Aproximativ cât?”mormăi femeia vizibil plictisită. „Să zicem, una sută dollars...?” „Atunci se schimbă situația.Prețul oferit anterior e valabil pentru tranczațiile mărunte.Pentru o sumă mai mare, banca oferă 19.76lei, și cu asta fără alte Întrebări. Hai, spune repede...!” Destul de contrariat de felul tendențios
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
acesta se urcă În troleibuz. Mai contemplă câteva momente spațiul Înconjurător, apoi se așeză În fotoliu Încercând să recapituleze cele Învățate.Repetă unele fraze În câteva rânduri Însă cum, gândurile i se Învălmășeau În cap Într’o oarecare dezordine, renunță. Plictisită, evident posedată de o stare de surescitare nervoasă, Încercă aparatul de radio. Pe ambele posturi vorbea o femee, i se păru aceași. Se duse din nou la fereastră, deschizând-o larg, inspiring cu dezinvoltură aerul proaspăt, parfumat al primăverii. Mai
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
având forța necesară să descrețească definitiv frunțile, iar ce-i prezenți să privească cu simpatie la Tony Pavone, Înțelegând: Lct.Col.Tudose Ion dorea nejustificat să scormonească această platformă betonată Într-așa fel Încât să rezulte...de lapidarea...! Suficienți de plictisiți, atât milițienii cât și ce-i de la Banca de Investiții nu-i mai interesau măsurătorile, se adăposteau unde era umbra mai deasă făcând pronosticuri de felul cum se va termina această stupidă anchetă, ca la sfîrșitul programului să beneficieze de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cu Gică Popescu puse capăt unei altercații ce putea genera o luptă cu urmări periculoase. O perioadă de timp anchetatorul nu mai fu văzut la șantier iar unele iscoade ale acestuia răspândiră zvonul mincinos despre Lct.Col.Tudose Ion care plictisit, renunța să mai instrumenteze această anchetă, transferând dosrul unui ofițer inferior și ne mai dorind să audă În vecii vecilor de numele lui Tony Pavone...! *Nobel Alfred (1833-1896) Chimist și industriaș suedez. A inventat dinamita 1866. Din 19o1 premii pentru
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
și pe el să pună o viză, precizând. „Directorul, m’a trimes...” Minune. Contabilul Șef, deșurupă capacul stiloului fiind gata să-și pună aprobarea dar, În ultima secundă se răzgândi. „Dela ce Întreprindere ai venit...?” „Cooperativa de construcții București. Evident plictisit, Contabilul Șef puse hârtia deoparte. Își aprinse o țigară de proastă calitate „Mărășești fără filtru”, dela bricheta pe care Tony Pavone i’o puse la Îndemînă. La un momenr dat, fu tentat să repete tragico-comedia aprinzând și el o țigară
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
În consemn la corpul de pază cu permis de liberă eșire și intrare având În vedere probleme medicale cu recruții la spitalul orașului iar uneori, nevestele ofițerilor fiind răcite la făcem masaje și le aplicam ventuze iar de multe ori plictisit, onoram centrul orașului privind frumoasele dar afurisitele fete ce erau greu abordabile dacă nu vorbeai ungurește...! În a-l noulea Cer fericit de isprava mea și, pierdut În imensitatea spațiului galactic, Încă savuram parfumul Îmbrățișărilor prietenei mele dragi și făcând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
zis eu, în timp ce îmi îngrijeam glezna. Trebuie să fii în clasa a XI-a acum. Cum merg orele? Sângele îmbibase deja tamponul de hârtie igienică și nu dădea semne că s-ar opri. — Bine, a zis Polly cu o voce plictisită, smulgându-și un fir de păr de pe braț. — Polly! a zis Sheba. — Da? a zis Polly. Ce trebuia să spun? În mod evident riposta a redus-o la tăcere pe Sheba sau poate doar voia să evite o scenă. Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
să-mi țin gura. Era îngrozitor de iritant, de fapt, să nu-i spun despre ipocrizia lui Sue. Ea o lăsa să stea acolo, s-o stoarcă de puteri ore în șir, fără să-i arate măcar o clipă că e plictisită. O dată, când Sue s-a ridicat de la masa noastră ca să meargă la toaletă, am făcut greșeala să-i spun „vacă proastă“, iar Sheba s-a încruntat la mine și mi-a zis liniștită: „Câtă energie consumi ca să urăști oameni!“ Sheba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
regal. Dar toate astea le făceam mai degrabă pentru mine decât pentru Portia. Era limpede că nu se simțea destul de bine pentru o ultimă cină extravagantă. Când i-am pus cârnații în față, a rămas nemișcată, uitându-se la ei plictisită. Am privit-o o vreme, apoi m-am aplecat și am luat-o. A fost un palid murmur de neplăcere, dar nu o luptă. Am luat-o în dormitor și am încercat să stau cu picioarele încrușișate și cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
agenție și am făcut rezervare la un zbor de dimineață. Când am terminat, am stat amândouă și am ascultat smiorcăielile lui Polly în dormitorul bunicii ei și sunetele furtunoase care ieșeau din stomacul meu. După o vreme, Sheba a zis plictisită: — Cred că n-aș mai fi făcut niciodată copii dacă aș fi știut că așa o să fie. Mai târziu, după ce toată lumea se dusese la culcare, m-am sculat să mă duc la baie și am găsit-o pe Sheba în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Printre brazde, printre lacrimi Doina ta a curs a jale, Îngropând dureri și patimi. 23 septembrie 2012 Ion POPESCU BRADOSCHI atenție se închid ușile de piatră nisipurile mișcătoare își fac siesta pe culoare metroul trepidează în ritm de respirații burgheze plictisite citesc le soir apoi tricotează doar îngrijitorul de morminte adună florile ucise urmează stația primul deceniu cu peronul pe partea dreaptă condorii se prăbușesc peste catedrala cu orologii înghețate bătrânul profesor scrie cu o cretă roz pe tablă ecole de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]