1,687 matches
-
știi alta? Nu știam nici o poveste adevărată. De dragul lui însă, născoceam de fiecare dată fel și fel de întâmplări, fără nici o coerență a faptelor din ele, înveliș melodios doar de cuvinte susurate, menite să-l ducă ușor, ca într-o plutire, în somn. Am să-ți spun acum povestea despre Femeia de demult. — Dar nu era zână! Să nu fie zână! Știam că nu-i plac zânele. Mi-a spus odată că nu crede în ele, chiar dacă poveștile cu zâne sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
doar dacă într-adevăr simți cum coborârea începută este. Mi-era milă de ea, o milă difuză, un scâncet mai mult după timpul acela risipit în care și eu, și ea, și toți prietenii noștri ne pierdeam ca într-o plutire. Mă uitam peste umerii Teodorei, în acele dimineți când o întâlneam proptită în fața câte unei vitrine, cu nădejdea, credința chiar, că, privind și eu odată cu ea în acel punct tulbure din luciul sticlei, voi vedea cu ochii ei, voi zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă tot pierd într-o mereu deschisă depărtare. Troienit de alb, în alba depărtare a niciundelui... Dimineți în care m-aș fi vrut un imens fluture pornit în maiestuoase rotocoale spre înalt, spre un mereu îndepărtat și chemător senin, robit plutirii, încât aproape că a și uitat că zboară, că-i doar fluture și că nu-i va fi dată niciodată pierderea în tării. Fluture orbit de înălțimile din care se va prăbuși cu aripi arse, cu suflet mocirlos. Aveam un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înaltul spre care tot zorea, pierzându-te, odată cu el, în nesfârșirea amăgirilor tale toate, din care erai urzit, pe care le duceai, dar și în alte neștiute amăgiri pe care marele fluture ți le descoperea, iar și iar, în nesfârșitul plutirii împreună... Adeseori Teodora mă simțea oprit în spatele ei. Câteodată nu-mi dădea atenție. Alteori se întorcea spre mine și zâmbea înduioșată. „Mocofanu e acolo. Stă și mă așteaptă. Dar nu vreau să intru. Nu a sosit timpul să-l prind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
uriașul fluture prindea să-și miște aripile, ca și cum plutea într-un zbor lent, furat de orizonturi și înălțimi ascunse ție, privitorul, doar de el știute, doar de el râvnite și doar lui menite a le atinge, la capătul acelei necontenite plutiri. Nu mai văzusem timbrul acela la Ghidale. Credeam că-i cunosc toată colecția, de altfel, nu prea mare. Mi-a spus că nu-i dădea voie tatăl său să-l arate cuiva. Avea o poveste ciudată, spunea, timbrul acela. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gestul hotărât de a strivi cu piciorul o gânganie mizerabilă. Versurile le scrisese Țoștea, bibliotecarul care preda și muzica la clasele ciclului doi, apoi... Mă pierd în câte un astfel de cuvânt ca într-o cufundare în mine, amețit de plutirea în vălătuci de timp, toropit de plăcerea aceasta difuză de a vedea cum un cuvânt doar, un cuvânt mort, poate rechema minciuna amintirilor, cum poate ordona clipe și trăiri altfel disparate. Probabil Moartea pe care o simt pornită spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în crâșme, așteptând în stații venirea autobuzelor sau troleibuzelor. Omul este făcut să trăiască, nu să scrie. Arta nu are nimic de-a face cu omul acesta, cu frunza aceasta, una din noianul împrăștiat de furia vântului, dusă alandala, în plutire de viață. Arta îl preia doar și-l duce în lumea fără de contururi, fără de umbre, fără de seve și fără de magmă. Dintr-un nimic creatorul zămislește un alt nimic, care pare că este viață, care pare adevărat, care pare că liniștește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
taina Neînceputului început, a Cuvântului ziditor și a tuturor celor ce s-au întâmplat, se întâmplă sau se vor întâmpla pentru că astfel a fost, este și va fi scris. Mă fascinau astfel de goniri ale minții, mă lăsam dus de plutirea gândurilor printre iluzoriile tâlcuri, mă bucuram crezând că descopăr adevăruri. Nu știam că, de fapt, mă lăsam pradă căutărilor întru mine. Mă descopeream îndepărtându-mă de mine. Acum, coborând în text, mă apropii acoperindu-mă cu neștiutul pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că la un anume ceas al înserării trecea pe Lipscani însuși Marele Cenzor cu ultima mea autobiografie în buzunar. Chiar el, Marele Cenzor, despre care discutasem cu Ester, cândva, în zăbava clipelor îmbrățișate, cu gândurile parcă plecate din noi în plutiri pe fascinantele aripi ale fluturelui dăruit de Ghidale. Urca Marele Cenzor în înserare, dinspre Splai. Un ins de fum și ceață, într-un costum verzuliu, în carouri, cu un fel de odgon atârnat de brațul stâng. Se oprea la Plăcintăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
banii astfel strânși bisericii de la ei din sat, undeva pe lângă Făurei, să-și cumpere preotul un rând de odăjdii. Nu-mi păsa de ea și cred acum, tot coborând, că, de fapt, cu ea am trăit cea mai liberă iubire. Plutire fără liman, fără valuri, fără lumini. Proțăpit în fața cinematografului, privesc doar cu un soi de năuceală spre fereastra de sus, de sub buza acoperișului. Poate nici n-a locuit Vichi acolo, îmi spun acum, obosit de această ciudată stare a textului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre disperarea sa, pălărierul a descoperit curînd că, În toată Barcelona, nu exista nici urmă de Penélope Aldaya și nici de familia ei. Om de origine umilă, nevoit să muncească o viață Întreagă pentru a se menține pe linia de plutire, pălărierul bănuise dintotdeauna că banii și spița ilustră se bucură de nemurire. Fuseseră de-ajuns cincisprezece ani de ruină și de mizerie pentru a șterge de pe fața pămîntului palatele, industriile și urmele unei stirpe. CÎnd pomenea numele Aldaya, multora le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu avea să mă mai lase aproape nici să-l ating. Își recupera puterile de la o zi la alta. Dădea tîrcoale prin casă În timp ce eu ieșeam să caut de-ale gurii. Economiile lăsate de Miquel ne mențineau pe linia de plutire, Însă În curînd a trebuit să Încep să vînd bijuterii și vechituri. CÎnd n-am mai avut Încotro, am luat stiloul lui Victor Hugo pe care Îl cumpărasem de la Paris și m-am dus să-l vînd cui oferea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ar fi contemplat propria viață, ajunsă Într-un moment de răscruce. Sentimentul de neliniște din sufletul său se accentua. Cum de ajunsese În această stare, ce avea de făcut de acum Înainte pentru a ajunge, din nou, pe linia de plutire? Gândurile Îi zburau, Învârtindu-se mereu În jurul perioadei de timp frânte, din momentul când totul Începuse să se rotească În jurul lui și când Noimann, sprijinindu-se de zidul unei clădiri, Își pierduse cunoștința, și până-n momentul când se trezise umbând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pentru tâmpla fumegândă... Ești ruga Țării pentru biruință, Mistria noastră-n aur ferecată, Dalta de foc înfiptă în credință... Mormântul tău e viața noastră toată. Venim lângă țărâna ta iubită, Și umbra ta, prin smirnă și balade, Ne-atinge cu plutirea ei sfințită Și se preschimbă-n torțe și în spade. Cu duhul tău mireasmă de grădină Ne miruim, sub zâmbet de icoane. Culegem din mormântul tău lumină Și ne spălăm obrajii de prigoane. Luăm un pumn de lut din groapa
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
niște așternuturi domnești, că îi mai mare rușinea. Dorm pe rogojină. ― Dacă poimâine le ai, e bine? ― Să mi le trimiți prin fecior. ― N-avea nici o grijă. Poftă bună! ― Mulțumesc, jupâne - a răspuns lotrul doar din gură, fiindcă ochii urmăreau plutirea cu unduirile șoldurilor și zvâcnetul sânilor sub iia hangiței. Simțea că îi arde toată ființa... În sfârșit, a ajuns în fața lui: ― Uite, ți-am adus ce știu că îți place. Să mănânci cu plăcere, i-a urat ea cu glas
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
acum spre limpezirea zilei solare. 29 Atunci fizionomia amoroasă a Lenorei se recompuse și se desăvârși, cu zbuciumul acela înfocat al carnei chinuite de sucurile ei otrăvite. Acum șoseaua era așa de netedă încît mersul egal al trăsurei părea o plutire. împrejur, peisajul invizibil, aburit, se schimbase. Toate acele adâncimi și reliefuri ale clarobscurului dispăruseră; nu mai erau tufișuri, pădurici, tăpșane, iarbă înaltă, care să populeze umbra cu forme albastre întunecoase. O apă subțire, argintie, le înconjura din toate părțile și
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
pe deplin caracterul doamnei Eliza. Adaogă o schiță nouă pe albumul vederilor interioare. Mini consultă ceasul de mină. Se însera frumos. Prin geamul larg de lângă divan se scobora o seară fină, melodioasă. Era enorm de mult cer afară. In acea plutire Mini își închipuia Cetatea ca pe o cingătoare, o simțea acolo în jur. O cingătoare așa de apropiată și de scumpă 79 încît părea făcută din înseși acele fibre care susțin în făptura noastră substanța difuză, din însuși trupul propriu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
la ceea ce se cheamă sufletul orașelor! Era emanarea sufletului colectiv al citadinilor. în aerul acela cuprins între clădiri, trupul sufletesc al fiecăruia își depune spuma vie a tuturor simțurilor. Acolo, în atmosfera Cetății, erau și canalele tuturor drenajelor, dar și plutirea tuturor emanațiilor sentimentale, care îi dau respirația aceea încărcată adesea, alteori plină de ebrietaic, sau volatilă ca un lirism. Acum nu-i mai putea recunoaște. Se depărtaseră. Păreau laolaltă o pată diformă de umbră mobilă prin umbra orașului. în blocul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
în zori zâmbind a împlinire. Ninsorile de altădată sunt uitate! Liniște neliniștită într-un amurg de gând Am rătăcit un vis, Aud stele plângând... Mi-e sufletul proscris. Tăcute rime dorm Sub măști de carnaval Cu zâmbet slut, diform, Visând plutiri pe val. în infinite zări Se risipesc trohei, Se tânguiesc chemări, Dar muți sunt ochii mei. Lira am îngropat în veșnice tăceri. Cândva, de-mi va fi dat Vor fi și primăveri. Trecutul apus Urlă sinistru în urechi tăcerea Și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Se transformă-n neagră sărutare, de negru temut amorțitor. Și ce jale, vai, ce jale mare! Nu pot fi iubit, și ce păcat! într-un colț de noapte-n gemănare, cu negru de ochi m-au spânzurat. Și mă dor plutirile hoinare, gânduri ninse încă mă mai dor! Ani topiți în lacrime de zare, s-au pierdut prin ceața unui zbor. De inimă sărată Mă dor plămânii, Tată, de-atâta dăruire, căci am băut absintul din cupa despărțirii. Și încă sunt
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
tabloul în esență? Stivuire Timpul meu curge incandescent lavă prinsă în reluări multiplicate: între două tic-tac-uri am uitat privirile lipite între uluci, cu mâinile mi-am zăvorât propriul pas, am stivuit pietre pe stânci încercând să umplu prăpăstii adânci ; cu plutirea prinsă în colț de stea, prea departe să ajung la ea, am smuls focului căldura, pietrelor - statornicia, porților - privirile, ceasului tic-tac-ul și le-am făcut scară spre stea să lumineze pasului calea ... Puzzle si roșu de sânge în zorii zilei
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
am întrebat fårå a cåuta råspuns despre rolul meu mai prejos decât al fulgilor de nea Cu ce substanțå hrånitoare må pråvålesc eu în țină netihnitå de plåmådiri Ce rådåcini må vor ridica înspre stele Ce aer îmi va susține plutirea de va så fie Atâta tåcere se laså în iarnå Atâta limpezime în alb Må întreb fårå så aștept dezghețul unde este primåvara mea unde este prima varå a mea și toamnă mea ultimå din care mi-ai plåmådit vestejirea
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1598]
-
VOLATUS 1 Cuvântu-mi se destramå rostind în adieri descântece de vamå privirii spre luminå Acvile adormite în aripi și tåceri se-avântå påråsite într-o plutire linå Cu sufletu-mi alåturi în astå zi seninå nåscutå dinspre ieri tu så-nflorești din roua cåzutå peste meri
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1605]
-
opinia juriului, fuseseră rostite după aterizare. Au fost și Încăierări, dar nu s-a lăsat cu ochi umflați și nici cu prea mare râcă. Acolo s-au Întâmplat cele mai frumoase zboruri din viața mea. Mi-era frică, dar fascinația plutirii o Învingea. Mi se suia inima În gât, nu auzeam nimic, simțeam aerul strecurându-mi-se prin păr, pe lângă urechi, printre degetele răsfirate. N-ai de unde ști, sărmane! Și nici eu nu am cuvinte care să Îmbrace acele simțiri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vârful până la cer al șirei de paie cu o parașută cusută de el dintr-o pânză imprimată cu zeci și sute de embleme ale căilor ferate. Mihai Enin nu știa de unde se născuse obiceiul ăla de a azvârli măscări În timpul plutirii. Ar fi zburat și el - pregătise un pumn de monede Într-un fund de buzunar -, dar nu se simțea În stare să intre În jocul Înjurăturilor. Chiar dacă, prin regulile fraților Titel și Onel, avea dreptul să ardă trei șuturi celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]