1,462 matches
-
oprită în parcarea goală de la punctul de trecere a frontierei. Poartă uniformele lor de vreme frumoasă și, pe sub cămăși, nădușesc un pic. Zece august, ora nouă dimineața. Au trecut exact două minute și treizeci de secunde de când tata a deschis portiera și a ieșit. Acum exact un minut, a dispărut în căsuța aceea. Precis că n-au avut cum să-l tortureze, într-un singur minut. Într-un minut nu termină nici măcar de făcut pipi băieții noștri. Odată am cronometrat timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de la el n-am să primesc niciodată ghionturi în creștet. Automobilul cu care mergeam era atât de lung și de lat, că ar fi încăput în el și familia Flumian. Învelișul de burete al banchetelor era tăiat în câteva locuri, portiera din față, pe partea opusă șoferului, avea un cucui uriaș și vopseaua cojită. „Mașina e proprietatea dumnealui”, a spus domnul Sanowsky, arătând cu o mișcare din cap către fiul său. „Așa-i la noi. Nici nu împlinesc bine șaisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
fine, mă mai ajut și cu o picătură de whisky.» Așa vorbea el și mă trăsnea cu mirosul de băutură și de sudoare, iar eu ședeam în mașina aceea blestemată, gândindu-mă că nici în ruptul capului n-aș deschide portiera, ca să cobor. Între timp ajungeam la o intersecție din Bronx. Și acolo nu era deloc recomandabil să te dai jos din mașină. În privința asta, eu și cu Toni aveam aceeași părere. Deci nu mă mișcam de la locul meu și țineam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
din păcate o uitaseși acasă, cărți, gumă de mestecat, hârtie igienică. Pe toate le dădea la iveală mama din geantă, în chip miraculos, de parcă am fi fost în Las Vegas. Mai întâi se dezbrăcau fetele și femeile, ascunse în dosul portierelor deschise, iar noi bărbații trebuia să o luăm din loc. Unele își scoteau pantalonii cu mare greutate, însă pantalonii strâmți le făceau mai zvelte. Între timp, tații dădeau fuga pe mal și ocupau cât mai mult loc posibil. Aici pătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
s-au hotărât să se ducă, fiindcă dacă ne-am fi întors din drum, asta le-ar fi purtat ghinion pentru viitor. Noaptea era străvezie. Dar probabil, când ai asemenea planuri, întunericul nu e niciodată îndeajuns de des. Au deschis portierele fără zgomot, toți deodată, cu urechea ciulită în noapte. Apoi au coborât ghemuindu-se, ghemuiți au dat mâna cu mine și, într-o clipită, iarba i-a înghițit. Am așteptat două sau trei minute, îmi era teamă să pornesc motorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în uniformă, cu șapcă și armă la șold. Se uită după tata, cu brațele duse la spate. Din când în când, se ridică pe vârful picioarelor. Tatei i se citește frica pe față. Cunosc asta din călătoria noastră prin lume. Portiera trântită face trosc. Mama încetează să-și lovească mărunt coapsa cu degetul arătător. Tata nu spune nimic. Respiră adânc și-și freacă palmele de pantaloni, ca să le șteargă de transpirație. Se întoarce spre noi. „L-au arestat”, spune el cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
să umbli puțin de colo-colo, ca ei să vadă că treaba e serioasă. Și că avem motive. Nu merge altfel. Nu merge altfel.” Tata privește drept înainte. Cu amândouă mâinile strânge volanul. Tata pune frâna și oprește motorul. Se deschid portierele, un soldat cu arma la spinare se postează în fața mașinii, aruncă un muc de țigară pe jos și îl strivește cu vârful piciorului. Poartă bocanci grei de piele, precis că transpiră în ei și face bășici. Ofițerul se apropie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
la iveală un păr năclăit de sudoare. „Ei, dar ce are băiatul?”, își amintește apoi să întrebe. „Alin, ieși din mașină și salută-l pe domnul.” A sosit momentul să intru în acțiune și eu. Ca într-un film. Deschid portiera și scot picioarele afară. În filmele de publicitate, în Italia, asta o fac niște femei cu picioare superbe și după aceea apare pe ecran marca ciorapilor. Eu știu că la mine trebuie să sară în ochi înainte de toate pantofii, așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mai vedem mîine-dimineață. Vrei să pregătesc ceva de băut, dacă tot ne-am oprit? — SĂ bem ceva, dar mergem mai departe. Aici ne omoară țînțarii. Niște țînțari mari, negri, ca cei din Everglades erau deja În mașină cînd porniră. Deschise portiera și curentul Îi luă de-acolo, iar fata scoase din valize două cești de email și o sticlă de White Horse. Șterse ceștile cu un șervețel, turnă whisky-ul fărĂ să scoată sticla din cutia În care era ambalată, aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
hobby. De plăcerea asta nu mă puteam bucura înainte, când umblam mereu beat. Acum însă exploram zone pe care nu le văzusem și unde nu voi mai ajunge niciodată. Se oprește lângă un Golf argintiu, dezactivează alarma și-mi deschide portiera. Ce maniere! Sunt impresionată! exclam în timp ce urc. Jake o închide și se îndreaptă spre cea din partea șoferului. —Așa am fost crescut, mă lămurește în timp ce pornește motorul. Să deschid ușa, să merg pe partea dinspre stradă a trotuarului. Înainte, fetele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Mulțumesc că m-ai condus. Imediat îmi dau seama că era mai bine să-mi țin gura. N-ai pentru ce. Dă din cap, ca și cum tocmai s-a desprins din umbrele morții și a revenit cu picioarele pe pământ. Deschide portiera lui și coboară. În timp ce mă chinui cu încuietoarea, el dă ocol mașinii și-mi deschide galant portiera de pe partea mea. — Uitasem că ești un cavaler! Mulțumesc! —Te simți bine? Poftim? îl întreb mirată. Îmi închipui că nu e prea plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
N-ai pentru ce. Dă din cap, ca și cum tocmai s-a desprins din umbrele morții și a revenit cu picioarele pe pământ. Deschide portiera lui și coboară. În timp ce mă chinui cu încuietoarea, el dă ocol mașinii și-mi deschide galant portiera de pe partea mea. — Uitasem că ești un cavaler! Mulțumesc! —Te simți bine? Poftim? îl întreb mirată. Îmi închipui că nu e prea plăcut să iei cina în restaurantul în care veneai cu fostul prieten. Îți trezește tot felul de amintiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
paznici stătea drept În față, pe o bancă, cu spatele la bicicluri. Să pun piciorul pe scara mașinii, ușor stânjenit de paltonul cu guler de blană, În timp ce el, cu jambierele strânse pe picior, cu șapca cu vizieră În mână, Îmi deschide respectuos portiera... M-am concentrat o clipă asupra unei Obéissante, 1873, primul vehicul franțuzesc cu tracțiune mecanică, pentru doisprezece pasageri. Dacă Peugeot-ul era un apartament, asta era un imobil. Cât de greu e să te ascunzi când ascunzătorile sunt tablourile dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu sloganuri antiprezidențiale și antiguvernamentale, mașini cu faruri și geamuri sparte. Nimic extraordinar. De pe la Banu Manta șoferul a început să se smiorcăie. Mai întâi și-a tras nasul, dar mai apoi plângea în toată regula, băbește. A ridicat geamul de la portieră și a izbucnit într-o cascadă de înjurături la adresa minerilor - împuțiții ăia care fac legea în țară și poliția asta care n-are coaie și umblă doar după șpagă să ne belească pe noi, amărâții de taximetriști, în loc să facă ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Bătrânul nu ți-ar arenda un petic de pământ, mai bine să-i tai mâinile. Așa ceva mai rar, ce să-ți spun... Ei, te-am salutat, cucoane, că văd că ne-am oprit, și să ne mai întîlnim sănătoși!... (Deschisese portiera.) Aide, hamal, hamal!... Aici, băiete!... N-auzi, bre? Ce, ești surd?... Unde te uiți, zăpăcitule? Nu mă vezi? Ce, ești orb?... Vino repede și ia astea! Locomotiva gâfâia rar, extenuată. Printre respirațiile ei dominatoare, glasurile oamenilor ce coborau din vagoane
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bodogănind înăbușit: ― Fire-ar ai dracului! 5 Cu un viraj îndrăzneț, automobilul stopă scurt în fața scării. Grigore, care auzise zgomotul eșapamentului și semnalele sirenei, aștepta pe trepte împreună cu Titu Herdelea. Șoferul închise motorul, sări jos și se repezi de deschise portierele să poată coborî boierii cotoșmăniți în blănuri, pleduri, măști și ochelari ca niște exploratori polari. Cel dintâi, Gogu Ionescu, izbuti să se descurce din învelitori și să ia contact cu pământul. Stătuse lângă șofer. Era enervat și plictisit din pricina emoțiilor
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
doi bărbați, îi făcea bezele cu mâna înmănușată, ridicată în sus. Când ajunseră la poartă, Grigore strigă șoferului să oprească puțin. Se sui pe scară: ― Iertați-mă, vă rog mult, să spun Nadinei două vorbe la ureche... Se aplecă peste portieră, luă în mâini capul femeii și-i sărută bumbul urechii, șoptind: ― Te iubesc! Nadina ganguri râzând cu nările în vînt: ― Mais tu es fou, petit cheri!2 Apoi automobilul zvâcni ca un alergător de cursă. Grigore se uita după el
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vai de el, cu tabla îndoită. Pe capota cabinei dormea de obicei, încolăcită, Gigi, ultima reprezentantă a unei dinastii de pisici numite cu numele ăsta. Nu știu cum de suporta fierbințeala tablei, căci noi nici nu puteam pune mâna pe ea. Deschideam portiera și ne suiam în cabină, unde căldura zăpușitoare avea un damf de cauciuc încins sau de mușama fierbinte. Marcel se așeza la volan, iar eu lângă el. Când închideam ușa, lumea devenea mică, intimă, ai fi vrut să rămâi acolo
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de șoferi. Până să-și ia însă carnetul, ieșea și el, aproape zilnic, să mai dea târcoale mașinii, să o mai perie, să mai șteargă urmele de noroi datorate copiilor care se jucau în spatele blocului și, mai ales să descuie portiera și să se tolănească pe bancheta din față a automobilului, în fața bordului din care ieșea fascinant volanul, să tragă în piept mirosul acela intim, senzual, pe care-l degajau cauciucăria și tapițeria mașinii. Când trântea portiera, zgomotul lumii înceta și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai ales să descuie portiera și să se tolănească pe bancheta din față a automobilului, în fața bordului din care ieșea fascinant volanul, să tragă în piept mirosul acela intim, senzual, pe care-l degajau cauciucăria și tapițeria mașinii. Când trântea portiera, zgomotul lumii înceta și arhitectul se simțea fericit în acel spațiu tandru și confortabil, în care totul era făcut ca să-l servească. Nici în patul conjugal nu se simțea mai bine. Elena venea și ea uneori și stăteau amândoi fermecați
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nuielele, dar complicat articulate, și care atingeau neobosit clapele sidefii. Profesorului îi veni să vomeze, simțind fiorul de oroare sacră în fața acestei ființe atât de puțin omenești. Ca să nu aibă timp să dea înapoi, stinse farul și se repezi la portiera din față. Cum trase de ea, aceasta se desprinse din balamalele putrede și căzu în iarbă ca o bucată strâmbă de cochilie. Apucă ferm mănunchiul de degete dinspre el și începu să le ciopârțească furios. Sânge și bucăți de degete
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fiecare celulă, fiecare mitocondrie, fiecare fărâmă de acid nucleic, cu o încîlcire muzicală. Copleșit, având senzația de destrămare a lumii pe care numai cei care-au făcut un infarct se spune că o simt, saxofonistul se prăbuși pe iarbă, lângă portieră. I se păru că marea foaie transparentă a cerului, în care erau încrustate stelele, se distorsionează, că se apropie de el, se mulează pe corpul său și-l înfășoară strâns, ca un lințoliu pestriț, își pierdu cunoștința. Când se trezi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mașină, se opri brusc. -Am mai văzut mașina asta, șopti. Am văzut-o azi-noapte, în vis... Unii ar spune că e semn rău, că am putea avea un accident, adăugă. - Eu nu sunt superstițios, rosti rar, sentențios, doctorul Chirilă, deschizând portiera. În orice caz, suntem așteptați... Când mașina se îndreptă spre bulevard, simți o liniște stranie, întreruptă, în chip neînțeles, de izbucniri aproape violente de bucurie. - Să deschideți fereastra, spuse, că în curând vom trece pe sub teii în floare. Acum ne
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
coborîți? auzi o voce. - Așteptăm să vină plantonul, să dăm în primire, răspunse șoferul. În curând se auziră pași grăbiți pe pietriș și din spatele mașinii apăru un bărbat oacheș, cu obrazul ciupit de vărsat și părul tuns militărește. Chirilă deschise portiera. - Dumnealui este persoana despre care ai fost informat. Vezi să nu-l confunzi cu vreun alt pacient. De acum înainte, dumneata ești răspunzător. - Am înțeles, spuse. Să n-aveți nici o grijă. Am să fiu cu ochii în patru. - Ce face
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pierit cel pe care, fără prea multe motive, a început a-l considera son fiancé - Sandu Geblescu. Comentam amândoi evenimentul zilei, când zărim un automobil oprindu-se în poartă : o delicată mână înmănușată în alb imaculat făcându-ne semn prin portiera deschisă. Apoi o siluetă voinică, pășind incredibil de grațios, zulufii poznași sub borul pălăriei, bine cunoscutul zâmbet prietenos, ironic- Marie-Liliane ! în același moment se deschide cealaltă portieră și radioasă, fluturând jurnalul îndoit - Sophie ! Și iată-mă înconjurat de sexul frumos
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]