1,416 matches
-
care trebuie s-o aibă ele, care trebuie s-o facă noapte de noapte, oră de oră. Huren Însele nu s-au uitat prea atent la mine. Mi-au văzut eșarfa de mătase, pantalonii Zegna, pantofii sclipitori. Vedeau banii din portofelul meu. Hallo, strigau. Hallo. Hallo. Și atunci era toamnă, toamna lui 1973. Mai aveam doar câteva luni până să Împlinesc paisprezece ani. Într-o duminică, după slujba de la biserică, Sophie Sassoon mi-a șoptit În ureche: ― Puiule! Îți apare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
bărbierit. Sticlele colorate de colonie mă atrăgeau, dar experiența mea cu after-shave-urile nu era prea plăcută. Colonia Îmi amintea de profesori de canto, de șefi de sală, de bărbați bătrâni și de Îmbrățișările lor nedorite. Mi-am luat și un portofel bărbătesc. La casă n-am putut să-l privesc În ochi pe casier. Mi-era așa de rușine, de parcă aș fi cumpărat prezervative. Casierul nu era mult mai În vârstă decât mine. Avea părul blond și des. Înfățișarea aceea comună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ieșit din cameră. Era foarte devreme. Pe drum nu trecea nici o mașină. M-am Îndepărtat de hotel și m-am așezat pe valiza Samsonite, așteptând. Cerul senin deasupra. Câteva păsări. Mi-era iarăși foame. Mă durea capul. Mi-am scos portofelul și mi-am numărat, banii care se Împuținau. M-am gândit pentru a suta oară să sun acasă. Am Început să plâng, dar m-am oprit. Apoi am auzit o mașină. Din parcarea motelului ieșea un Lincoln Continental alb. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de dormit și-mi cotrobăie În geamantan. După o vreme vine Înapoi și se apleacă Într-un genunchi. ― Unde ți-s toți prietenii, frate? Au plecat și te-au lăsat singurel? Începuse să-mi caute prin buzunare. Curând Îmi găsește portofelul și Îl golește. Legitimația de școală Îmi cade pe jos. O luminează cu lanterna. ― Cine-i asta? Prietena ta? Se uită la fotografie, rânjind. ― Lu’ prietena ta Îi place să sugă pula? Pun pariu că-i place. Ia legitimația de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
eu sunt tipa inteligentă și sofisticată care zâmbește din oglindă ca o pisică Cheshire. Eu! Jemima Jones! Încă o dată, am rămas fără grai. ― Acum ești gata să pornești spre L.A., spune Geraldine triumfătoare, în timp ce eu îmi scotocesc prin geantă după portofel, încercând să nu-mi vină rău la vederea sumei imense pe care sunt pe cale s-o dau. Ei, la naiba, e o experiență unică în viață. Hainele astea or să mă țină o veșnicie, și în cele din urmă, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pe ăsta cu Marsala lui. Asta bea Max Beerbohm. — Geld, Îi spuse Peduzzi, trăgându-l până la urmă de mânecă. Lire. Zâmbea, jenat de gestul lui, dar vrând să-l facă pe tânăr să se miște odată. Tânărul domn Își scoase portofelul și-i dădu o bancnotă de zece lire. Peduzzi urcă treptele vinăriei. Ușa era Închisă. — E Închis până la două, le spuse cu dispreț un trecător. Peduzzi coborî treptele. Era jignit. — Nu-i nimic, spuse, luăm de la Concordia. Merseră toți trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
formaggio, bunătăți pentru toți trei. Tu, eu și signora. Momeli, o să iau și niște fâțe, nu doar viermi. Poate-mi ajung și de niște Marsala. Toate astea pentru cinci lire. Cinci lire pentru un serviciu. Tânărul domn se uită În portofel și scoase o bancnotă de două lire și două de câte una. — Mulțumesc, caro, mulțumesc, spuse Peduzzi cu tonul unui membru al Carleton Club care primește Morning Post-ul de la un confrate. Asta da, viață. Gata cu grădina hotelului, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
gata cu furca cu care sfărâma bălegarul Înghețat. Viața i se deschidea-nainte. Atunci ne vedem la șapte, caro, spuse, bătându-l pe spate pe tânărul domn. La șapte fix. — S-ar putea să nu vin, spuse tânărul, băgându-și portofelul la loc În buzunar. — Ce? zise Peduzzi. Păi o să avem și fâțe, signor. Salam, de toate. Dumneavoastră, eu și signora. Toți trei. S-ar putea să nu vin, spuse tânărul domn, e foarte probabil să nu vin. O să-ți las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
explică Retana. Sigur că da, spuse Manuel, ridicându-se. Retana, dă-mi trei sute. — Bine, fu de acord Retana. Căută În sertar după o hârtie. — Poți să-mi dai cincizeci de-acum? Sigur, spuse Retana. Scoase o bancnotă de cincizeci din portofel și o Întinse pe masă. Manuel o luă și o puse În portofel. — Și cum e cu cuadrilla? — Păi, sunt băieții care lucrează mereu pentru mine În nocturne. Sunt destul de buni. — Și picadorii? — Nu-i mare lucru de capul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Bine, fu de acord Retana. Căută În sertar după o hârtie. — Poți să-mi dai cincizeci de-acum? Sigur, spuse Retana. Scoase o bancnotă de cincizeci din portofel și o Întinse pe masă. Manuel o luă și o puse În portofel. — Și cum e cu cuadrilla? — Păi, sunt băieții care lucrează mereu pentru mine În nocturne. Sunt destul de buni. — Și picadorii? — Nu-i mare lucru de capul lor, recunoscu Retana. — Tre’ să am un picador bun. — Păi, fă-ți rost atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Își pusese capul pe masă. Adormise. Hangiul intră și se duse la masa celor doi. Li se adresă În dialect și paracliserul Îi răspunse. Țăranul continua să se uite pe fereastră. Hangiul ieși. Țăranul se ridică-n picioare. Scoase din portofel o bancnotă Îndoită de zece mii de coroane și o Întinse. Fata veni la masă. — Alles? Întrebă. — Alles, răspunse el. — Lasă-mă să plătesc eu vinul, spuse paracliserul. — Alles, Îi spuse țăranul fetei Încă o dată. Ea băgă mâna În buzunarul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
la care apelează și proștii când vorbesc cu bețivii sau cu străinii. Nu mai, În seara asta. Acum Închis. — Altu’, spuse bătrânul. — Nu. Nu mai. Chelnerul șterse marginea mesei, clătinând din cap. Bătrânul se ridică, numără Încet farfuriile, scoase un portofel de piele și plăti, lăsând bacșiș o jumătate de peseta. Chelnerul Îl privi În timp ce se Îndepărta pe stradă, un bărbat foarte bătrân care se cam clătina, dar cu demnitate. De ce nu l-ai mai lăsat să bea? Întrebă chelnerul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
buzunarele uniformei. La uniformele austriecilor, buzunarele pantalonilor erau așezate la spate, așa că morții ajungeau să zacă, În cele din urmă, cu fața În jos, cu cele două buzunare Întoarse pe dos și Înconjurați de hârtiile pe care le avuseseră În portofele, Împrăștiate prin iarbă. Căldura, muștele, relevantele poziții ale cadavrelor În iarbă și cantitatea hârtiilor Împrăștiate, acestea sunt impresiile pe care retina noastră le reține. Cum miroase un câmp de luptă pe vreme de vară, asta nu-ți mai poți aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Ia, stai! Un cadou înseamnă ceva ce n-a mai fost folosit de altcineva, ceva nou-nouț. Se duce în sufragerie, acolo unde este și biblioteca ei, scotocește printre cărțile de colorat și cele cu povești și, în sfârșit a găsit portofelul. Îl ia și, tiptil, iese din casă îndreptându-se către magazinul cu jucării de peste drum. Se-ntoarce de acolo cu un elefănțel și-un ursuleț - ce mult îi plac ei ursuleții! O să i așeze pe noptieră, iar pe măsuță vor
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
logistica și felurile În care o preadolescentă se poate distra În lipsa Încântătoarei sale mame. Esmé, drăguțo, uite zece dolari. De ce nu te duci până-n junglă să dai câte un dolar fiecărei maimuțe pe care o găsești? Harry se uită În portofel. Iată-le, două prezervative. Timp de o clipă o cântări pe cealaltă femeie singură și atrăgătoare din grup, Heidi, sora vitregă și mai tânără a Roxannei. Avea cu siguranță câteva calități ademenitoare: ochi mari și curioși, picioare suple, bucle blonde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mai Încolo. Își ridică rochia, atentă să adune cum trebuie faldurile stofei Încât să nu se stropească din greșeală. Oare cum reușeau femeile din perioada victoriană să se ușureze Îmbrăcate cu rochiile acelea cu crinoline imense și fustele Înfoiate? În portofel ținea fotografia unei tinere femei de culoare, stând În picioare În fața unui peisaj pictat, privind cu solemnitate spre un punct din afara cadrului. Acesta era viitorul ei, Îi plăcea Verei să creadă. Își purta părul coafat după moda epocii respective, răsucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pânză albă. Fără ca Harry s-o știe, acest pachet Îi parvenise prin aceeași rețea care-l ajutase pe Pată Neagră să comercializeze plantele „a doua viață“. Harry Îi dădu bacșiș angajatului fără uniformă prima bancnotă pe care o nimeri În portofel - nu reușea deloc să calculeze echivalentul În dolari, dar, oricât ar fi fost, destinatarul se arătă foarte mulțumit. Atașat de pachet, era un bilet Împăturit În două. Pe una dintre fețele biletului era scris de tipar, stângaci: „pentru Dl Hary
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
care se îndreptau spre sud, pe partea de est a lui Madison Avenue. După ce i-a dat indicații șoferului, locotenentul le-a ajuns din urmă. Sau aproape. Se ținea cu un pas în spatele lor, pentru a-și putea scoate discret portofelul și să verifice, pare-se, câți bani avea la el. Unchiul tatălui miresei și cu mine încheiam alaiul. Fie că intuise că îi eram prieten, fie, pur și simplu, pentru că eram posesorul unui carnet și al unui creion, bătrânul mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
observații introductive, nedetașate, despre el. Am convingerea că sunt, în esență, ceea ce am fost întotdeauna - un narator, dar un narator cu nevoi personale extrem de presante. Vreau să prezint, vreau să descriu, vreau să distribui amintiri, amulete, vreau să-mi rup portofelul și să împart tuturor instantanee, vreau să-mi urmez instinctul. Aflându-mă în această dispoziție, nu cutez să mă apropii de forma povestirii. Aceasta devorează în întregime scriitorași grași și nedetașați de talia mea. Dar am multe, multe lucruri nepotrivite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mai mare decât costă dacă s’ar găsi În comerț, după care mai rămâi și obligat pentru favorul făcut. Dacă mă gândesc bine, lista ar putea continua...!!” „Față de cele relatate, mai pot comenta...?” Tony Pavone scoase din buzunarul de la pantaloni portofelul În timp ce șoferul se cambră să primească banii. Dar abea acum realiză de fapt, nu avea decât numai dollars. Făcu un calcul aproximativ, oferind taximetristului o banknotă de douăzeci dollars, făcând mențiunea. „Tocmeală țigănească, plată boierească...!” Șoferul schiță o strâmbătură. „Pentru
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Câteva momente Tony Pavone stătu În expectativă. De regulă nu era om zgârcit, dar nici să arunce banii la voia Întâmplării nu admitea. Mai privi odată la șofer care tremura de frig pe lângă mașină, Înjurând la adresa nimănui. Mai scoase din portofel Încă o banknotă de douăzeci dollars, oferindu-le pe amândouă șoferului. „Să fi-i sănătos...!” Tony Pavone grăbi pașii către Atena care-l aștepta, aflând’o destul de Îngrijorată din cauza apsenței prea Îndelungate. O liniști ascuzându-i adevărul, Începând să care bagajul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
numai din magazinele cu vânzare În valută, cu condiția să dovedești cu acte proveniența banilor, șoptindu-i confindențial. „Cumpăr și vând bancknote occidentale...Cu ce vă pot fi de folos, boierule” Tony Pavone duse instinctiv mâna la buzunar, răsuflând ușurat. Portofelul cu mia de dollars se afla unde-l știa. Nu era hotărât să sfectueze vreo tranzacție, Întrebând din pură curiozitate. „La ce preț a mai ajuns dollarul...?” Bișnițarul, Îi făcu semn să-l urmeze Într’un loc mai ferit de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Cioc, cioc la poarta noastră! „Cine bate la fereastră... „E cocoșul de Gheorghiță! „Vine de la morăriță... Entuziasmat șeful bătu din palme, comandând pentru orchestră câteva sticle din vinul cel mai bun.Apoi se scotoci enervant de mult prin buzunare căutând portofelul care nu era de găsit, privind cu coada ochilui la Tony Pavone care Îl scoase din postura ridicolă În care pendulase, oferindu-i o hârtie de o sută lei ce ateriză imediat În buzunarul muzicantului. Târziu după miezul nopții, Tony
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
trei barăci metalic de mari dimensiuni, necesare pentru stocarea unor mărfuri de aprovizionare a Capitalei. Cum barăcile metalice erau confecționate În raza orașului Ploiești, Tony Pavone burduși servieta cu țigări americane, cumpărate la astronomic preț de la bursa neagră, mai aprovizionă portofelul Îndesându-l cu câteva mii lei după care se prezentă la directorul fabricei arătându-i comanda. Nu mică Îi fu mirarea Însă când directorul Îl refuză categoric. „Regret domnule inginer...Dacă dădeați un telefon...Însfârșit, toată fabrica lucrează pentru export
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
pierd această valoroasă investiție opținută cu greu, mă Înțelege-ți...?” Directorul Îl fulgeră cu privirea. „Doresc să fiu bine Înțeles.Nu vă pot vinde nici măcar o singură foaie de tablă...!” Fără folos, Tony Pavone insistă, Îi dădu de Înțeles, mutând portofelul dintr-un buzunar În celălalt, scormonind În servietă În așa fel ca directorul să observe conținul, omul din fața lui rămânea impasiv. Ajunse cu rugămintea atât de departe Încât aproape Îi lacrima ochii, explicându-i convingător: aceste barăci asigură de lucru
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]