1,109 matches
-
recunoaște că „ posesivul poate fi interpretat ca formă de genitiv a pronumelui personal. ” (vol.I, p.237) Pe aceeași linie, a excluderii cazului genitiv din flexiunea pronumelor personale de persoana I și a II-a, se vorbește de un dativ posesiv atunci când formele neaccentuate -mi, -ți dezvoltă sensul propriu cazului genitiv, posesia, cu variantele sale semantice: apartenența, dependența etc. În cadrul caracterului și funcționării sistemice a limbii, problema statutului morfologic al formelor meu, tău, la care trebuie adăugat și său, pe de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
component de bază al acestui conținut semantic) al relației sintactice genitivale, indiferent de conținutul semantic-lexical al termenilor intrați în relație: cartea profesorului/cartea lui/pădurea țăranilor etc. Ideea de posesie reprezintă, în același timp, și conținutul semantic definitoriu al pronumelui posesiv, indiferent de cazul acestuia. Într-o frază precum: „Ia-ți înapoi ce e al tău dar lasă-i lui ceea ce e al său.”, pronumele al tău și al său stau în nominativ. Pronumele posesiv exprimă, prin planul său semantic, un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și conținutul semantic definitoriu al pronumelui posesiv, indiferent de cazul acestuia. Într-o frază precum: „Ia-ți înapoi ce e al tău dar lasă-i lui ceea ce e al său.”, pronumele al tău și al său stau în nominativ. Pronumele posesiv exprimă, prin planul său semantic, un raport de posesie în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic. Raportul este explicit, cu exprimarea substantivală a „obiectului” posesiunii, raportat prin intermediul posesivului meu, de exemplu, la locutor sau implicit, când pronumele posesiv compus substituie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al său.”, pronumele al tău și al său stau în nominativ. Pronumele posesiv exprimă, prin planul său semantic, un raport de posesie în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic. Raportul este explicit, cu exprimarea substantivală a „obiectului” posesiunii, raportat prin intermediul posesivului meu, de exemplu, la locutor sau implicit, când pronumele posesiv compus substituie, printr-un proces de pronominalizare, un substantiv exprimat anterior: „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu știe.” (M. Eminescu, I, p. 200
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nominativ. Pronumele posesiv exprimă, prin planul său semantic, un raport de posesie în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic. Raportul este explicit, cu exprimarea substantivală a „obiectului” posesiunii, raportat prin intermediul posesivului meu, de exemplu, la locutor sau implicit, când pronumele posesiv compus substituie, printr-un proces de pronominalizare, un substantiv exprimat anterior: „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu știe.” (M. Eminescu, I, p. 200) Ca și pronumele posesiv, pronumele personal este marcat semantic de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la locutor sau implicit, când pronumele posesiv compus substituie, printr-un proces de pronominalizare, un substantiv exprimat anterior: „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu știe.” (M. Eminescu, I, p. 200) Ca și pronumele posesiv, pronumele personal este marcat semantic de raportarea la protagoniști; el exprimă un raport de identitate între obiectul comunicării și protagoniștii actului lingvistic. Distincția semantică dintre pronumele personale și pronumele posesive s-ar situa în opoziția identitate neutră - identitate + posesiune: pronumele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
meu știe.” (M. Eminescu, I, p. 200) Ca și pronumele posesiv, pronumele personal este marcat semantic de raportarea la protagoniști; el exprimă un raport de identitate între obiectul comunicării și protagoniștii actului lingvistic. Distincția semantică dintre pronumele personale și pronumele posesive s-ar situa în opoziția identitate neutră - identitate + posesiune: pronumele personale doar identifică obiectul cu unul din protagoniștii comunicării: eu = obiect = vorbitor; pronumele posesive introduc în același timp obiectul într-un raport de posesie (apartenență etc.) cu protagoniștii: caietul meu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de identitate între obiectul comunicării și protagoniștii actului lingvistic. Distincția semantică dintre pronumele personale și pronumele posesive s-ar situa în opoziția identitate neutră - identitate + posesiune: pronumele personale doar identifică obiectul cu unul din protagoniștii comunicării: eu = obiect = vorbitor; pronumele posesive introduc în același timp obiectul într-un raport de posesie (apartenență etc.) cu protagoniștii: caietul meu = caietul care aparține, care este posedat de locutor (eu). De vreme ce și genitivul exprimă sensul de posesiune, s-ar putea accepta ideea lui B.B.Berceanu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acestei forme, care se acordă în gen, număr și caz cu substantivul regent. În consecință, dacă substantivul regent este la genitiv, termenul meu va trece la genitiv; că este așa o demonstrează sintagmele cu substantiv feminin la singular, în care posesivul are o formă distinctă: „cartea mea/cărții mele”. Rezultă de aici că termenul meu, tău etc. din sintagme substantivale de tipul caietul meu aparțin clasei pronumelor posesive; sensul de posesie din aceste sintagme este o constantă a pronumelui. Fiind întrebuințate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că este așa o demonstrează sintagmele cu substantiv feminin la singular, în care posesivul are o formă distinctă: „cartea mea/cărții mele”. Rezultă de aici că termenul meu, tău etc. din sintagme substantivale de tipul caietul meu aparțin clasei pronumelor posesive; sensul de posesie din aceste sintagme este o constantă a pronumelui. Fiind întrebuințate adjectival în asemenea sintagme, pronumele se situează în toate cazurile, păstrându-și, indiferent de această variabilitate, sensul de posesie: cartea mea, cărții mele etc. Pronumele posesive meu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronumelor posesive; sensul de posesie din aceste sintagme este o constantă a pronumelui. Fiind întrebuințate adjectival în asemenea sintagme, pronumele se situează în toate cazurile, păstrându-și, indiferent de această variabilitate, sensul de posesie: cartea mea, cărții mele etc. Pronumele posesive meu, tău se caracterizează prin invariabilitate lexico-semantică și variabilitate morfologică. Rămân invariabile, sub aspect morfologic, indiferent de cazul regentului, pronumele de persoana a III-a: cartea lui/cărții lui și formele neaccentuate de la persoanele I și a II-a: viața
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de cazul în care se situează sau de statutul său pronominal sau adjectival: acest tânăr/acestui tânăr/pe acest tânăr (acestuia, pe acesta etc.). A considera termenii meu, tău din sintagme prepoziționale de tipul în jurul meu, în fața mea pronume (adjective) posesive înseamnă a trece peste două principii de funcționare a limbii: 1. Un regim prepozițional specific are valabilitate generală; deci, dacă Mariei sau ei din sintagmele în fața Mariei (ei) reprezintă genitivul substantivului Maria (și al pronumelui ea), termenii mea, ta din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acestuia (D.), împotriva acestuia (G.). În sintagmă cu prepozițiile genitivului, meu, tău prezintă ca trăsătură semantică lexico-gramaticală - identitatea cu protagoniștii comunicării, din acest punct de vedere, general, al poziției în actul lingvistic - locutor sau interlocutor. Dacă ar aparține paradigmei pronumelui posesiv, termenii meu, tău ar trebui să-și păstreze sensul de posesie. Cum în aceste sintagme meu, mea etc. se caracterizează numai prin sensul de ‘identitate’ (cu locutorul), aceste pronume trebuie înscrise, și din acest punct de vedere, în paradigma pronumelui
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
păstreze sensul de posesie. Cum în aceste sintagme meu, mea etc. se caracterizează numai prin sensul de ‘identitate’ (cu locutorul), aceste pronume trebuie înscrise, și din acest punct de vedere, în paradigma pronumelui personal. Interpretați de gramatica tradițională ca adjective posesive, termenii meu, tău etc. aparțin, de fapt, la două subclase de pronume diferite: pronume posesive și pronume personale. În flexiunea pronumelui românesc, considerat în ansamblul clasei, se manifestă deci omonimia pronume personal în genitiv - pronume posesiv, în diferite cazuri (cu excepția
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sensul de ‘identitate’ (cu locutorul), aceste pronume trebuie înscrise, și din acest punct de vedere, în paradigma pronumelui personal. Interpretați de gramatica tradițională ca adjective posesive, termenii meu, tău etc. aparțin, de fapt, la două subclase de pronume diferite: pronume posesive și pronume personale. În flexiunea pronumelui românesc, considerat în ansamblul clasei, se manifestă deci omonimia pronume personal în genitiv - pronume posesiv, în diferite cazuri (cu excepția genitiv-dativului feminin: mele): în jurul meu - prietenul meu; în fața mea - fața mea. Anularea omonimiei se realizează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramatica tradițională ca adjective posesive, termenii meu, tău etc. aparțin, de fapt, la două subclase de pronume diferite: pronume posesive și pronume personale. În flexiunea pronumelui românesc, considerat în ansamblul clasei, se manifestă deci omonimia pronume personal în genitiv - pronume posesiv, în diferite cazuri (cu excepția genitiv-dativului feminin: mele): în jurul meu - prietenul meu; în fața mea - fața mea. Anularea omonimiei se realizează la nivel sintactic: sunt pronume posesive termenii înscriși în relație directă cu substantive: cartea mea; termenii sunt pronume personale când relația
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronumelui românesc, considerat în ansamblul clasei, se manifestă deci omonimia pronume personal în genitiv - pronume posesiv, în diferite cazuri (cu excepția genitiv-dativului feminin: mele): în jurul meu - prietenul meu; în fața mea - fața mea. Anularea omonimiei se realizează la nivel sintactic: sunt pronume posesive termenii înscriși în relație directă cu substantive: cartea mea; termenii sunt pronume personale când relația cu regentul (nominal sau verbal) se realizează prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: în fața mea, împotriva mea etc. În baza acestor două principii: valabilitatea generală a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: în fața mea, împotriva mea etc. În baza acestor două principii: valabilitatea generală a recțiunii prepoziționale și constanta planului semantic lexical sau lexico-gramatical, trebuie considerate tot în cazul genitiv și formele neaccentuate definite ca dativ posesiv: „În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri.” (M. Eminescu, I, p. 119), „Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi dulce floare.” (Ibidem, p. 55), „Cu farmecul luminii reci/ Gândirile străbate-mi.”( Ibidem, p. 179) * Prin bogăția flexiunii cazuale, pronumele personal se distinge
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trăsătura distinctivă a acestor pronume este dată de structura lor și de modul de desfășurare a unor raporturi categoriale în strânsă legătură cu raportul semantic. Structura distinctă caracterizează întreaga subclasă: pronumele de politețe sunt pronume compuse (din substantiv și pronume posesiv). Desfășurarea specifică a raporturilor categoriale caracterizează numai unele pronume: 1. În stilul neutru, singularul și pluralul persoanei a II-a sunt omonime: dumneavoastră. 2. În flexiunea cazuală, în stilul neutru, toate cazurile sunt omonime, la amândouă persoanele: La persoana a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a. Numai în sens ironic (autoironic) se întrebuințează o formă de persoana I, constituită după modelul celorlalte pronume: domnia-mea (cf. domnia-sa). Opoziția de persoană se exprimă la nivelul celui de-al doilea component al pronumelui de politețe, pronumele posesiv sau personal: domnia-ta/domnia-sa, domnia-lui; dumneata, dumneavoastră/dumnealui (dumneaei), dumneasa Numărultc "Num\rul" În stilul neutru, opoziția de număr se realizează și în planul expresiei numai la persoana a III-a, tot la nivelul pronumelui personal din structura
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
personal și de celelalte pronume, pronumele reflexiv, datorită ipostazei de obiect din planul său semantic, nu are cazurile nominativ și vocativ. În mod tradițional este exclus din flexiunea lui cazuală și genitivul, iar dativul -și este caracterizat uneori ca dativ posesiv: Luându-și cărțile a plecat. Pronumele reflexiv se situează în genitiv în aceleași condiții în care prezintă forme de genitiv pronumele personal 7: • când este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice genitivului: în jurul său, asupra sa etc., în juru-și; • când
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al comunicării diferite coordonate ale actului lingvistic sau ale planului semantic al textului: Prin această atitudine am ac'ionat împotriva mea., Și-a adunat în jurul său toți parveniții și impostorii. Forma de persoana a III-a este omonimă cu pronumele posesiv; se distinge de acesta, ca și pronumele personal de genitiv, sintagmatic: este pronume reflexiv dacă este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) cu recțiune genitivală: în jurul său. La plural, genitivul este omonim și cu genitivul pronumelui personal. Distincția rămâne implicită în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dinamică: „Iar când te văd zâmbind copilărește,/ Se stinge-atunci o viață de durere.” (Ibidem, p. 120); • diateza impersonală: Se merge din ce în ce mai anevoie. • diateza pasivă: „În odaie prin unghere/S-a țesut păinjeniș.” (M. Eminescu, I, p. 105) PRONUMELE POSESIVTC "PRONUMELE POSESIV" Sub aspect semantic, pronumele posesiv înlocuiește substantive caracterizate printr-un raport de posesiune (apartenență, dependență) implicând doi termeni, posesorul și obiectul posedat, considerat din perspectiva protagoniștilor actului lingvistic. În versul lui G.Coșbuc „Ai mei pierduți sunt pașă, toți.” (Poezii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
zâmbind copilărește,/ Se stinge-atunci o viață de durere.” (Ibidem, p. 120); • diateza impersonală: Se merge din ce în ce mai anevoie. • diateza pasivă: „În odaie prin unghere/S-a țesut păinjeniș.” (M. Eminescu, I, p. 105) PRONUMELE POSESIVTC "PRONUMELE POSESIV" Sub aspect semantic, pronumele posesiv înlocuiește substantive caracterizate printr-un raport de posesiune (apartenență, dependență) implicând doi termeni, posesorul și obiectul posedat, considerat din perspectiva protagoniștilor actului lingvistic. În versul lui G.Coșbuc „Ai mei pierduți sunt pașă, toți.” (Poezii, I, p. 180), pronumele posesiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
posesiv înlocuiește substantive caracterizate printr-un raport de posesiune (apartenență, dependență) implicând doi termeni, posesorul și obiectul posedat, considerat din perspectiva protagoniștilor actului lingvistic. În versul lui G.Coșbuc „Ai mei pierduți sunt pașă, toți.” (Poezii, I, p. 180), pronumele posesiv ai mei substituie substantivul familia, caracterizat printr-un raport de apartenență în care este implicat locutorul: familia mea. Spre deosebire de pronumele personal neutru, pronumele posesiv se caracterizează prin trăsătura semantică ‘posesia’, în sens larg. Ideea de posesie intervine și în planul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]