707 matches
-
Socialist International, 2003), opuse autoreglării pieței mondiale - toate aceste incertitudini legate de capitalismul viitorului au împiedicat intelectualitatea occidentală să cadă de acord asupra unui model de „capitalism bun”. În plus, în vreme ce comunismul a fost o problemă globală de primă însemnătate, postcomunismul a fost repede catalogat ca o problematică regională, de prioritate secundară. În perioada în care comunismul s-a prăbușit ca sistem geopolitic european (1989-1990), principalele eforturi politice ale lumii capitaliste dezvoltate erau îndreptate deja în alte direcții prioritare, de la construirea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și o societate capitaliste, ci de a măsura „nivelul de capitalism” prin permisivitatea față de pătrunderea capitalului occidental în economie (World Bank, 2004). În măsura în care avea o opinie, intelectualitatea est-europeană avea una diferită. Principala preocupare a intelectualității est-europene, cel puțin la începuturile postcomunismului, era mai puțin legată de succesul unei forme de organizare economică și socială capitalistă măsurată în creșterea bunăstării populației față de socialism și mai de degrabă îndepărtarea cât mai rapidă și mai radicală de infrastructura instituțională a organizării socialiste a societății
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
privite ca succese sau eșecuri ale capitalismului, și nu ale renunțării la socialism. Dintre cei trei factori care, potențial, diferențiază societățile dezvoltate și cele nedezvoltate (Stiglitz, 2001) - informația, cunoașterea și capitalul social și organizațional -, nici unul nu este strict legat de postcomunism. Iată-ne în situația lui Monsieur Jourdain, care a aflat că vorbește în proză fără să o știe. Prea preocupați să luptăm împotriva comunismului, am ajuns în capitalism fără să fim conștienți de asta. Este adevărat, tot ce am reușit
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ales paradigma transformării instituționale, o bună parte dintre intelectualii est-europeni par a se fi orientat spre teorii mai apropiate de cele ale lui Weber și Schumpeter. La zece ani de la apariția cărții sale atât de influente în prima etapă a postcomunismului, Kornai (2001), recunoaște că unul dintre fundamentele teoriei sale a fost tocmai convingerea că țările postcomuniste au nevoie de câteva zeci de mii de întreprinzători de felul celor descriși de Schumpeter. Nu-i mai puțin adevărat că, pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
timpul istoric al capitalismului occidental. Iar succesul, după o primă perioadă de șovăială, părea total. Numărul de mici întreprinzători care își căutau un viitor în noua economie de piață a societății românești a explodat. Dacă în aproape doi ani de postcomunism, din ianuarie 1990 și până în septembrie 1991, în România au fost înființate 70 611 societăți comerciale, în următoarele nouă luni, până în iunie 1992, numărul acestora s-a dublat, ajungând la 147 000. În 1996, numărul lor se dublase din nou
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
într-un ritm extrem de alert și cu costuri foarte mari. În primul rând, îl construiește instituțional. În al doilea rând, îl construiește și social, „incubând” în interiorul societății socialiste noua clasă a capitaliștilor români. Primul val al noii structuri sociale a postcomunismului s-a format având ca bază piața liberalizată și privatizată a consumului populației. Aici a apărut noua clasă de întreprinzători privați și noua pătură de nouveau riches. Dar capitalismul și capitaliștii s-au născut în interiorul economiei socialiste a postcomunismului. Primii
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a postcomunismului s-a format având ca bază piața liberalizată și privatizată a consumului populației. Aici a apărut noua clasă de întreprinzători privați și noua pătură de nouveau riches. Dar capitalismul și capitaliștii s-au născut în interiorul economiei socialiste a postcomunismului. Primii ani ai postcomunismului românesc nu au fost dominați de privatizarea capitalului de stat (cu excepția privatizării în masă), ci au fost dominați de transferul de venituri către noua clasă a capitaliștilor români, aflați în interiorul economiei socialiste. Una dintre metode a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
format având ca bază piața liberalizată și privatizată a consumului populației. Aici a apărut noua clasă de întreprinzători privați și noua pătură de nouveau riches. Dar capitalismul și capitaliștii s-au născut în interiorul economiei socialiste a postcomunismului. Primii ani ai postcomunismului românesc nu au fost dominați de privatizarea capitalului de stat (cu excepția privatizării în masă), ci au fost dominați de transferul de venituri către noua clasă a capitaliștilor români, aflați în interiorul economiei socialiste. Una dintre metode a fost de a-l
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
acest fel, o parte a subvențiilor directe în folos propriu. A treia metodă de subvenționare a economiei au reprezentat-o creditele bancare cu dobândă negativă, la care trebuie adăugate creditele bancare neperformante. Volumul lor a fost, în primul deceniu al postcomunismului, relativ mic, chiar și către sfârșitul perioadei totalul creditului bancar nereprezentând mai mult de 11% din PIB (EBRD, 2000). Până în 1996, statul (băncile erau în proprietatea statului) a oferit un credit constant sectorului privat și în continuă scădere sectorului de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
58,9%, în condițiile în care rata inflației în același an a fost de 156%. A patra metodă a fost cea a contractelor guvernamentale, a căror distribuție preferențială a stârnit numeroase scandaluri de corupție. Ca urmare, în primii ani ai postcomunismului, noua clasă politică românească „incubează” o nouă clasă de capitaliști români. Dar nu în afara economiei socialiste, ci în interiorul ei, nu pe piața privată nou-apărută, ci mai ales pe „piața socialistă” a relațiilor comerciale dintre întreprinderi, bănci și instituții administrative, toate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ani de ascensiune rapidă. Clasa de capitaliști medii a primilor șapte ani se întărește și începe să producă „vârfuri” de dimensiuni semnificative nu numai la nivel național, ci inclusiv la nivel regional. În a doua jumătate a primului deceniu de postcomunism, România începe să se diferențieze de alte țări foste socialiste tocmai prin această particularitate - capitalismul românesc are capitaliștii săi. Este adevărat că denumirea li se potrivește doar parțial, căci au o serie de particularități. În primul rând, fluturele capitalist care
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
nivel local). Spre deosebire de revenirea surprinzătoare în teoriile despre „tranziție” a unor clișee precum distincția „tradițional”/„modern”, analiza aceasta nu pornește de la imagini simpliste despre comunism („gaură neagră”, „pauză a istorie”, „crearea omului nou”) pentru a ajunge la soluții normative despre postcomunism, bazate pe o antropologie negativă (oamenii nu „știu”, nu „înțeleg”, nu își schimbă „mentalitatea”). Rezultat al unei cercetări de teren ce a avut loc între 1990 și 2001, studiul este bazat pe modalitățile concrete în care oamenii își trăiesc viața
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
că acea muncă este disponibilă (p. 81). În regimul socialist, individul era cel responsabil pentru propria bunăstare, fiind obligat să muncească pentru ea, dar statul era cel care avea obligația de a furniza locuri de muncă. Trecerea de la comunism la postcomunism a adus cu sine și creșterea marcantă a inegalității sociale, precum și modificarea patternului de inegalitate, cel axat pe privilegii birocratice, specific societății socialiste, fiind înlocuit cu unul bazat pe mecanismele pieței (Deacon, 1993). De asemenea, tranziția a scos la iveală
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dintre clanuri. La mai toate nivelurile societăților din estul Europei, capitalul relațional determină, alături de cel uman, stratificarea socială (Eyal, Szelenyi, Townsley, 2001). Tranziția aduce cu sine convertirea capitalului social în capital economic, relațiile menținându-și însă rolul important și în postcomunism, adesea primând în fața regulilor formale. Este vorba însă despre relațiile din afara grupului de apartenență. Conform EVS’99, dintre țările foste comuniste doar Germania de Est (45%) și Slovenia (42%) înregistrează scoruri peste 40% în ce privește considerarea prietenilor și cunoștințelor drept „foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
5. Naționalism comunist: torsiunea națională a comunismului (1964-1989) / 292 3.5.1. Cadrul politic / 292 3.5.2. Sistemul educațional / 293 3.5.3. Concepția despre naționalitate / 298 3.5.4. Memoria național-comunistă: desovietizare, autohtonizare, hiperbolizare / 300 3.6. De la postcomunism la postnaționalism (după 1989) / 328 3.6.1. Cadrul politic / 328 3.6.2. Sistemul educațional / 335 3.6.3. Concepția despre naționalitate: resurgența și decadența etnicității ca marker identitar / 339 3.6.4. Memoria (post)națională: de la inerție, prin
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
bifurcat în versiunile sale critică, respectiv fanatică, în perioada interbelică; e) antinaționalism în timpul primei faze a comunismului, deghizat sub faldurile doctrinare ale internaționalismului proletar; f) naționalism socialist în faza națională a comunismului matur; g) etno-naționalism ortodox, în prima fază a postcomunismului românesc; h) postnaționalism în curs de consolidare ulterior integrării europene a societății românești. Vom urmări, în cele ce urmează, modul în care aceste tranziții identitare (reflectate în concepția despre națiune) a presupus restructurări ale imaginii trecutului colectiv. Dat fiind că
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
astăzi. Patruzecioptismul bonjurist și jacobinismul ne-au dat conștiința națională. Români ne-am descoperit mai întâi în Franța" (cf. Ornea, 1996, p. 63). Ecouri ale acestui mesaj au început să se reverbereze în conștiința românească abia peste multe decenii, în postcomunism, când societatea românească s-a reangajat în refacerea nodurilor cu Europa occidentală. Replici caustice la adresa exceselor periculoase ale retoricii extremei drepte au fost formulate și în frământatul mediu gazetăresc al interbelicului românesc. Un astfel de exemplu este recenzia corozivă venită
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
răspândite în rândul populației. Însă, chiar dacă regimul totalitar a repus memoria antebelică în drepturi, scopul urmărit a fost ranforsarea ordinii socio-politice socialiste. Avem așadar restituirea memoriei în slujba fortificării regimului actual: memoria quo ante, status quo nunc. 3.6. De la postcomunism la postnaționalism (după 1989) 3.6.1. Cadrul politic Întreaga perioadă de după decembrie 1989 poate fi introdusă sub titlul "Priza trecutului comunist asupra prezentului și anevoioasa eliberare de moștenirea trecutului". Răsturnarea regimului comunist prin mișcările stradale care au cuprins România
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
impus la alegerile din 2004. Dubla alternanță la guvernare, o condiționalitate formală și mai solicitantă a sistemului democratic, a fost astfel realizată. Integrarea în structurile euroatlantice (NATO, 2004 și UE, 2007) au încheiat sinuosul drum al tranziției românești prin meandrele postcomunismului de la o societate închisă de tip totalitar la o societate modelată după valorile politice occidentale. Dubla integrare occidentală a pus capăt și tranziției din sfera de influență sovietică înspre intrarea în comunitatea europeană. Trâmbițat triumfal, dar prematur, încă din 2004
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
la o societate modelată după valorile politice occidentale. Dubla integrare occidentală a pus capăt și tranziției din sfera de influență sovietică înspre intrarea în comunitatea europeană. Trâmbițat triumfal, dar prematur, încă din 2004, cu ocazia pierderii puterii de către PSD, "sfârșitul postcomunismului în România" (Gross și Tismăneanu, 2005) prinde contur doar în urma integrării în UE. Formal, dubla integrarea occidentală a României consfințește sfârșitul tranziției și finalul postcomunismului, însă fondul mentalitar în care sunt aglutinate habitusuri politice, practici sociale și atitudini ataviste înrădăcinate
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
europeană. Trâmbițat triumfal, dar prematur, încă din 2004, cu ocazia pierderii puterii de către PSD, "sfârșitul postcomunismului în România" (Gross și Tismăneanu, 2005) prinde contur doar în urma integrării în UE. Formal, dubla integrarea occidentală a României consfințește sfârșitul tranziției și finalul postcomunismului, însă fondul mentalitar în care sunt aglutinate habitusuri politice, practici sociale și atitudini ataviste înrădăcinate în comunism rămâne încă unul ancorat în spațiul postcomunismului. Puternica nostalgie populară după comunism, o perioadă după care sondajele de opinie publică arată că jumătate
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
doar în urma integrării în UE. Formal, dubla integrarea occidentală a României consfințește sfârșitul tranziției și finalul postcomunismului, însă fondul mentalitar în care sunt aglutinate habitusuri politice, practici sociale și atitudini ataviste înrădăcinate în comunism rămâne încă unul ancorat în spațiul postcomunismului. Puternica nostalgie populară după comunism, o perioadă după care sondajele de opinie publică arată că jumătate din populației încă tânjește retrospectiv, certifică ideea că, în fond, postcomunismul românesc se prelungește în contemporaneitate. 3.6.2. Sistemul educațional Proiectul modernizator, a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
sociale și atitudini ataviste înrădăcinate în comunism rămâne încă unul ancorat în spațiul postcomunismului. Puternica nostalgie populară după comunism, o perioadă după care sondajele de opinie publică arată că jumătate din populației încă tânjește retrospectiv, certifică ideea că, în fond, postcomunismul românesc se prelungește în contemporaneitate. 3.6.2. Sistemul educațional Proiectul modernizator, a cărui finalitate a fost proiectată în crearea unui sistem de învățământ public de masă care să înregimenteze întreaga populație de vârsta școlarizării, a fost completat de către comuniști
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
tradiția istorică românească până la pașoptism, a fost decapat de pigmenții comuniști cu care a fost împreunat în epoca național-comunismului. În condițiile disipării complete a ideologiei comuniste, naționalismul tradițional românesc, în forma sa etnico-ortodoxistă, a cunoscut o recrudescență. Prima parte a postcomunismului românesc (1989-2000) a fost marcată de o revenire în forță a discursului naționalist specific perioadei interbelice, în care identitatea națională se articula la conjuncția dintre românism etnic și ortodoxism spiritual. Resurgența naționalismului etnic-ortodoxist în conștiința identitară românească este relevată pe
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
în politica românească. Asocierea dintre extrema dreapta și BOR nu este deloc surprinzătoare, ținând cont de rădăcinile interbelice ale acestor afinități doctrinare, elocvent exprimate de relația cordială stabilită între Legionarism și ortodoxism. Atracția înspre extrema dreaptă manifestată de BOR în postcomunism apare astfel ca fiind un avatar al anilor treizeici. Axa ideologică centrală a viziunii instituționale a BOR rezidă, desigur, în naționalismul etnic ortodoxist. Ideile forță ale "naționalismului ortodox" pot fi reduse la două postulate interconectate: i) România este statul românilor
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]