1,302 matches
-
din lumea civilizată, proiectând o expediție în pustietățile australiene. Privitorul procesează aceste întâmplări distanțate în timp folosind ipoteze legate de scene care se desfășoară pe insulă și în care Locke se deplasează cu dificultate, într-o încercare disperată de restabilire posttraumatică. El procesează întâmplările folosind și ipoteze legate de alte scene care se desfășoară în biroul unde personajul replică celor care-i spun că nu e omul potrivit pentru o expediție în Australia: Presupunerea imediată a spectatorului în legătură cu această replică este
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
creșterea mobilității articulare, reeducarea respiratorie și a sensibilității, kinetoterapia se poate recomanda întro gamă foarte largă de afecțiuni pentru care acest gen de recuperare medicală este specifică și absolut necesară. Astfel, kinetoterapia ajută la tratarea afecțiunilor aparatului locomotor (ortopedice și posttraumatice), afecțiunilor reumatice (spondilită, poliartrită reumatoidă, artrită, reumatisme degenerative, reumatismul țesutului moale), afecțiunilor neurologice (accidente vasculare cerebrale, traumatisme ale coloanei vertebrale, boli degenerative și inflamatorii ale sistemului nervos, sindroame neurologice), afecțiunilor aparatului cardiovascular, aparatului respirator, afecțiunilor neuropsihice, metabolice (obezitatea), maladiilor congenitale
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
un temperament impulsiv și violent, manifestat de regulă la structurile de tip epileptic sau paranoic, dar și la perverșii dezechilibrați și la mitomanii agresivi; 2) agresivitatea dobândită sau accidentală, consecința unor stări psihopatologice speciale cum ar fi: impregnare alcoolică, encefalopatii posttraumatice sau postinfecțioase, agresivitate din cursul evoluției unor psihoze endogene (schizofrenie, delirul halucinator cronic, delirul de persecuție, delirurile erotomaniace etc.) (Enăchescu, 1996). Forma cea mai frecventă, mai brutală și mai directă a agresivității o reprezintă violența. Considerată o formă de comportament
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
de hidroterapie care utilizează ape cu anumite calități ce sunt obținute din izvoare naturale. Aceste ape conțin săruri minerale, într-o concentrație particulară, în funcție de specificul regiunii din care se extrag. Utilizarea apei este recomandată în afecțiunile cronice osteoarticulare, în sechelele posttraumatice, dar și în afecțiunile neuromusculare. Efectul acestor ape este mai mare, în condițiile în care tratamentul este efectuat în localitatea din care se obține și care oferă condiții optime de tratament. În condițiile țării noastre, apele minerale sunt: sărate, iodurate
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
manifestare patologică determinată de o mutație genetică sau cromozomială transmisă de-a lungul mai multor generații sau apărută în celulele germinale ale unuia dintre părinți. Boli de creștere: rahitismul, picior plat, hipotrofie staturală, inegalitatea membrelor, deviații ale coloanei vertebrale. Sechele posttraumatice: deficiențe osteoarticulare și musculare. Tulburări preponderent neurologice: boli ale neuronului central, ale neuronului periferic, sechele de poliomielită, spina bifida, distrofii neuromusculare. BOBATH (nume propriu) - Metodă de lucru în recuperarea neuromotoare care a devenit cunoscută ca urmare a seriei de articole
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
latinism) - Diformitate a genunchiului în care gamba nu este plasată în prelungirea coapsei în timpul extensiei maxime, ci face o arcuire mai mică sau mai mare, având convexitatea spre înapoi. Apare în hiperlaxitățile capsuloligamentare, în sechelele de poliomielită, în genunchiul balant posttraumatic (fig. 28). GENU VALGUM (latinism) - Diformitate a genunchiului în plan frontal constând în devierea gambei în lateral față de axa femurului; astfel se formează o curbă cu concavitatea externă. În formele unilaterale sau bilaterale, bolnavul poate avea picioarele în formă de
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
medical, mai ales când au avut loc intervenții chirurgicale. După N. Teleki (apud Stroescu, 1979), obiectivele kinetoterapiei sunt: refacerea forței de contracție a mușchilor hipotoni, hipotrofici, cu forță de contracție redusă, ca urmare a unor procese patologice musculo-articulare reumatice sau posttraumatice ori neurologice, sau în cazul unei imobilizări îndelungate sau de nefuncționare; refacerea rezistenței musculare, refacerea capacității de efort, a mușchilor de forță și rezistență antigravitațională, cu sarcini statice și rezistive deosebite, întrucât această refacere implică grupe musculare întinse, sunt angrenate
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
84). PATOLOGIA MEMBRULUI SUPERIOR - Prezentarea principalelor modificări de formă și de patogenie oferă posibilitatea de a înțelege complexitatea acestui segment de membru, precum și modalitățile prin intermediul cărora se poate acționa în sensul corectării unui deficit motor instalat. În practica kinetoterapeutică, mâna posttraumatică prezintă un interes deosebit, urmată de mâna reumatică și de cea neurologică. Aspectele legate de malformațiile congenitale sunt cazuri „unicat”, a căror rezolvare trebuie să intre și în preocupările kinetoterapeutului. În trisomia 21 (sindromul Langdon Down), copilul prezintă o mână
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
reduse, după Baciu et al. (1981) -, la următoarele aspecte: a) ameliorarea capacității generale de mișcare și a marilor funcțiuni; b) ameliorarea funcției segmentului sau segmentelor interesate direct în afecțiune; c) prevenirea instalării deprinderilor compensatorii defectuoase; d) stimularea stării psihice. SECHELE POSTTRAUMATICE - Traumatismele membrelor determină de multe ori nu numai modificări morfofuncționale locale, prin interesarea variatelor structuri din zonă, ci și anumite reacții ale organismului. După T. Sbenghe (1987), acestea pot fi: alterări ale capacității funcționale cardiorespiratorii și tulburări circulatorii generale; modificări
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
sau clonic al gâtului; spasmul de torsiune face parte din sindroamele distonice, fiind mai frecvent la adulți. b) Sindromul hiperton-hipokinetic se caracterizează prin: tremurătură extrapiramidală, rigiditate și exagerarea reflexelor de postură. Este întâlnit în boala Parkinson, precum și în parkinsonismele postencefalitice, posttraumatice sau de altă natură. SINDROM PSIHOMOTOR (fr. syndrome psychomoteur; engl. psychomotor syndrom) - Descrierea neuropatologică a unor tulburări motoare caracterizate în funcție de regiunile cerebrale implicate în producerea lor și în concordanță cu anumite perturbări psihice predominante. Punerea în evidență a unor sindroame
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
Există sau nu o coafectare periarticulară? Procesul patologic este în faza de activitate, este stabilizat sau este în remisiune? Care sunt implicațiile funcționale ale afecțiunii? Există semne de coafectare a altor organe ce nu țin de aparatul locomotor? În afecțiunile posttraumatice ale aparatului locomotor, diagnosticul pozitiv pare a fi mai simplu, ca urmare a relației strânse dintre cauză și efect. Apar însă unele probleme legate de recunoașterea sechelelor, evaluarea lor corectă și urmărirea lor prin bilanțuri succesive. Afecțiunile neurologice care afectează
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
epuizarea compasiunii la trauma secundară / 27 2.1. Stresul traumatic secundar perspectivă istorică / 27 2.2. Modele teoretice / 31 2.3. Stresul traumatic secundar cercetările în domeniu / 38 Capitolul 3. Concepte învecinate ale stresului traumatic secundar / 47 3.1.Stresul posttraumatic / 47 3.2. Traumatismul vicariant / 52 3.3. Burnout / 65 3.4. Contratransferul / 77 Capitolul 4. Factori asociați și implicații practice / 83 4.1. Personalitatea / 83 4.2. Factori demografici / 115 4.3. Factori profesionali / 120 4.4. Factorii de
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
cu empatie. Victimele se multiplică astfel în timp, multă vreme după încheierea situației dificile. Rolurile de vindecător, salvator, sprijin sau pur și simplu însoțitor se asociază cu expunerea sistematică la suferința umană și cu riscul dezvoltării de simptome specifice stresului posttraumatic. În ciuda rezultatelor raportate în literatura de specialitate, eforturile de prevenție și intervenție în rândul profesiilor vulnerabile sunt limitate. Discrepanța dintre eforturile de teoretizare și intervenție poate fi sesizată încă din perioada de formare a diferiților profesioniști care vor lucra cu
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
emoțiile manifeste sau anticipate ale acesteia. "Efectele de proximitate" ale partenerelor veteranilor de război, consecințele traumei la nivel generațional sau "criza familiei" victimelor violului sunt câteva dintre reacțiile învecinate surprinse în literatura de specialitate. De altfel, chiar conceptul de stres posttraumatic a fost lărgit pentru a cuprinde răspunsurile afective ale persoanelor semnificative din anturajul victimei primare (American Psychiatric Association, 2003). Toate aceste etichete se suprapun prin procesul pe care îl reprezintă și se deosebesc prin teoretizările explicative. Chiar dacă diversitatea abordărilor poate
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
persoane sunt supuse la măcar un eveniment traumatic ce le-a pus existanța în pericol, de-a lungul vieții (Breslau, Kessler & Chilcoad, 1998). Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale DSM IV TR (2003) susținea că sindromul de stres posttraumatic se poate instala ca urmare a unei situațtii în care persoana a trăit sau a asistat la un eveniment ce a reprezentat un pericol pentru viața sau securiatate sa (sau pentru viața sau securitatea celor din jur) și a resimțit
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
rutier sau alt tip de accident grav, o agresiune fizică sau sexuală, războiul sau tortura, catastrofe naturale cutremure, incendii, inundații. Jeff Grabmeier (2008) arată că și diagnosticarea unei maladii grave, ca de exemplu cancerul poate provoca un sindrom de stres posttraumatic. Criteriile de diagnostic oferite de DSM IV nu explică în totalitate varietatea de răspunsuri umane la traumă. Van der Kolk și McFarlane (1996) atenționează că "în ciuda eforturilor de a surprinde esența răspunsului indivizilor la traumă, diagnosticul sindromului de stres posttraumatic
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
posttraumatic. Criteriile de diagnostic oferite de DSM IV nu explică în totalitate varietatea de răspunsuri umane la traumă. Van der Kolk și McFarlane (1996) atenționează că "în ciuda eforturilor de a surprinde esența răspunsului indivizilor la traumă, diagnosticul sindromului de stres posttraumatic nu reușește să descrie complexitatea felului în care oamenii reacționeaza în fața evenimentelor copleșitoare." Evenimentele traumatogene pun sub semnul întrebarii relațiile umane de bază și pot rupe atașamentele din familie, prietenie, dragoste și comunitate. Zguduie constructul sinelui care s-a format
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
2000; Johnson & Hunter, 1997; Kassam-Adams, 1995; Sowa & May, 1994) demonstrează că persoanele care interacționează cu victime sunt afectate în feluri diferite de interacțiunile lor cu supravietuitorii unei traume. Nu toți cei expuși la stresori traumatizanți dezvoltă simptomatologie specifică de stres posttraumatic (Breslau, Davis, Andreski & Peterson, 1991), la fel cum nici toți cei care interacționează sistematic cu victime nu dezvoltă simptome de stres traumatic secundar ca urmare a expunerii indirecte la traumă. Un prim pas în prevenirea acestei tulburări este identificarea grupului
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
de a dezvolta stres traumatic secundar pentru că ei intră regulat în contact cu victime ale evenimentelor traumatice. Majoritatea cercetărilor în domeniu s-au realizat cu psihoterapeuți și consilieri, cei care au rolul de a ajuta persoanele ce suferă de stres posttraumatic, de a le asculta și înțelege povestea, arătând mereu empatie. Cadrele medicale sunt expuse sistematic traumelor suferite de alții. Stresul ocupațional este o problemă recunoscută printre specialiștii din sănătate. Personalul medical este considerat a reprezenta un risc semnificativ, prezentând rate
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
propună soluții pentru această dilemă constituindu-se ea însăși ca parte a soluției prin informarea adecvată asupra acestei tulburări. Capitolul 1 Trauma psihică Trauma secundară reprezintă o delimitare relativ nouă în operaționalizarea conceptului originar. De-a lungul timpului simptomele sindromului posttraumatic au fost descrise în literatură, asociate tratamentului chirurgical, încadrate sub diferite nume. Prin acest capitol ne-am propus să ilustrăm caracteristica dinamică a conceptului de traumă psihică, amintind etapele esențiale din devenirea sa. Lucrarea de față se încadrează în acest
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
ce adună în semnificația sa consecințele terorii și simptome de distres puternic. În urmă cu cinci milenii sumerienii descriau în Epopeea lui Ghilgameș, simptome pe care Asociația psihiatrică americană avea să le inventarieze mult mai târziu sub eticheta de stres posttraumatic. La moartea lui Enkidu, prieten apropiat ce îi devenise ca un frate, Ghilgameș trece prin momente dificile de tristețe și disperare. Suferința sa durează în timp și chiar după o perioada de la pierderea îndurată, regele din Uruk retrăiește momentul traumatic
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
de a-și pune ordine în gânduri, Ahile nu reușește să se sustragă imaginilor și emoțiilor ce îl copleșesc (Birmes et al., 2003). De-a lungul timpului numeroși autori au reușit să intuiască și să descrie cu înțelegere simptomatologia stresului posttraumatic. Descartes observa în secolul al XVII-lea că evenimentele ce produc frică modifică mult timp după survenirea lor comportamentul uman (Tomb, 1994 cit. în Birmes et al., 2003). 1.2. Delimitarea științifică a conceptului de traumă Începând cu secolul al
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
legătură și cu alte categorii sociale. În anul 1952 Asociația psihiatrică americană a publicat prima ediție a Manualului diagnostic și statistic al tulburărilor mentale. Până la ediția actuală, manualul a suferit numeroase modificări ce au afectat și criteriile legate de stresul posttraumatic. DSM-I include simptomele în cauză la categoria Tulburări de personalitate situaționale tranzitorii considerându-le reacții la stres major sau neobișnuit. Se susține ca personalitățile normale dispun de strategii de burnout adaptate pentru a face față unei astfel de frici
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
anterior expunerii la factorul de stres. Între exemple se număra frica asociată cu luptele militare, dar și iritabilitatea și depresia asociate cu dificultățile școlare (APA, 1968). Prin urmare această categorie de diagnostic este mai puțin specifică și clară în ceea ce privește stresul posttraumatic decât cea din prima ediție, dar a stat la baza elaborării criteriilor de diagnostic ulterioare. Primele două ediții ale manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale au reflectat prin forma de elaborare a conținutului lor paradigma psihanalitică ce a
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
politicilor de sănătate publică, a caselor de asigurări medicale și a companiilor farmaceutice, DSM-III a revoluționat abordarea psihiatrică, propunând un sistem de diagnostic standardizat și bine sistematizat, după modelul medical. Apare acum pentru prima dată în DSM tulburarea de stres posttraumatic. Caracteristica esențială identificată pentru acest sindrom este dezvoltarea de simptome specifice care urmează unui eveniment traumatic ce se situează în general în afara experiențelor umane comune (APA, 1980). Realizarea celei de-a treia ediții a manualului a avut loc după încheierea
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]