1,241 matches
-
auxiliarele își realizează funcția morfologică în interiorul unei sintagme verbale, semiauxiliarele își realizează funcția numai sintactic și numai în enunțuri sintactice îndeajuns de lărgite, de multe ori superioare unității sintactice de bază - propoziția. Pe de altă parte, auxiliarele intră în sintagme predicative cu teme verbale (cu tema participiului: am cântat; cu tema infinitivului: voi cânta etc.), semiauxiliarele preced forme verbale morfologice deja constituite (conjunctiv: „Trebuie să fie bolnav...”; prezumtiv: „Trebuie să fi plângând pe undeva...”; infinitiv: „Mă pot îmbolnăvi dacă...” etc.) Semiauxiliarele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tema participiului: am cântat; cu tema infinitivului: voi cânta etc.), semiauxiliarele preced forme verbale morfologice deja constituite (conjunctiv: „Trebuie să fie bolnav...”; prezumtiv: „Trebuie să fi plângând pe undeva...”; infinitiv: „Mă pot îmbolnăvi dacă...” etc.) Semiauxiliarele se apropie de verbele predicative prin păstrarea unui sens lexical (nu cel obișnuit, ci unul derivat). Se îndepărtează de verbele predicative prin pierderea autonomiei acestui sens. Semiauxiliarele nu sunt o categorie de verbe speciale ci o grupă de verbe întrebuințate în mod special, în condiții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
constituite (conjunctiv: „Trebuie să fie bolnav...”; prezumtiv: „Trebuie să fi plângând pe undeva...”; infinitiv: „Mă pot îmbolnăvi dacă...” etc.) Semiauxiliarele se apropie de verbele predicative prin păstrarea unui sens lexical (nu cel obișnuit, ci unul derivat). Se îndepărtează de verbele predicative prin pierderea autonomiei acestui sens. Semiauxiliarele nu sunt o categorie de verbe speciale ci o grupă de verbe întrebuințate în mod special, în condiții sintactice particulare. Se apropie, în acest sens, de verbele copulative (mai exact, de verbele devenite, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acest sens, de verbele copulative (mai exact, de verbele devenite, în anumite condiții, copulative). Se îndepărtează de ele prin aceea că nu sunt cerute de un element neverbal (nume, pronume) pentru a realiza funcția predicației; semiauxiliarele sunt cerute de verbe predicative pentru a introduce o notă modală particulară predicației. Verbele copulative au capacitatea morfologică de a exprima timpul și persoana; semiauxiliarele nu pot exprima timpul, decât cu foarte rare excepții: a sta, a putea, unele din ele, nici persoana. Din punctul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diferite perspective modale: probabilitatea, eventualitatea, ipoteza etc.: a trebui, a putea, a fi, a avea, a vrea. Verbul A TREBUI Dintre toate, verbul a trebui este cel mai „instrumentalizat”. Nu mai exprimă necesitatea, sensul său fundamental în situația de verb predicativ: „Tu trebuia să te cuprinzi / De acel farmec sfânt.” (M. Eminescu) și nici sensul de „a avea nevoie”: „Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă.” (M. Eminescu) Sub aspect semantic, cu valoare de semiauxiliar, verbul a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de celălalt de pe axa certitudine-incertitudine depinde de desfășurarea semantică a întregului context sintactic: „A venit nebunul!... Trebuie să fi venit, că am auzit trântind ușile.” (D. Zamfirescu) În unele cazuri, parcă mai păstrând ceva din sensul său lexical ca verb predicativ, verbul a trebui îi servește vorbitorului pentru a-și manifesta încrederea în împlinirea unei acțiuni: „... Mi-a promis negreșit să dejuneze cu noi: trebuie să vie! peste putință să nu vie!” (I.L. Caragiale) Din punct de vedere morfologic, semiauxiliarul a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-l găsim.” (I.L. Caragiale), mai rar, cu forma de imperfect (când sensul modal de certitudine este mai accentuat): „Când suna, știam că Ramses trebuia să fi murit.” (M. Eminescu) Din punct de vedere sintactic, semiauxiliarul a trebui se opune verbului predicativ, prin inaptitudinea sa de a realiza opoziția afirmativ-negativ; o construcție precum „Nu trebuie să fie bolnav” nu este posibilă decât în cazul valorii și funcției predicative a verbului a trebui, întrebuințat cu sensul său fundamental și cu întreaga lui capacitate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
murit.” (M. Eminescu) Din punct de vedere sintactic, semiauxiliarul a trebui se opune verbului predicativ, prin inaptitudinea sa de a realiza opoziția afirmativ-negativ; o construcție precum „Nu trebuie să fie bolnav” nu este posibilă decât în cazul valorii și funcției predicative a verbului a trebui, întrebuințat cu sensul său fundamental și cu întreaga lui capacitate flexionară. Verbul semiauxiliar a trebui se construiește cu conjunctivul, prezent: „Trebuie să sosească acu, că-i dus de azi dimineață” (D. Zamfirescu) și perfect: „Trebuie să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
principal se află la conjunctiv perfect sau la prezumtiv prezent, întreaga sintagmă este invariabilă în funcție de număr și persoană: Trebuie să fi plecat (el, ei, tu, voi etc.). Când verbul principal este la prezumtiv prezent sau la conjunctiv perfect, sintagma semiauxiliar-verb predicativ își realizează semnificația modală în chiar spațiul închis al structurii sale: Trebuie să fi venit cineva.; Trebuie să fi cântând pe undeva. Sintagmele, mai abstracte, din punctul de vedere al gramaticalizării, sunt sinonime cu structura morfologizată a prezumtivului, prezent: Trebuie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fie pe undeva.; Trebuie să vină cineva de se fac atâtea pregătiri. Verbul A PUTEA Cel mai puțin „instrumentalizat” dintre semiauxiliarele de modalitate este verbul a putea, verb, de altfel, cu o bogată structură semantică și în situația de verb predicativ, când exprimă: • capacitatea (fizică sau intelectuală): „Că domnesc în lume rele căror nu te poți opune.” (M. Eminescu) • permisiunea: „Uite, chiar de-acu poți să pornești cu ele la păscut.” (M. Eminescu) • sau posibilitatea (însoțit de pronume reflexiv, cu valoare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
te duci dracului cu românul și cu muntele tău cu tot.” (C. Hogaș) Din punct de vedere morfologic, capacitățile flexionare ale semiauxiliarului a putea sunt cu mult mai dezvoltate decât ale verbului a trebui, dar limitate, totuși, în comparație cu ale verbului predicativ a putea; se întrebuințează la prezent, indicativ: Poți să aluneci dacă nu ești atent, potențial-optativ: Ar putea să aibă vreo 20 de ani... sau la imperfect indicativ, cu valoare de potențial: Puteam să-i spun orice, el nu se supăra
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să mă îmbolnăvesc, puteai să te îmbolnăvești etc. CÎnd verbul principal este la infinitiv, rolul gramatical revine semiauxiliarului, care exprimă numărul și persoana verbală: Pot răci, poți răci, putem răci etc., dacă... Verbul A FI Se opune, ca semiauxiliar, verbului predicativ, prin lipsa de autonomie semantică și prin caracterul limitat al capacității sale flexionare. Se opune verbului auxiliar a fi, prin lipsa de autonomie morfologică a sintagmei în care se cuprinde. Se opune verbului copulativ, prin structura generală a sintagmei din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a doua perspectivă, a relației sintactice fundamentale, relația de interdependență predicat subiect, prin care verbul guvernează câmpul semantico-sintactic central, care reprezintă (sau poate reprezenta) nucleul predicațional al enunțului, se disting două clase de verbe, din care fac parte atât verbe predicative cât și verbe nepredicative • verbe personale • verbe impersonale Structura enunțului lingvistic care realizează predicația prin intermediul unui predicat se întemeiază pe un nucleu central, construit de verbul care își asumă funcția de predicat sau care participă la structura analitică a predicatului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stai visând la foc, de somn să picuri.” (M. Eminescu) Realizarea subiectului gramatical printr-un termen nominal e semn că sintagma a fi + adjectiv reprezintă un predicat analitic, în alcătuirea căruia verbul a fi este verb copulativ iar adjectivul - nume predicativ: E necesar să studiezi limbile clasice. (expresie verbală impersonală) + subiect propozițional E necesar studiul limbilor clasice. (predicat analitic + subiect simplu) Sintagma își păstrează natura de expresie verbală impersonală, dacă subiectul se realizează prin infinitiv: E necesar a studia limbile clasice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structurii: rădăcină + flectiv. Dacă rădăcina nu mai are comun cu rădăcina verbelor libere decât cel mult - și doar uneori - caracterul formal neschimbat (și neschimbător), flectivul poate prezenta aceeași structură formală - la prima vedere, cel puțin - ca în cazul verbelor libere, predicative. Din punct de vedere funcțional, însă, intervin o serie de diferențe. Formele verbului a avea, de pildă, ca auxiliar al perfectului compus, pot fi interpretate ca având în structura lor: (1) - o rădăcină: elementul neschimbat și nedisociabil, partea comună întregii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistic situează în timp și se situează în timp. Fiind o categorie gramaticală circumscrisă actului lingvistic concret, modul presupune aceste două coordonate - predicativitatea și temporalitatea, precum și înscrierea în opoziția categoriei gramaticale a persoanei. Se înțelege, de aici, că distincția moduri predicative - moduri nepredicative, asociată curent și cu distincția moduri personale - moduri nepersonale, nu are îndreptățire. Formele „nepredicative” - infinitiv, gerunziu, participiu, supin - sunt, în realitate, neverbale sau nu sunt exclusiv verbale și, în orice caz, nu sunt „moduri”, întrucât nu exprimă conținutul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modală nu mai intervine în structura enunțului ca expresie a atitudinii subiectului vorbitor, ci impusă de exigențe ale sintaxei limbii române; subiectul vorbitor nu mai are libertate de alegere. Verbul a trebui, de exemplu, impune modul conjunctiv și ca verb predicativ: Trebuie să plece la Veneția, și ca verb semiauxiliar: Trebuie să fi plecat la Veneția. În sistemul limbii și în funcționarea limbii în procesul de comunicare, modul este, pe de o parte, categorie gramaticală, pe de alta, instrument gramatical. Este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenii corelativi ai categoriei și „modurile” nepredicative, deși, prin conținutul lor, acestea (infinitivul, gerunziul, participiul, supinul) nu mai corespund definiției. De altfel, conținutul semantic propriu categoriei gramaticale mod - atitudinea subiectului vorbitor față de acțiune - este invocat în definirea fiecăruia din modurile predicative. („Indicativul exprimă o acțiune prezentată de vorbitor ca reală” (I, p. 217), „Conjunctivul exprimă o acțiune realizabilă, posibilă.” -I, p. 218), dar este părăsit când se definesc “modurile” nepredicative („Infinitivul este modul care denumește acțiunea exprimată de verb.” I, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitiv, verbul este, alături de substantiv, cea de-a doua clasă lexico-gramaticală (parte de vorbire) noțională. În plan sintactic, infinitivul realizează toate funcțiile sintactice ale substantivului: • subiect: „E ușor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune.” (M. Eminescu) • nume predicativ (sau în sintagma analitică a altor funcții sintactice): „A trăi integral gândirea înseamnă a o elibera de obișnuința superficială de a vârî totul în categorii.” (G. Călinescu) • atribut: „Nu se poate condamna îndeajuns năzuința de a considera genurile ca formule
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Supinul substantiv se încadrează, ca orice alt substantiv, în flexiunea nominală și nu mai interesează flexiunea verbului: Răsăritul soarelui. Supinul verb prezintă deopotrivă caracteristici verbale și caracteristici substantivale. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" Supinul poate realiza funcții sintactice specifice substantivului: • nume predicativ: „Multe sunt de făcut și puține de vorbit dacă ai cu cine te înțelege...” (I. Creangă) • atribut: „Nu e, însă, mai puțin adevărat, că se găsesc și destule frânghii de legat pe oamenii de soiul meu...” (C. Hogaș) • circumstanțial (scop
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ei.” (M. Eminescu) „Ne pierdem ca să ne-mplinim.” (L. Blaga) Caracterul consubstanțial al celor două dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură semantică lexicală - și temporalitatea, trăsătură semantică gramaticală, impun ca imanentă verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este dependentă de conținutul lexical concret al verbului. Capacitatea acestuia de a realiza întreg conținutul predicației (care implică două componente semantice: una de esență lexicală, alta de esență gramaticală) în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pierdem ca să ne-mplinim.” (L. Blaga) Caracterul consubstanțial al celor două dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură semantică lexicală - și temporalitatea, trăsătură semantică gramaticală, impun ca imanentă verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este dependentă de conținutul lexical concret al verbului. Capacitatea acestuia de a realiza întreg conținutul predicației (care implică două componente semantice: una de esență lexicală, alta de esență gramaticală) în procesul de actualizare a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Capacitatea acestuia de a realiza întreg conținutul predicației (care implică două componente semantice: una de esență lexicală, alta de esență gramaticală) în procesul de actualizare a planului semantic al termenilor inerenți comunicării lingvistice depinde de apartenența lui la clasa verbelor predicative. În desfășurarea predicației, verbele predicative actualizează concomitent planul lor semantic, reprezentat de morfemul rădăcină (sau temă lexicală: a cânt-a/a descânt-a, a încânt-a), prin intermediul flectivului (complex de morfeme, purtător al sensurilor gramaticale implicate în predicație: cântase etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întreg conținutul predicației (care implică două componente semantice: una de esență lexicală, alta de esență gramaticală) în procesul de actualizare a planului semantic al termenilor inerenți comunicării lingvistice depinde de apartenența lui la clasa verbelor predicative. În desfășurarea predicației, verbele predicative actualizează concomitent planul lor semantic, reprezentat de morfemul rădăcină (sau temă lexicală: a cânt-a/a descânt-a, a încânt-a), prin intermediul flectivului (complex de morfeme, purtător al sensurilor gramaticale implicate în predicație: cântase etc.) și planul semantic al termenului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
proprii copii, și-a bătut joc de tot ce e mai sfânt în om, pentru a se închina unui singur zeu: banul • predicat dezvoltat, realizat prin diferite tipuri de sintagme, constituite din repetarea aceluiași verb sau din mai multe verbe, predicative în ele înseși, dar realizând împreună o singură idee predicativă, înscrisă într-o perspectivă aspectuală: „Și merg ei și merg cale lungă să le-ajungă, trecând peste nouă mări și țări...” (I. Creangă) Dac-ai sta să te gândești la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]