1,339 matches
-
de model Înaintea posterității, Înălțați virtutea prin tragediile voastre și flagelați numai și numai viciul, iar nu pe om, În comediile și satirele voastre, și veți deveni suveranii tuturor politicilor. Ocupați-vă cîți simțiți În voi darul de sus, vocația preoției, ocupați-vă de vera teologie, de vera morală, de știința educațiunii, Însurați-vă și deveniți părinți de familie, simțiți amorul conjugal și patern În inimile voastre; simțiți durerea părinților cînd Își pierd copiii, și a copiilor cînd Își pierd părinții
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aspectele iraționale ale vieții [...]. Noțiunea charismatică este, în fiecare clipă, propria-i "epifanie"". Julien Freund, Sociologie de Max Weber, PUF, Paris, 1983, pp. 203-205. • Banalizarea charismei Sociologia religioasă a lui Weber descrie trecerea de la charisma magicienilor și profeților la funcțiile preoției. Această translație se desfășoară într-o mișcare descendentă. Ea se întinde istoric printr-o evoluție care "banalizează" domeniul religios introducând în el logica economică și raționalitatea birocratică: "Rutinizarea este eliminarea caracterului străin de economie pe care-l prezintă charisma; este
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
dădea poruncă întregii sale oști să postească 4-9 zile, mâncând de obște numai pâine și poame uscate o dată pe zi, ca semn de smerenie și supunere lui Dumnezeu. El însuși, Ștefan, era pildă tuturor, postind în rând cu oștenii, cu preoții și cu tot norodul. Oficiind slujbe de mulțumire lui Dumnezeu, pomenind luptătorii pierduți.. Marele Ștefan avea ca povățuitor și duhovnic pe sihastrul Daniel și întotdeauna purta asupra sa tripticul 1. Pe steagul său de luptă era reprezentat Sfântul Gheorghe călare
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
un detaliu unic despre numirea funcționarilor de stat: contrar uzanțelor de atunci, împăratul a făcut publice numele candidaților, motivând prin aceasta că nu era potrivit ca acest fel de a proceda al creștinilor și al iudeilor, pentru candidații lor la preoție, să nu fie aplicat și în cazul numirii de retori pentru provincii. Aici este prezentată ca normă a politicii personale o procedură care, în cadrul comunităților creștine, puțin câte puțin cădea în discreditare spre sfârșitul secolului IV și care cu greu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
niciodată creștinismul, cu excepția câtorva acțiuni trecătoare în favoarea Bisericii, a fost considerat inițial creștin, iar mai apoi trădător datorită caznelor la care i-a supus. Cei mai mulți s-au refugiat în pustiuri ori s-au ascuns prin munți, mergând după episcopii și preoții persecutați asemenea soldaților. Ambele categorii, bisericească și militară, formau opoziția cea mai solidă în calea planurilor lui Licinius. Presiunea exercitată de această prigoană a dus la îngroșarea unei mișcări pacifiste care își află originile la începuturile tetrarhiei (293), iar continuitatea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
-și crească părinții copiii”, în vol. „Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi”, Editura Deisis, Sibiu, 2000, 139 pp. 30. „Diavolul și magia”, Traducerea din limba greacă de Zenaida Anamaria Luca, Editura Panaghia, 2002, 132 pp. 31. „Despre preoție”, Traducere, introducere și note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998, 169 pp. 32. „Problemele vieții”, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, 379 pp. 33. „Puțul și Împărțirea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Întrucât ne este semnalat că o asemenea activitate o desfășoară și în raza reg. dvs., și în special în Covasna și alte comune din apropierea acestei localități, veți lua următoarele măsuri: prin agentura dvs., în mod foarte discret, veți identifica toți preoții sau călugării stiliști care au fost sfințiți ca preoți în mod ilegal de către R.R., M.M., G.G., G.T. sau alți așa-ziși arhierei stiliști, stabilind data hirotonirii, de către cine a fost hirotonit, unde, în a cărui prezență și pe ce bază
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
a fi informat cu privire la calitatea de agent sau colaborator al Securității a ierarhilor, șefilor cultelor recunoscute, preoților de la parohiile din țară și din străinătate). „Chiar PF Teoctist afirma că legea «aduce o gravă atingere caracterului sacramental și de taină al preoției (...), chiar Bisericii însăși», uitând că preoții turnători n-au adus alinare, ci suferință.” Pentru prima oară după decembrie 1989, Sinodul BOR a recunoscut oficial că unii preoți ar fi putut să cedeze sub presiunile Securității sfârșind prin a colabora cu
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
anilor 1945-1989. Evidențe și realități din viața acesteia, postfață de Mihai Rădulescu, Ramida, București, 1994. Ionescu Stăniloae, Lidia, „Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Humanitas, București, 2000. Marchiș, Iustin, „Ajunul Sfintei Maria Mare din 1952 pentru preoții ortodocși”, În Romulus Rusan (ed.), Anii 1949-1953: mecanismele terorii, Fundația Academia Civică, București, 1999. Menges, Hieronymus, „Témoignages sur Mgr Ghika”, În Voix de l’effroi. La Roumanie sous le communisme. Récits et Témoignages, AEC, Editura M.C., București, 2000. Moraru, Alexandru
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
un anumit context „educațional”3. Tora, „învățătura prin excelență”, nu prevede doar ce trebuie să facă (sau să nu facă) un evreu; la Facerea 1-10, Tora prezintă o veritabilă lecție de cosmologie, antropologie, zoologie și geografie. Nu numai regii și preoții, dar și profeții și înțelepții se dedicau studium-ului, susținând „doctrine” care erau, în același timp, adevărate „norme”. Toate acestea aveau loc în școlile preoțești de la Templu și în școlile palatului 4. Nici o civilizație nu poate supraviețui prea mult timp fără
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
controversei iudeo-samaritene o constituie dezbinarea dintre triburile nordice și cele sudice (diviziunea regatului davidic), în timp ce samaritenii nu considerau atât de important acest eveniment. Tradiția samariteană socotește mai degrabă ca origini ale dezbinării: ridicarea unui templu la Șilo, în timpul lui Eli; preoția lui Itamar care se separă de preoția lui Eleazar; linia preoțească sadochită instalată în Ierusalim; ridicarea templului în Ierusalim, și nu pe Garizim. Este foarte greu de precizat dacă conflictul iudeo-samaritean își are originea în istoria celor două regate, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nordice și cele sudice (diviziunea regatului davidic), în timp ce samaritenii nu considerau atât de important acest eveniment. Tradiția samariteană socotește mai degrabă ca origini ale dezbinării: ridicarea unui templu la Șilo, în timpul lui Eli; preoția lui Itamar care se separă de preoția lui Eleazar; linia preoțească sadochită instalată în Ierusalim; ridicarea templului în Ierusalim, și nu pe Garizim. Este foarte greu de precizat dacă conflictul iudeo-samaritean își are originea în istoria celor două regate, cu atât mai mult cu cât Biblia ebraică
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de la Mine a fiilor lui Israel au îndeplinit slujirea Mea în locașul Meu cel sfânt, aceia se vor apropia de Mine, ca să-Mi slujească și vor sta înaintea feței Mele”. Cel mai probabil, reconstruirea templului din Ierusalim și restabilirea conducerii preoției sadochite în Ierusalim au contribuit la separarea finală a samaritanismului de iudaism. Pe baza dovezilor arheologice și literare, Reicke a ajuns la concluzia că samaritenii și-au construit propriul templu pe Muntele Garizim în timpul stăpânirii persane în Palestina, cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
transiordaniană, iar iudaismul ierusalimitean nu a respins acele comunități din cauza templelor lor. Problema este că evreii din diaspora, deși aveau propriile lor temple, mergeau din când în când la Ierusalim cu ocazia sărbătorilor și, mai presus de toate, recunoșteau legitimitatea preoției sadochite. Samaritenii respingeau atât templul, cât și familia marilor preoți. Ruptura dintre cele două comunități religioase nu avea astfel nimic de-a face cu textele lor sau cu ceea ce era acceptat drept canonic; așa cum am văzut, în privința canonului, samaritenii adoptaseră
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Ruptura dintre cele două comunități religioase nu avea astfel nimic de-a face cu textele lor sau cu ceea ce era acceptat drept canonic; așa cum am văzut, în privința canonului, samaritenii adoptaseră cu strictețe legea mozaică. Disputa principală se purta în jurul legitimității preoției și a locului templului. Pentru a înțelege și a evalua corect textele samaritene este foarte important să știm ce părere aveau samaritenii despre ei înșiși, deoarece concepțiile altor grupuri despre ei nu ne ajută prea mult să înțelegem convingerile lor
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
etapele finale ale dezvoltării sale. Punctul principal al diferenței dintre samaritanism și iudaism îl constituie autenticitatea marelui arhiereu; deși, în concepția samaritenilor și a evreilor, genealogia marilor arhierei diferă, ambele susțin că marele lor arhiereu ar fi moștenitorul legitim al preoției lui Aaron. În Cronica Samariteană II se spune că Eli, certându-se cu marele preot Uzzi, a părăsit Sichemul și a inițiat o linie preoțească rivală la Șilo, o preoție care nu descinde din Eleazar, fiul cel mare al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
susțin că marele lor arhiereu ar fi moștenitorul legitim al preoției lui Aaron. În Cronica Samariteană II se spune că Eli, certându-se cu marele preot Uzzi, a părăsit Sichemul și a inițiat o linie preoțească rivală la Șilo, o preoție care nu descinde din Eleazar, fiul cel mare al lui Aaron, ci din Itamar, fiul cel mic; numai foarte puțini sunt aceia care nu s-au implicat în această schismă, rămânând fideli preoției legitime aaronite din Sichem, și anume strămoșii
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
o linie preoțească rivală la Șilo, o preoție care nu descinde din Eleazar, fiul cel mare al lui Aaron, ci din Itamar, fiul cel mic; numai foarte puțini sunt aceia care nu s-au implicat în această schismă, rămânând fideli preoției legitime aaronite din Sichem, și anume strămoșii samaritenilor. Preoția sadochită din Ierusalim reprezenta așadar o preoție nelegitimă, întrucât nu fusese inițiată de către Dumnezeu Însuși. Interesant este că textul masoretic ridică unele probleme legate de genealogia lui Sadoc, marele preot în timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nu descinde din Eleazar, fiul cel mare al lui Aaron, ci din Itamar, fiul cel mic; numai foarte puțini sunt aceia care nu s-au implicat în această schismă, rămânând fideli preoției legitime aaronite din Sichem, și anume strămoșii samaritenilor. Preoția sadochită din Ierusalim reprezenta așadar o preoție nelegitimă, întrucât nu fusese inițiată de către Dumnezeu Însuși. Interesant este că textul masoretic ridică unele probleme legate de genealogia lui Sadoc, marele preot în timpul lui David și Solomon. Potrivit 2Rg. 8,17, Sadoc
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
al lui Aaron, ci din Itamar, fiul cel mic; numai foarte puțini sunt aceia care nu s-au implicat în această schismă, rămânând fideli preoției legitime aaronite din Sichem, și anume strămoșii samaritenilor. Preoția sadochită din Ierusalim reprezenta așadar o preoție nelegitimă, întrucât nu fusese inițiată de către Dumnezeu Însuși. Interesant este că textul masoretic ridică unele probleme legate de genealogia lui Sadoc, marele preot în timpul lui David și Solomon. Potrivit 2Rg. 8,17, Sadoc descinde din Ahitub, care, la rândul său
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care, la rândul său, descindea din casa lui Eli. Oricum, potrivit 1Par. 24,3, 2Par. 5,29-34, Sadoc era un urmaș al lui Eleazar, fiul lui Aaron; în ciuda acestor referințe scripturistice, samaritenii se bazează pe 3Rg. 8,17, potrivit căruia preoția sadochită deriva dintr-o genealogie nelegitimă. Dacă această preoție era nelegitimă, cu atât mai puțin legitim era locul templului în Ierusalim. Samaritenii spun că Moise le-a poruncit israeliților să ridice un templu pe Muntele Garizim, în vecinătatea Sichemului, însă
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Oricum, potrivit 1Par. 24,3, 2Par. 5,29-34, Sadoc era un urmaș al lui Eleazar, fiul lui Aaron; în ciuda acestor referințe scripturistice, samaritenii se bazează pe 3Rg. 8,17, potrivit căruia preoția sadochită deriva dintr-o genealogie nelegitimă. Dacă această preoție era nelegitimă, cu atât mai puțin legitim era locul templului în Ierusalim. Samaritenii spun că Moise le-a poruncit israeliților să ridice un templu pe Muntele Garizim, în vecinătatea Sichemului, însă Solomon, sfătuit de preoții nelegitimi, a nesocotit porunca lui
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
închinau în continuare și lui Nergal (foarte posibil un zeu din Cutha). Nu există nici o informație certă referitoare la afirmația lui Flavius Iosephus potrivit căreia preoții din Samaria erau descendenți ai preoților evrei care rupseseră legăturile cu templul din Ierusalim. Preoția samariteană își are propria genealogie, independentă de preoția iudaică de la Ierusalim. Pe de altă parte, construirea unui templu pe muntele Garizim nu înseamnă neapărat o îndepărtare religioasă de Ierusalim; să nu uităm că astfel de temple iudaice se mai găseau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
un zeu din Cutha). Nu există nici o informație certă referitoare la afirmația lui Flavius Iosephus potrivit căreia preoții din Samaria erau descendenți ai preoților evrei care rupseseră legăturile cu templul din Ierusalim. Preoția samariteană își are propria genealogie, independentă de preoția iudaică de la Ierusalim. Pe de altă parte, construirea unui templu pe muntele Garizim nu înseamnă neapărat o îndepărtare religioasă de Ierusalim; să nu uităm că astfel de temple iudaice se mai găseau și în alte locuri: tobiații aveau un templu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
samaritenii și evreii nu se deosebeau foarte mult în probleme de doctrină; ambele grupări erau monoteiste, credeau în legea lui Moise pe care o socoteau revelată de către Dumnezeu și așteptau vremuri mesianice; ceea ce îi separa în mod deosebit era legitimitatea preoției și locul templului unde aduceau închinare lui YHWH. Am spus puțin mai sus că saducheii, la rândul lor, respingeau legea orală, astfel încât ne-am aștepta ca cel puțin în acest punct, între saduchei și samariteni să existe o anumită înțelegere
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]