7,667 matches
-
care a condus la stabilirea cultului morților, în alt sens decât cel igienic și pe care l-am putea numi oarecum religios, căci la stabilirea lui au intervenit și elemente din domeniul psihologiei, precum: frica, credința, speranța, iubirea etc. Omul primitiv neputându-și explica multiplele fenomene naturale pe care zilnic le observa, a-nceput să aibă față de unele admirație (ex. luna, stelele etc.); față de altele admirație și recunoștință (ex.: soarele, focul, lumina etc.); de altele frică (ex.: trăsnetul, furtuna). Neputând, de
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
degenerescență numai în raport cu aceasta. Barbaria, spune Joseph de Maistre, este o ruină, nu un rudiment. Cultura este așadar întotdeauna preeminentă. Până și formele cele mai fruste de activitate și organizare socială, cele pe care le putem atribui de pildă hoardelor primitive, sunt deja moduri de cultură, prezentând o organizare, legi implicite, tipuri de conduită menite să facă posibilă existența grupului și supraviețuirea sa. Chiar și atunci cînd aceste forme elementare par încremenite, iar transmiterea lor orbească ajunge să fie o simplă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
poziție-înainte ca atare, este obiectivitatea și ceea ce o fundamentează în ultimă instanță. Eliminarea de către fenomenologia post-hussserliană, heideggeriană și mai ales post-heideggeriană a conceptelor de "subiectivitate" și "conștiință" este tocmai respingerea a tot ceea ce nu s-ar reduce la această ivire primitivă a Exteriorului unde se găsește Obiectul. Am afirmat că trăsătura distinctivă a cunoașterii științifice este obiectivitatea sa, înțelegînd prin aceasta caracterul său supra-subiectiv și supra-individual, universalitatea sa. Ceea ce este adevărat din punct de vedere științific este astfel încât poate fi recunoscut
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care cedează în fața efortului său și constituie "corpul nostru organic", adică ansamblul "organelor" noastre, nu așa cum pot apărea acestea unei cunoașteri obiective oarecare, ci exact așa cum le trăim în interiorul corpului nostru subiectiv drept limite ale efortului nostru, drept acele "configurații" primitive a căror întreagă ființă consistă în a lor ființă-destinată-efortului și se epuizează în el. În al doilea rând, în chiar interiorul acestei zone de rezistență relativă oferite de corpul organic, presiunea care apasă asupra sa și o face să cedeze
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
suscită (exigențe pe care ni le vom putea reprezenta ulterior drept "cauze" ale sale sau "scopuri" ale sale), structurile fenomenologice ale corpului originar sunt cele care determină modalitățile exercițiului său, sau, mai curând, care sunt aceste modalități. Dacă această activitate primitivă trebuie de asemenea să se adapteze la natură, în realitate această adaptare purcede din ea însăși, în măsura în care Natura veritabilă este natura corpropriată și în care acțiunea sau munca elementară nu este decât actualizarea acestei Corproprieri. În formele superioare ale culturii
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Cunoaștere similară inclusă în faptul de a face și coincizând cu acesta, am caracterizat-o ca esență a oricărei priceperi. Iată de ce ea se află în fiecare formă de activitate, mai ales în cea pe care o numim "instinctivă": frecventarea primitivă a pământului de către om, posibilitatea de a se sprijini pe sol, de a merge, de a munci, comportamentul erotic, exercitarea simțurilor și mișcărilor în general, diversele puteri ale subiectivității, cea a imaginației, a memoriei etc. În toate aceste activități nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
căreia i se consacră cel de-al doilea. Numai că atunci când, în gândirea clasică precum și în revirimentele sale contemporane, subiectivitatea este redusă la condiția de posibilitate a obiectului și, astfel, la obiectivitatea însăși luată ca atare, la acel În afară primitiv fără de care se spune că n-ar fi nimic, filozofia și știința deopotrivă se văd înlăturate din cultură, iar fragila alianță pe care tocmai au încheiat-o nu face decât să le împingă în aceeași prăpastie. Și aceasta în măsura în care cultura
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
corelatele unei intuiții eidetice, și este greșit să i se atribuie acesteia din urmă capacitatea de a le face manifeste și, astfel, de a le stabili la origine în ființă. Esențele originare nu sunt nimic ideal, nimic transcendent. Determinările practice primitive ale vieții și, în această calitate, nu date, obiect al unei viziuni, corelat al unei theoria, ci potențialități sunt cele pornind de la care ființa se esențializează într-un praxis și sub această formă doar, ca o determinare a acesteia. Tocmai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a nu mai fi ea însăși și pentru aceasta de a nu mai fi viață. În viață mișcarea autonegăriii sale nu se produce în mod misterios: ci mai curând se înfăptuiește ca propria sa mișcare, în măsura în care, condusă pornind de la Suferirea primitivă în suferință, mai degrabă decât să se abandoneze acesteia și lentei sale mutații în contrariul său, i se pare mai simplu să i se opună cu brutalitate, să respingă această suferință și, în același timp, acel ceva în care orice
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
survine ca necontenita venire în sine a vieții, ca ceea ce, necontenind a se simți și a se încerca pe sine, nu contenește a se încerca în acest fel și astfel a se modifica în felul în care se modifică Suferirea primitivă ce constituie posibilitatea oricărei încercări: într-o oscilare perpetuă a suferinței și a bucuriei. Numai că această oscilare sau această schimbare permanentă care este cea a Vieții, dorită și dictată de propria sa esență, de esența absolutului, nu este o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sine este totuși ceva ce nici suferința, nici viața în general nu pot face, nefiind nici una nici cealaltă nimic altceva decât o încercare de sine în fiecare punct al ființei sale, și astfel, ca efectuare fenomenologică a auto-afectării în Suferirea primitivă, ca pasivitate radicală și de nebiruit a vieții față de ea însăși și ca esență a sa, decât legătura absolută a patosului, legătura care nu poate fi dezlegată. A vrea să sfărâmi această legătură înseamnă într-un fel a-i spori
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
necesar subiectivă, aflându-și esența acolo unde se formează și crește orice senzație posibilă: în viață. Bucuria de a cunoaște nu este prin urmare așa de pură pe cât s-ar putea părea. Trebuie să știi să citești în ea Suferirea primitivă de la care ea împrumută ceea ce îi permite să se simtă pe sine și, astfel, să fie o bucurie, dar și această suferință aparte în care Suferirea vremurilor noastre s-a convertit deja, ființa nemulțumită de sine care încearcă să se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sine a acestui obiect, instalarea sa prealabilă în condiția de fenomen, iar în al doilea rând, luarea sa în considerare de către o știință care, în acest act de tematizare și prin el, face din el tocmai "obiectul" său. Între fenomenul primitiv și obiectul-temă al științei intervine, este adevărat, o diferență, diferență constituită de ansamblul presupozițiilor și al deciziilor care definesc această știință. De pildă, știința galileană a ales să excludă din cercetarea sa proprietățile subiective ale naturii pentru a nu reține
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aceasta, orice metodă se definește și ea de fapt pornind de la obiectul a cărui elucidare o are în vedere. Felul în care acest obiect îi dictează unei științe modul de tratare potrivit a i se aplica nu este în mod primitiv decât modul ivirii sale. Metode mai elaborate, mai "precise", pe care se cuvine a le numi cel mai adesea metode restrictive, sunt puse în operă atunci când cercetarea se dovedește într-adevăr incapabilă să răspundă în mod adecvat modului în care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
celui mai obiectiv dintre toate fenomenele, se ascunde ceva asemănător omului, unui comportament uman, unei semnificații umane? În acest caz, nu a sosit oare clipa să reflectăm și mai adânc asupra termenului "obiectiv" sau "obiectivitate", care, dacă desemnează în mod primitiv ființarea naturală și în același timp condiția sa, sfârșește prin a include în el orice alt lucru, viața, tocmai, și auto-afectarea sa? Faptul că aceasta se înfăptuiește independent de ek-stază și înainte de ea și că nu este niciodată constituită de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
natura fenomenelor pe care le studiază și modul în care o fac, științele umane întrețin o relație de neocolit cu acel ceva prin care oamenii sunt oameni, cu corporeitatea, cu istoricitatea, cu socialitatea, cu psihismul, cu limbajul perceput drept cuvânt primitiv, drept capacitate de a vorbi cu tot atâtea categorii transcendentale care își găsesc definirea în esența vieții, care sunt propriile sale categorii, modalitățile fundamentale potrivit cărora ea se înfăptuiește ca experiență a lumii în sine. Cum poate un asemenea Fond
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
el însuși produsul acestei duble obiectivări care face din istorie istoria indivizilor vii, adică aceea a puterilor prin care ei se raportează la o lume potrivit pluralității multiforme a proiectelor lor, însă întâi de toate la ei înșiși în devenirea primitivă a foamei, a frigului, a dorinței în care își are originea acțiunea lor. Tocmai în interiorul acestei deveniri primitive se recunoaște și se joacă propria sa esență, adică sporirea, și acesta este motivul pentru care ea este în mod identic devenirea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care ei se raportează la o lume potrivit pluralității multiforme a proiectelor lor, însă întâi de toate la ei înșiși în devenirea primitivă a foamei, a frigului, a dorinței în care își are originea acțiunea lor. Tocmai în interiorul acestei deveniri primitive se recunoaște și se joacă propria sa esență, adică sporirea, și acesta este motivul pentru care ea este în mod identic devenirea culturii. În ciuda obiectivismului său, proiectul galilean presupune în mod inevitabil în științele umane această zestre prealabilă a individului
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea a devenit o știință. În calitate de știință, economia politică este sistemul teoretic al echivalenților obiectivi ideali care au luat locul vieții, nicidecum pentru a o cunoaște această cunoaștere tocmai este iluzorie -, ci pentru că, și asta încă din stadiile cele mai primitive ale activității sale, viața avea nevoie de aceste repere pentru a se putea înfăptui și mai cu seamă pentru a putea subzista în cazul de față pentru a schimba bunurile pe care le produce în vederea supraviețuirii sale. Odată cu economia politică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
găsește nimic altceva decât concepte neclare și cuvinte goale. Însă acolo unde nu este nimic de văzut, de înțeles și de simțit, acolo totuși se desfășoară și crește viața în încercarea absolută a certitudinii sale proprii. Or domeniul acestei cunoașteri primitive și primordiale este cel al eticii, adică al praxisului. El este constituit din ansamblul modurilor de viață ale individului, moduri ce nu trebuie considerate ca fiind modalitățile pe care le îmbracă o viață în cursul istoriei sale contingente și supuse
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
diferită de acțiune, nici nu o precede, nici nu o "determină" la drept vorbind, ci îi este identică, în calitate de această pricepere originară care este viața, în calitate de praxis, în calitate de corp viu. Acțiunea, așa cum am văzut, nu este niciodată decât actualizarea puterii primitive a acestui corp fenomenologic. Determinarea valorilor pornind de la viață se lasă astfel descrisă și se descompune după cum urmează. Viața este cea care conferă o valoare lucrurilor (care prin ele însele nu au nici una) în măsura în care ea le găsește convenabile, în care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Ființei despre care vorbim, operația imobilă în care viața se cuprinde pe sine în cuprinderea conservării și a sporirii sale. Această cuprindere este fenomenologică, este fenomenalitatea în textura sa cea mai originară, este patosul în care consistă suferirea de sine primitivă care este viața și care se modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale bucuriei. În suferirea vieții care se încearcă pe sine și care, în acest fel, se păzește și se conservă, se înfăptuiește în mod identic, în măsura în care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
suferi și ca fapt de a se bucura. Faptul că, purtați de acest proces, noi îl înfăptuim noi înșine ne aruncă în această suferire ca și în fenomenalitatea sporirii. Energia este astfel în noi așa cum este în sine, această Suferire primitivă care este relația noastră patetică a ființei așa cum este raportarea ființei la ea însăși. A ne folosi energia, această Energie pe care o primim ca pe ceea ce ne poartă în sporirea ființei noastre, înseamnă în mod necesar a străbate această
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pentru fiecare trăitor nevoile fundamentale ale subiectivității sale organice și ale subiectivității în general. Deoarece nevoia acesteia este nevoie de sine, sporirea, fiecare dintre nevoile sale de asemenea, am spus-o deja, se esențializează în acest fel, ca o ajungere primitivă în sine în măsura în care aceasta străbate încercarea suferirii pentru a fi, în aceasta și prin aceasta, sporire. Or tocmai aici este ceea ce se înfăptuiește în orice proces de cultură, ceea ce nu se mai înfăptuiește în lumea științei. Orice cultură poartă nevoia
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ținte intenționale, a oricărei "cunoștințe" un act de pură iubire de exemplu. Recunoașterea în existența sa autonomă a unei dimensiuni ontologice de imanență radicală în sânul căreia se înfăptuiește această repetare originară este esențială, ea singură permițând înțelegerea transmiterii cunoștințelor primitive străine cunoașterii reprezentative și obiective, și precedând-o în mod necesar. Primele schimburi dintre mamă și copil, însușirea mișcărilor corporale, antrenarea sub toate formele sale, fenomenele de imitație și de intropatie care se află în fondul vieții individuale și sociale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]