852 matches
-
stătea moșneagul alcătuiau toată zestrea încăperii. Pe scândurile patului grosolan, un mindir din paie, o pernă acoperită cu polca, să fie moale, și un ogheal murdar. într-un cui atârna surtucul. în alt cui, lampa cu țilindrul afumat în care, prizonieră, bâzâia o muscă. într-un geam, o cutie cu chibrituri, în altul, o sticlă de rachiu goală. Tavanul pătat nu mai fusese văruit de cine știe când. Plină ciucur, într-un cârlig, atârna o hârtie Zeppelin. Toate babele din sat
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
a o ajuta. În mintea mea de până atunci, eu și nebuna făceam parte din două lumi complet distincte, incompatibile și ireconciliabile. Văzând privirea pierdută a Carminei, într-o străfulgerare mi-am dat seama că eram și eu asemenea ei : prizonieră într-o lume suspendată, în care plămânul poeziei, spre deosebire de mașinăria de făcut sens a Carminei, încă mai funcționa. Nu, nu ventilam lumea prin metabolismul invers, mă înșelasem, adevărul era complet diferit : trăiam pe ventilator. Poezia era ceea ce mă ținea în
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
bolovan. Însă eu am cunoscut puterea fulgerului. Nu cred că mulți oameni au cunoscut-o. E o putere mare, ce schimbă totul instantaneu. În lumea asta sunt tot felul de forțe. Bolovanul care devenise sufletul meu cât timp am fost prizonieră la irochezi s-a transformat deodată în vulcan. N-am bănuit niciodată că o asemenea forță poate să erupă din adâncul meu. Atunci când erupe un vulcan apar fulgere, din cauza descărcării electrice din norii de cenușă vulcanică, schiță miko, care era
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Îi plăcea să Împuște, să dea cu ciocanul, să spargă lucruri și să se ia la trântă cu taică-său. Într-o casă atât de masculină, Tessie Începuse să se simtă În plus ca femeie; se vedea, peste zece ani, prizonieră Într-o lume dominată de capace de roți și hernii. Pentru mama, o fiică ar fi fost un camarad de nădejde: ar fi iubit, ca și ea, cățeii de salon și ar fi susținut-o cu propunerile de a merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Mijind ochii În lumina slabă, bunica mea se uită În jos și-și văzu pieptul bluzei fluturând vizibil. Și, În acea clipă, luând aminte la insurecția dinăuntrul ei, Desdemona deveni ceea ce avea să rămână tot restul vieții: o ființă bolnavă, prizonieră Într-un corp sănătos. Cu toate acestea, neîncrezătoare În propria sa rezistență, În ciuda inimii care deja se potolea, ieși din crescătoria de viermi de mătase pentru a arunca o ultimă privire asupra lumii pe care nu avea să o părăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ieniceri, așa cum se Întâmplase În ultimele secole. Acum, când se duceau cu mătase la piață În Bursa, bărbații din sat erau greci liberi, Într-un oraș grecesc liber. Cu toate acestea, Desdemona, care ținea doliu după părinții ei, era Încă prizoniera trecutului. Așa că stătea sus pe munte, privind În vale la orașul emancipat, și se simțea Înșelată de neputința ei de a se bucura laolaltă cu toată lumea. Mulți ani mai târziu, văduvă fiind, după ce și-a petrecut un deceniu În pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ea un motiv permanent de stinghereală. Își anunța mereu prezența fără consimțământul ei. Când Îngenunchea În biserică sau când bătea covoarele În curte când culegea fructe sub piersic, formele feminine ale Desdemonei scăpau din strânsoarea hainelor monotone care le țineau prizoniere. Deasupra corpului ei unduitor, chipul Îmbrobodit rămânea izolat, cu o expresie ușor scandalizată față de ce puneau la cale sânii și șoldurile. Eleutherios era mai Înalt și mai slab. În fotografiile de pe vremea aceea arată ca personajele din lumea interlopă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mingea de hochei (acum apropiindu-se, sătulă să mai Îndure expunerea), ultimul lucru pe care mingea de hochei Îl simboliza era Timpul Însuși, imposibilitatea de a-l opri, felul În care suntem prizonierii corpurilor noastre, care, la rândul lor, sunt prizonierele Timpului. Mingea de hochei se năpustea Înainte ca o rachetă. Mă lovi În lateralul măștii de portar, de unde ricoșă În centrul plasei. Am pierdut. Hornets erau În al nouălea cer. Plină de rușine, ca de obicei, m-am Întors În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Întoarse la rulotă, ca să-i ajute pe Charlie și pe Desert Rose să aranjeze spațiul. Măcar atât putea să facă. Oricum, nu avea nici o cameră de hotel În care să se ducă, nici o mașină cu care să poată pleca. Era prizoniera rulotei, dar nu putea nici măcar să se retragă În celula ei, care urma să se deschidă cândva după miezul nopții, Într-un moment necunoscut, care depindea de bunul plac al lui Charlie și - ca de fiecare dată - după o așteptare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mai deranja niciodată. CAPITOLUL CINCISPREZECE MAȘINA TIMPULUI... Daca mâna palidă, fără inele, de pe balustradă era mâna iubitei mele Helga, era mâna unei femei de patruzeci și cinci de ani. Era mâna unei femei de vârstă mijlocie, care fusese șaisprezece ani prizonieră la ruși - dacă mâna era a Helgăi. Era de neimaginat ca Helga mea să mai poată fi veselă și frumoasă. Dacă supraviețuise atacului rușilor din Crimeea și scăpase de toate jucăriile târâtoare, bubuitoare, șuierătoare, bâzâitoare, cățărătoare, zăngănitoare, săltătoare, turuitoare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de patruzeci și cinci de ani. Ceea ce a făcut ca starea ei de conservare să pară și mai extraordinară a fost povestea pe care a început să ne-o spună despre cum își petrecuse ultimii cincisprezece ani. A fost luată prizonieră și violată în Crimeea, ne-a spus ea. A fost expediată în Ucraina într-un vagon de marfă, a fost pusă să muncească într-un detașament de muncă. — Eram niște târâturi care ne împleticeam pe picioare, povestea ea. Toată ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Țineam la ei, îmi era milă de ei... Într-un fel îi iubeam. Porțile de fier ale impunătoarei case albe erau deschise. Werner Noth în persoană stătea lângă ele, cu mâinile în șold. Privea un detașament de muncă format din prizoniere poloneze și rusoaice. Femeile scoteau din casă cufere și piese de mobilier, târându-le până la trei furgoane cu cai aflate în așteptare. Căruțașii erau un fel de mongoli aurii, mici de statură, trofee de la începutul campaniei rusești. Supraveghetorul femeilor era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
gras, între două vârste, cu un costum ponosit. Paza femeilor era asigurată de un bătrân înalt, împovărat de ani, care avea o carabină cu un foc de pe vremea războiului franco-prusac. Pe pieptul scofâlcit al bătrânului atârna Crucea de Fier. O prizonieră a ieșit din casă cu pași târșiți cărând în brațe o vază albastră de-o strălucită frumusețe. Femeia avea în picioare niște saboți de lemn legați cu cârpe. Era o zdrențăroasă fără nume, fără vârstă, fără sex. Ochii îi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
numit Ian Westlake și era foarte bine făcut. Westlake, un englez, prizonier de război eliberat, văzuse scena spânzurării la scurt timp după ce îl eliberaseră rușii. Fotografiile îi aparțineau. Noth, susținea el, fusese spânzurat de propriul său măr de către niște muncitoare prizoniere, majoritatea poloneze și rusoaice, încartiruite în apropiere. Nu Westlake l-a numit pe socrul meu „călăul din Berlin“. Westlake a depus oarecare strădanii să afle ce crime comisese Noth, și a tras concluzia că nu fusese nici mai bun și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
îi găseau strădaniile lipsite de orice valoare. Simplul fapt de-a te afla în stare de arest, judecat sau nu, era o crimă. Deținuții de orice fel trebuiau să fie toți umiliți, vlăguiți și omorâți“. Westlake continua spunând că muncitoarele prizoniere care îl spânzuraseră pe Noth, în afară de faptul că era o persoană importantă, nu prea știau exact cine era el. L-au spânzurat pentru satisfacția de a spânzura pe cineva important. Casa lui Noth, spunea Westlake, fusese bombardată de artileria rusească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Așa se explica și cum un menaj atât de contradictoriu ca cel compus din Jones, părintele Keeley, Vice-Bundesfuehrer-ul Krapptauer și Fuehrer-ul negru a putut exista în relativă armonie - Cum socrul meu putea să nutrească în aceeași minte indiferență față de femeile prizoniere și dragoste pentru o vază albastră - Cum Rudolf Hoess, comandantul Auschwitz-ului, putea să alterneze la difuzoarele de la Auschwitz muzică sublimă și apeluri pentru cărăușii de cadavre - Cum Germania nazistă n-a putut sesiza nici un fel de deosebiri importante între civilizație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
și tulbure care, prin simpla lui prezență, pune serios în discuție armonia paradiziacă acceptată ca situație de pornire a căderii omului. Prin șarpe, prin elementul târâtor și echivoc al mișcării sauriene - care se poate desprinde de pământ, dar rămâne oricum prizoniera lui -, Paradisul conține deja, înaintea perturbării introduse de el, un element potrivnic, o ostilitate de fond în sânul naturii înseși. Prin șarpe, ceva indistinct își face apariția și tulbură armonia fără conflict a Paradisului, în însăși inima Paradisului, adică legat
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
a căzut prizonier a doua oară. Sau a apucat, totuși ? Da, am impresia că a mai avut timp să afle... da, dacă fac o mică socoteală, bombardamentul, deci, a fost la 4 aprilie, iar armata de la Iași a fost făcută prizonieră pe 25 august. Sau, poate, chiar la începutul lui septembrie... Da, madam Delcă, se semnase armistițiul cu rușii... și ce-i cu asta ? N-ai auzit de cazuri cu oameni care mergeau liniștiți pe stradă și s-au trezit luați
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
după ce aruncă mai Întîi o privire zîmbitoare fetelor care-și așteptau rîndul goale pușcă și ascunse, după ce aruncă o privire spre Vlăjgan, care se apropiase de ringul de dans, magul loviturilor tabu strigă: unu! și Începu să-i salveze viața prizonierei sale cu o serie nesfîrșită de lovituri vesele și foarte rapide. Parcă i-ar fi ușurat deodată durerile nașterii, Înlocuindu-le, ca urmare a nenumăratelor lovituri ușoare și neîntrerupte, cu un gîdilat cumplit care o furnica făcînd să tremure frenetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de viitor și compania sa, că nu o voia decît pe fiica lui Penélope și că se gîndea s-o ia cît putea el de departe de lumea aceea găunoasă și Înfășurată ca Într-un lințoliu, În care o ținea prizonieră. Lumina zilei Îi risipea curajul. Din cînd În cînd, Julián i se destăinuia Jacintei, care Începea să-l iubească pe băiat mai mult decît și-ar fi dorit. Adesea, Jacinta se despărțea de Penélope și, sub pretextul că se ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
adecvată a progresiunii nedeterminate în structura spațiului. Mă leagă de Ungaria inutilitatea ei, lipsa de seriozitate a soartei ei politice, amarul de totdeauna al inimii sale. E bine să avem între noi popoare care nu pot ieși din ele însele, prizoniere ale condiției lor primare. Ungurii au rămas la sufletul originar al culturii lor, sânt intimi până la sfidare cu sursele lor. Devenirea istorică le-a relevat neîncetat ceea ce au fost ei în începuturi. De aceea, Ungaria n-a fost niciodată efectiv
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să facă lumea cum trebuie, ba chiar nici n-ar fi trebuit s-o facă, pentru că materia nu e bună, iar el nu era autorizat să se amestece. În fine, a făcut ce-a făcut și Sophia a rămas Înăuntru. Prizonieră a lumii.” Lorenza vorbea și bea mult. La fiecare două minute, În timp ce mulți prinseseră să se legene ușor În mijlocul sălii, cu ochii Închiși, Riccardo trecea prin fața ei și-i turna ceva În pahar. Belbo Încerca să-l oprească, spunând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cap, iar ea se revolta, spunând că ținea la alcool mai bine decât Jacopo, pentru că era mai tânără. „Okay, okay”, zicea Belbo. „Nu-l asculta pe bunicul. Ascultă-l pe Simone. Și ce ți-a mai spus?” „Asta, că sunt prizonieră a lumii, ba chiar a Îngerilor răi, pentru că În istoria asta Îngerii sunt răi și l-au ajutat pe Demiurg să facă toată tărășenia asta... Îngerii cei răi, ziceam, mă țin printre ei, nu vor să mă lase să fug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
omenesc. Ca și rădăcina de mătrăgună, presupun, deși nu cunosc superstiții legate de aceste specii. Jonathan îi întinde o pereche de foarfece de grădină. — Pe de altă parte, orhideele sunt înșelătoare. Orhideea Găleată atrage insecte cu mirosuri sexuale, le face prizoniere, apoi le dă drumul abia când sunt încărcate de polen. Dorințele musculițelor sunt manipulate cu cruzime pentru binele florii. Decadentă și frumoasă. Dar tu ești mai presus de toate, draga mea, atât de elegantă, deși o depravată. Jonathan aude un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și meticulozitate. Au luat câte o bucată din tot ce se găsea în Fotseland: ciubere de apă, brățări Fo, săpăligi, zaruri de oracol.... au fotografiat tot ce n-au putut lua și au înghesuit farfuriile laolaltă cu artefactele, lumina făcând prizoniere în ele ultimele înregistrări ale unui loc pe care-l destinaseră deja istoriei, morții. Popsește o vreme deasupra lor urmărindu-i. Observă luptătorii care se târăsc, șiruri de spinări negre care converg spre punctul portocaliu din foc. Îi vede pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]