KorAP: Find »[drukola/base=profetic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...77 >

1,903 matches

Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399

a căror autoritate începe să se facă simțită în epocă din ce în ce mai mult, au denunțat cu siguranță caracterul neconform cu doctrina creștină al acestei teologii. Cristologia docetistă face obiectul capitolelor 6-11 ale Urcării la cer... Grupul se revendică de la o tradiție profetică venerabilă, al cărei fondator nu este altul decât profetul Isaia. Atribuind această viziune unui personaj de o asemenea anvergură, unanim recunoscut și respectat, harismaticii aveau drept scop garantarea autenticității și totodată a validității teologiei lor. Totuși, din pricina calculelor ce s

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
erau invocate probabil împotriva profeților sirieni de autoritățile ecleziastice, acuzații justificate prin versetul de la Mt. 24,11: „Și mulți profeți mincinoși se vor ridica și pe mulți vor amăgi”. Cu toate acestea, profeții își legitimează activitatea din perspectiva necesității misiunii profetice în interiorul Bisericii. Din punctul de vedere al autorității sacerdotale, apropierea parusiei este anunțată de înmulțirea impostorilor, a celor care se pretind inspirați. Din punctul de vedere al profeților însă, apropierea parusiei se deduce din dispariția fervorii profetice și din instituționalizarea

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
perspectiva necesității misiunii profetice în interiorul Bisericii. Din punctul de vedere al autorității sacerdotale, apropierea parusiei este anunțată de înmulțirea impostorilor, a celor care se pretind inspirați. Din punctul de vedere al profeților însă, apropierea parusiei se deduce din dispariția fervorii profetice și din instituționalizarea credinței. Pactizarea cu cele lumești constituie, pentru autorul Urcării la cer..., cea mai gravă trădare a Evangheliei, trădare care se înscrie totuși în ordinea divină a lucrurilor. „În zilele acelea, se vor înmulți cei care, lipsiți de

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
însă retragerea Duhului din sufletele credincioșilor și mai ales din ale prezbiterilor. Aceștia vor fi cuprinși de patru duhuri rele: „duhul rătăcirii, al desfrânării, al slavei deșarte și al iubirii de argint” (3, 28). Biserica se va îndepărta de la tradiția profetică autentică, cea a Vechiului Testament, înscriindu‑se pe o traiectorie de declin ireversibil. Pe acest fond de „istovire” a lumii și destrămare a Bisericii, Beliar va coborî pe pământ, dând o lovitură decisivă întregii omeniri. „Iar la sfârșitul vremurilor, va

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
și douăzeci și șapte de zile” (4, 4‑12). Autorul Urcării la cer... sugerează că majoritatea credincioșilor, în frunte cu episcopii, au trădat deja creștinismul autentic pe care îl mai păstrează doar o mică parte a credincioșilor - în speță, mișcarea profetică din care acesta face parte. Cea mai mare parte a Bisericii, devenind lumească, instituțională, se înscrie așadar într‑o tradiție stigmatizată, la originea căreia se află Beliar și acoliții săi. Respingând cristologia, teologia radicală a grupului profeților sirieni respinge în

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
recunoșteau caracterul inspirat al Evangheliei după Ioan, sub pretextul spațiului prea larg acordat aici Duhului Sfânt. „Sunt cu adevărat nefericiți”, exclamă Irineu, „acești oameni care susțin că există falși profeți și care găsesc în aceasta un motiv să respingă harul profetic din Biserică, purtându‑se ca unii care, din pricina acelor ipocriți, se opresc chiar de la legăturile cu frații”. La sfârșitul secolului al II‑lea, un alt autor, cunoscut sub numele Hipolit și identificat ulterior cu martirul roman omonim, redacta două opere

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
decât să reproducă, în cel mai exact mod cu putință, mesajul divin, fără omisiuni sau adaosuri. Ei au o grijă deosebită să nu altereze prin cuvintele sau prin gândurile lor inspirația autentică dumnezeiască ale cărei „vase alese” sunt. În actul profetic, voința umană este asimilată voinței lui Dumnezeu (2, 2): ≅⇔ (Δ ƒ> ∅∗∴∀Η ∗Λ<ς:γΤΗ ≅⊇ ΒΔ≅ν↑ϑ∀4 ƒν2Ξ((≅<ϑ≅, :← Β8∀<™, ≅⇔∗∞ ΒγΔ ∀βϑ≅ℜ ″∃≅β8≅<ϑ≅ ϑ∀¬ϑ∀ 6∀ℜ ƒ6ΖΔΛΦΦ≅<, 88 ΒΔ™ϑ≅< :∞< ∗4 ϑ≅¬ 8(≅Λ ƒΦ

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
amăgit cumva! - și nici nu anunțau ceea ce doreau ei să anunțe, ci mai întâi primeau înțelepciune de la Cuvântul și abia pe urmă dezvăluiau, prin viziuni, viitorul, atunci când trebuia. Trimiși deci fiind, spuneau cele descoperite numai lor de Dumnezeu. Așadar, actul profetic se derulează în trei etape: 1) profetul primește înțelepciunea de la Logosul divin. Aceasta înseamnă că el suferă o transformare radicală din punct de vedere spiritual, care îl face capabil să primească viziunile cerești; 2) el primește vedeniile in priuato; pe parcursul

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Fiul lui Dumnezeu, prin care noi toți, renăscuți în Duhul Sfânt, vrem să devenim un singur om desăvârșit și ceresc. Prooimion‑ul îndeplinește două funcții: captează atenția și bunăvoința cititorilor (auditori) și afirmă perenitatea și în același timp actualitatea mesajului profetic. Această perenitate, am văzut deja, decurge din teoria Logosului ca vector integrator, a cărui manifestare este spirituală, în cazul profeților veterotestamentari, sau materială, în Întrupare. Misiunea exegetului se reduce la reperarea și ordonarea pasajelor din Scripturi care au legătură evidentă

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
am expus de‑a lungul acestui capitol. De Christo... este prima monografie consacrată de un autor creștin temei Anticristului. Hipolit se adresează unui frate, pe nume Teofil, dornic să aprofundeze problemele eshatologice. El lucrează pe baza unui dosar de texte profetice - sau alcătuiește el însuși acest dosar - cele mai interesante dintre ele provenind de la Daniel, Isaia și din Apocalipsă. Exegetul își propune organizarea sistematică a acestor testimonia și lămurirea pasajelor dificile, asistat fiind de Duhul Sfânt. Tratatul dezvoltă douăsprezece teme, enumerate

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
opoziții, prezentate în capitolul 6). Potrivit profețiilor lui Moise și Ieremia, el se va naște din tribul lui Dan, în perioada ulterioară divizării Imperiului Roman în zece mici democrații și va fi denunțat de cuplul Enoh‑Ilie, a cărui activitate profetică și misionară se va desfășura în prima jumătate a „săptămânii eshatologice”. Regii Edomului, Moabului și Ammonului vor deveni aliații săi. Alte trei regate vor fi supuse prin forță: Egiptul, Libia și Etiopia. Devenit stăpân al lumii, el va aduna în jurul

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
ea reprezintă singura speranță în prezent, singura putere menită să poată întârzia, pentru un anumit timp, venirea tiranului eshatologic. Persecuțiile Comentariul la Daniel a fost redactat într‑o atmosferă de tensiune (cu precădere capitolul IV, 51). Hipolit alege această carte profetică tocmai pentru a găsi aici un răspuns concret pentru starea de suferință cumplită în care se afla comunitatea sa, amenințată de pretutindeni de nenumărate pericole. Biserica din acea vreme găsește un corespondent perfect în istoria frumoasei Suzana atacată de cei

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
curând, sărmanii oameni s‑au trezit după un an fără acoperiș și fără cele necesare, neavând nici măcar cu ce să se hrănească. În pofida deznodământului fericit, aceste două istorioare constituie dovada incontestabilă a persistenței, în sânul creștinismului oriental, a acestui curent profetic cu accentuată conotație politică, ce poate fi numit „profetism de masă” sau „popular” și care a ajuns la apogeu în mișcarea montanistă. Printr‑o simetrie semnificativă cu Christ., Com. Dan. se încheie în nota „katechonică” a epistolei 2 Tesaloniceni. Rezumat

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Apocalipsa de calomniatorii de moment; celălalt o comentează pentru valoarea sa teologică. Într‑adevăr, interesul lui Victorin pentru revelația ioanică se datorează pasiunii sale pentru Scriptură; el este conștient de faptul că exegeza, dacă nu ajunge să egaleze, prelungește darul profetic. Prin aceasta, se dovedește discipol fidel al lui Origen, ale cărui scrieri le studiase în bibliotecile Palestinei. Alexandrinul însuși se gândea la un Comentariu la Apocalipsă, dar proiectul nu a fost niciodată realizat. Să adăugăm că, până în secolul al III

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
cât și intenția acestuia în cuvintele următoare: „Nu trebuie să căutăm o desfășurare cronologică în Apocalipsă, trebuie să încercăm să pătrundem sensul scrierii” (8, 2). Afirmația este reluată și dezvoltată câteva capitole mai departe (11, 5): Trebuie să urmărim textul profetic cu atenție și cu cea mai mare grijă și să înțelegem că Duhul Sfânt zugrăvește faptele în chip neobișnuit; el răstoarnă ordinea firească. Ajunge la vremurile din urmă pentru a se întoarce la cele de dinainte, arată un eveniment care

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
în legătură cu sfârșitul captivității babilonice a poporului Israel. Ieremia vorbește aici de o perioadă de șaptezeci de ani. Gavriil, trimisul lui Iahve, interpretează cei șaptezeci de ani ca fiind în realitate „șaptezeci de săptămâni de ani” (70 x 7). Acest text profetic se află la originea schimbului epistolar dintre Hesychius și Augustin. Cel din urmă raportează profeția veterotestamentară la un eveniment deja împlinit (ego enim maxime illud de Hebdomadibus Danielis secundum tempus quod iam transactus est, intelligendum puto). În privința celei de‑a

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
morții și nu trebuie să așteptăm atunci împlinirea acestei profeții a lui Daniel, ca și cum am crede că ea nu s‑a împlinit” (ibidem). Timpul prezent face parte din eshaton, nimeni nu se poate îndoi de aceasta. Toate semnele evanghelice și profetice împlinite sub ochii contemporanilor lui Augustin stau mărturie. Dar acest lucru nu este nici reprezentativ și nici suficient. Astfel de semne, chiar mai impresionante, s‑au arătat atât păgânilor, cât și creștinilor din vremea lui Isus. Ideea de „sens al

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
a doua parte se ocupă în primul rând (dar nu exclusiv) de mărturiile provenind din NT. Augustin consideră că cele simbolizate în VT s‑au împlinit deja în realitățile descrise de NT, iar aceste realități devin, la rândul lor, imagini profetice (de prim rang) pentru realitățile eshatologice. VT „transferă”, dacă putem spune astfel, conținutul său profetic NT. Această secțiune prezintă un dublu interes. Mai întâi, Augustin expune aici schema sa hermeneutică capabilă să descifreze profețiile eshatologice. Ulterior, pe baza acestei scheme

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
NT. Augustin consideră că cele simbolizate în VT s‑au împlinit deja în realitățile descrise de NT, iar aceste realități devin, la rândul lor, imagini profetice (de prim rang) pentru realitățile eshatologice. VT „transferă”, dacă putem spune astfel, conținutul său profetic NT. Această secțiune prezintă un dublu interes. Mai întâi, Augustin expune aici schema sa hermeneutică capabilă să descifreze profețiile eshatologice. Ulterior, pe baza acestei scheme, faimoasa profeție despre tÕ bdšlugma tÁj ™rhmèsewj atribuită prin tradiție figurii tiranului eshatologic, este sustrasă

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Introducere În Bibliotheca, cod. 203, patriarhul Fotie îl prezintă pe Theodoret (393‑466) în felul următor: „Am citit din fericitul Theodoret, episcop al Cyrului, un Comentariu la Daniel. Acest iscusit scriitor îi întrece cu mult, în înțelegerea și tâlcuirea scrierilor profetice, nu numai pe Hipolit, ci pe mulți alți autori. [...] Într‑un cuvânt, el se numără printre cei mai buni exegeți și nu este ușor să găsim pe cineva care să tâlcuiască mai bine ca el. Se poate ca și alții

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
le‑a spus odinioară: „Chipul ți s‑a făcut de desfrânată, tuturor nerușinată te‑ai făcut” (Ier. 3,3). Oare ce este mai limpede decât aceste cuvinte? Căci profetul a spus acestea mai curând în chip evanghelic și apostolic decât profetic și enigmatic. Isus însuși spune în Evanghelii: „Veți vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului împreună cu îngerii săi” (cf. Mt. 24,30). Iar fericitul Pavel: „Că la un semn poruncitor, la glasul arhanghelului și‑n trâmbița lui Dumnezeu, Însuși

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
existau oameni care, pentru a‑i rătăci, susțineau că apostolul ar fi vestit o foarte apropiată parusie a Domnului. El nu se referă doar la rătăcirea prin cuvinte și scrieri, ci și la ceea ce se credea a fi o „previziune profetică”, întrucât a spus: „nici de vreun duh”, adăugând: „Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
acestor poziții fără a aduce nimic nou. „Manualul” său va sluji totuși drept model lumii bizantine și, prin intermediul lui Ioan Damaschin, întregului creștinism ortodox. Nu putem încheia aceste concluzii fără a atrage atenția asupra raportului dintre mitul Anticristului și dimensiunea profetică a religiei creștine. Într‑adevăr, acest mit redă un episod semnificativ al sfârșitului lumii, ale cărui etape sunt greu, chiar imposibil de stabilit sau de prevăzut cu exactitate. Cele două cărții pe care se sprijină anticristologia primelor secole, mai precis

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
redă un episod semnificativ al sfârșitului lumii, ale cărui etape sunt greu, chiar imposibil de stabilit sau de prevăzut cu exactitate. Cele două cărții pe care se sprijină anticristologia primelor secole, mai precis Cartea lui Daniel și Apocalipsa sunt cărții profetice prin excelență și nu trebuie pierdut din vedere că atât Irineu, creatorul mitului, cât și „biograful” cel mai meticulos al Anticristului, Hipolit, sunt în același timp doi dintre cei mai înfocați apărători ai canonicității scrierii ioanice. În cazul lor, se

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
ai canonicității scrierii ioanice. În cazul lor, se poate încă vorbi de un anumit echilibru între profetism și exegeză, cel dintâi nefiind sufocat de exigențele „filozofice” și metodologice ale celei din urmă. Scenariile lor sunt mult mai marcate de spiritul profetic decât scenariile lui Origen și Augustin, temperate de o exegeză intelectualistă. Cât despre apocrife, acestea sunt preocupate de trăsăturile fizice ale Anticristului și propun portrete de o înaltă semnificație simbolică, inspirate fiind de cea de‑a patra fiară din Cartea

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]