KorAP: Find »[drukola/base=prosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...40 >

1,000 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Cade treptat într-o stare hipnotică; incapabil de reacție.): Eu? Eu... CĂLĂUL: Da, da... Repede... cu cât mai repede, cu atât mai bine... Ascuțiți, că pentru dumneavoastră ascuțiți. Cum îl ascuțiți așa îl aveți. (ARTUR începe să ascută; îl ascultă prostit pe CĂLĂU.) CĂLĂUL: Ascuțiți, ascuțiți, că mai avem treabă... Trebuie să aducem coșul pentru cap, trebuie să fixăm buturuga... Nu le pot face singur pe toate... Sunt bătrân, sunt bolnav, uitați-vă la piciorul ăsta... e deja în groapă... Zău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ARTUR.) E speriat, e un lingău speriat... Se teme de plângerea noastră... ARTUR (Buimac.): Care plângere? CĂLĂUL (Dându-și seama că încă îl poate domina pe ARTUR.): Sigur! (Către GARDIAN.) Care plângere? Ești nebun? GARDIANUL (Exasperat, către ARTUR.): V-a prostit de tot! CĂLĂUL (Către GARDIAN.): Fii atent cum vorbești cu domnu’! GARDIANUL (Către ARTUR.): Plângerea noastră! Hârtia și cerneala! Iată-le. CĂLĂUL (Râzând, către ARTUR.): E dezlânat de tot! Un caraghios! Cine mai are nevoie azi de hârtie și cerneală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
pun și panglică neagră din mătase naturală pentru ochi? ARTUR: Pune!... Nu voi ceda nici un pas, nu voi renunța la nici un cuvânt! GARDIANUL: Nu... ARTUR: Dă-mi să semnez! CĂLĂUL (Dureros.): Nuuu... ARTUR: Sigur! Scrie un post-scriptum... Nu mă puteți prosti. Posed regulamentul. Așa... (Semnează.) Lipește-o și trimite-o! Du-o în oraș! GARDIANUL (Se scarpină.): Nu ține. La ora asta orașul doarme. Știți că orașul e obligat să doarmă în fiecare zi... ARTUR: Arunc-o din turn, să fluture

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să se plângă? De ce? Ca să mai stați de vorbă. Pe mine mă duceți? Pe mine? Vă știu eu. Faceți și pe dracu-n patru ca să mai dați și voi din gură, să vă mai vărsați și voi veninul! Nu mă prostiți voi... Și acu’ începeți cu scârboșeniile, acu’ când vreau să-mi iau și eu partea? Faceți mutre? COLONELUL: Gufi, zău... GUFI (Isteric.): Vreau să spun. ce am de spus! CĂLĂUL: Bine, da’ scurt! GUFI (Fericit.): Scurt! Scurt! (Către ARTUR.) Domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
cum să scoți ceva din piatră seacă. PRIMUL BĂRBAT: Frazele sunt prea scurte. AL DOILEA BĂRBAT: Și sunteți și cam nerușinați și cam porcoși. PRIMUL BĂRBAT: Folosiți tot felul de cuvinte. AL DOILEA BĂRBAT: Pe cine credeți voi că puteți prosti? BRUNO: Nu mai înțeleg nimic. (Către GRUBI.) Tu înțelegi? GRUBI: Nu. PRIMUL BĂRBAT: Vedeți? Nici voi nu înțelegeți nimic. Cum vreți să înțeleagă alții? AL DOILEA BĂRBAT: Asta nu e poveste să fie povestită. Nu ascunde nimic, nu spune nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
capul! GRUBI: Huo! Huo! Ieși afară, târâtură! De ce-ai mai venit, bestie? AL DOILEA BĂRBAT (Către public): Să cereți banii înapoi. Sunt niște mâzgâliți, niște împroșcați. BRUNO: Lasă oamenii în pace! Ce ai eu oamenii? AL DOILEA BĂRBAT: Sunteți prostiți, vor să vă prostească. N-o să iasă nimic. Piesa asta n-are cum să se termine. Sunt doi șarlatani, tâmpitul ăsta mic a făcut și pușcărie pentru că a vrut să fugă peste graniță, în Iugoslavia... Da. Eu nu știu cum dracu’ l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Ieși afară, târâtură! De ce-ai mai venit, bestie? AL DOILEA BĂRBAT (Către public): Să cereți banii înapoi. Sunt niște mâzgâliți, niște împroșcați. BRUNO: Lasă oamenii în pace! Ce ai eu oamenii? AL DOILEA BĂRBAT: Sunteți prostiți, vor să vă prostească. N-o să iasă nimic. Piesa asta n-are cum să se termine. Sunt doi șarlatani, tâmpitul ăsta mic a făcut și pușcărie pentru că a vrut să fugă peste graniță, în Iugoslavia... Da. Eu nu știu cum dracu’ l-au primit în teatru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
lăsat ușor în adâncul ei ș-am simțit cum respiră. BRUNO: E-e! GRUBI: Zău! Respira-ncet, uite-așa, și în jur se simțea ceva cald, parcă aburea în jur. Îți spun eu. Groapa asta e vie. BRUNO: Te-a prostit și pe tine. GRUBI: Ba nu. Mă lipeam de ea și ea zvâcnea. Mă simte. BRUNO: Fugi d-aici! GRUBI: Dacă-ți spun că mă simte? Eu îi vorbeam și ea-ncepea să s-alinte și mârâia ușor, așa... se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Las’ că vedeți voi ce poate unu’ ca mine! PRIMUL BĂRBAT: Grubi, nu fi prost! GRUBI (Către personaje și public.): Voi, ăia! O să vedeți ce n-ați mai văzut! Ce credeați? Las’ că v-arăt eu teatru! Bastarzilor! Mincinoșilor! Vă prostiți unii pe alții! Vă mințiți unii pe alții! Râioșilor! O să plătiți scump! O să fiți înghițiți, de vii! Ha! Ha! Vă desfid! Țapi ispășitori! Ticăloșilor! Huo! Ce credeați? AL DOILEA BĂRBAT: Grubi, noi am glumit! ORBUL: Ce face? Ce vrea? BĂRBATUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
spun că GRUBI a avut dreptate. (Pauză; nimeni nu întreabă nimic.) Da. Groapa e reală. (Pauză; personajele în așteptare.) MAJORDOMUL: Vreau să spun... n-a fost reală tot timpul. Înțelegeți? Dar la un moment dat, în timp ce jucam aici și ne prosteam în toate felurile, groapa a devenit reală. Pentru câteva minute numai, poate doar pentru jumătate de minut... Sau poate pentru câteva secunde... Înțelegeți? BRUNO: Când? MAJORDOMUL: Nu-mi dau seama precis. Dar nu atunci când am simulat noi că e reală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
găleții să poată fi salvat.) Vino, mă, aici... (Îl prinde de urechi și-l privește în față.) Umbli cu tâmpenii? PARASCHIV: Jur! MAOABEUS: Pe mine? PARASCHIV: Du-te și te uită. Au făcut foc. MACABEUS: Pe mine vrei să mă prostești? (Îl lasă brusc, PARASCHIV cade.) Pe mine! (Pentru sine.) Pe mine! Se apleacă și bea apă din găleată.) Poate pe tine! (Bea.) Pe tine te caută! PARASCHIV: Ba pe tine! Ai să fii spânzurat! Iar eu am să te țin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
cântat de nu știu când. BĂRBATUL CU ZIARUL: În orice caz, vocea spune totul. DOAMNA CU VOAL: Ce spune, domnule, vocea mea, ce spune? BĂRBATUL CU ZIARUL: Știți dumneavoastră ce spune. Știți dumneavoastră împreună toți. Pe mine nu mă puteți prosti, că nu sunt de azi și nu sunt nici de ieri. Că nu degeaba s-a oprit și dumnealui... BĂTRÎNUL CU BASTON: Cine s-a oprit, când s-a oprit? DOAMNA CU VOAL (Către BĂRBATUL CU ZIARUL, arătând către BĂTRÎNUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de el încercând să-l liniștească.) HAMALUL (Amețit de alcool.): Se duce dracului. Totul s-a scurs. N-o să mai rămână nimic. Brrr! IOANA (Naivă și înfricoșător de aeriană.): Tata a înnebunit. Ce rău îmi pare... HAMALUL: Domnule... V-ați prostit de tot? ȘEFUL GĂRII (Observându-i și reacționând și mai violent la vederea lor.): Afară, afară! Bestiilor! În genunchi! În genunchi! IOANA: Tata vrea să stăm în genunchi... CASIERUL: O să crape. O să-i dea sângele pe nas. HAMALUL (Către călător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mic, începusem să simt extazul, vă jur, începusem să visez forma norilor, în timpul somnului. Era magnific, se făcea, de pildă, că începusem să cobor într-o prăpastie... Da. Ha, ha, ha... HAMALUL: Să-l ducem la culcare. Bătrânul s-a prostit de tot. ȘEFUL GĂRII (Se sprijină, epuizat, de zidul din față și alunecă la pământ.): Sunt gata să mor. Am să mor din lipsă de ploaie. CASIERUL (Râde isteric.): He, he, he... N-ai să mori niciodată, mincinosule. HAMALUL: Ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
sting; ritmul roților se îndepărtează, dispare; lumină slabă în scenă, o lumină albastră de undeva dinspre pata albastră; personajele au rămas înlemnite în pozițiile agoniei lor; ȘEFUL GĂRII a rămas în picioare, cu hohotul de râs încremenit pe figură, privind prostit în direcția în care a dispărut trenul; IOANA scâncește ușor la picioarele tatălui ei; CASIERUL a rămas încremenit pe șine, cu privirile în pământ; CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE, care a alergat în urma trenului fantastic, se află cu un pas înaintea ieșirii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659

spion de genul celui descris de el, aș fi avut prilejul să fac niște roluri colosale. Aș fi păcălit o lume întreagă cu strălucita mea interpretare în rolul de Nazist, pe dinăuntru și pe dinafară. Și am reușit să-i prostesc pe toți. Am început să pășesc țanțoș de parcă aș fi fost omul nr. 1 al lui Hitler și nimeni n-a mai văzut omul cinstit pe care l-am ascuns atât de adânc în mine. Pot dovedi că am fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Donovan a Legiunii Americane. Kraft avea planuri mari cu mine. Și în același timp îmi făcea un portret care dovedea mai multă înțelegere binevoitoare a ființei mele și mai multă afecțiune intuitivă decât ar fi presupus simpla dorință de-a prosti un nătărău. Tocmai pozam pentru acest portret când a venit Jones să mă viziteze. Kraft vărsase o sticlă cu terebentină. Am deschis ușa să iasă mirosul. Și o foarte stranie cântare monotonă a început să vină plutind în sus pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

la petrecerile de la el acasă. - Persiano, atâta știu, cineva mi-a furat dividiul și asta nu se acceptă. Dacă nu-l scoateți, în clipa asta chem procuratura, poliția, câinii polițiști, grănicerii de la pichet de e cazul, dar să nu mă prostiți că nu-l găsiți! Am venit să-l petrec pă nenea Ghibirdic și n-o să mă las furat de jalea lui. Popa își mai turnă un pahar. Rămăsese aproape singur la masă. Fătuca veterinarei se apropie și, aplecată peste umărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Nixon la București. De peste o lună dezbat problema, și tot nu sunt de acord. Limonadă o ține friptă că n-avea ce căuta americanul aicea. Că n-a venit când l-a așteptat poporu’, acuma ce mai cată. Să ne prostească la diplomație? Mi-a spus nepotul Lim onadă să vă zic mersi pentru tratație și să vă pup mâna în locul lui.“ Cu o adâncă reverență, lunganul prinse mâna zârnoaicei și o sărută îndelung, prelung. În cele din urmă Andromanda îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
le rezolvăm numai noi. Nu există dubii. E completă.“ Parcurse șirul de nume de câteva ori. Iliuță, nerăbdător, învârtea de zor biluța sa. „Ce fac, dom Duduleț?“, îl întrebă într-un târziu șoferul, văzându-l cum stă și se uită prostit la scrisoarea lui Iachimovici. „Mai stau, sau mă duc să mănânc ceva și p’ormă mă retrag? De trei nopți o țin numa’ în deplasare. Când la mare, când aici, când iar la mare. Am dormit ca vai de capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
să le dau documentele de identitate ale lui Sofronică la Asociația aia care a făcut-o Goncea cu studierea Revoluției de la Județeană și cu advărul despre teroriștii care a tras și vroia să nenorocească revoluția. - Adevărul, pufni băiatul. Te-a prostit și pe matale, mamă, cu adevărul ăsta. Adevărat e doar că tata a murit, acolo la Județeană, și nimeni nu poate să spună de ce-a murit, cine a tras în el! Porni din fața cinematografului în sus, pe bulevard. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
poa’ să fie? șopti Verginel. Un lichid amar îl podidi între dinți. Deschise larg gura și respiră, ca și cum s-ar fi sufocat. Aulius nu-l mai auzea. Contempla concentrat zăpăceala vidanjorului. Preda rămăsese încă în ușa primei cabine și privea prostit când furtunul, când brațul acela din iarbă, când se răsucea spre cei doi. Parcă ar fi vrut să-i întrebe ce s-a întâmplat, poate văzuseră ei, de acolo, de pe bancă, ceva ceea ce lui îi scăpase. Îi trecu prin cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
facă niște donații substanțiale când avea să vină în oraș. Nu-i confirmase că le va face sau nu. Probabil Chiosea pusese să se răspândească vestea că va împărți și el pomeni, așa cum mai făcea câte unul, când vroia să prostească lumea cu generozitatea lui. Și acum oamenii îl așteptau și pe el ca pe Mesia venit de peste mări. - Am avut atunci - își reluă Magda destăinuirea -, tot așa, dintr-o dată, senzația că se revarsă peste mine un timp pe care chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

MATHeMATA) caietele scrise de mine și Greuceanu în ’80, am fi ajuns celebri. Ce vremuri, Costine. O tablă, o bucată de cretă, trei caiete și un creion. Cu astea era să schimbăm lumea. Tu nu crezi, ai senzația că te prostesc, dar nu e așa. Mă întrebi, unde-s, bunicule, caietele, să le văd și eu. Caietele sunt în dulapul din sufragerie, în spatele tăvii de argint, ți-am mai spus. Dar cheia de la dulap e la mine și nu văd nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
de cum le vedeam așternute pe hârtie sau pe ecranul computerului, adică în mintea mea vedeam eleganța și frumusețea unor imagini, dar când le amestecam în porcăria cuvintelor ieșeau niște banalități sau niște chestii mult prea căutate, care n-ar fi prostit pe nimeni. Pe de altă parte, unii scriau poezii bune, și mă tot întrebam cum fac ei, de unde scot conceptele, din ce adâncimi mocirloase, cum le șlefuiesc, cum le dau claritatea cristalului, cum le aleg, cum le ridică... Și mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]