3,076 matches
-
explicabil din perspectiva relației false întreținute de protestantism cu manifestul teologic al tradiției apostolice, de ale cărei exigențe spirituale (practica liturgică, incluzând regula postului, instituția paternității duhovnicești etc.) liderii Reformei s-au dispensat cu ușurință. S-ar putea ca pietismul protestant să reproducă în plan emoțional-afectiv mecanismele obiectivării intelectuale a Dumnezeirii din scolastica târzie. Omul recent nu se concentrează atât de mult asupra momentelor vitale din evoluția gândirii teologice europene, cât mai ales asupra destinului gândirii politice, unde paginile dedicate autorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tradiția și încredințarea personală despre un adevăr întrupat, viu, lucrător, comunitar și universal - nu cumva credința subiectivă riscă să repete, în cel mai bun caz, tragedia solitară a lui Søren Kierkegaard (1813-1855) - acest epitom neegalat al lucidității, ardorii și disperării protestante? Credința Bisericii nu ne descoperă mai degrabă Hristosul Scripturilor? Fiind fideli tradiției apostolice, pe El ne este dat să-L cunoaștem ca Fiu și Cuvânt și Icoană a Tatălui (Ioan 1, 1; Coloseni 1, 15), ca Învățător și Profet (Coloseni
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pentru o critică universală a istoriei. Nu este vorba de o critică unilaterală (deci antimodernistă), ci multilaterală (așadar panculturală), atacând eresurile oricărei epoci. Și spun creștinism tradițional întrucât orice altă formă de creștinism - mai ales cel „neinstituțional” - cade în eroarea protestantă a autodeterminării. Firește, nimeni nu poate pune hotar Duhului care suflă unde vrea (Ioan 3, 8). „Trebuie să învățăm să trăim și să mărturisim creștinismul și dinspre Duhul Sfânt”, spune H.-R. Patapievici. Poate reprezenta însă un asemenea îndemn o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de combustie a erudiției pentru orice homo universalis respectabil. Nu trebuie uitate aici producțiile geografilor: Cosmographia universalis de Sebastian Münster (1544), Theatrum orbis terrarum (1570) de Abraham Ortelius, iar mai târziu Geographia generalis a olandezului Bernhardus Varenius (1650). După reforma protestantă care iscase interesul pentru originile creștinismului, cunoașterea istorică a devenit pentru unii o funcție a mântuirii individuale. Tot mai puțini erau cei care credeau într-o Heilsgechichte în felul în care Părinții Bisericii imaginau oikonomia divină. Din reziduurile formației teologice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mingii de fotbal sub crampoanele unui atacant profesionist. Limitele reprezentăriitc "Limitele reprezentării" Este păcat că răspunsul dat în Răsărit la accentuarea conștiinței istorice și a simțului critic a constat mai ales într-o repliere pepremisele fideiste îmbrățișate în multe cercuri protestante. Cu excepția mediilor monastice atinse de acel extraordinar revival isihast est-european (de la Paisie Velicikosvky la Nicodim Aghioritul)- Filocalia (1792) fiind monumentul unei tăioase conștiințe istorice -, ortodoxia rurală și urbană a cunoscut fie exaltarea pietistă, fie tentația gnostic-intelectuală (contraste perfect vizibile în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lui”, în grecește, kata) Matei, Marcu, Luca sau Ioan. Această idee este confirmată atunci când citețul - la fel ca toți Sfinții Părinți ai Bisericii - nu dă referințe exacte la capitolul și versetele parcurse în lectură publică (așa cum se procedează în bisericile protestante). Este încă un semn că, din oricare Evanghelie s-ar face citirea, se vestește de fapt o singură Evanghelie. Cel care se propovăduiește nu este un autor oarecare, ci Mântuitorul lumii, „Înțelepciunea (sophia) și puterea (dynamis) lui Dumnezeu” (I Corinteni
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de elită au cultivat un dispreț manierist la adresa discursului Bisericii. Spunem discurs pentru că niciodată „cărturarii” n-au reușit să critice mai mult decât predica uneori ascuțită și curajoasă, dar adeseori senilă și obedientă, a „popimii”. La fel ca în lumea protestantă, universul simbolic și sacramental al liturghiei Bisericii i-a lăsat pe mulți intelectuali autohtoni complet indiferenți, aceasta poate tocmai pentru că rugăciunile și Euharistia erau săvârșite pe limba tuturor. Critica teologică de care avem astăzi nevoie nu se poate complăcea în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
metaforic: este un trop, nu un concept. Totuși, cuvântul Kulturkampf a fost folosit pentru prima oară la Berlin, în iarna 1872-1873, pentru a desemna vasta ofensivă - inițial ideologică, educativă și culturală; apoi și legislativă, instituțională, economică, potențial militară - a Prusiei protestante, care tocmai (re)construise imperiul german și îl consolida sub conducerea efectivă a lui Bismarck împotriva sudului catolic (Baden, Hesse, Bavaria), treptat și împotriva teritoriilor poloneze (tot catolice, sprijinite și ele de Biserica romană). Nici cuvântul german nu avea un
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în interesul păcii civile, statul promovează doar o religie publică, un creștinism minimal; suveranul este absolut și în chestiuni religioase, dar nu se coboară la nivelul individual, ci „se mulțumește” să monitorizeze și să sancționeze formele religiozității colective; acest suveran protestant (catolicii și, mai ambiguu, ortodocșii plasează sursa autorității religioase în altă parte, după cum știm) nu este tolerant încă, fiindcă se așteaptă ca toată lumea să fie creștină, dar drumul spre John Locke și a sa Letter Concerning Toleration e deschis. Pentru
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Humanitas, București, 1992), este deopotrivă o teologie și o antropologie filozofică dialogică, în care credința religioasă înseamnă o întreagă viață de dialog între om și Dumnezeu, un Dumnezeu revelat în existența cotidiană (teza i-a influențat mult pe marii teologi protestanți Paul Tillich și Walter Nigg). Omagiindu-și cu multă căldură fostul profesor și mentor, Amitai Etzioni și-a recunoscut public o importantă sursă de inspirație: comunitarismul său, ca proiect de depășire a dihotomiei socialism/capitalism, are la origine insistența lui
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de neocons care controlează mediile, viața politică, mințile cetățenilor, întregul glob pământesc. Grupul neocon nu poate fi decât diabolic, fiindcă Diavolul este mai ecumenic decât instituțiile religioase: cum altfel s-ar putea explica alianța contra naturii dintre evrei și (neo)protestanți? O altă probă, ceva mai indirectă, citată în sprijinul ideii că Bloom ar fi făcut parte din cabala menționată, este reala fascinație a unor figuri cu evidente afinități elective și statornice contacte - Leo Strauss, Alexandre Kojève, Allan Bloom, pentru a
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
numit „spiritul protestantismului”. Chiar și pentru cei care nu știu nimic despre rolul pe care l-a avut educația primită în familie și în colegiul pietist pe care l-a frecventat asupra caracterului filosofului, despre relațiile sale strânse cu clerici protestanți luminați, Kant atrage atenția, ca personalitate și ca autor, prin exercițiul statornic și elogiul livresc al puterii inflexibile a voinței, care se exprimă într-o severă autodisciplină și în dăruirea necondiționată datoriei. Este unul dintre temeiurile caracterizării lui de către un
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
afirmare a convingerilor prin acțiune, care apărea pe atunci și ni se înfățișează și astăzi drept opusul unei religiozități a meditației, a rugăciunii și ritualului. Iată de ce reprezentări despre îndatoririle persoanei responsabile, care s-au dezvoltat îndeosebi în mediul modernității protestante, reprezentări cărora modul în care a gândit și a trăit Kant le-a oferit contururi deosebit de nete, vor putea fi resimțite în alte medii religioase și culturale, nu în ultimul rând în lumea hedonistă a societății de consum, drept rigoriste
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
spirituale în secolul al XVIII-lea german, emanciparea religioasă, va căpăta expresia cea mai elaborată și cea mai înaltă în filosofia religiei a lui Kant. Câteva sumare considerații istorice sunt în măsură să susțină această afirmație. Așa-numita „teologie luministă protestantă” sau „teologie protestantă a luminării” a fost o mișcare de emancipare religioasă. Autori ca Hermann Samuel Reimarus și Johann Salomo Semler distingeau religia adevărată, religia naturală sau lăuntrică ce îi unește pe toți oamenii ca ființe raționale și sensibile, de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
al XVIII-lea german, emanciparea religioasă, va căpăta expresia cea mai elaborată și cea mai înaltă în filosofia religiei a lui Kant. Câteva sumare considerații istorice sunt în măsură să susțină această afirmație. Așa-numita „teologie luministă protestantă” sau „teologie protestantă a luminării” a fost o mișcare de emancipare religioasă. Autori ca Hermann Samuel Reimarus și Johann Salomo Semler distingeau religia adevărată, religia naturală sau lăuntrică ce îi unește pe toți oamenii ca ființe raționale și sensibile, de religiile istorice și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Forma particulară de expresie pe care o capătă religia naturală în cărțile de bază ale marilor confesiuni religioase va fi explicată de ei prin deosebirile în condițiile și formele de viață proprii diferitelor comunități omenești. Distanțarea de ortodoxismul vechii teologii protestante se profilează în mod clar. Religiile și bisericile vor fi socotite în primul rând forțe morale, iar educația morală va fi considerată principala menire a unei comunități religioase. Isus Cristos este înfățișat drept propovăduitor al unei învățături morale și îndrumător
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
educația morală va fi considerată principala menire a unei comunități religioase. Isus Cristos este înfățișat drept propovăduitor al unei învățături morale și îndrumător pe calea vieții virtuoase. Semler, care a fost incepând din anul 1753 profesor de teologie la universitatea protestantă din Halle, distingea între mărturia omenească a revelației, ce stă sub semnul timpului, și cuvântul lui Dumnezeu. El prevenea împotriva confundării tradiției creștine orale și scrise cu acest cuvânt al lui Dumnezeu. Religia naturală, înțeleasă în primul rând ca învățătură
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pretenția împăratului Ego sum Rex Romanus et supra grammaticam („Eu sunt rege roman și mai presus de gramatică”) prelatul ar fi replicat: Caesar non est supra grammaticos. În a sa Philosophie der Aufklärung, Ernst Cassirer a formulat programul teologiei luministe protestante în următoarele cuvinte: „Căci între moralitate și religie nu poate și nu are voie să existe o diferență radicală. Acolo unde cele două intră în contradicție, acolo unde mărturia Sfintei Scripturi contrazice în mod nemijlocit mărturia conștiinței morale, acest conflict
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
la care visează Marlowe. Poate și pentru că, rebel fără cauză, el nu se simte capabil să se adapteze viermuielii fără sens create de formidabila dezvoltare socială începută la finele secolului al XIX-lea. Valorile lui Marlowe aparțin lumii vechi - individualismul protestant nu putea fi străin de componenta acut etică a comportamentului său. Marlowe e moral nu doar prin educație, ci și din instinct: forța lui provine din adâncul atașament față de aliați, pe care nu i-ar trăda cu nici un chip. Ambiguitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
i se datorează, poate în primul rând, ideile moderne vehiculate în colegii, în guvernare, în legislație. Să nu uităm însă că același calvinism declanșează uneori și nemulțumiri, manifeste îndeosebi în rândul ortodocșilor. Clerul românesc adoptă o poziție critică atunci când expansiunea protestantă se desfășoară în detrimentul credincioșilor bisericii răsăritene. După ce pune în aplicare un vast program de construcții, de întărire a cetăților din Oradea, Alba-Iulia, Făgăraș, Deva, Gherla, Ordoheiu Secuiesc, Giurgiu, de înălțare de noi castele și curți princiare, Bethlen este preocupat de
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Valahia se pun bazele unui învățământ de înalt nivel; este și cazul apreciatei Schola graeca et latina de la Târgoviște, realizată cu concursul unor agenți ai Contrareformei. La fel, în Moldova, școala de la Cotnari a lui Despot-Vodă, rezultată din activitatea agenților protestanți, este o expresie a unei mișcări împotriva sistemului economic otoman. Acest umanism avea o tendință erudită și filologică, fără a fi de o „concepție antropocentrică laicizantă”. El propunea apelul la greacă și latină, limbi mult cultivate de promotorii noului curent
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
o ipostază favorabilă deschiderilor, dornică de metamorfoze. Dacă Berlinul acestei epoci devine o dublă capitală a culturii, pe de o parte, capitala francofonă a unei Europe aflate în plin proces de emancipare, pe de alta, capitala unui Aufklärung de expresie protestantă germană, iar Polonia participă la prosperitatea Europei Centrale, impregnată fiind de febronianism, sub coordonarea cancelarului Zamoyski, la fel de adevărat este că Viena va pune în aplicare ideologia Luminilor prin marii săi cancelari Hangwitz și Kaunitz, iar Petersburgul se va transforma în
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
de un grup de intelectuali în cea mai mare parte venind din interiorul religiei și pentru care dogma începe să devină insuportabilă, o haină prea strâmtă și prea des cusută pentru a mai putea fi îmbrăcată. Provenind din mediul pastorilor protestanți, a episcopilor anglicani, a profesorilor luterani și, nu arareori, a laicilor, acest grup se afirmă și trăiește sub spectrul noii viziuni despre lume și natură, caută să promoveze rostul și puterea Luminilor și, odată cu ea, a rațiunii. Tentația e una
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
turcești, cărora le-a făcut față. Revirimentul ce se petrece sub aspect cultural în Ungaria lui Matei Corvin îl socotește ca fiind consecința Reformei religioase. În discuție este atmosfera intelectuală - inspirată parcă de conceptele lui Erasmus, precum și de „ereticii” umaniști protestanți (de pildă Giorgio Blandrata, Johann Sommer, Francisc Davidis ș.a.) - pe care bibliofilul Teleki o sesizează, chiar dacă așezarea în timp a factorilor de emulație nu o face corect. Reformismul radical profesat la curtea lui Ioan al II-lea Sigismund - e cazul
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
pildă Giorgio Blandrata, Johann Sommer, Francisc Davidis ș.a.) - pe care bibliofilul Teleki o sesizează, chiar dacă așezarea în timp a factorilor de emulație nu o face corect. Reformismul radical profesat la curtea lui Ioan al II-lea Sigismund - e cazul confesiunii protestante a antitrinitarienilor aflată într-un permanent contact cu Italia - face dovada unei toleranțe religioase care va naște un dialog, contradictoriu adesea, cu marile curți și case domnitoare ale Europei. Toate acestea reliefează însă existența unui peisaj cultural policrom de care
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]